1,904 matches
-
albăstrui, și pe cele de detergent, și pe cele de furculițe, și pe cele de săbii, și pe cele de flăcări, și pe cele de motiv în sine, de lipsa dragostei tale în această dimineață parfumată de mai, cu teii plesnind din boboci. lipsa dragostei este în picioarele tale, înainte de a ajunge prea departe aleargă înapoi și picioarele tale se vor umple din nou de dragostea ta, de caise și fragi umeziți de roua cu lanțuri de sticlă care ține oamenii
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
ființei iubite, nu uita, nu te întorci doar pentru tine, cel care a greșit, cel care a pierdut esența de foame a dragostei, dragostea de care ai nevoie pentru a putea alerga către tine prin trupul ființei iubite, în care plesnesc cinăle de bucurie. șase deasupra: ghinion, o întoarcere pierdută, ratarea gestului, dezastrul, pentru zece ani de acum încolo armatele tale nu mai pot ataca, trebuie ascunse în munți și hrănite cu lăptișor de matcă, cu sâni de virgine, cu ambrozie
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
ador pentru faptul că nu îmi răspunzi de fiecare dată am făcut dependență de taste, de cuvinte tu cred că ești de fapt nu departe, aiurea ci chiar în acest aparat mic, al meu. apăs pe redial și vine primăvara plesnesc mugurii, se aude vocea ta cristalină aș vrea să fiu cu tine, vorbind prostii la acest animal mic pentru totdeauna. șase în primul loc: fesele tale au obosit de alergare, le simți ca jupuite și presărate cu sare grunjoasă din
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
încerci să mergi pe vine, cu mersul piticului, până ieși dintre stâncile astea fermecate de exesită. nouă în al patrulea loc: pe lângă tine trece în goană o șaretă de metal fără pasageri, trasă de două meduze, a căror gelatină te plesnește peste față, și sucul lor acid îți intră în piele și în gură, te simți umilit, alergi parcă și mai încet după acest incident, nu mai sunt stele pe cer în miezul zilei, e semn că trebuie să te odihnești
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
la iubitul tău, ai ajuns să ai un pătrat mare de grădină cu trifoi cu cinci foi, pe care acum nu trebuie să uiți să îl uzi, acești trifoi trebuie să trăiască, să crească și să aibă culoare verde-închis, să plesnească de verde sănătos. nouă în al patrulea loc: nunta este peste două luni și jumătate, nu te pripi, mai este foarte puțin de așteptat, prăvălește secundele mari cât china, una câte una, în abisul dintre cerul tău și cerul tuturor
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
duplicitatea mea, te iubesc, apoi cad de pe marginea dragostei noastre de porțelan într-o prăpastie de lagăr cu puține versuri, devorate și acelea de viermi răzbunarea pentru existența oricărui lucru frumos apoi din nou pașii de lumină, curajul, florile îmbobocind, plesnind, umezindu-se de roua de amor, cu soarele refractat. „limitările amare nu pot persista.“ iubirile amare nu pot dura dar asta este o iubire de ciocolată, de înghețată, de zahăr cándel de mine și de tine nu e la antreu
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
fără să zărești vreun țărm către care ai putea înota sau vreun catarg de vas portughez, cine știe pe ce mări navighează acum prietenul tău abílio, pe aici nu crește nici un copac, aproape dincolo numai flori înmiresmate și plante scunde plesnind de verde, cu forme geometrice, sunt pe tot locul, nu îți poți folosi nici aripa subțire de liliac-cu-nas-de-frunză fără să știi cât ai de zburat, are și ea puteri limitate, fiind primită în dar de la un biet pui. șase în
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
a îmbrăcat în grabă și am fugit, ca să nu întîrziem, până la gară, prin troiene, amuzîndu-ne fără să vrem de echilibrul pe care trebuia să-l ținem pe gheață, mână în mână, dezmorțiți de goană și de vântul sănătos ce ne plesnea pes-te față și ne înroșea pielea. Din ce în ce ne-a revenit dispoziția de altădată și râsul fără constrîn-gere; s-au îndepărtat gândurile neliniștitoare, iar la treapta trenului ne-am luat rămas bun, ca și cum nimic nu s-ar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
