2,526 matches
-
ies din sală. Se spune însă că spectacolul ăsta ar fi chiar bun." "Domnișoară, îmi permiteți să vă invit eu la acest spectacol?" Domnișoara acceptase și după un an se căsătoreau. Băuseră la nuntă vin trimis de "regele oțelului", din pivnițele lui de la țară... Până la urmă fusese reprimit la cuptoarele S.M., dar fără prerogativele de altădată și mai ales după ce judecătorul îl avertizase că un nou conflict cu uzina, justiția nu-l va mai soluționa în favoarea lui. Îmi povestiseră toate acestea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
lanțuri la glezne și basmale negre pe ochi, apoi împinse brutal pe raft, la vorbitor). Scurtu, lângă „Luceafărul“, avea un tunel sub chichineața lui: trăgea zăvorul, ridica mușamaua, apoi capacul trapei pe care-și sprijinea scaunul și împreună coboram în pivniță; acolo păstra, ca vinul vechi în catacombe, numerele din anii ’50-’60, rezervate cunoscătorilor. Le ținea în saci etanși, numerotați cu vopsea fosforescentă. Tomescu punea câinele pe tine dacă nu-i cumpărai tot pachetul (de la el mă alesesem cu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o sectă, cu sceptre, mantale și întâlniri secrete; că ar fi fost urmașii boierilor munteni și moldoveni de la pașopt (cărora le-ar fi promis, sub jurământ din tată-n fiu, că le vor reconstitui marile biblioteci de familie); că din pivnița lui Scurtu ajungeai la Casa Poporului și de-acolo, pe sub Dâmbovița, tocmai la CC (ca să se deplaseze mai ușor, șeful Anticarilor s-ar fi urcat într-un mini-tramvai electric, construit pe vremea lui nea’ Nicu; unii zic că l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aflu că minciunile sfruntate loveau cel mai bine (sau, ar trebui s-o spun, cel mai rău). Ne-am despărțit fără scandal și fără să fi făcut nimic. Poate ceva totuși s-a întâmplat, eu descuiam seara o cămăruță în pivnița blocului, ei îi plăcea să vină după ore pe la mine (o ascundeam de părinți; așa se proceda atunci), cine mai poate ști și cine mai are timp să-și aducă aminte? Acolo se-adunau iarna și prietenii mei, la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mic ticălos. Nu, un mare ticălos! Un ticălos nocturn!“ Eram. „Dar o să te-ajut. Mai ții minte borcanele alea de murături, cu garnituri de cauciuc și niște bride groase de fier, care păstrau capacul închis?“ „Da.“ „Tata le dosea în pivniță. Mai aducea și damigene, colecționate de la țară și înghesuite cu zecile în balcon, pe forme, culori și dimensiuni. Avea încredere în ele. Toamna, turna vișinată într-una, iar restul rămâneau nefolosite. Cred că le găsești și-acum acolo.“ „Eterna pestilență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mihnea să afle. „Nu, dar n-au murit înecați, cum crezi tu.“ „Adică?“ „Atunci, te-ncălzeai cu păcură, blocurile aveau cazane mari, zidite la subsol; le-alimentau niște țevi groase, învelite-n vată de sticlă. Ai și tu, probabil, în pivniță la Câmpulung, doar că sunt de apă.“ „Da, domne. Mi le-a montat un tembel, în fiecare iarnă mi se sparge o bucată. Iar îl chem, iar mi le izolează. La anu’, crapă din nou.“ „Ăstora le-au crăpat cazanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nimeni nu știa exact - de întrebat, nici nu putea fi vorba. Se deplasau mereu împreună, un fel de cei trei mușchetari, plus încă doi. Iubeau loviturile de efect, găinăriile imposibile, la care nu te gândeai. Mie îmi spărseseră garajul și pivnița; din ultima, șterpeliseră un borcan cu castraveți. Probabil că le plăcea saramura, mai încercaseră și-anul următor. Odată, mă trezisem cu ei și-n casă, nu sunt foarte sigur, coborâseră pe burlan și dispăruseră în noapte până să-i văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ți venea să iei două Piramidoane și-un Fasconal; cine își mai aduce aminte de el? Scurtu descoperise o variantă a Ciocoilor din 1861, care circulase doar în fascicol, nici Ghica nu știa de ea. O păstra cu sfințenie în pivnița lui cu tunel, mi-o arătase și mie odată, la lumina lanternei, într-o pungă de plastic termoizolant, ermetică; mă obligase să-mi pun mănuși, înainte să umblu cu ea. În varianta asta, cam fără perdea, Maria (fata neprihănită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
