301,101 matches
-
cu care călătorea spre Mexic, într-o aridă pustietate, îi revelează prietenia, îi provoacă amintiri de tinerețe. Fusese îndrăgostit cu adevărat și că își părăsise iubita pe când urma să aibă un copil. Ea se măritase cu un prieten comun și rămăsese în Europa. După accidentul de avion hotărăște să plece în Franța cu vaporul - unde cunoaște o tânără fată, Sabeth, de care se îndrăgostește. Ea seamănă cu iubirea din tinerețe, se dovedește că e chiar fata Hannei, pe care o părăsise
Destinul poate fi ales by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15230_a_16555]
-
cărui gusturi s-au schimbat. Popularul poet de odinioară, laureat al Premiului Național și membru corespondent al Academiei, are soarta lui Minulescu și a altora: nu mai este aproape deloc citit. O piedică în calea receptării a fost (și a rămas) dificultatea de a-l situa în istoria poeziei noastre din secolul XX. A fost contemporan cu simboliștii și cu moderniștii, fără să fie limpede dacă este, la rîndul lui, simbolist ori modernist. G. Călinescu îl socotește "simbolist în felul lui
G. Topîrceanu (1886-1937) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15258_a_16583]
-
sale, pregătiți chiar și la miezul nopții să-i pună întrebări de genul: "Domnule Tolkien, avea Balrogul șmonstru al focului din romanul The Lord of the Rings, n. I.M.ț aripi sau nu?" La capătul acestor speculații, singurele certitudini care rămîn sînt obținerea unui premiu literar prestigios (International Fantasy Award, decernat în 1957 pentru romanul The Lord of the Rings) și intrarea în istoriile literare (ca și în marile dicționare, cum ar fi Larousse-ul) a unui prozator de geniu, unanim considerat
O POVESTE CU UN TOLKIEN by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15252_a_16577]
-
mă plîng, din moment ce și eu am păreri similare despre operele lor sau despre tipurile de scrieri pe care le preferă într-un mod atît de ostentativ." La urma-urmei, poate că, așa cum observă ironic și auto-ironic chiar autorul, singurul mare regret rămîne acela că, mai devreme sau mai tîrziu, orice poveste se încheie și toată așteptarea (plăcută sau iritantă) ne pare atunci, paradoxal, că a durat prea puțin: "Cel mai critic cititor dintre toți, eu însumi, descoperă acum multe defecte, mici și
O POVESTE CU UN TOLKIEN by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15252_a_16577]
-
se găsește în noi, în sistem, în fiecare clipă petrecută aici, toate astea și încă multe altele l-au scos de la început pe Vlad Zografi din contextul obișnuit al exprimărilor dramaturgice. Din punctul meu de vedere, capodopera de pînă acum rămîne Petru sau petele din soare, o parabolă a societății cinice de peste tot și dintotdeauna, o analiză a unui tip de eșec care poate determina declinul societății: falsa ierarhie a valorilor. Tot o parabolă se prezintă a fi și Viitorul e
Dracul vorbește românește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15250_a_16575]
-
piesă marcată de actualitatea imediată pe care nu știu dacă o depășește, o piesă ce dă titlul unui volum apărut în 1999 la Editura Humanitas. O parabolă a unei lumi prăbușite, în care esențele și omul esențial agonizează iar vitale rămîn minciuna, falsitatea, ipocrizia, prefăcătoria, mizeria, un joc pervers al aparențelor. Adică tot ce vedem și ni se întîmplă zilnic. Cine nu rezistă nu are decît o cale: balamucul. Fără să mai aibă timp să se întrebe unde se găsește granița
Dracul vorbește românește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15250_a_16575]
-