n-am văzut-o ca s-o descriu. Cred că era așa de interesant, încît aș fi uitat că mă privește personal și m-aș fi amuzat ca la teatru. Irina în mijloc și toți ceilalți pe de lături. Secretul plesnise. Marcu întreba buimac: "S-a putut să ai un așa mare secret sufletesc și eu să nu știu nimic?" Ceilalți țipau pe diferite tonuri: "Rămîi aici!" Gina întreba: "Ce faci, vii cu mine?" Și Irina se zbătea: "Ce să fac
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mari. Lângă ridiche era scris: A avea un vizitator ține de gust. Ridichea fusese desenată cu cerneală indiană, fără urmă de efort; și, privită îndeaproape, se putea simți mireasma pământului. Acea ridiche era rădăcina unei singure frunze și părea să plesnească de viață. Natura ei sălbatică dădea senzația că și-ar fi râs de raționalitatea lui Mitsuhide, cu o miraculoasă nepăsare și lipsă de preocupare. Continuă să deruleze sulul, dar altceva nu mai conținea. Cea mai mare parte a lui consta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
convocați fură chemați din nou - de astă dată, în pădurea altarului lui Hachiman. Acolo, întețit de umbrele înserării și țârâielile greierilor, aerul răcoros se simțea dens aproape ca apa. Cu un moment în urmă, din capelă se auzise zgomotul palmelor plesnite în rugăciune. Se părea că Mitsuhide și generalii lui se rugaseră zeilor. Mitsuhide se convinsese că nu acționa numai în virtutea dușmăniei și a revoltei sale față de Nobunaga. Teama de a nu sfârși ca seniorii clanurilor Araki sau Sakuma îl ajutase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din greșeală pe oamenii noștri. Glasul lui Mitsuhide era tăios ca o sabie; se vedea cu ușurință că mintea îi lucra cu toată viteza, iar vasele de sânge îi erau atât de tensionate, încât nu mai aveau mult până să plesnească. În timp ce priveau trupele lui Genemon trecând prin apa râului Katsura, oamenii rămași se simțeau tot mai neliniștiți. Mitsuhide încălecă la loc și, unul după altul, cei de sub comanda lui îi urmară exemplul. — Transmiteți ordinele. Aveți grijă ca nimănui să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
rămase cu privirea spre Hideyoshi. Kyutaro înaintă în genunchi și spuse: Nu e momentul să ne gândim la cele trecute. Vântul schimbării suflă prin lume și e un vânt prielnic pentru tine. E timpul să ridici pânzele și să pornești. Plesnindu-și genunchiul, Kanbei rosti: — Bine zis! Cerul și pământul sunt eterne, dar viața nu înaintează decât fiindcă toate lucrurile se schimbă după anotimpuri. Privind mai detașat, este un eveniment de bun augur. Părerile celor doi îl făcură pe Hideyoshi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aici, stăpâne? — Repede! Retragerea! Înapoi! Când îl vedeau, vasalii îi vorbeau aproape ca și cum l-ar fi dojenit. Până la ultimul, muriră în luptă. Kinoshita Kageyu observă că Hidetsugu își pierduse calul și rămăsese pe jos. — Vă rog! Luați-l pe-acesta! Plesniți din bici și plecați de-aici fără să vă mai uitați în urmă! Dându-i lui Hidetsugu propriul său cal, Kaheyu își înfipse stindardul în pământ și-și croi drum prin cât de mulți soldați inamici putu, înainte de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-i frumos să arătați cu degetul. Faceți liniște și priviți. Îi dădea toată silința să stea cuviincioasă, dar giumbușlucurile lui Hideyoshi erau atât de caraghioase încât, până la urmă, și Chacha își ascunse gura după mânecă și râse mai-mai să-i plesnească rochia la cusături. — Asta ce mai e? Noi, când râdem, o-ncasăm. Da’ acum râzi și tu! Tachinată de cele două surori ale ei, Chacha nu putea decât să râdă din ce în ce mai tare. Mama lui Hideyoshi râdea la rândul ei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
așa da. La care Niusea o privește pe prietena ei cu o admirație perplexă și spune: Da' tu, draga mea, ai învățat românește ca o adevărată româncă. Numai cum rămâne cu covorul tău de plante de apă? Trestie! Marusia se plesnește cu palma peste frunte, mândră și ușurată că și-a amintit. Covor de trestie? se miră Niusea. Nu, draga mea, tu niciodată nu le nimerești! Covorul de trestie se cheamă rogojină! Uite vezi, și la asta mi-am amintit cum
