1,577 matches
-
individuale. Sociologia postmodernă pune accent pe pluralism și tolerarea diferitelor puncte de vedere care alcătuiesc totalitatea experienței umane. Pentru postmoderniști, nu există un regim ideal către care să aspirăm, ci un potpuriu de experimente culturale, fiecare cu propria sa valoare. Postmoderniștii s-au angajat Într-un asalt frontal al fundamentelor ideologice ale modernității, chiar negând ideea că istoria este o saga eliberatoare. La sfârșitul procesului postmodern al deconstrucției, ne găsim În fața modernității reduse la un morman de moloz intelectual și o
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
că istoria este o saga eliberatoare. La sfârșitul procesului postmodern al deconstrucției, ne găsim În fața modernității reduse la un morman de moloz intelectual și o lume anarhică În care povestea fiecăruia este la fel de atractivă, valabilă și demnă de recunoaștere. Dacă postmoderniștii au dărâmat zidurile ideologice ale modernității și au eliberat „prizonieri“, În schimb, nu le-au lăsat acestora un loc către care să se Îndrepte. Am devenit nomazi existențiali, rătăcind printr-o lume fără frontiere, plini de dorințe incipiente, Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
vechile dogme nu Îi vor mai duce vreodată pe drumul spre distrugere. Atacul lor frontal asupra metanarațiunilor i-a făcut să devină adepții multiculturalismului și, mai apoi, ai drepturilor universale ale omului și ai drepturilor naturii. Multiculturalismul era privit de postmoderniști ca un fel de antidot Împotriva gândirii moderne, ca o modalitate de a Înlocui un singur sistem de referință doctrinar cu perspective multiple. Agenda drepturilor omului a lărgit și mai mult asaltul Împotriva unei perspective unice. Drepturile universale ale omului
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Însă aici, logica postmodernismului a Început să se impiedice În propriile contradicții interne. Însăși recunoașterea drepturilor universale ale omului și a drepturilor naturii sugerează o metanarațiune. „Universal” este ceva recunoscut și acceptat de toată lumea ca fundamental și indivizibil. Oarecum neintenționat, postmoderniștii și-au săpat propria groapă, recunoscând că există cel puțin o idee universală asupra căreia toți pot fi de accord În principiu - că fiecare viață umană are aceeași valoare și că natura e demnă de respect și de considerație. Visul
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
multiculturalitatea a suferit o schimbare la față. O nouă generație de cărturari postmoderni s-a alăturat cauzei, argumentând că proiectul iluminist, cu accentul sau pe mari metanarațiuni, pe hegemonia statului-națiune și pe ideologii monolitice, era adevăratul obstacol În calea schimbării. Postmoderniștii susțin că accentul asupra unei perspective unice și asupra unei viziuni unificate, suportă doar o agendă colonială care dă naștere la intoleranță față de alte puncte de vedere și amplifică represiunea și violența Împotriva minorităților pe plan intern și a popoarelor
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
dă naștere la intoleranță față de alte puncte de vedere și amplifică represiunea și violența Împotriva minorităților pe plan intern și a popoarelor subjugate În exterior. Într-o lume dominată din ce În ce mai mult de forțe comerciale globale și birocrații distante și impersonale, postmoderniștii propun un antidot sub forma perspectivelor multiculturale și a Împuternicirii culturilor locale. Dacă, În era statelor-națiune, domină lupta de clasă centrată pe chestiunea posesiei și distribuției capitalului și pe protejarea dreptului de proprietate privată, În era globală lupta se dă
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
ca fiind de „construcție teoretică”. O astfel de construcție am Întâlnit și În capitolele anterioare, numai că acum este vorba despre, aș spune eu, o „altfel de construcție teoretică”. Este o elaborare În care comparația transculturală și destructurarea de tip postmodernist sunt principalele instrumente de lucru. Aflăm cu această ocazie care sunt sensurile atribuite vecinătății În Anglia, Irlanda, Germania, Elveția, Finlanda, Bulgaria etc. Destructurarea de care vorbeam anterior este, În fapt, o replasare a conceptului de vecinătate În spațiul unor concepte
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
contemporane. Ov. S. Crohmălniceanu, Gheorghe Grigurcu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu răspund întrebărilor lansate de colocviul Fenomenul arghezian (2,4/1990) despre posteritatea critică a poetului, despre o eventuală criză de receptare sau evaluare, despre influența operei argheziene asupra poeticii postmoderniste. În decembrie 1991, la rubrica sa permanentă „Departe-Aproape”, Mircea Zaciu afirmă că opera lui Mircea Eliade se află la o răspântie a receptării. „Răspântia Eliade”, sintagma lansată de articol, circulă cu repeziciune și în numerele ulterioare revista deschide, într-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286947_a_288276]
-
