1,713 matches
-
vârful unei cruci. Ce bine că nu eram la Paris, ce bine că bunicul nu era înmormântat la cimitirul Père-Lachaise! Acolo n-aș fi putut veni după un sfat la o asemenea oră - ăia și duminica țineau cimitirul închis. Sfatul răposatului era să fac cale întoarsă. C XXXVII Lăsase neatins dezastrul de dimineață. De altfel nu mai avea încredere nici în poza aia. Putea fi o făcătură. Mai știi? Poate că Leo fusese chel, cu o cicatrice pe frunte. La fel de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
rânjind că statul ocrotește familia și-i asigură dezvoltarea armonioasă ca celulă de bază a societății. Soacră-mea - deja puteam să-i spun așa - lăcrima în cămașa de noapte înflorată, peste care trăsese în grabă un pardesiu gri de-al răposatului Firidă. Sabina era într-un deux-pièce roșu și zâmbea topită toată. Eu purtam costumul bej pe care-l făcusem la Casa de Modă din Arad, cu ocazia absolvirii liceului. La probe mă dezbrăcam, iar croitorul mă ruga să-i arăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu ne-am mai văzut și nici nu am mai auzit nimic despre Sfântul Părinte Nil Dorobanțu. Înainte de mutarea sa din cameră, împreună am îngenuncheat și, cu glas domol, Părintele a rostit: „Pomenește, Doamne, pe toți adormiții robii tăi, pe răposații părinți duhovnicești, pe părinții noștri trupești care ne-au făcut, ne-au crescut și ne au ridicat în lume, ne-au ajutat în viața noastră grea. Pomenește, Doamne, pe frații noștri, pe surorile noastre, camarazii noștri, rudenii după duh și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
și dacă părea totuși că se conturează ceva vag cunoscut în persoana ei, originea acestui sentiment era neclară și evoca mai puțin întâlniri zilnice și mai degrabă senzația că mi se oferea fotografia în sepia a unui strămoș de mult răposat, în ale cărui trăsături aș putea detecta urma unei asemănări de familie. Fiona... — Când te-ai prezentat, am întrebat, am spus ceva? — Nu prea. Mi s-a părut că erai cam neprietenos. Dar eu de obicei nu mă dau bătută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
era un derbedeu carismatic; era o categorie răspândită în perioada postbelică, deși el avea mai multe scuze decât majoritatea, pentru că se înhăitase cu răii. Și ce i-ați spus exact? — Păi, mai întâi i-am spus că acționam în numele familiei răposatului Godfrey Winshaw. Asta a avut un efect extraordinar. A început să vorbească imediat cu multă pasiune și însuflețire. Era limpede că nutrise pentru Godfrey un sentiment puternic de prietenie. — Godfrey pare să fi atras dragostea tuturor. Tabitha este exemplul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să căpătăm o felie cât mai mare de tort. — Scandalos! — Cât se poate de scandalos! — Și ce i-ai spus la asta? — L-am expediat, spuse Thomas, cu câtva cuvinte alese, odinioară adresate mie într-o ocazie memorabilă de câtre răposatul, marele și mult deplânsul Sid James. — O? — Am spus - și citez din memorie -: „Fă-ne, te rog, un serviciu, glumețule; șterge-o și să nu te mai întorci.“ Și apoi în cameră se auzi ecoul a ceea ce încerca să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Sloane, avocat de la firma Sloane, Sloane, Quigley și Sloane. Poftiți cartea mea de vizită. Michael se ridică cu greu în poziție verticală și luă obiectul oferit, pe care-l examină clipind. — Mă aflu aici la indicațiile clientului meu, continuă avocatul, răposatul domn Mortimer Winshaw de la Winshaw Towers. — Răposat? spuse Michael. Vreți să spuneți că a murit? — Exact asta vreau să spun. Domnul Winshaw s-a stins din viață ieri. Senin, dacă e să credem relatările. Michael primi această veste în tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și Sloane. Poftiți cartea mea de vizită. Michael se ridică cu greu în poziție verticală și luă obiectul oferit, pe care-l examină clipind. — Mă aflu aici la indicațiile clientului meu, continuă avocatul, răposatul domn Mortimer Winshaw de la Winshaw Towers. — Răposat? spuse Michael. Vreți să spuneți că a murit? — Exact asta vreau să spun. Domnul Winshaw s-a stins din viață ieri. Senin, dacă e să credem relatările. Michael primi această veste în tăcere. — Nu vreți să luați loc? spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
