2,809 matches
-
eficiența fricțiunii executată cu vârful unui deget, longitudinal pe locul dureros (6 8^), umărul fiind menținut ușor ridicat pentru a relaxa trapezul. Posibilitatea efectuării masajului transversal profund pe mu șchiul subscapular este tributară reacțiilor de vecinătate: dacă ecoul afecțiunii se răsfrânge și asupra tendonului lung al bicepsului, metoda este impracticabilă, iar arsenalul terapeutic este redus doar la fizioterapie (ultrasunete, unde electromagnetice, laser). Tendinitele porțiunii lungi a bicepsului sunt mai greu de abordat. Metoda Cyriax recomandă fricțiunea cu vârful unuia sau a
Masajul Terapeutic by Doina Mârza () [Corola-publishinghouse/Science/1659_a_2998]
-
nu a fost scutit de critici dinspre lumea științifică americană, critici de neînchipuit în Franța, într-atât este aici figura lui Lanzmann identificată cu evenimentul însuși. Filmul său și genocidul fiind una, sacralizarea celui de-al doilea trebuia să se răsfrângă asupra celui dintâi. Această sacralizare datorează deja mult titlului ales pentru film. Autorul îl preia din Biblie, de la profeții Isaia și Sofonieyyyy. În sursele scripturale, shoah înseamnă distrugere, înfrângere, exil și nenorocire individuală, decurgând dintr-o pedeapsă aplicată de Dumnezeu
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
acest centru "misterioasa femeie", extins la întregul univers. Acesta poate avea diferite forme, dar nu își pierde niciodată puritatea imaculată și identitatea. În creștinism, acest rol este jucat de Maica Domnului. Acolo este Spiritul, rădăcina creației, iar ecoul său se răsfrînge peste tot, încontinuu. Cel mai cumplit efort ar fi despărțirea de Spirit, ca o despărțire de dragoste. Mai bine nu faci nimic, numai șezi. Dumnezeu poate vorbi prin gura fiecărui om, chiar dacă acesta din urmă nu conștientizează asta. Folosul său
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
coliziune cu aria carpatică, s-au subdus sub cea din urmă. O cumplită zbatere, rezultată din încleștarea coloșilor, pune stăpânire pe adâncurile pământului. Spectacolul înfruntării din subteran îl putem admira sau chiar resimți, pentru că tensiunea confruntării dintre forțele telurice se răsfrânge la suprafață asupra noastră. Și în prezent, îi simțim puterea atunci când ne zgâlțâie și face să se miște pământul sub picioarele noastre. Desigur, gândul ne poartă repede la zona de curbură a Carpaților Orientali, amintindu-ne de groaznicele cutremure care
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
pădurilor boreale, fie la sud, la adăpostul Peninsulei Crimeea. Și nimic nu a reflectat mai fidel această realitate geoistorică decât războaiele dintre ruși și turco tătari, pe parcursul Evului Mediu și al Epocii moderne. Din păcate, aceste lupte aveau să se răsfrângă direct asupra tragicei istorii a Moldovei. Carpații, secționați de trecători și văi, nu au reprezentat o barieră naturală de nepătruns. În neolitic, cultura Stracevo Criș a trecut parțial Carpații Orientali, așa cum, mai târziu, ceramica bogată în culori Cucuteni Tripolie s-
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
abia, mult mai târziu, teritoriile noastre au mai avut de oferit ceva de preț, respectiv petrolul care ne-a costat destul de mult. A fost una dintre mizele majore ale confruntării germano sovietice din ultima conflagrație mondială. Înfruntarea putea să se răsfrângă fatal asupra noastră, mai ales că am avut de suportat ocupația militară a țării. Singura resursă valoroasă din neolitic și până în prezent a fost pământul fertil. Din fericire, nu a interesat foarte mult, deoarece a existat din abundență în jurul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
explica nu numai durabilitatea moștenirii noastre, acumulată în paleolitic și neolitic, dar și un anumit mod de a face politică de stat, cu avantajele și dezavantajele inerente. c. Supunerea de bunăvoie Gândindu-ne la modul cum mentalitatea fatalistă s-a răsfrânt asupra politicii noastre de stat, amintirile ne poartă, negreșit, către lista interminabilă de domnitori care, fără luptă, și-au închinat țara în condiții grele. Nimic nu avea să-l clintească pe vodă în a se supune față de Înalta Poartă... Nici măcar
