2,499 matches
-
gît și pe spate. L-am văzut odată cînd și-a scos cămașa. Tehnicienii roiau acum peste tot. Ed Îl conduse pe Vincennes afară, pe verandă. Aer rece, faruri foarte luminoase. Tomberon spuse: — Mertens are vîrsta potrivită ca să fie celălalt puști, cel de care vorbea Stanton. Lux l-a „prelucrat“, pentru ca Miller să nu-l recunoască pe platou. Cu grămada aia de grefe de pe spate, s-ar putea să fi fost tăiat de mai multe ori. Dumnezeule, ce privire ai! Mergi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
de evadare din trenul penitenciar a fost relatată de presa din toată țara și a fost botezată „Masacrul docului albastru“. Deținuții supraviețuitori le-au spus detectivilor de la Biroul Șerifului că ciorovăiala din rîndurile deținuților Înarmați a dus la schimbarea stăpînilor puștilor. În scurt timp toți deținuții din tren erau liberi. Apoi au izbucnit tensiunile rasiale și evadarea a fost compromisă Încă Înainte de apariția autorităților. Jack Vincennes a fost decorat post-mortem cu Medalia pentru Curaj a LAPD. Nici un om de la LAPD nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Întotdeauna adjutantul lui loial. — Și ai știut de Paul Dieterling. De Spain Își luă Înapoi pistolul. — Da, și știu de ani de zile că nu el a fost adevăratul asasin. Prin 1948 am primit un pont care-l plasa pe puști altundeva În momentul răpirii lui Wennerholm. Nu știam dacă Ray l-a denunțat pe Paul cu bună-credință sau nu și nu puteam să-i zdrobesc inima lui Preston, spunîndu-i că a omorît un băiat nevinovat. Nu puteam nici să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
spunîndu-i, bunăoară, unuia: „Ascultă, Santa-María, de ce nu-i spui lui taică-tu să-mi găsească un post la Minister? Dacă-i spui, te bag În echipa de fotbal“. Dar nu: Morales a rămas mai departe În slujba călugărițelor, spălîndu-le tuturor puștilor fețele cu buretele și privindu-i cum coboară din camionete care arătau ca niște cucoane cu hemoroizi. Camionetele astea se Înmulțiseră vertiginos. Erau acum o grămadă. Camioneta bleu a lui King (tăticul lui era diplomat nord-american); cea galbenă a fraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ora aceea, ar fi lecuit-o pentru totdeauna de mersul la biserică. Dar În parohia ei nu erau cerșetori, fiindcă exista un sistem de ajutorare a săracilor foarte bine organizat. Exista desigur, dar asta era firesc, ba chiar necesar, un puști, copilul unor oameni nevoiași de la hipodrom, care-i aștepta În fiecare zi ca să aibă grijă de automobil. Îl chema Manuco și-i spunea domnișoară, cînd Îi deschidea portiera și aștepta să-și lege baticul alb sub bărbie și să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
experiență a fost cu Zoila, Zoilon cum Îi spuneam noi, doamnele... Darling, nu rîde, te rog, e Îngrozitor; Zoilon era bucătăreasă, dar nu găsea de lucru fiindcă avea prea mulți copii. Tu Îi cunoști, darling: l-ai văzut desigur pe puștiul acela foc de drăguț care vine uneori să mă caute. E o minune; eu Îi spun Pepone și dacă l-ați vedea cît e de dulce; și apoi Zoilita și ceilalți. Era un caz tipic: mamă văduvă și cu mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Julius, covîrșit de emoție și beat de fericire că era prieten la cataramă cu ei, prieten adevărat, ce să mai lungim vorba, Încît putea să le spună: nu se mestecă așa și Începu să răspundă la Întrebările lor. — Ai surori, puștiule?... SÎnt grozave, nu-i așa? Îl Întrebă Libarcă. — Am avut o soră, dar a murit. Libarcă vîrÎ lingura goală pînă În fundul gurii, gata s-o Înghită și o scoase lingînd-o și aplecîndu-și În același timp capul. Julius se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În dinți?, cînd o să plece fetele trebuie să-i ardem o bătaie zdravănă străinului, nu uitați; fumați, băieți, fumați, mai dă un rînd, grasule, i-a uitați-vă la asta, mamă, mamă!, care mă?, asta, care stă de vorbă cu puștiul de colo. Era Susan, frumoasă ca Întotdeauna și scăpată acum de prietena cu dalmațienii din Barranco; venise să vadă ce face Julius și să se pună la curent cu viața lui, care se desfășura În jurul bazinului. Îl găsise nu fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lor, el privind spre capătul coridorului care dădea spre chiparoși, ea privind spre ușa din capătul scării și, deodată, se dădu Înapoi Îmbrîncindu-l. Julius se ascunsese, dar acum era prea tîrziu, fiindcă-l văzuseră; și pe deasupra o mai auzi spunînd: „Puștiul ăsta ne spionează, Manolo“. Julius se oprise În dreptul singurei uși și ei nu știau Încotro să fugă și apoi Manolo Își aminti că trebuia să arate că e bărbat și să-i ardă vreo două palme, dar Își dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