aici, la o adunare privată de familie? Aproape că înseamnă că ai pătruns cu forța. Ai putea da de necazuri. Sunt aici din același motiv ca și dumneavoastră, spuse Michael netulburtat. Sunt aici pentru citirea testamentului: la invitația unchiului dumneavoastră răposat. — Aiureli, omule, aiureli! Dacă îți închipui că o să înghițim o poveste ca... — Cred că veți afla că domnul Owen spune adevărul, rosti o voce din ușă. Toți se întoarseră și văzură că domnul Sloane intrase în cameră. Încă purta costumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
familiei mele care îmi vor supraviețui, cu convingerea sigură că vor fi prezenți să le audă. De aceea, voi începe prin a le ura bun-venit nepoților mei, Thomas și Henry, nepoatei mele Dorothy, tânărului meu nepot Mark (fiul dragului și răposatului Godfrey) și, nu în ultimul rând, lui Hilary și Roderick, progeniturile - deși aproape că mi-e rușine să recunosc - ieșite din vintrele mele. Pe ceilalți trei oaspeți, de a căror prezență nu sunt poate atât de sigur, îi salut mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
scrisă de o mână demult uscată, dezintegrată, „istorică”. Și s-ar putea să mai fie ceva: sunt apropiat ca vârstă de eroul lui P.H.L. Ești înclinat de la natură, ca ființă socială, să te verifici prin altul, să „te compari”, vorba răposatului meu unchi (și mentor timp de vreo două decenii): Gheorghe Cahu. Întrebarea naivă din anecdota pe care o plasa uneori în discuțiile noastre („Dar ce, parcă poți să te compari?!”) trimite, se pare, chiar la această pornire originară, de a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
regăsirii în unica persoană iubită; de acum va iubi în ea și pe mama copilului său. De când a cunoscut-o, i-a văzut adeseori degetele înroșite din cauza apei și a săpunului de rufe. Și de fiecare dată își amintea de răposata sa mamă. Abia spre apusul vieții, când ea nu mai putea munci, fiul a avut surpriza să descopere că mama are o mînă frumoasă, cu degete lungi, revenite la „forma originală”. „Doamne!, a exclamat ca pentru sine Profesorul, în acea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și a doua zi era vlăguit și plângea foarte ușor din tot felu’ de nimicuri fără importanță. O istorie naturală a morților Am fost mereu de părere că războiul, ca obiect de observație pentru un naturalist, a fost neglijat. De la răposatul W.H. Hudson ne-au rămas fermecătoare Înregistrări cu sunet ale florei și faunei din Patagonia, reverendul Gilbert White ne-a transmis niște Însemnări foarte interesante despre pupeze, rezultate În urma ocazionalelor și neobișnuitelor vizite ale domniei sale În Selborne, iar episcopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bogat. Prohodul i-l făcea arhiereul, înconjurat de mulți clerici. Nu era de față nici o rudă, nici un prieten, nu s e vărsau lacrimi mincinoase... doar o vădană, în haine negre, af lată la picioarele sicriului; restul săracilor care alcătuiau cortegiul răposatului, purtau pe fețele lor întipărită tristețea mută și dureroasă a adevăraților prieteni rămași în viață... Apropiindu-se de sicriu, Arhiereul îi dezveli fața și însemnând-o cu semnul crucii, adăugă cuvintele: „Doamne, odihnește sufletul robului Tău Ioan, în loc de pace, în loc de
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
încinsă cu o funie, cu pic ioarele goale... Era un calic!... Vădana pioasă, care îi găsise la poarta curții sale trupul acestui calic - Lumânărică - pe care l-a îngropat cu cheltuiala sa - nu era alta decât vorniceasa Scarlat Miclescu, mama răposatului Mitropolit - primat al României, Calinic Miclescu. Lumânărică, mortul de care nu se ocupase nimeni, în afară de mama Mitropolitului - era un țăran din ținutul Moldovei. Atât se știa - spune Calimah. Numele lui, după cum s a mai spus, era Niță, adică Ioan, Ioniță
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
anevoință puteam să descifrez manuscrisele ce mi le da spre a le corecta în „Spicuitorul Moldo-românʺ, „Icoana lumeiʺ și Foiletonul Albinei româneșt iʺ, și aceasta pe la anii 1841-1843. Cine va avea ocazia să citească toate epistolele Logofătului C. Sturza inspirate răposatului Gh. Asaky pe la anul 1842 și transcrise caligrafic de Asaky, foarte cu greu i-ar veni să creadă că Asaki, care avea mii de afa ceri pe capul său, a putut pune atâta răbdare în copierea caligrafică a atâtor corespondențe
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
o parte modul de a le cita chiar în text, proce deu întrebuințat, dar care nu mi se pare cel mai bun fiindcă îngreu iază cetirea — am de recomandat să se întrebuințeze și mai mult doc trina română. Afară de lucrările răposaților Nacu, Alexandresco și Cantacuzino, sunt încă lucrări de valoare, fie pentru întreaga materie, fie pentru părți speciale din dreptul civil, în volume, broșuri și reviste, lucrări care luminează multe chestiuni din această ramură a dreptului. Ele vor folosi Tr atat
