3,831 matches
-
cea a trecutului. Senzația de realitate a acestui „déjà-vu” își trage seva nu numai din împletirea visului cu amintirea, ci și din împletirea vieții cu arta, căci „deja-văzutul” are și el ceva din forța de impact a unui tablou asupra privitorului. Astfel, energiile imaginilor onirice, ale celor încă vii în memorie și ale celor pictate par să se conjuge într-un efort comun de restituire cât mai exactă a realului. Cât de mare este credibilitatea acestei realități secunde, întruchipată de imaginea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
În alte 12 cazuri care au implicat copii, răspunsurile date la un chestionar aplicat la 18 luni după tratament au arătat că 10 dintre ei au continuat să fie ameliorați în ce privește pruritul și scărpinatul, 9 în ce privește tulburarea somnului și 7 privitor la dispoziție. Atunci când metodele directe de hipnoterapie sunt ineficace pot fi sugerate abordările hipnoanalitice pentru a explora dinamica inconștientă. Intervenția 54Intervenție generală pentru o problemă dermatologică Închide ochii și intră în mintea ta și găsește un moment din viața ta
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
imaginar, întâlnit conștientizare care va determina și sentimentul deposedării, al privării ne justificate de un bun, sau de un drept. Explicarea acestei componente psihologice a fenomenului de frustrație („starea de frustrație”) ridică, așadar, destule dificultăți de ordin psihologic sau fiziologic. Privitor la cele fiziologice, cercetătorii remarcă faptul că tensiunea psihică rezultată din frustrare/privare se obiectivează totdeauna în reacții fiziologice specifice stării de frustrație, dar nediferențiate în funcție de tipul situației frustrante. Aceste reacții sunt de natură neurohormonelă, exprimându-se atât prin modificări
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
alb), dar pictorul de război era mulțumit. În ceea ce privea munca din acea dimineață, plaja sub ploaie și navele care se Îndepărtau de orașul incendiat, o incintă Înnegurată În zarea melancolică, aproape cenușie Între mare și cer, toate Îndreptau ochii privitorului spre linii convergente oculte, care legau siluetele de departe, Înălțate de unele licăriri metalice, de coloana fugarilor, În special de un chip de femeie cu trăsături africane - ochi mari, linia fermă a frunții și bărbiei, degetele care Încercau să-i
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Își datorau forța dramatică unei erori de laborator comise la developare. De aceea fotografii, ca și reporterii de televiziune și cameramanii filmelor de acțiune recurgeau la mici trucuri pentru a umbri imaginea, restituind aparatului unele imperfecțiuni care să ajute ochiul privitorului să capteze lucrurile altfel: aceeași distorsiune focală care, În limbajul pictorilor, desfigura minuțioasa iarbă a lui Giotto cu tușele groase ale lui Matisse. În realitate, nu era nimic nou. O făcuseră și Velázquez și Goya, iar mai târziu, deja fără
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care, fiindcă avea viziera coifului ridicată, era singurul căruia i se vedea fața - mai bine zis, o parte din ea (ceilalți o aveau acoperită de chivărele coborâte): ochi Îngândurați, absenți, Înfipți Într-un loc neștiut, uitându-se la ceva ce privitorul nu vedea, dar intuia. Ochii lui, care priveau fără să vadă, ochi de bărbat hotărât să intre În luptă, rezumau nenumărate amintiri profesionale ale lui Faulques, dar realizarea lor picturală datora mult mâinii maestre a clasicului care - printre mulți alții
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
la Sfântul Martin cel Mare din Bologna: Adorarea Copilului. Pe fragmentul inferior, Între un catâr, un bou și câteva figuri decapitate de ravagiile timpului, un Iisus Copil zăcea cu ochii Închiși, Într-o liniște aproape cadaverică, care anunța, Întru Înfiorarea privitorului atent, Christul torturat și mort din orice Pietate. Faulques tocmai Își curăța resturile de vopsea, când o umbră i s-a proiectat pe masă. A ridicat privirea și l-a văzut pe Ivo Markovic. 7. Când chelnerul i-a adus
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
muște, fire de nisp alb lipite de pomeți. Și, În centrul cel mai exact cu putință, ochii nemăsurat de holbați, care Înfruntau groaza: două migdale albe, cu două pupile foarte negre pironite pe obiectivul aparatului, pe Faulques, pe miile de privitori ai acelei fotografii. În spate, În fundal, ca un punct terminus al drumului parcurs de ochii privitorului, suma tuturor nuanțelor de negru și cenușiu: umbra capului unui om pe nisip, unde, În ciuda ușoarei defocalizări a fundalului, se ghicea - tușă măiastră