răsuceau niște cifre de neimaginat: 10 000 000 lei; buteliile de deodorant „Magnolia“, pe care le foloseam pe post de-aruncătoare de flăcări, carbonizând furnicile din baie; prima sticlă de vin - un „Tokay“ din ’56, insuportabil de dulce, găsit în pivniță; prezervativele chinezești cu talc, în cutiuțe mov, de câte trei (degeaba suflam în ele, cu gândul să explodeze; prin cauciucul gros ca o șosetuță nu trecea nici vârful unui ac); almanahurile vedetelor „Cinema“, cu pozele cărora jumătate din generația mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de ghete. Mai schimbau o vorbă, mai învârteau bidineaua aia micuță prin eprubetă. După o oră, puteai să joci în Winnetou. Și dacă, prin absurd, ți se strica o piesă la bicicletă, puteai deja să-ți duci tărăboanța direct în pivniță (eu și-acuma o mai am acolo, dacă n-au furat-o între timp frații „Brothers“). Un lanț, cablul de la frână, niște pinioane; nimic. Poate le mai descopereai prin Obor sau la târg, în Vitan-Bârzești, făcute bucăți de la Pegasul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rupea la română.“ „Și puștiul ăsta chiulangiu ne poate ajuta cu ceva?“ „Scurtu zice că da. Pe vremea lui nea’ Nicu, strângea pe-ascuns ceasuri de mână, capace de mașini și sigle de pe capote: avea vreo trei saci dosiți în pivniță, printre butoaiele cu murături. Nu știau vecinii ce li se-ntâmplă cu mașinile și lucrurile din casă, ieșeau dimineața și mai lipsea ceva. Întrebau în stânga, întrebau în dreapta; de pomană. L-a prins taică-său într-o iarnă, din greșeală: a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Wartburg, Alfa Romeo, BMW 3.0 SI, Mercedes 200, chiar și Lăstun. Nu i-a venit să creadă lui taică-său, când a băgat mâna după cartofi, și-a scos un pumn de sigle. L-a chemat pe-Andrei în pivniță și i-a tras o bătaie soră cu moartea; cred că și-acum mai are semnele. Pe urmă l-a pus să meargă la fiecare vecin, să ducă înapoi obiectele și să-și ceară iertare. Puștiul ăsta și-a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai rămânea nimic: „ÎNTREȚINERE“, „MÎNCARE“, „CURENT“, „DIVERSE“. La „DIVERSE“, puteai fi sigur că răsare o belea când ți-e lumea mai dragă: coloana de apă rece spartă, burlanele crăpate, haznaua înfundată cu ziare, cârpe și mâncare stricată, canalizarea bubuind în pivniță. Nu eram profesori, ci administratori de bloc, sudori, zidari, mecanici, tinichigii, fochiști. Lucram fără mănuși, opream apa, spărgeam zidul, cârpeam găurile din țevi cu ziare și ipsos, așa cum învățasem de la părinții noștri. Îmi pierise zâmbetul, nici de ironii nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Del Piero“ și tenișii chinezești, cu șiret scurt, cu care apăreau de la fotbal; înainte să coboare în subsol sau în canal, îi lăsau la ușă și trăgeau cizmele înalte de cauciuc. Furau fonta și orice semăna a fier vechi din pivnițe: coturi, bare, armături, robineți, panouri electrice, găleți, sârme, roți de triciclete, clanțe, zăvoare de la uși. Dacă era nevoie, îți tăiau toată uzina termică, bucată cu bucată, cu cazane și valve, și ți-o cărau cu roaba. Te trezeai dimineața fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
colectare și cu țevile atârnând din pereți. Când îi întrebai, nu știau nimic; generoși, se-ofereau, pentru încă o sută de mii, să-ți măture și pe jos. Dacă le lăsai cheile mai mult de-o noapte, auzeai zgomote în pivniță și după ce se termina reparația: găureau o țeavă bună. Se întorceau a doua zi și-ți arătau crăpătura prin care picura apa: „Domnu’ Alexandru, trebuie s-o schimbăm și pe-asta!“ Cu noi vroia țara să facă performanță, să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
noștri, noi. Trăiam într-o magmă difuză, colecționând pungi, dopuri, sufertașe, mirosul de-ardei copți și cel de portocale, brazi înalți de Crăciun și cartoane cu ouă de Paști, „Cutezătorii“ și „Vaillant“, PET-uri și sticle de bere depozitate-n pivniță sau pe balcon. Evoluam timorat, striviți de mutra lui Ceaușescu și-amintirile emoționale din cortexul prefrontal. Motivațiile străluceau rar, deconectate de restul vieții, ca o lampă scoasă din priză și dusă-n pod. Locul nostru nu era nici pe Google
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fix la mine, așteptând să mă bâlbâi și să-mi sară fraza cu „Sadoveanu, cel mai mare povestitor român“) și, uneori, chiar fete de patroni și judecători. Era bizar. Țineam ore suplimentare cu fiica celui care vopsise tot liceul, din pivnițe până la acoperiș. Mă rog, nu pusese chiar el mâna pe pensulă, dar sponsorizase toată operațiunea, adusese și zugravii. Mi se părea că sunt neimportant, folosit, turuiam despre robotica lui Rebreanu (meșterisem eu o teorie despre nuvelele de război) și extrospecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
