1,866 matches
-
grijă să-mi sugerezi că totul e zadarnic... Și totuși nu sânt convins că ai o gândire de măgăriță. Ești o măgăriță biblică, vorbești... Vezi cât de puțin sigur sânt chiar în judecățile mele rele despre tine, în schimb tu plesnești de convingere în ale tale. Îți faci bărbatul nemernic, abject, ticălos, canalie... Pe ce te vei fi bizuind? Îți spun drept, te invidiez! Joci tare!" "Pe ce mă bizui? ridică ea vocea. Pe ce mă bizui? Ajunge să mă uit
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
înțeles ceea ce vrei să spui, nu întinde coarda... Dar el o întinse, sau cel puțin așa mi se părea mie, fiindcă îl cunoșteam de cinci ani, o întinse după o teorie a lui că trebuie s-o întinzi chiar până plesnește și în clipa când plesnește să-i dai drumul din mână și să-i zboare celui pe care îl vizezi pe lângă urechi, să-i vâjâie pe lângă tâmple, și imediat să-ți alegi altă coardă, să ai mai multe și s-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu întinde coarda... Dar el o întinse, sau cel puțin așa mi se părea mie, fiindcă îl cunoșteam de cinci ani, o întinse după o teorie a lui că trebuie s-o întinzi chiar până plesnește și în clipa când plesnește să-i dai drumul din mână și să-i zboare celui pe care îl vizezi pe lângă urechi, să-i vâjâie pe lângă tâmple, și imediat să-ți alegi altă coardă, să ai mai multe și s-o iei de la cap... În
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ca și când ar fi uitat că el mă invitase la masă. Și mai ales era treaz. Îmi plăcu de el, era grav, liniștit, chiar modest, față de isprava pentru care luase Premiul de Stat. Mă așteptasem să-l găsesc deja afumat și plesnind de veselie. Mă apropiai de el, îl felicitai, dar se făcu sau chiar nu auzi ce-i spusei și mă lăsă cu mâna întinsă continuând ciuguleala. Gândii că trebuie să mă car imediat, dar interveni Vintilă: "Mă besmeticule, dă mâna
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
comportare neliniștitoare, în timpul mesei începu să se joace cu lingura în supă, să se fâțâie pe scaun, să clefăie interminabil carnea în gură și să arate o surzenie totală față de amenințările mamei. Surprinsă, scoasă din sărite, până la urmă, Matilda o plesni, dar Silvia nu se turbură câtuși de puțin, vărsă paharul cu apă pe masă și expresia de impertinență de pe chipul ei nu se șterse. Ce e cu fata asta? exclamă Matilda uluită, e din zi în zi mai obraznică. Victor
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o putea salva. O viclenie liniștită stăpâni în clipa aceea instinctele mele alarmate încă din timpul mersului. Mă repezii cu o lipsă de vlagă simulată, să-i aflu individului forța reală, și mă angajai într-o încăierare neconvinsă. El mă plesni îndesat și mă aruncă în celălalt colț al cabinei, în care mă prăbușii și de unde, gândind că zdrahonul, a cărui putere era de temut, trebuia înșelat, nu mă mai ridicai... El o ridică în schimb pe Suzy apucînd-o de guler
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
gândii eu cu stranie veselie, ca de o glumă atât de reușită, încît nu-mi dădui seama cât îmi era de rău... Mă întinsei lat pe podea. Gâfâiam foarte tare, inima îmi intra parcă în gât, mă sufocam... Dar nu plesnii, cum credeam, îmi revenii și sării în picioare. Era și timpul, cabina ajunsese la stația ei, jos în oraș... Suzy nu mergea prea drept, dar o apucasem strâns de umeri... "Ah! strigai după ce ieșirăm din cabină, schiurile... am uitat schiurile
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pătate și erodate ale imobilelor. Trecu pe lângă două aparate de dimensiuni mai modeste și garate într-o zonă protejată. Roțile mari ale transportorului de trupe ridicau jerbe de apă murdară hurducându-se, dar amortizoarele absorbiră șocul. Ploaia împinsă de vânt plesnea proiectoarele. Bishop și Wierzbowski ghidau aparatele din cabina conductorului. Omul și sinteticul lucrau în perfectă armonie și-și purtau un respect mutual. Wierzbowski privea prin lucarna strâmtă a conductorului și întinse degetul. ― Acolo, cred. Bishop studia harta în culori vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
