3,372 matches
-
într-o câmpie întinsă. Se vedeau deja semnele primăverii. Câmpia era scăldată de un soare cald, în crânguri magnoliile erau presărate cu flori albe, iar pe câmpurile încă nearate copii se jucau împletind coronițe din flori de lotus. În fața acestei priveliști samuraiul își dădu pentru prima oară seama că avea să plece într-o țară necunoscută și îndepărtată. Dincolo de câmpie, se înălța castelul Stăpânului, negru, măreț și țuguiat ca o corabie de război. La poalele castelului se întindea orașul încețoșat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
coada-calului și ici-colo mijiseră lujerii de brusture. Samuraiul știa că pe vapor o i se facă dor de fiecare colțișor din această vale în care trăise încă din copilărie. Vreme îndelungată de acum încolo n-avea să mai vadă aceste priveliști. Seara, cum stătea lângă cămin și își privea soția și copiii, îi veni în minte același gând. Ținându-l pe genunchi pe fiul său cel mic, Gonshirō, îi zise: Tata pleacă într-o țară îndepărtată. Însă copilul nu înțelegea, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
răspândise deja vestea că vasul cel mare avea să plece în curând. Erau și unii care le ofereau apă fierbinte de băut sau care își exprimau recunoștința pentru efortul lor. Drumul acesta, care i se înfățișase data trecută într-o priveliște de iarnă, era acum și el plin de flori, iar pe câmpuri țăranii își mânau agale vitele. A doua zi le apăru în depărtare oceanul scăldat în razele unui soare cald, norii pluteau pe cer pufoși ca niște vălătuci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
el prin mulțimea de negustori, umăr la umăr cu însoțitorii săi, Yozō, Seihachi, Ichisuke și Daisuke. Privi munții Ojika de care se vedea nevoit să se despartă. Erau îmbrăcați în verdele crud de mai al copacilor. Era cea din urmă priveliște japoneză. Pentru o vreme, n-avea să mai vadă alta. Dintr-o dată dealurile din vale, satele, apoi casa lui, grajdul cailor, chipul lui Riku îi trecură unul câte unul prin fața ochilor. Se întrebă cu dor ce făceau copiii lui chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
valea în care trăise nu era decât un bob de mac. Scoase un strigăt de uimire. Auzi zgomot de pași. Matsuki Chūsaku ieșise și el pe punte. Acest bărbat slab și posomorât nu-și mai lua nici el ochii de la priveliștea maiestuoasă a oceanului. Ce mare mai e și lumea asta! Însă vântul smulse cuvintele samuraiului suflându-le în largul mării ca pe niște foi de hârtie. Nu-mi vine să cred că un ocean nesfârșit de ape ca ăsta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe care le învățau de la tălmaci. „Cât costă?” se spune Cuanto cuesta? Velasco repetă cuvintele pe îndelete, de trei ori. Cuanto cuesta? Negustorii își mișcau pensula pe hârtie, cu toții la fel de sârguincios. Pe de altă parte, însoțitorii solilor priveau la această priveliște neobișnuită zâmbind vag. Am să mai spun încă o dată: Cuanto cuesta? Lângă samurai, Nishi repeta în șoaptă cuvintele acelea. Pentru samurai chiar acolo și chiar în acel moment se deschidea o lume cu totul deosebită de valea sa. Printre capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ochii din nou, dar nu mai putu adormi. Prin fața ochilor îi treceau limpede imaginea copiilor jucându-se prin grădină și profilul lui Riku întinzând rufele la uscat. Își revăzu și casa, încăpere cu încăpere. Ca să adoarmă încercă să-și amintească priveliștile din vale, una câte una. Câmpurile sau munții acoperiți încă de zăpadă... În cea de-a doua furtună San Juan Baptista a suferit pagube destul de mari. A pierdut o pânză și o barcă de salvare, cala a fost inundată, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mării le mângâia obrajii. O dată rugăciunea isprăvită, căpitanul, secundul și Velasco se urcară într-o barcă și se îndreptară spre țărm pentru a dobândi permisiunea de debarcare. Până la întoarcerea lor, oamenii de la bord rămaseră duși pe gânduri uitându-se la priveliștea învăluită într-o arșiță chinuitoare. Soarele dogorea cu putere peste golf și peste plajă. Liniștea aceea adâncă îi îngrijora grozav pe japonezi. Ceva le spunea că nu erau bineveniți în acele locuri. Cei trei rămaseră pe plajă un răstimp îndelungat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fortăreței și plecară din Acapulco urmați de supușii lor care duceau sulițele și steagurile, de negustorii care mergeau pe jos și de căruțele încărcate cu desagi. Acest alai neobișnuit porni petrecut de salvele trase în aer de gărzile fortăreței. Primele priveliști pe care le vedeau în Nueva España erau orbitoare, fierbinți și albe. În depărtare se înșiruiau munți peticiți cu granit, ca și cum ar fi fost presărați cu sare, iar în fața lor se întindea un câmp sălbatic pe care creșteau cactuși uriași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