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de vorbă cu altcineva de-al casei. Sau poate că nu cu cineva de-al casei. Poate că vorbea cu tânărul funcționar, aflat în gazdă, cel care îi întinsese cândva jartiera de pe coapsă și îi dăduse apoi drumul s-o plesnească peste piele? Nu, cealaltă voce era tot feminină. Ba chiar, în chip straniu, desluși ce spunea cealaltă voce: Nu sta în dreptul ușii, Silvia!... Fata care fusese strigată Silvia aruncă o privire fugitivă și indiferentă de pe coridorul luminat spre fereastra dindărătul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cameră, neputând să stea locului, iar eu, răbdător, l-am așteptat. Pentru că eu pot înțelege tot. - În ce direcție curge timpul? m-a întrebat brusc, așezându-se pe un scaun meschin și scoțând din buzunarul răpciugos din cauza pielii rupte și plesnite pe alocuri a parpalacului de piele pe care-l poartă ultima țigară, pentru că mereu mai are doar una. Are un pachet cretin de doar trei țigări, ceva ce nicăieri nu mai există. Dumnezeule, ce om. Eu, pe scaunul meu, ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
din el niște picioare, special pentru această sinistră ocazie, este oricum mult prea puțin pentru a ne salva de la vederea feței morții, dar suficientă pentru a-mi smulge un zâmbet. Apa este aproape. Mult prea aproape. Și deodată ne înghite, plesnindu-ne și plesnind groaznic. Nicicând n-am crezut că mă voi lovi de ceva atât de dur și de rău cum este pelicula asta groasă de metal lichid. Nicicând n-am crezut că eu voi muri. Viața, așa cum o știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
picioare, special pentru această sinistră ocazie, este oricum mult prea puțin pentru a ne salva de la vederea feței morții, dar suficientă pentru a-mi smulge un zâmbet. Apa este aproape. Mult prea aproape. Și deodată ne înghite, plesnindu-ne și plesnind groaznic. Nicicând n-am crezut că mă voi lovi de ceva atât de dur și de rău cum este pelicula asta groasă de metal lichid. Nicicând n-am crezut că eu voi muri. Viața, așa cum o știam, dispare, lăsând loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
aceste clipe. Iar aerul se termină. Cum e posibil? Mă zvârcolesc, încercând cu o ultimă sforțare să nu primesc moartea la mine. Mă răsucesc. Vreau să urc, pentru Dumnezeu! Vreau să mă nasc din nou. Cu ochii plini de sânge plesnindu-mi, mai apuc să-l văd pe prinț. Coboară, mort fiind, drept, în picioare, cu capul atârnându-i în piept, parcă rupt. Ești o păpușă, prințule. Ca și mine. Acum se întâmplă, acum se va întâmpla. Acum! Cuvântul acum îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fi zis că dădea foc pe nas și pe gură. Apoi deodată,el și-a ridicat spada, vestita-i Durindana cu ambele mâini și o trânti cu atâta putere pe umărul lui Agrican încât îl străbătu până la șold, ba-i plesni până și arcul șeii, cu toate că, aceasta era făcut din os și fier, spintecând om și cal până la pământ. Agrican deveni alb ca varul la față și simți moartea coborând asupra lui. El i-a făcut semn lui Orlando să se
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
B din vasul curbat. M-am întors. Am văzut o oglindă. Las-o baltă. Tot n-or să-ți dea voie să joci. Dar mi-au dat. Doamna mi-a privit șocată burdihanul revărsat și curul de vădană pe care plesneau bermudele, dar îmi dădu o rachetă și îmi deschise ușa. Eu am coborât treptele și am intrat pe teren. Fielding galopase deja nerăbdător spre capătul terenului, ținând într-o mână racheta din oțel, mare cât un paravan, și douăsprezece mingi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și am pornit-o glonț spre cabina telefonică. Începutul discursului îmi era bine fixat în cap. Dar Selina nu era acasă. Nu era nicăieri. Așa că am făcut praf cabina telefonică. De mult voiam să fac praf un telefon. Bachelita a plesnit supusă, după care s-a răzbunat cu un șoc electric. Am sărit în picioare și am plecat, lăsând receptorul fierbinte să se legene atârnat de cutia zdrobită. Fiasco-ul n-a vrut să pornească, așa că l-am altoit și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
parte, și arta distrugerii aproapelui, pe de alta. Iar acum în memorialistică. O editură particulară vrea ca lumea să afle amănunte despre viețile noastre exemplare. Să mori de râs! Serios! (Ni se întâmplă deseori, chiar dintr-un fleac. Aproape că plesnim de atâta râs!) Gloria literară! Mezinul a mai gustat-o. Acum nu-i mai iese nici un vers. În proză se descurcă. Mi-a citit într-o zi ceva, nu știu ce i-a venit. Și Mijlociul se descurcă. Atunci când scrie, bolborosește pasaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]