a imprevizibilului, o tiranie a mișcării permanente, un delir al metamorfozelor și un triumf al convenționalismului” (Mircea Iorgulescu). Reductibilă, în ultimă analiză, la proze scurte, pentru că, oricât de ample, romanele lui S. sunt decompozabile în fragmente semiautonome, articulate în manieră postmodernistă, iar „dicționarele” și „fișierele” sunt prin definiție înșiruiri de astfel de fragmente, literatura lui e totodată unificabilă într-un (virtual) ansamblu coerent și totalizant, o ambițioasă summa. Mai întâi, Dicționar onomastic parodiază, prin dispunerea textului și principiul de ordonare ales
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
proza lui S. conține „poate mai mult dadaism decât întreaga presă românească de avangardă”. Pe de altă parte, prozatorul e unul din primii autori români contemporani care au practicat textualismul. Literatură în mare parte autospeculară, metaliteratură de fapt, scrisul lui, postmodernist avant la lettre în contextul românesc, se distinge de postmodernismul radical prin faptul că păstrează o aură nostalgică și sentimentală, o moderație a deconstrucției, un filon „umanist”. Aparent paradoxal - în condițiile dinamitării ostentative a mai tuturor convențiilor narative și compoziționale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
a statutului ei de știință și a „scientificității” metodelor ei. Aceste dezbateri, violente și patimașe uneori, au creat nu numai un curent de idei, ci și o antropologie paralelă (dacă nu chiar o antiantropologie prin vehemența negației) - „critică”, „reflexivă”, „interpretativă”, „postmodernistă”. Începută printr-o reflecție asupra autorității etnografice, această dezbatere a ajuns să pună la Îndoială chiar legitimitatea antropologiei ca știință: astfel, s-a negat statutul de știință al antropologiei. Altfel spus, capacitatea sa de a oferi cunoștințe, empiric verificabile, și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
porțile Orientului al optzecistului Ioan Groșan. În acest veritabil "labirint de lentile" (Richard Kearney), orice fragment ales la întâmplare binedispune instantaneu prin suita de paradoxuri, intersectări de planuri temporale, suprapuneri ilariante de imagini culturale din prezent peste arhetipuri desacralizate, invitații postmoderniste la efectiva conlucrare cu autorul prin redactarea capitolelor pe baza "planului de idei pe care trebuie să-l umple cetitorul cu inefabila-i știință epică și cultură creatoare"97 ș.a.m.d. Hazul pe care-l stârnește episodul Un harem
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
văzut, o influență productivă concretizată într-un nou tip de scriitură, caracterizată esențial print-un înalt grad de originalitate în peisajul extrem de diversificat al literaturii române la cumpăna deceniilor șapte-opt și cu mare putere germinatoare în spațiul literar al optzeciștilor "postmoderniști". 6.2.2. Personajul care "viază" Un alt domeniu de manifestare a caragialismului în paginile scriitorilor târgovișteni este cel tipologic. Așa cum anticipam în capitolul median, Miticii, amicii, semidocții, politicienii, pristandații, "rinocerii", încornorații "magnifici" care populează inconfundabila lume caragialiană, își transmit
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
of important literary trends. The latter case, discussed in the last chapter, refers to the relations among Caragiale, Urmuz and Eugen Ionescu on the one hand, and to that among Caragiale, the writers from "The School of Târgoviște" and the postmodernist Romanian writers on the other hand. The focus is on intermediary stages of evolution, represented by the Urmuzian "Bizarre Pages" and by Mircea Horia Simionescu's and Costache Olăreanu's prose, phases on which no previous study has insisted before
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
types, the grotesque, the parody, the burlesque etc.) that were resumed by Urmuz or by Eugen Ionescu directly, and certain textual techniques that were to be valued first in the work of the Târgoviște writers who, in turn, preceded the postmodernist writers. Thus, we can infer that Caragiale is, in fact, The Precursors' Precursor, namely the forerunner of both the Theatre of the Absurd, through his extremely modern plays, and of Romanian postmodernism. In conclusion, the analysis grid consisting in the
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
semnele textualizării moderne. Participant activ la renașterea basarabeană, a îmbrățișat și formula mesianică, a scris și poezii sociologizante pe temele zilei, dar în Ambasadorul Atlantidei (1996), unde domină umoarea neagră, sarcastică, lirica sa adoptă o turnură existențialistă, valorificând strategiile mitopoetice postmoderniste. SCRIERI: Zilele, pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 1977; Baciul mieilor chirilici, Chișinău, 1981; Lut ars, Chișinău, 1984; Darul vorbirii, Chișinău, 1985; Noițele, Chișinău, 1985; Ambasadorul Atlantidei, Iași, 1996; Două imperii, Chișinău, 1998; Helenice, Chișinău, 1998; Cetățile Albe, București, 1998; A fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287395_a_288724]
-
