4,351 matches
-
publică”, noțiunea de „opinie publică” fiind, cum s-a văzut, destul de complexă și greu de definit în mod operațional. De asemenea, vom rămâne la înțelesul curent - în domeniul sociologiei-al noțiunii „sondaj de opinie”, încercând doar să delimităm, în măsura posibilului, această noțiune de cea de „eșantionare” și, mai ales, de cea de „anchetă”. Primul aspect nu merită mult efort pentru a-l dezbate. E nevoie doar de puțină atenție din partea sociologilor atunci când citesc lucrări de matematică, statistică, economieetc., unde în locul
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
lumea despre el, ajunse să-l întrebe dacă expoziția proiectelor avusese un ecou. Imaginea despre sine, pe care nu și-o putuse face obiectiv din cauza prelungirii tăcerii respectuoase, căuta s-o extragă acum prin anchetă de la Smărăndache, care făcea tot posibilul să culeagă ecouri. Chiar și față de Indolenta Pomponescu avea un chin. Stilul ei calm îi convenea, nu-l satisfăcea totuși completa obiectivitate a acesteia. Ar fi voit s-o vadă mai invadată de persoana sa. După o scurtă fază de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
semnificația supremă a afirmațiilor religioase constau tocmai în faptul că ele transcend orice reflecție. Marcel pledează pentru imposibilitatea unei determinări obiective sau noționale a conținutului spiritual al Lumii. Lumea rămăne „din punctul de vedere al cunoașterii metafizice locul incertitudinii, imperiul posibilului, ea rămăne contingentă în raport cu găndirea religioasă”. Potrivit lui Marcel, existența nu trebuie tratată ca o problemă ce se rezolvă la masa de scris, existența este ceva care mă implică deoarece, eu, cel care pun întrebarea, trăiesc, exist, sunt. Pentru filosoful francez
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
asociații, sindicat, adunări religioase și politice și dacă ne îndepărtăm de ideea unei cauzalități univoce și predeterminate, etnologului îi revine sarcina de a recompune coerența acestui amestec de locuri ocupate succesiv. Grupul social al salariaților întreprinderii trebuie așadar, în măsura posibilului, să fie metodologic urmărit și studiat în diferitele spații în care se diseminează, odată trecută poarta uzinei: fugi, evitări și / sau apropiere și strângerea relațiilor, susținere și împărțirea micilor plaje de sociabilitate intensă sau refugiul într-un câmp unic, iată
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
care au tendința să dea mereu ordine, să-și impună ele punctul de vedere. Intervențiile sunt în cele mai multe cazuri stupide și răutăcioase, inutile și iraționale (Bouchard, 2006). Ori de câte ori au ocazia, își arogă mai multă putere decât au, ei fac tot posibilul să avanseze cât mai repede, își asumă responsabilități mai mari decât cei din jurul lor, sunt în general muncitori, însă evită să facă parte din proiecte în cadrul cărora nu s-ar putea afirma. Deseori, ordinele micilor dictatori sunt voalate (apar sub
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
care se tem, anxietatea lor este imediată și intensă și pot avea chiar atacuri complete de panică. Ei de asemenea devin anxioși dacă se gândesc că există posibilitatea să întâlnească situația/obiectul de care se tem și vor face tot posibilul să le evite. Adulții cu fobie recunosc că anxietatea lor este ilogică și irațională. Copiii pot să nu aibă acest "insight" și doar să simtă anxietatea. Unul din 10 oameni ajung să aibă o fobie la un moment dat, fiind
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
să creeze limitații. Limba română are privilegiul de a exprima, prin aceeași familie de cuvinte, activitatea libertății și rezultatul acestei activități: "hotărîrea", ca esență a libertății (aleg, decid, hotărăsc), se soldează de fiecare dată cu "hotare", cu tăieturi în stofa posibilului, care prin succesiunea alegerilor noastre ne alcătuiesc viața și dau existenței noastre un chip. Acest gest lingvistic unic și paradoxal, care surprinde comportamentul libertății ca traiectorie a unui destin, este descris în capitolul Despre hotar și hotărâre. O carte dedicată
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