știau Încotro să fugă și apoi Manolo Își aminti că trebuia să arate că e bărbat și să-i ardă vreo două palme, dar Își dădu seama că nu e străinul și, cînd Cecilia spuse din nou că el e puștiul care-i spiona, avu senzația că ei erau copiii și că puștiul era un om mare. În clipa aceea auziră un șuierat și apăru un mucos cu urechile clăpăuge mergînd foarte Încîntat de sine, cu costumul de baie În mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
arate că e bărbat și să-i ardă vreo două palme, dar Își dădu seama că nu e străinul și, cînd Cecilia spuse din nou că el e puștiul care-i spiona, avu senzația că ei erau copiii și că puștiul era un om mare. În clipa aceea auziră un șuierat și apăru un mucos cu urechile clăpăuge mergînd foarte Încîntat de sine, cu costumul de baie În mînă și cu o expresie care voia să spună că nu văzuse niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
după cinci metri totul se duse de rîpă, fiindcă Julius nu găsea cheia, Își vîrÎse mîna În buzunarul În care ar fi trebuit să fie și fiindcă Manolo, convins că nu era cazul să se Încaiere cu nimeni și că puștiul era cu adevărat un puști și nu administratorul, se repezi la Cecilia ca s-o sărute din nou și să-i dovedească că lui nu-i fusese frică nici o clipă. Cecilia, luată prin surprindere și Încă neobișnuită să meargă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
duse de rîpă, fiindcă Julius nu găsea cheia, Își vîrÎse mîna În buzunarul În care ar fi trebuit să fie și fiindcă Manolo, convins că nu era cazul să se Încaiere cu nimeni și că puștiul era cu adevărat un puști și nu administratorul, se repezi la Cecilia ca s-o sărute din nou și să-i dovedească că lui nu-i fusese frică nici o clipă. Cecilia, luată prin surprindere și Încă neobișnuită să meargă cu pantofii cu toc Înalt pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
stea de vorbă cu Julius cînd Îl Întîlnea În bazin. La Început lui Manolo nu-i prea plăcuse treaba asta, dar pe urmă s-a obișnuit și acum Îi făcea chiar plăcere. Era atît de drăguță Cecilia cînd vorbea cu puștiul, ce fericită era, se destindea complet și era grozav cînd se așezau toți trei alături, departe de cei din cartier și stăteau de vorbă și-l ascultau pe puști vorbind de o surioară, Cinthia, care acum nu mai era și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se așezau toți trei alături, departe de cei din cartier și stăteau de vorbă și-l ascultau pe puști vorbind de o surioară, Cinthia, care acum nu mai era și de o mulțime de alte lucruri, unele foarte ciudate, dar puștiul era milionar și totul era posibil, foarte posibil de altfel și fiindcă puștiul, cum spunea Cecilia era foarte sensibil, tremura de frig pentru că umbla toată ziua În chiloți de baie și era foarte slab, dar tremura și pentru că era foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
vorbă și-l ascultau pe puști vorbind de o surioară, Cinthia, care acum nu mai era și de o mulțime de alte lucruri, unele foarte ciudate, dar puștiul era milionar și totul era posibil, foarte posibil de altfel și fiindcă puștiul, cum spunea Cecilia era foarte sensibil, tremura de frig pentru că umbla toată ziua În chiloți de baie și era foarte slab, dar tremura și pentru că era foarte sensibil și era foarte drăguț și ea Își lua prosopul de pe umeri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nu pricepu În primul moment ce-i cerea Manolo și așteptă să vadă dacă Cecilia avea de spus ceva, dar Cecilia, care de data asia a fost la fel de neghioabă ca și el, Îi Întări vorbele: „Du-te și vino repede, puștiule“. Adevărul e că avea o poftă nebună să-i dea o sărutare lungă lui Manolo și să-l facă astfel să priceapă o dată pentru totdeauna că biata Carmincha nu e rea, că pur și simplu i se scurgeau ochii după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-i dea o țigară pentru Manolo, dar mai Întîi trebuie să le facă un serviciu. Fetele protestau, era o glumă, desigur, dar o glumă cam nesărată. Ele refuzaseră s-o cheme pe Carmincha și acum refuzau să-l lase pe puști s-o cheme În numele lor. „Atunci de ce nu intrați În apă cu ea? SÎnteți de partea ei?