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nemăsurat de holbați, care Înfruntau groaza: două migdale albe, cu două pupile foarte negre pironite pe obiectivul aparatului, pe Faulques, pe miile de privitori ai acelei fotografii. În spate, În fundal, ca un punct terminus al drumului parcurs de ochii privitorului, suma tuturor nuanțelor de negru și cenușiu: umbra capului unui om pe nisip, unde, În ciuda ușoarei defocalizări a fundalului, se ghicea - tușă măiastră a hazardului și naturii, implacabile amândouă - urma lăsată de labele și coada crocodilului care venea târâș. Faulques
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
bine. Lăsând deoparte desenul ori culoarea, poate că acela era avantajul lui, a hotărât. Ceea ce dădea consistență muncii lui din acel turn. Nimeni nu-i povestise ceea ce povestea el. - Nu sunt sigur de cuvânt: „responsabilitate”... Întotdeauna am Încercat să fiu privitorul. Al treilea om, indiferent. Fără să-și ia ochii de la pictură, Markovic a dat din cap. - Ai greșit, aș zice. Cred că nimeni nu-i indiferent. Tabloul te conține și pe dumneata. Dar nu numai ca parte din el, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
erau sentimentele bărbatului care urma să fie executat. Chipul lui, pe care pictorul Îl Întărise cu umbre arse și albastru de Prusia, ca să-i accentuze colțurile și racursiurile, era descompus de groază, dar nu era Întors către călău, ci spre privitor, pictor ori cine asista la scenă. Și asta nu se potrivea, a Înțeles Faulques. Nu teroarea trebuia s-o reflecte fața bărbatului În pragul morții. Dacă nu-și privea călăul, ci martorul, aparatul devenit pensulele și privirea pictorului, ochiul imaginar
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
moliciunea cu dosul mâinii. Pictorul se aplecase ca să-și ude pensula și, după ce o ștersese pe cârpă, aplica acum celălalt amestec, o umbră arsă cu albastru de Prusia, ca să marcheze fața, pomeții Înfundați, efectul de lumină pe capul Întors către privitor. O făcea cu o ușoară Îndrăzneală, ud pe ud, lăsând cele două amestecuri să se topească Împreună În contururi, Înainte de uscarea rapidă a vopselei acrilice. Apoi s-a depărtat de perete, ca să vadă ce ieșise. Acum, expresia bărbatului care urma
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
femei de pictat pe marea frescă circulară din turn. Toate erau acolo: femeia violată, cu coapsele pline de sânge, cele strânse una Într-alta, ca o turmă speriată de puștile călăilor, cea cu trăsături africane, care se uita, muribundă, la privitor, cea care În planul cel mai din față deschidea gura ca să scoată un urlet tăcut de oroare. Și Olvido Ferrara, În toate colțurile și În toate liniile peisajului vast care ar fi fost cu neputință de observat și compus fără
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nădejde care Îi Însuflețea degetele de pe obturator, inelele de focalizare și diafragmă. Apoi - Olvido nu ajunsese să afle nicicând ce mare legătură avusese ea cu toate - Faulques petrecuse multă vreme străbătând muzee, În vederea unei colecții de tablouri de război, inclusiv privitorii lor; o serie stranie, a cărei intenție el Însuși avea s-o descopere treptat. După o cercetare și o documentare exhaustive, Înarmat cu permisele de rigoare și cu o Leika fără flash și trepied, cu obiectiv de 35 de milimetri
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
război pe care le selecționase dintr-o lungă listă care cuprindea douăsprezece muzee din Europa și America, și fotografiase tabloul și oamenii din fața lui, vizitatori izolați sau grupuri, studenți și ghizi de artă, momentele când sala era goală ori când privitorii erau atât de numeroși, Încât tabloul abia se mai putea vedea. Lucrase astfel timp de patru ani, selecționând și dând deoparte, până când adunase ulima serie de peste douăzeci de fotografii, care includea de la ochii Înnebuniți ai bărbatului ce Înjunghia un mameluc
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
la copilul viu, cel din urmă victimă și totodată viitor călău propriu - numai copiii morți nu erau călăii de mâine. În ciuda cruzimii lor, dezastrele războiului rămâneau În planul al doilea, prinse În culoarea și forma care le Înconjurau; iar ochii privitorului se opreau pe ochii războinicilor care așteptau lupta, pe soldatul de fier, pe femeia din fruntea șirului de fugari, pe coapsele celeilalte femei, căzută la pământ. Și, la sfârșit, formând un triunghi, pe vulcanul echidistant dintre orașul În flăcări, la stânga
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Ori celelalte sute de pantofi, puși grămadă unii peste alții În lagărele de exterminare fasciste. - Ce ciudat, a comentat Markovic. Întotdeauna am crezut că pictorii Înfrumusețează lumea. Că Îndulcesc urâțenia. Faulques n-a răspuns. Totul depindea, gândea el, de ce avea privitorul În minte În vreme ce se uita ori de ce Îi băga pictorul În minte. Pantofi ori mere. Până și cea mai inocentă dintre aceste imagini putea să sugereze un labirint, cu firul Ariadnei răsucit Înăuntru, ca un vierme. - Știi ce cred eu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de pe perete nu-i mai păreau zone pustii. Sub lumina intensă a reflectoarelor cu halongen, totul părea să i se topească În creier În stilul picturilor impresioniste: culori, spații, volume care nu reușeau să se integreze corect decât pe retina privitorului. Acolo, figurile și peisajele terminate erau la fel de reale, la fel de cinstite - numai artistul e cinstit, și-a amintit din nou - ca și cele care abia se insinuau, formele anunțate pe perete, tușele minuțioase și liniile grosolane, cu vopseaua Încă proaspătă, aplicate