iar noaptea mai neagră decât străfundurile cosmosului. Motivul era simplu: nici o stea nu scânteia prin atmosferă pentru a-i nimba solul cu lumina ei slabă. Vântul bătea în construcțiile metalice dărâmate din Hadley, șuiera prin culoare și trântea ușile. Nisipul plesnea geamurile sparte ale ferestrelor, într-o răpăială neîntreruptă și angoasantă. În interior, toți așteptau începutul coșmarului. Iluminarea de rezervă funcționa încă în centrul de experimentare și în împrejurimi; supraviețuitorii istoviți și deznădăjduiți se regrupaseră pentru a studia posibilitățile care li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Ripley simți cum întregul corp protesta, dar îl implora în gând pe Bishop să accelereze. Părăsiră cerul palid al Acheronului pentru a intra în negreala cosmosului și norii de sub ei se aprinseră într-o străluminare. O bulă de gaz supraîncălzită plesni în troposferă. Unda de șoc a exploziei nucleare zgâlțâi aparatul, dar nu-i provocă nici o avarie. Ripley și Newt se uitară pe hublou și văzură strălucirea orbitoare pierind în urma lor. Apoi Newt căzu pe umărul femeii și începu să plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
vedeam lipit pe vecie de locul ăsta unde începuse totul, stăpân pe frigiderul „General Motors“ și bucătăria cu faianță albă, înfășurat protector în perdelele și draperiile catifelate pe care, cine știe de ce, bunicu’ Vitalian nu mă lăsa să pun mâna, plesnindu-mă de fiecare dată când mă apropiam de ele. Visul meu prostesc mirosea a cuișoare și dulceață de vișine, ca o jucărie perfectă. Și jucăria asta nemaipomenită, în care puștiul din mine își punea toate speranțele, s-a făcut țăndări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
altoiri repetate și-o injecție de violete în petale. Am ajuns lângă ea și ne-am zâmbit cu măsură, poate și cu ceva speranță. N-a auzit nimeni ce-am vorbit, se lansau câte cinci autori odată, iar panglicile festive plesneau în valuri de curent și-aplauze. Microfoanele bârâiau, vocile hotărâte sau emoționate se întretăiau prin zeci de difuzoare. Maria mi-a întins brațul și-am întors spatele culturii. Am ieșit din mulțime. Așa a început de fapt povestea noastră, cu-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am știut că s-a întâmplat ceva rău. Casa lui Mihnea nu mai arăta la fel. Acoperișul căzuse pe jumătate, ca o felie de tort. Tabla despicase planșeul, trăgând totul după ea; podul lipsea, la fel bucătăria din mansardă. Zidurile plesniseră, tavanele săriseră prin geamuri. Aproape că nu mai recunoșteai locul. Soarele se scurgea prin prăjitura asta moale, albă de praf. Parcă o răscolise cineva cu un cuțit uriaș. M-am repezit la intrare, pe treptele pe care le cunoșteam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Îl curățai o dată pe an, prin martie, cu peria înmuiată-n zăpadă, afară, în curtea din spatele blocului. Adidașii făcuți la „Pionierul“ și luați pe sub mână din fabrică țineau câte opt ani, nu li se spărgeau tălpile și nici nu le plesneau cusăturile, cum se întâmplă astăzi, după patru-cinci luni. Îi cereai cu două numere mai mari, să încapă piciorul când crește. Cu pantofii era și mai simplu; păreau blocați în spațiu-timp. Nu evoluau, străini de ideea de progres: găseai aceleași forme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
își dubla volumul, presând vezica urinară. Dacă mă cântăreai la 150 de kilometri la oră, ieșeam ca un halterofil din mașină. Nu mai eram eu, ci un monstru pe scaunul șoferului, un pachet de apă, sânge și carne, gata să plesnească. Doar gândul că trebuia să duc animalul ăsta cu bine dintr-o parte într-alta mă obosea. Cât despre impresiile de călătorie, ele pur și simplu mă scoteau din pepeni. Nu-ți ajungea că alergai de colo-colo, mai trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de mult mi-ar fi plăcut să-i pot spune povestea, răscolind sub secolele suprapuse! Când am început să dăm semne de oboseală, am luat un taxi până la Cazino, pe faleză. Păream singuri și stingheri: doar noi și valurile care plesneau digul. Asta dacă nu-i puneai la socoteală pe Eminescu și Veronica Micle, mumificați în cimentul statuilor. Ne cercetau cu ochii lor calcaroși, bulbucați romantic, fiecare de pe soclul lui. Pe-al lui Eminescu, scria „MIHAIL EMINESCU - POET NAȚIONAL“; pe-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