“, Întrebă Luque. Nu, nu, dar gluma e cam nesărată și Carmincha o să creadă că ele Îl trimiseseră s-o cheme și ele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
explică lui Julius: nu voiau decît ca ea să iasă puțin afară din bazin ca s-o arunce din nou În apă. Dacă nu, era mai rău, fiindcă aveau de gînd să-i arunce În apă toate lucrurile, du-te, puștiule, spune-i să vină, spuna-i că nu vrem decît să-i strîngem mîna În semn de Împăcare și să rămînem prieteni. CÎnd o să ne Întindă mîna, o apucăm, o legănam nițel și bîldîbÎc În apă, asta-i tot... Julius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
va trebui să Învețe bine engleza, fiindcă străinul nu Înțelegea nici măcar durerile În spaniolă. Printre elevii mari I Frații arenas veniră la școală murdari. Se pare că În ajun Își probaseră uniformele și cum nimeni nu avea grijă niciodată ca puștii ăștia să nu se murdărească ei rămaseră Îmbrăcați cu uniformele și peste o jumătate de oră erau ca niște porci. Cineva spuse că dormiseră cu uniformele pe ei, fapt e că Într-adevăr aveau uniformele foarte șifonate cînd au venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Încolo n-o să se mai poată speria de ele niciodată, n-o să mai fie niciodată așa de mari ca Înainte. Ciudată senzație, care devenise și mai ciudată acum cînd se uita la toți copiii și-i cunoștea pe toți, În afară de puștii ăștia care vin pentru prima dată, nici n-o să-i știe vreodată pe nume, iar de ceilalți n-o să-i mai fie frică niciodată. Nu știa de ce, oricît de mult Încerca să-și explice cauza, nu știa de ce simți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de uși și ferestre uriașe, mai mult ca sigur că nu erau case, dar atunci văzu un pat și o femeie cu pielea foarte albă Îmbrăcată cu o rochie decoltată care trase perdeaua cu o expresie sfidătoare: ce te uiți, puștiule?, desigur că voia să se dezbrace. Julius Înainta repede, se Împiedică de o treaptă, străbătu o porțiune Întunecoasă, apoi Încă un patio și Încă un rînd de ferestre, Încă o școlăriță, drăguță foc, lui Julius Începuse să-i fie frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
la toți cei ale căror vieți mi le rezuma cînd mă duceam să-l văd În biroul lui. Anii treceau, iar eu continuam să sporovăiesc cu el după orele de școală. De la povestirile de aventuri care-l pasionau pe un puști de nouă-zece ani, ajunsesem la poezia lui Péguy sau la noul roman, la cinematograful mut, la jazz, la politică, la Nietzsche. Mi-amintesc de rîsetele noastre cînd tata deschisese În fața mea un colet În care se găseau primele două volume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ar fi acceptat cu dragă inimă, dar că venise Împreună cu fiul lui și că nu va mai zăbovi. Oamenii Întorceau capul, căutau din ochi un băiat mare, student la Drept, fotbalist, seminarist poate, și descopereau În cele din urmă un puști ascuns cu timiditate În spatele tatălui său. Mă așezam Întotdeauna În fundul sălii. Eram miop și aș fi preferat să stau mai aproape de ecran, dar tata avea obiceiul să-și pună paltonul și pălăria pe un scaun din ultimele rînduri și Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
celălalt, totuși“, scria Gide. Și eu la fel! În pofida impreciziei artistice cu care Își Înconjoară dezvăluirea, cred astăzi, după ce i-am recitit textul, că Gide și celălalt prichindel (nu-i precizează vîrsta) Își pipăiau fiecare cocoșelul personal, În timp ce eu și puștiul cu care mă găseam n-am făcut altceva decît să ne arătăm unul altuia posteriorul. Trebuie să fi avut cam șapte-opt ani. Nostim e că tata Îmi ceruse cu ceva timp În urmă să nu mă mai joc cu băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]