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
punct. Doctrina trinitară a lui Pavel din Samosata nu este cunoscută exact. S-ar putea să fi fost o formă subtilă de unitarianism, care atrăgea după sine acceptarea formală a formulei trinitariene. S-ar putea ca el să fi propăvăduit privitor la Cuvînt că acesta nu este substanță (ousia), ci un enunț verbal al Tatălui și, ca atare, indistinct față de Însuși Tatăl. Preotul alexandrin Arie (hirotonit În anul 313 și mort la 336) a fost excomunicat de către episcopul Alexandru al Alexandriei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sufletele oamenilor sînt demoni care au căzut din cer și se vor Întoarce În cer, după ce vor fi făcut penitență Într-unul sau mai multe trupuri 70. Unul dintre punctele În care acest text timpuriu diferă de bogomilism este acela privitor la ideea reîncarnării, pe care un singur autor bizantin o mai susținuse pînă atunci - Ioan Italos 71. Este greu de Înțeles ce sens dădeau patarinii penitenței „in corporis uno vel pluribus”. După cum vom vedea În capitolul următor, este probabil vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și fertilitatea. Aceste imagini „reconstituite” ale feței artistei stau mărturie pentru caracterul maleabil al corpului, al identității, al culturii și al artei. Performările sale constau în transmiterea video a operațiilor chirurgicale, în lectura unor texte simbolice și în dialogul cu privitorii, dar și în expunerea imaginilor generate pe computer ale propriului chip prin hibridare cu augmentările pe filieră artistică și mitologică. Artista din Franța încearcă astfel să dovedească că idealul ține de practica imaginii corpului, nu de corpul în sine. Pe
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
aceleiași dileme actuale: posibilitatea algoritmizării proceselor biologice, posibilitate care legitimează analogia dintre genetica corpului și cibernetică. Opera de artă transgenică, precum „KFP Bunny” (2000Ă, chestionează noțiunile interactivității informaționale, ale eticii și ale biologiei în contextul tehnoartistic al rețelei Internet, hibridizând privitorul sau participantul uman cu interfața digitală. Creaturile artistului pot fi considerate „ființe intermediare” sau „cvasiființe” (vezi Quéau, 1989, pentru aceste sintagmeă, ființe aflate în stadiul metamorfozei și al evoluției și în vecinătatea autonomiei vieții artificiale. Arta genetic-digitală este „vie” grație
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
uman cu interfața digitală. Creaturile artistului pot fi considerate „ființe intermediare” sau „cvasiființe” (vezi Quéau, 1989, pentru aceste sintagmeă, ființe aflate în stadiul metamorfozei și al evoluției și în vecinătatea autonomiei vieții artificiale. Arta genetic-digitală este „vie” grație interacțiunii dintre privitor și mașină și capacității de evoluție și mutație a imaginii numerice: așa cum genele au potențialul de a se regenera, codul informatic al computerului se multiplică prin recurență, creând o infinitate principială de imagini. Acest tip de artă mizează pe mișcare
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
viață și a responsabilității pentru noul tip de artăă, viața, știința și cultura se regăsesc de data aceasta pe același palier artistic transgenic. În corespondență cu această perspectivă se află intenția ștergerii barierelor noționale și practice dintre artă și viață, privitor și interactor, locație și globalitate sau teleprezență, spațiu fizic și spațiu digital/virtual, estetică și genetică, artist și robot etc. 3.4. Fenomenologia de tip Merleau-Ponty în spațiul virtualitățiitc "3.4. Fenomenologia de tip Merleau‑Ponty în spațiul virtualității" Legătura
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Pe de altă parte se urmărește oferirea de experiențe solitare și intime receptorului pentru ca acesta să fie uimit în legătură cu „locuirea” ființei umane în lume. În vederea realizării acestei intenții, artista construiește spații fluide, imagini care înconjoară și întrupează în mod senzorial-motric privitorul, folosind reprezentarea vizuală ca modalitate de sugerare artistică a echivocului, mai degrabă decât ca o simplă ilustrație. Utilizarea imaginilor virtuale își propune de fapt să reafirme prezența corpului în spațiul artistic simulat, interfața însăși ținând de corporealitate, de intuiție și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]