s-au decupat din realitate și au pășit, împreună cu personajele lui Zografi, pe scena Teatrului Mic într-o manieră post-modernă. Spațiile și modificările acestora sînt construite, grafic, pe calculator și proiectate pe un ecran uriaș astfel încît decorul propriu-zis, tradițional, rămîne reprezentat prin cîteva elemente de recuzită. Introducerea acestor proiecții, altădată realizate pe monitoare, creează un ritm alert al limbajului și reprezintă o soluție reală pentru vizualizarea tipologiei oamenilor statistici, în variantă masculină și feminină, interpretați cu umor, cinism, ironie și
Dracul vorbește românește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15250_a_16575]
-
cel puțin două ori sau, altfel, dată ca nesigură, a consultat o cantitate la fel de impresionantă de documente de arhivă și dosare dintre cele mai diverse. Levy se oprește asupra fiecăreia dintre acuzațiile, conducînd spre "deviaționismul de dreapta", aduse Anei Pauker (rămasă în memoria populară pentru "devierile" ei "de stînga", în caz că astăzi se mai știe care e diferența). E vorba despre colectivizare (pe care o dorea treptată) și problema chiaburilor (pe care nu voia să-i bage la închisoare) și a colectărilor
Ana Pauker, nici sfîntă, nici diavol by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15262_a_16587]
-
președintelui țării ori a primului ministru nici măcar în mâna celor mai entuziaști membri ai electoratului: e de presupus ce-ar urma! Chiar și liderii celor două camere, oricât de nefastă ar fi activitatea lor, merită protecție. Vă imaginați ce-ar rămâne din frizura foarte la modă în anii '50 a lui nea Văcăroiu dacă s-ar decide să poarte, neprotejat de bulanele și pistoalele bodyguarzilor, un dialog cu deponenții aduși la sapă de lemn de "profesionalismul" său răsplătit cu miliarde de
Spre balamuc, între body-guarzi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15259_a_16584]
-
la cronologie, orientările ulterioare ale Europei, pînă în secolul XX. Un paradox interesant, pe care Minois nu-l formulează direct, e sesizabil în orice capitol al acestei istorii: cu cît lucrurile se schimbă mai mult, cu atît ele continuă să rămînă neschimbate. Oricît de diferite ar fi fost de-a lungul timpului atitudinile față de sinucidere și explicațiile atribuite gestului, motivațiile sale au variat între aceleași limite - mizerie și sărăcie, rușine și dezonoare, nebunie și deznădejde... cu "noutatea" renascentistă a suicidului filosofic
Răspuns la întrebarea lui Hamlet by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15263_a_16588]
-
al II-lea, a lui Ion Antonescu, a comuniștilor. Prin urmare "patronul totalitarismelor" s-a văzut dezavuat tocmai de cei ce ar fi trebuit să aibă cultul său! Liberalizanții noștri actuali, unii abia coborîți de la catedra îndoctrinării marxist-leniniste (sau încă rămași cu un picior pe podiumul acesteia), sînt și ei antinăiști nu o dată cu o suspectă înverșunare, improprie distingerii nuanțelor. Firește, Nae Ionescu a fost un om complex (de tip renascentist, nota cineva): "Rînd pe rînd: filosof de catedră, soț și tată
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15244_a_16569]
-
în străinătate, luînd, într-un fel, existența de la capăt. Mihail Polihroniade este executat, Haig Acterian cade răpus pe front, Mircea Vulcănescu moare în temnițele comuniste, Petru Manoliu se cufundă definitiv în tăcere, iar Constantin Noica pentru un lung răstimp, acestuia, rămas unul singur, "de sămînță", fiindu-i dat a reconstitui puntea. Noica, însă și socraticul Petre Țuțea, transmit, sub acolada lui Nae Ionescu, ștafeta criterionistă. La Păltiniș, prin apariția unor Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu ca și a altora, Criterionul reînvie din
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15244_a_16569]
-