am născut și să mă așez în altul, pot să mă fixez în altă limbă sau să trec la altă religie, după cum atârnă până la urmă de mine să-mi modific statutul social. Înainte de a alege, înainte de a tăia în stofa posibilului și de a da contur suitei de acte care alcătuiesc conținutul unei vieți, libertatea mea se manifestă ca atitudine față de hotarele primite, ca libertate care se întoarce asupra zestrei mele și o consideră în implacabilul sau în reformulabilul ei. Înainte de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fără voia mea. Nu le pot stăpâni. Și nu-mi pot stăpâni frica aceasta care se ridică în mine orice aș face și orice aș gândi. Fiind instinctuală, ea mă domină de dinaintea mea și din adâncul meu. În noapte e posibilul primejdiei, răul diversificat, neștiut ca atare, răul care poate lua o întruchipare sau alta din multele întruchipări pe care le poate lua răul. Însăși noaptea, cu necunoscutul ei, mă amenință. Nu știu exact de ce anume îmi e frică. Îmi e
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pot întîmpla. Le știu din poveștile copilăriei, din întîmplările adevărate, petrecute altcândva, altunde, dar tot noaptea, tot într-un sat. Ele se pot repeta de astă dată aici, cu mine. Frica aceasta se naște nu din iminența primejdiei, ci din posibilul ei, știut, experimentat și verificat ca atare de alții. Nu primejdia reală, ci doar proiecția ei mă înspăimîntă și mă domină. Și dominîndu-mă, eu nu sânt liber. Am luat o hotărâre. Această hotărâre îmi tulbură liniștea, îmi schimbă cursul vieții
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
au primit configurație și coerență dinlăuntrul meu chiar; eu sânt cel care le-a dat hotar, le-a "hotărît" așa, le-a delimitat, eu sânt cel care le-a "tăiat", "tranșat" (decido), decupîndu-le din materialul amorf al gesturilor posibile, din posibilul vieții mele, dîndu-i acesteia, de fiecare dată, contur. Mă hotărăsc, dau hotar actelor mele, fiecăruia în parte și tuturor laolaltă, le fac astfel să fie și în felul acesta, prin suita hotărârilor mele, îmi dau un destin: actele mele nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
conștiința riscului și de spectrul regretului. Ceea ce urmează să fac nu este indiferent, pentru că nu orice aș face este la fel de bine sau de rău. " Ce e de făcut?" În spatele acestei întrebări se ascunde tortura pe care o induce în noi posibilul, faptul de a nu putea experimenta în spațiul realului două sau mai multe dezlegări la o unică problemă existențială. Nehotărârea se hrănește din teroarea în fața ireversibilității realului: de îndată ce mă voi hotărî, voi decide asupra unui curs al lucrurilor care le
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
moral, al nehotărârii. Spaima de a nu găsi soluția bună, unica soluție. Orice hotărâre implică o răspundere ontologică: care anume variantă a lui "a fi" este mai bună, mai adevărată, mai frumoasă? Cel ce hotărăște trebuie să judece în spațiul posibilului, în cele din urmă să adjudece și astfel să convoace ființa spre real. Cu fiecare hotărâre i se răpește ființei bogăția posibilului și i se dăruiește sărăcia realului: de acum înainte asta și numai asta va fi, din multele care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lui "a fi" este mai bună, mai adevărată, mai frumoasă? Cel ce hotărăște trebuie să judece în spațiul posibilului, în cele din urmă să adjudece și astfel să convoace ființa spre real. Cu fiecare hotărâre i se răpește ființei bogăția posibilului și i se dăruiește sărăcia realului: de acum înainte asta și numai asta va fi, din multele care ar fi putut fi. Dar lui a fi în sens plin nu-i aparține decât realul, iar dacă "a fi" înseamnă a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fi putut și altfel" generează coșmarul celui nehotărât. Lucrurile ar fi arătat "altfel" dacă nu aș fi hotărât așa. Și totuși numai acest "așa" este real, în timp ce "altfel" s-a pierdut definitiv în gestul subiacent al eliminării mele, în neantul posibilului condamnat să rămână posibil. Înființând, orice hotărâre desființează în jurul ei un potențial de ființă. Instituirea de ființă are loc pe spezele unei prealabile condamnări la a nu fi. Tocmai obligația de a săvârși această crimă ontologică îl blochează pe nehotărât
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
oprește lucrurile pe pragul propriului lor "a fi" și, o dată cu ele, își blochează propria ființă; prin reținerea gestului său, el le împiedică să fie, așa cum, deopotrivă, el se împiedică pe sine să fie. Căci numai tăind un hotar în stofa posibilului el ar putea să-și dea sie un hotar și astfel - să fie. Altminteri, el rămâne blocat în spațiul pre-ontologic al posibilului și lezează ființa ca ființă reală. El amenință să lase lumea suspendată într-un permanent încă nu, într-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să fie, așa cum, deopotrivă, el se împiedică pe sine să fie. Căci numai tăind un hotar în stofa posibilului el ar putea să-și dea sie un hotar și astfel - să fie. Altminteri, el rămâne blocat în