idei, atitudini, preocupări care au rămas cu mine până-n ziua de azi. Cât despre finalul acelui roman, n-a fost decât o împrejurare bună de final și atât. Student: Dacă ar fi să comparați literatura tradițională cu cea modernistă și postmodernistă, ați fi pregătit să afirmați că istoria, trecutul în general, au pierdut teren ori că, din contră, sunt mai pline de înțeles decât înainte? PA: Mă întrebi dacă istoria pierde din importanță în peisajul postmodern? Student: Exact. PA: Nu, nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și aici acele resorturi care deconspiră vocația sa „celestă”. De fapt, mai nimeni nu a reținut că el ar fi altceva decât poet, deși a experimentat destul de perseverent în proză, fiind în egală măsură textualist, „realist magic” (Ion Vlad) sau „postmodernist” (Liviu Petrescu). În poezie, în schimb, s-a menținut în permanență la aceeași cotă, înaltă, determinată în primul rând de constanta sa esențială: ironia. Cu această „armă”, mai mult decât o unealtă, P. s-a fixat în zona denumită de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289006_a_290335]
-
ale scriitorului, Dumitru Țepeneag procedează la o permanentă deconstrucție a universului exterior, ce își dezvăluie la tot pasul în felul acesta precaritatea nu numai în plan moral, ci și ontologic. OCTAVIAN SOVIANY D. Țepeneag este primul „textualist” (în traducere: primul postmodernist) român apărut într-un moment (sfârșitul anilor ’60) când „optzeciștii” noștri abia se născuseră, iar „Școala de la Târgoviște” își făcea încă temele în atelier. Spun toate acestea pentru că, în vânzoleala care există azi în viața literară românească, numele lui D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Nero. Despărțirea de viață coincide cu reîntâlnirea, de o clipită, cu sine. „Pretextul biblic” Lui et l’Autre (1992; versiunea în limba română în același an) etalează, cu subțirimi de gând, dar și cu, pe alocuri, mici stridențe, o manieră postmodernistă. Cuprins de oboseală și, parcă, încercat de teamă, Iisus e pe punctul de a renunța să-și ducă la capăt misiunea despre care stă scris în „scenariu”. Trădarea lui Iuda, văzut ca un alter ego fără aureolă al profetului, survine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
acestea toate se adaugă Împuritatea tuturor speciilor lirice. Exemplele de mai sus sunt proiecții poetice care pot „glisa” dintr-o direcție În alta, fără vreo dificultate, iar generația de poeți ’90 repetă toate aceste manifestări lirice, considerându-se și ei postmoderniști: Cristian Popescu, Caius Dobrescu, Simona Popescu, Andrei Bodiu, Ruxandra Cesereanu s.a. TRANSMODERNISMUL Ca și postmodernismul, transmodernismul numește o stare existențială a unei realității În comparație cu una trecută recent, moment În care s-au produs niște transformări, cel puțin așa sunt considerate
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
templu măiestos”. „Munții sunt altare, codrii organe sonoare”. Cuvântul „templu” este o metaforă, la fel „farul de lumină” etc.. Toate aceste virtuți, ușor de pus În evidență, dau pastelurilor lui V. Alecsandri o existență mai puțin contestată de adepții poeziei postmoderniste care neagă sistematic poezia epocilor Îndepărtate. Pastelul este o poezie lirică În care sentimentele poetului sunt exprimate discret și moderat prin intermediul descrierii unui peisaj. Termenul vine dintr-un gen de pictură, culoarea fiind determinantă pentru tabloul propriu zis. Dar dacă
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
sociale pe baze raționalist-științifice. Această criză a luat forma unei noi orientări influente, atât în filosofie, cât și în științele sociale: postmodernismul. Haralambos și Holborn (2004, p. xiii) identifică în gândirea sociologică actuală o conectare interesantă între starea de spirit postmodernistă caracteristică societăților occidentale și noua atitudine față de ideea de schimbare prin proiectare științifică. Ei estimează că sursa acestei orientări o reprezintă pierderea credinței în știință și tehnologie, scepticismului față de beneficiile planificării raționale, față de eficiența organizațiilor raționale birocratice de a satisface
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Să prezentăm, pe scurt, care sunt acele pasaje controversate care au declanșat reacția fondului autohtonist în preajma intrării în noul mileniu. Contestabilă din capul locului, în viziunea autohtoniștilor, este paradigma epistemologică din prisma căreia a fost reflectat trecutul românesc. Perspectiva relativismului postmodernist din care este conceput manualul este explicit asumată de către autori. În comparație cu ortodoxismul istoriografic manifestat în manualele "clasice", discursul elaborat în lucrarea de față constituie o erezie, dacă nu chiar o blasfemie la adresa dogmaticii oficiale oblăduite de stat. În loc să sacralizeze trecutul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
și N. Dumitrescu (1999), crăpând și mai larg breșa deschisă de L. Boia (1997), au scos trecutul istoric românesc de sub aureola sacrosanctă care a circumscris-o. Deposedarea istoriei naționale de haloul său sacru de către noua atitudine critico-relativizantă avansată de perspectiva postmodernistă îmbrățișată de L. Boia și S. Mitu semnalează încheierea celui de-al doilea ciclu complet al crescendo-ului patosului naționalist. Manualele alternative introduse începând cu 1998-1999 marchează simbolic un moment de cotitură în tradiția discursivă referitoare la trecutul românesc. Înainte de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]