De fapt, dacă te uitai cu atenție în jur, începeai să observi șmecheria. Blocatarii provocau distrugeri special, să nu poți să-ți vezi liniștit de treabă: deșurubau capacele căminelor colectoare, înțepau garniturile, tăiau țevile de apă rece, demontau coturile din pivnițe, găureau hidrofoarele, înfundau canalizarea, stricau racordurile coloanelor de-alimentare. Te țineau în priză, îți dădeau permanent de lucru, ca unui nevrotic. După o săptămână de lupte cu ei, erai frânt, săritor, îmbibat cu cofeină. Cel mai rău sufereai când aruncau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
libertății și confortului canin. Drept urmare, Goguță și Bombonica, ajutați și de efectele nedorite ale castrării, au câștigat în scurt timp în volum și dimensiune, până la a te împiedica de ei oriunde: pe scară, sub scară, pe preș, între etaje, în pivniță, la intrare; ba chiar, într-o noapte, călcasem pe Bombonica și-n lift. Pe Goguță, o javră galben cu negru, invadată de patru generații de purici și una de furnici, ne hotărâsem să-l răpim și să postăm prin cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mult decât aia obișnuită). La prânz, nu suferea găluștile cu prune și mâncarea de bame (ultima ar fi răscolit și-un mort: băloasă, lâncedă, cu sosul interminabil lipit de corpul flasc, parcă înghițeai bucăți de perucă fiartă). Ura mansardele și pivnițele, încăperile înguste și întunecate, care îți tăiau lumina și respirația. Iubea spațiile mari, libere, în care puteai să privești cerul și să le pui piedici copiilor mici (de asta, chiar n-am auzit nicăieri!). Ca toată familia Dinu, resimțea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
umbrelă de soare, mături, ipsos, ziare, chiar și-o băncuță (pe-asta o căra florăreasa în fiecare dimineață, să-și odihnească fundul de proporții biblice); în zilele bune, dormea și-o pisică pe trepte. Curtea se bălăcea în frunze. În pivniță, dacă deschideai grilajul, te împiedicai de-un motor de Isuzu. Lângă el, fiecare vecin pusese câte ceva la păstrare: un sac cu ciment, două fotolii, placaje, un monitor de calculator ars, o canapea, un closet, niște anvelope uzate. Instalasem și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Matei ținea banii închiși într-o agendă, iar agenda în bufetul de pe hol. Mărunțișul era adunat într-un săculeț sau o șosetă, nimeni nu știa exact și nici nu dorea să afle. Lumea zâmbea, uita de rivalitățile de scară sau pivnițe, îmbrățișată în sfaturi și calcule. Cartierul căpăta altă înfățișare, copacii se micșorau, blocurile vecine pierdeau din claritate, stinse și nelocuite. Oamenii deveneau brusc importanți, vocea li se auzea, ca a pensionarului care intră în direct în emisie: „Bună-seara dumneavoastră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
el prin ușă, și-l instalase lângă saltea, unde-l găsiți probabil și astăzi. După povești, ajungeam la vremea realizărilor. Fiecare se lăuda cu performanțele din luna respectivă: o plată la RENEL, un măturat de frunze, o siguranță reparată în pivniță. Mințeam copios, abundent, inventând bătălii în folosul locatarilor, la ore imposibile și contra unor sume care nu puteau fi nici înțelese, nici verificate: desfundări de conducte, lupte cu monștrii din canal, suduri ale coloanelor din pivnițe. Culmea e că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o siguranță reparată în pivniță. Mințeam copios, abundent, inventând bătălii în folosul locatarilor, la ore imposibile și contra unor sume care nu puteau fi nici înțelese, nici verificate: desfundări de conducte, lupte cu monștrii din canal, suduri ale coloanelor din pivnițe. Culmea e că pe unele le și purtasem, plătind tribut de urină și sânge, după cinci ore de stat cu picioarele în apă rece, lângă echipa lui Moiceanu. Cu timpul, isprăvile administrative deveneau povești duioase, topite pe fundul cănilor și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fuseseră fie distruse, fie depreciate: Sfânta Vineri căzuse (se-ajunsese la o înțelegere cu Ceaușescu, dar într-o zi trecuse pe-acolo nevată-sa și, văzând biserica printre betoane, ar fi zis: „Jos porcăria!“), Spitalul Brâncovenesc și Arhivele ajunseseră moloz, iar Pivnițele Regale de sub Calea Victoriei fuseseră inundate și-apoi astupate cu pământ. Cât despre Palatul Sinodal din Piața Unirii, el fusese mutat de inginerul Iordăchescu 22 de metri față de-amplasamentul original, în timp ce lucrul continua înăuntru, în birouri, pe holuri și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]