decriptare, a ieșit o varză. Ia uite-aici...“ Mihnea a apăsat vreo două taste, a dat click pe mouse și pe ecran, în locul textului, au apărut niște semne de genul ăsta: 7ωερτψυισζροπγβηνϕ825ν Unele chiar pulsau, ca niște burți gata să plesnească. Nu prea știai nici ce sunt, nici ce să faci cu ele. Nu m-ar fi mirat să țâșnească afară ăla mic și dințos din Alien și s-o ia la fugă chițăind prin bucătărie. „He-he...“, a rânjit Mihnea, „De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fusese plasată intenționat, la un capăt al sălii, lipită de perete: nu vedeai, dar erai imediat văzut. Holul de etaj se scufunda în beznă, așa că apăreai în cadru spășit, fantomatic, cu neoanele sălii sărindu-ți în ochi. Dacă nu-ți plesnea inima până urcai cele șase rânduri de câte patruzeci de trepte, clacai înăuntru, împiedicându-te de-o scară enormă de zugrav rezemată de perete, pe lungime. Treptat, oamenii acopereau sala; imediat după scara de lemn, erau preferate caloriferele, peste care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aripi. Au stat cercetătorii după el, l-au pândit până a murit. Bătăile inimii mele erau și ele limitate, un număr fix de pompări de sânge și oxigen, imposibil de evitat. Ca motorul unei mașini: după 200 000 de kilometri, plesnește instalația. Și totuși, ceva lipsea din tablou, un amănunt simplu, care gripa teoria și îmi mina siguranța în tabele și cifre. Numărul de secunde alocat e fix; dar aceeași secundă poate fi modificată în mai multe feluri. Prin anii ’30
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
melodios și variat: miner, paznic, filatoare, chimist, șofer de basculantă, bobinatoare, tipograf, vânzător la „Alimentara“. Eu căutam să ajung pompier, vesel și dezinteresat (habar n-aveam atunci de fantasma cu uniforma care le excită pe fete). Îmi plăcea să fiu plesnit de vânt pe-un camion mare și roșu, de-o mie de ori mai mare decât microbuzul chinezesc de tablă cu pasagerii pictați pe geamuri primit de ziua mea și pe care îl frecam de parchet, lăsând urme adânci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Emisiunile de muzică stârneau și ele mari pasiuni, dacă se ridica o balerină și era dată peste cap, toată lumea fluiera, cu ochii sub fustă; când apărea grupul „3 T“, nu știai unde să te uiți mai întâi, la bluzele care plesneau sub apăsarea cilindrică a sânilor sau la cizmele interminabile, trase peste pantalon, de un negru sadic. Ceaușescu a bănuit că se întâmpla ceva necurat aici, pentru că, într-o bună zi, le-a interzis pe toate. Te mai lovea și ghinionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe care probabil nu reușisem să le aplic nici înainte de 1989, dar măcar mă cramponam de ele, aproape convins că mă vor scoate odată și-odată la liman prin zeama comunistă) scăzuseră la cote alarmante. Mă lăsam dus de val, plesnit de magma cărnii pe care-o descopeream. Nu ripostam. Abandonam luptele mult înainte ca ele să înceapă. În cloaca de corpuri și stări în care mă pulverizasem, mizeria curgea prin canalele optice. Căutam de dimineață până seara, fără jenă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ea. Îi iubeam paradoxurile și nebuniile la fel cum mă iubeam pe mine. Copilăria Mariei fusese curioasă, blândă și violentă, populată cu imagini de care, fără să le fi văzut, îmi aminteam prea bine. Găseai printre ele curele late, grele, plesnite pe spate sau pe fund (probabil așa s-a născut obrăznicia lui de mai târziu!), pungi de hârtie cu dropsuri sau pricomigdale, o cazemată de zăpadă pe care a venit primul sărut sau radioul din bucătărie mergând non-stop, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
avionul în jurul propriei axe. Nu aud nimic, pentru că sonorul e pe OUT. Simt însă vibrația valizelor, zvâcnetul corpurilor, unda de spargere a sticlei din termosuri. Ficații, splina, rinichii - toate mai grele cu câteva zeci de kilograme. Un frigider gata să plesnească deasupra oceanului. Ultimele secunde ale Boeing-ului sunt liniștite. Lumea râde, minte, moțăie, tace, fără sentimentul pionieratului. Două sute cincizeci de tone de-oțel nu-ți cad în cap din senin, mai ales când circuli prin zări cu opt sute de kilometri la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Băi-băi, șterge ma-masa, că-că mă-mă dau la tine!“ „Stai, mă, cuminte.“, l-a potolit Mihnea. „N-am venit aici să facem scandal.“ Ospătărița s-a apropiat cu șervetul în mână, pregătindu-se să curețe praful sau să-l plesnească pe Cezar. Am întâmpinat-o cu grijă, evitând conflictul: „Domnișoară, vroiam să vă rugăm să dați drumul la televizor.“ „Pe ce canal?“, ne-a zâmbit ea, încruntându-se la Cezar. „Pe-oricare.“, a zis Mihnea. „Un film simplu, comercial. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]