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
mijloc. Dânsu’ ! Gore Evul Mediu de Mijloc? ASP Da, că se ține de mijloc, de vertebra cinci-șase. Poate să intervină ? Gore Poate. ADV Stimată asistență. Conform cronicii și versurilor numitului poet Vasile Alecsandri, cu domiciliul în comuna Mircești, județul Iași, răposat, madamme Leșu este urmașa directă a stră-strămoșului său Pan Leșinchi, unul dintre vitejii ostași polonezi care au răspuns chemării domnitorului Ștefan: “Un om, un pom, cu leși, pomi mai deși, stejari din ghindă, cât să cuprindă”! Iar de aci și
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
de pe masa sălii de așteptare desigur nu pentru a vă alunga plictiseala lecturii acestei capodopere ci pentru a lovi o muscă insistentă dacă exact în acest moment n-ar fi intrat Domnul cu Crocodilul, o copie vie și naturală a răposatei reviste de umor Kracadil. Vnimanie ! Bonjour. Aici e cabinetu’ lu’ don’doctor Eutanasiatu ? Posibil. Atunci e-n regulă. Credeam c-am nimerit la altu nerecomandat. Că acu-s mai multe cabinete decât câinii care-au ieșit la recensământ. Posibil. Am
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
În urechi și mă duc acasă să beau ceva tare, să ascult muzică, să citesc un ziar. Să mă deconectez, filmul ăsta mi-a făcut rău. Numărul 9 al României Mari este exact ce-mi trebuie, un concert Înălțător Închinat răposatului pitic. Prima parte a lucrării, Allegro (subintitulată „Trădare de țară”) debutează cu o frază muzicală energică, viguroasă, interpretată la tobe. Se aude un răpăit În crescendo care, deși bogat În alterații, evocă foarte bine cadența unui pluton de execuție Îndreptîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să afle cu care s-a tras de curînd. Dar după vreo patruj’ de pistoale păreau să se fi plictisit și, oricum, alt miros În afară de cel de piele udă nu se simțea. Apoi se așezară la o masă, exact În spatele răposatului rege pistolar, care zăcea pe podea arătÎnd ca propria-i caricatură făcută din ceară, cu mîini și chip gri de ceară, se așezară și Începură să cerceteze actele tuturor. Acum, că avea cămașa sfîșiată, se putea vedea că regele pistoalelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
crezi că asta m-ar descuraja? — Știi, atît de tare i s-a umflat capu’, c-a ajuns să fie cam nebun. E prim-ministru și ministru de război și nimeni nu se mai Înțelege cu el. Știi, În perioada răposatului Sam Gompers și a lui John L. Lewis era doar un șef de sindicat cinstit, dar tipu’ Ăla, Araquistain, Ăla l-a făcut ce este azi. — Ia-o mai Încet, nu pot să te urmăresc, Îi zise Al. — O, păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
am vorbit se pomenește de o prisacă „numită Balica”. De unde până unde acest nume? De la ctitorul bisericii de pe acel loc, Melentie Balica hatmanul. Uite ce spune Petru Șchiopu voievod la 10 aprilie 1587 (7095): „Deci domnia noastră am miluit pe răposatul și adevărata noastră slugă pan Balica, numit Melentie hatman, care a zidit biserica Sfinților arhistrategi Mihail și Gavril,... în Galatia, împreună cu soția sa Ana, și cu copiii lor”. Sunt lămurit, dragule, dar trebuie arătat că prin acest act Petru Șchiopu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Sunt lămurit, dragule, dar trebuie arătat că prin acest act Petru Șchiopu vodă dăruiește mănăstirii cu hramul Shimbarea la Față din muntele Sinai, la care era închinată mănăstirea Frumoasa, șase fălci de vie din Dealul Porcului de la Cotnari „pentru pomenirea... răposaților, pan Balica și Ana”. Cu numele Balica am scos-o noi la capăt, dar cu anul când acest Melentie Balica a zidit biserica este oleacă de cântec, vere. Eu zic s-o luăm băbește și dacă n-om ghici anul
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
nu ar fi fost stăpân pe acel loc. Și apoi un loc nu capătă numele stăpânului peste noapte, ci după o vreme. Ei, ce zici? Apoi dacă la 10 aprilie 1587 (7095) Petru Șchiopu voievod spune că a „miluit pe răposatul... pan Balica, numit Melentie hatman, care a zidit biserica... în Galatia”, atunci înseamnă că zidirea a fost ridicată cu ceva vreme înainte de anul 1587. Dar de unde până unde locul s-a numit Galatia? Se știe că locul a fost dăruit
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]