ale trecutului, astăzi depășite ca posibilități), și nici la mirajul textelor înmagazinate electronic (realizări ale viitorului, ca amploare): trăim încă epoca în care singura posibilitate a contactului cu lectorii - mai ales peste timpuri și, pentru prezent, pe o scară largă - rămâne dăinuirea în biblioteci publice. Însă de aici a început să apară una dintre cele mai mari tragedii ale publicațiilor din România (desigur, una dintre multele tragedii de tot felul din toate domeniile - mi s-ar replica). Faptul că bibliotecile publice
Mor biblioteci by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/15260_a_16585]
-
de cărți, reviste, ziare; mai eram informați, unii (eu am trăit direct, cu stupoare, această comunicare), că se refuzau "vagoane" de tipărituri oferite de străinătate ca "ajutoare", pentru că nu era (la BCU) spațiu pentru depozitare, clădirea fiind evacuată și publicațiile rămase trebuind să fie, până una alta, înghesuite în magazii dispersate prin București. Însă ceea ce voi relata mai jos nu-mi era cunoscut și nu știu câți (mai ales dintre profesioniștii condeiului în beletristică, jurnalistică, poate chiar din știință) cunosc această super-tragedie actuală
Mor biblioteci by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/15260_a_16585]
-
nu la fel, ci - în virtutea dinamicii trecerii timpului post-revoluționar -, mai rău, culoarele au devenit - prin mutarea birourilor în noua construcție - bizare labirinte (încep să-mi devină, ca psiholog anti-behaviorist, o obsesie "șobolanii" din "labirintele" experimentelor vechiului curent american); cărțile au rămas, în mare parte, tot în vechiul depozit, fișierul este vetust (nu s-a trecut - nu a fost dorită, mi s-a spus - la computerizare, și de-abia mai poți vârî degetul ca să cauți fișa cu titlul dorit); iar "veceul", da
Mor biblioteci by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/15260_a_16585]
-
dorită, mi s-a spus - la computerizare, și de-abia mai poți vârî degetul ca să cauți fișa cu titlul dorit); iar "veceul", da, tot nu are încuietori (detaliu vulgar, însă semnificativ nu doar pentru un semiotician). De ce? Pentru că totul a rămas la fel, ca bibliotecă (dacă o "bibliotecă publică" înseamnă spațiu pentru publicații și pentru cititori): în clădirea nouă, "modernă", sunt numai birourile funcționarilor (și o parte din depozit). Sala de lectură? Va fi reamenajată - când vor fi "fonduri" - tot în
Mor biblioteci by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/15260_a_16585]
-
din spațiul românesc nu a însemnat, așa cum credeau cei mai fericiți dintre noi, și dispariția acelui spirit al răului tribal care a creat și întreținut sistemul de-a lungul existenței sale; comunismul poate să vină și să treacă, spiritul național rămâne. Dacă s-a putut spera, totuși, că lucrurile se vor petrece altfel este pentru că noi refuzăm să luăm notă de natura și originea răului colectiv, continuând să-l căutăm fie în afara noastră, fie în persoana câtorva indivizi, dar niciodată acolo
Absurdul continuu () [Corola-journal/Journalistic/13402_a_14727]
-
are puterea necesară să determine natura morală a societății în care trăim și soarta noastră în lume ca popor; răul suntem noi, nu ceilalți, acesta este singurul adevăr; restul este demagogie și plictiseală. Regimul s-a schimbat, dar noi am rămas aceiași, ceea ce înseamnă că, pe fondul chestiunii, nimic nu s-a schimbat. Prin sfărâmarea dictaturii nu s-a făcut decât trecerea de la răul în cătușe la răul în stare de libertate, nu la eliminarea lui ca atare, și de la prostia
Absurdul continuu () [Corola-journal/Journalistic/13402_a_14727]
-
crea o lege prin care să se cerceteze dacă negrul este negru, răul este rău și călăul este călău; iar cum o asemenea cercetare nu poate conduce niciodată la nimic, nici vinovatul nu va putea fi dovedit niciodată de nimic, rămânând că numai victima singură este vinovată. Obiectul acestei încâlceli a limbii de lemn numită lege nu este altul decât însuși principiul logic al identității, ceea ce face ca activitatea comisiei chemate să-i dea viață să nu fie altceva decât un