aici era cu totul altfel. În vale era verdeață, erau ogoare și curgeau pâraie. Însă aici nu era pic de apă și creșteau numai plante noduroase, pline de ace. De lângă el, Nishi zise: E prima dată când văd o asemenea priveliște. Samuraiul încuviință din cap. Trecuse oceanul întins și nemărginit. Acum călătorea printr-un câmp sălbatic și neprimitor. Totul îi părea un vis. Oare chiar ajunsese într-o țară de care nici tatăl său, nici unchiul său și nici soția sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
numită tortilla din pâine de porumb în formă de senbei care avea la mijloc un fel de brânză ce semăna cu tofu. Avea un miros neobișnuit și nu aluneca ușor pe gât. Se adunară din nou și coborâră muntele. Aceleași priveliști monotone ca mai înainte li se desfășurau din nou în fața ochilor. Sub soarele pârjolitor, agave și cactuși se înfigeau în pământul uscat ca niște pietre părăsite de mormânt. În depărare se deslușeau niște munți golași. Pe fețele asudate li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
scorojiți, ca și când ar fi fost mistuiți de un foc năprasnic, iar copacii care mai rămăseseră în picioare erau goi și negri. Nu se vedea nici țipenie. — Voiam să vă duc până în satul Taxco, le spuse Velasco japonezilor uitându-se la priveliștea aceea pârjolită. Însă, cred că e mai bine să tragem peste noapte în următorul reducción. Arboră din nou zâmbetul său încrezător. Din trupul său se răspândi iarăși un miros puternic. — Cred că fumul de adineauri era un semn de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe cer se roteau vulturi pleșuvi. Și Velasco, și solii știau că locul răzmerițelor indiene era încă departe. Dealuri pline de stânci alburii, pământuri crăpate în dogoarea soarelui, copaci veștezi căzuți ca niște oase albite printre albiile râurilor - când aceste priveliști uscate rămâneau în urmă, se iveau lanurile de porumb prăfuit. Toate se deosebeau atât de mult de peisajele molatice și blânde ale Japoniei. Samuraiul se gândea cu dor la valea sa, la apa răcoroasă de pe câmpurile de orez și morile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
arșiței și a oboselii, toți erau tăcuți și posaci. De cum au trecut cu chiu cu vai de dealurile mici din stânci de granit în după-amiaza celei de-a cincea zile de la plecarea lor din Puebla, sub ochii lor răsări o priveliște cu totul neașteptată. De jur împrejurul colibelor indiene făcute din chirpici era un crâng de pini, primii pe care îi vedeau în această țară, iar alături, se întindeau ogoare bine lucrate. Spre deosebire de pinii japonezi, aceștia erau dintr-un soi cu ace moi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Ardea un hambar mare. Totul înăuntru se făcuse scrum, iar acum flăcările licăreau pe stâlpii pârjoliți și pe grinzile acoperișului, ca o ceată de pitici ce dănțuiau. Ecoul bârnelor care se prăbușeau în răstimpuri adăuga o nouă undă de tristețe priveliștii aceleia pustiitoare. Tanaka cercetă pământul cu atenție ca un războinic încercat și descoperi urme încâlcite de pași: Băștinașii au trecut deja pe aici! zise el către samurai și către Nishi. După aceea se întoarse către Velasco. Acesta privea pierdut împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
apăru ceva mic ca un ac, dar pe măsură ce se apropiară își dădură seama că acul era o turlă de biserică. Vârful său se împlânta în azurul cerului și dispărea înghițit de văzduh. — Aceasta e Europa! De câte ori ajungeau în fața unei asemenea priveliști, Velasco își oprea calul și le-o arăta mândru. — Pământul are legea lui. Iar această lege se întrupează în turla bisericii care se îndreaptă spre cer în căutarea lui Dumnezeu. De la plecarea din Sevilia, Velasco nu i-a mai rugat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