spațiul pre-ontologic al posibilului și lezează ființa ca ființă reală. El amenință să lase lumea suspendată într-un permanent încă nu, într-o veșnică șovăială la porțile ființei. Temîndu-se să nu nedreptățească, el comite crima neînființării ființei reale. Nehotărârea este un blocaj al trecerii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de a acționa într-un câmp finit de posibilități; ea nu e o dezorientare generală a cunoașterii. Ea nu e dezorientarea resimțită pe un câmp fără repere, ci aceea structurată de răspântia unor drumuri; e o rătăcire regizată de economia posibilului. Nehotărârea se bazează astfel nu pe inexistența obiectivă a soluției, ci pe imposibilitatea noastră de a o depista. Și totuși... Nu cumva această neputință se naște din faptul că lucrurile însele, printr-o teribilă răsucire, prin așezarea lor stranie, îmi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
neîmplinirea, ci o împlinire realizată prin sacrificiul suprem. * În chip simetric cu expresia "destin împlinit", care este tautologică, aceea de "destin neîmplinit" reprezintă o contradicție în termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între "destinul frînt" prin accident și "destinul neîmplinit" al ratării se află distanța care desparte exterioritatea evenimentului (ex-venio) de interioritatea răspunderii, deci de existența libertății ca domeniu închis și autonom. * Dat fiind că realizarea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sub blam, ci numai sub generozitatea sau inclemența cu care natura s-a distribuit, ca libertate, în om. Tocmai pentru că potențialul dinamic al fiecărei vieți cade în afara alegerii noastre, noi nu avem același elan al depășirii și aceeași intuiție a posibilului, nu ne putem fixa și atinge țeluri la fel de dificile. - Această inegală distribuție a libertății este premisa îndepărtată a maladiilor de destin. Spre deosebire de "crinii cîmpului" și "păsările cerului", care nu se pot abate de la țelul care le-a fost fixat - singurul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
eroi sau umili, excelenți sau de rând - trăiesc în adevărul destinului lor (frumusețea sau adevărul unui destin nu provin din excelență, ci din calma asumare a premiselor lui), se deschide zona vastă a vieților care, practicând o retorică falacioasă a posibilului, reflectă o inadecvare la resursele de libertate conferite. Din lumea celor care se amăgesc că e în ei mai mult decât li s-a dat, sau a nemulțumiților cu ce li s-a dat, din această lume înzestrată inferior și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să fie confirmată), contestarea permanentă a limitelor interioare devine regula acestei lumi. Destinul meu se află mereu dincolo de mine, în actualizarea a ceva care deocamdată nu e decât posibil. De aceea împlinirea acestui destin presupune un raport de adecvare cu posibilul propriu. A nu rămâne sub posibilitățile tale - a depăși, așadar, limita care desparte ceea ce faci de ceea ce ai putea face mai bun - înseamnă a merge în întîmpinarea propriului tău destin. Ratarea apare deci prin întîrzierea indefinită sub o limită care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
legitim ilegitimul limitei de atins. Ca și ratatul, bovaricul poate ajunge să se sinucidă. Ratatul are în el sămânța, care la el nu rodește, a destinelor excelente. Așa se face că în sinuciderea ratatului se experimentează un moment din ontologia posibilului: acela în care posibilul se anulează nu în actualizare, ci în neființă. Moartea ratatului este efectul pe care îl are în conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
atins. Ca și ratatul, bovaricul poate ajunge să se sinucidă. Ratatul are în el sămânța, care la el nu rodește, a destinelor excelente. Așa se face că în sinuciderea ratatului se experimentează un moment din ontologia posibilului: acela în care posibilul se anulează nu în actualizare, ci în neființă. Moartea ratatului este efectul pe care îl are în conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei promisiuni. El nu este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a destinelor excelente. Așa se face că în sinuciderea ratatului se experimentează un moment din ontologia posibilului: acela în care posibilul se anulează nu în actualizare, ci în neființă. Moartea ratatului este efectul pe care îl are în conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei promisiuni. El nu este decât prada și victima unui model imitativ. Dar în vreme ce ratatul se sinucide cu gândul la spectacolul unei promisiuni dezmințite în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]