Absurdul continuu () [Corola-journal/Journalistic/13402_a_14727]
-
dotare, stabilit la Paris în 1923, după ce publicase la București o importantă culegere de eseuri - Imagini și cărți din Franța, în 1922 - și care urma să-și tipărească în volumul din 1930, Priveliști, versurile scrise în românește între anii 1917-1923, rămăsese multă vreme într-un fel de penumbră, cel puțin în Franța. Înainte de a sfârși tragic în lagărul nazist de la Birkenau în octombrie 1944, el scrisese, totuși, câteva cărți remarcate în momentul apariției, precum originalul eseu Rimbaud vagabondul, în 1933, apoi
Întâlniri în jurul lui Benjamin Fondane by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13404_a_14729]
-
a țării, în fond unul din simbolurile naționale. Și, se pare că plagiatul a devenit un soi de sport național, judecând după dezvăluirile presei. Impunitatea plagiatorilor era un atribut al României socialiste; toate memoriile conținând plângeri justificate în acest sens rămâneau fără răspuns din partea secției de propagandă a C.C. al P.C.R. Gesturi de huliganism, cum a fost furtul unei inscripții din curtea Institutului de Arheologie în anii ’70, urmat de incalificabile articole la adresa prof. Dionisie Pippidi, un savant de talie europeană
Clasicismul, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13377_a_14702]
-
o părelnică înșelătoare zvoană face vâlvă într-un sat întreg. Dârdora ce se iscă la vestea ivirii uriașului, se sparge ca un balon de săpun colorat a doua zi, când uriașul nu mai este și, în locul însuflețirii din ziua precedentă, rămâne dezamăgirea și regretul de a nu fi gustat miracolul miracolului: „nimeni n-a mai fost în stare să spună cum s-au trezit cu toții în stradă și au pornit buluc înspre remiza de pompieri să vadă acum de-adevăratelea miracolul
Între real și fantastic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/13379_a_14704]
-
Cei doi intelectuali care au ascultat, în fața unui pahar de vin, povestea celui de al treila, o poveste „plină de tâlcuri nedeslușite”, auzită de la un bătrân care-i desenase în praf ascultătorului forma monedelor furate și ascunse într-o scorbură - rămân încremeniți când gazda, povestitorul adică, le arată o monedă aidoma celei desenate în praf de moșneagul povestitor al întâmplării. Autorul oscilează între real și imaginar, creând, cum afirmam, o atmosferă aptă să sugereze când uimirea și teama de neînțeles, când
Între real și fantastic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/13379_a_14704]
-
Vadim pe toți, ca să-i clasifice ca la fotbal? Îi las de-o parte pe regii Carol I (cel care ne-a adus Independența, nu?) și Ferdinand (Întregitorul, nu?), fiindcă știu că mă aflu într-o zonă monarhofobă. Dar cum rămâne cu toți politicienii de rasă care-au transformat, în nici o jumătate de veac, o țară anarhică, primitivă, într-una virtualmente modernă? Sigur că acestea sunt pentru Vadim Tudor fleacuri. El e prea ocupat să-i dovedească Cizmarului că e „devotat
Triumful resentimentului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13376_a_14701]
-
Vasta capacitate intelectuală” trebuie înțeleasă, am impresia, în jonglarea demențială cu cele două unități de măsură: pupatul vicios al dosului și călcarea în picioare a ceea ce tocmai adorase mistic. Când e Vadim sincer? Atunci când se prosternează oriental și promite să rămână în eternitate sclavul „marelui bărbat”, sau atunci când scrie, speriat probabil de propria sa contribuție la declanșarea nebuniei lui Ceaușescu: „Am avut noi tot felul de tirani, mai mici și mai mari, dar nici unul nu s-a visat Isus Christos și
Triumful resentimentului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13376_a_14701]