țară străină și atât de îndepărtată și nici că avea să primească botezul înconjurat de străini într-o catedrală creștină ca aceasta. Se întrebă cât de zguduiți ar fi unchiul și soția sa, Riku, dacă ar vedea o astfel de priveliște, însă nici măcar nu-și putea închipui fețele lor. Un tânăr îmbrăcat într-un veșmânt stacojiu și cu o tunică albă pe deasupra înaintă până în fața lor ținând în mână o lumânare. În urma sa, episcopul bisericii franciscane, Velasco și încă un preot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mai aveau nici o însemnătate și erau în zadar. Lunga lor călătorie. Oceanul larg întins. Câmpiile pârjolite din Nueva España. Soarele ca o tipsie albă. Câmpurile sălbatice pe care nu creșteau decât agave și cactuși. Satele în bătaia vântului. Toate aceste priveliști îi treceau una câte una prin minte în tot atâtea străfulgerări. Pentru ce? pentru ce? pentru ce? Aceste cuvinte îi răsunau în urechi asemenea raportului egal și cadențat al unei tobe. Nishi Kyūsuke suspina. Remușcarea și amărăciunea îl copleșeau, zguduindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
că vor trebui să o pornească iarăși la drum. Samuraiul nu putea îndura chipurile întunecate cu privirile ațintite în pământ ale celor doi însoțitori ai săi, fără să-l mai pună la socoteală și pe Yozō. Îi era dor de priveliștea văii sale, de mirosul vetrei, de chipurile soției și ale copiilor. Toate se îndepărtau de el ca un val la reflux. „Mâine trebuie să le spun. Dar în seara asta am să uit totul și am să dorm. Sunt frânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
el trebuia să-și învârtoșeze inima. A doua zi de dimineață plecară din Córdoba. Iarăși aceleași câmpuri sălbatice și dogorâte. La marginea lor - livezi de măslini, colibe indiene și conace de moșieri cu acoperișuri după moda spaniolă. Se repetau aceleași priveliști ca la dus. Însă, în ochii japonezilor obișnuiți acum să călătorească, nu mai licărea nici pic de curiozitate. Se gândeau uneori că fiecare pas pe care îl făceau îi purta mai aproape de Japonia și totuși nu erau deloc mișcați la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ceață trandafirie. Multă vreme rămaseră cu toții tăcuți privind lung insulele, plaja și bărcile. Ciudat, dar bucuria nu le învolbura sufletele. Nici măcar lacrimile nu le curgeau. Cu toate că de atâta amar de vreme se gândeau la această clipă, li se părea că priveliștea de dinaintea lor era încă un vis. De-a lungul călătoriei visaseră această priveliște de nenumărate ori. De pe catarg, un matelot chinez arătă înspre o insulă și strigă ceva. Poate le spunea că sosiseră. Poate le arăta Tsukinoura. Cu toții erau cufundați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Ciudat, dar bucuria nu le învolbura sufletele. Nici măcar lacrimile nu le curgeau. Cu toate că de atâta amar de vreme se gândeau la această clipă, li se părea că priveliștea de dinaintea lor era încă un vis. De-a lungul călătoriei visaseră această priveliște de nenumărate ori. De pe catarg, un matelot chinez arătă înspre o insulă și strigă ceva. Poate le spunea că sosiseră. Poate le arăta Tsukinoura. Cu toții erau cufundați în tăcere și nu se clinteau. Priveau duși pe gânduri priveliștea meleagurilor natale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
visaseră această priveliște de nenumărate ori. De pe catarg, un matelot chinez arătă înspre o insulă și strigă ceva. Poate le spunea că sosiseră. Poate le arăta Tsukinoura. Cu toții erau cufundați în tăcere și nu se clinteau. Priveau duși pe gânduri priveliștea meleagurilor natale care li se desfășura agale în fața ochilor, fiecare cu amintirile și gândurile sale. Doar valurile se spărgeau de vas cu un clipocit ascuțit pentru ca apoi să se stingă în străluciri ca de cioburi. Câțiva pescăruși săgetau creasta valurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
promontoriile de pe laturi se înșirau case pipernicite cu acoperișuri de stuf. În spatele acestora se zărea o mică torii roșie pe care era ridicat un steag purpuriu. Pe drum alergau copii. Nu mai încăpea nici o îndoială: aceasta era Japonia, era o priveliște japoneză. „Ne-am întors acasă...” În clipa aceea, samuraiul simți pentru prima dată o bucurie năvalnică. Fără să vrea, se uită la Nishi. Se uită la Yozō, la Ichisuke și la Daisuke. — Țărmul... Japoniei... zise Nishi oftând adânc și rămânând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
După cină, Nishi rămase ghemuit pe podea ținându-se cu mâinile de genunchi. Lângă el, samuraiul scria în jurnalul său de călătorie la lumina sfeșnicului. Cu fiecare semn pe care-l scria îl năpădeau tot felul amintiri, tot felul de priveliști, cu miresmele și culorile lor. Fiecare semn și fiecare rând musteau de simțăminte și tristeți pe care le putea reda în cuvinte. Flacăra lumânării pâlpâia și din când în când scotea câte sfârâit înfundat. Sosi un musafir. Silueta lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]