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
am trăit viața vreme de milenii. A ne eschiva și a ezita presupun doar întârzierea startului într-o competiție inevitabilă. Cu cât amânăm mai mult, cu atât ne va fi mai dificil să recuperăm în fața celorlalți. Întârzierea nu se va răsfrânge asupra noastră, ci, mai ales, asupra generațiilor următoare și în fața cărora vom da socoteală la Judecata de Apoi la care istoria va supune orice neam. Va fi o vreme a secerișului, când se va alege grâul de neghină. Dacă se
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
încercări de a de-fini aceste concepte în funcție de un model stabil. Cele mai multe au așezat omul ca model și normă a perfecțiunii. Cum spunea Nietzsche în Amurgul zeilor, " Omul în fond se oglindește în lucruri și consideră frumos tot ceea ce îi răsfrînge chipul... Urîtul este înțeles ca un semn sau ca un simptom al degenerescenței... Orice simptom al istovirii, al îngreunării, al îmbătrî-nirii, al oboselii, orice formă a non-libertății, cum ar fi convulsia sau paralizia, dar mai ales mirosul, culoarea, forma disoluției
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
tot în lobul parietal. Ele pleacă dintr-o arie cerebrală identică, astfel încît religiozitatea ar putea fi considerată un fenomen unitar. Pentru cei doi autori creierul își creează propriul Dumnezeu. Ritualurile religioase pot provoca se susține stări transcendente, care se răsfrîng asupra hipotalamusului. Centrul din creier care reglează reacțiile de excitare sau de calmare este inhibat. Cu alte cu-vinte, procese neurologice care provoacă trăiri mistice. Ei bine, mie toate acestea mi se par niște monstruozități științifice. Considerațiile de mai sus sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
mai este invidia celorlalți, ci, pe de o parte, legile anonime ale pieței și precaritatea locului de muncă, iar pe de altă parte, capacitățile noastre de a fi la înălțimea obiectivelor propuse. Suspiciunile noastre cele mai virulente nu se mai răsfrâng asupra persoanelor considerate de rea-credință, ci asupra unor mecanisme anonime care, fiind îndepărtate de noi, caută nu atât să ne pericliteze, cât să fie mereu mai eficiente și mai competitive. Din ce în ce mai puțin legate de invidie, noile temeri nu sunt mai
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
este perpetuarea stării în care se află mediul rural. La urma urmei, de-a lungul timpului, tocmai din mediul rural și agricultură au provenit cele mai multe resurse pentru dezvoltarea României, atât cât s-a realizat, numai că beneficiile nu s-au răsfrânt și asupra lui ori s-au răsfrânt mult mai puțin decât asupra orașelor. În întreaga istorie modernă (secolele al XIX-lea și al XX-lea) satul a fost dezavantajat în relație cu orașul, nefiind inclus pe traiectul dezvoltării și modernizării
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
mediul rural. La urma urmei, de-a lungul timpului, tocmai din mediul rural și agricultură au provenit cele mai multe resurse pentru dezvoltarea României, atât cât s-a realizat, numai că beneficiile nu s-au răsfrânt și asupra lui ori s-au răsfrânt mult mai puțin decât asupra orașelor. În întreaga istorie modernă (secolele al XIX-lea și al XX-lea) satul a fost dezavantajat în relație cu orașul, nefiind inclus pe traiectul dezvoltării și modernizării, ci servind ca bazin de recrutare a
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
din ținuturile morții, îl imploră pe Heracles să-l lase să-i vadă chipul, pe care acesta și-l ascunsese sub propria-i mantie, așa cum obrazul morților e ascuns sub un zăbranic: Heracles nu voia ca dezonoarea lui să se răsfrângă și asupra lui Tezeu. Tezeu insistă, spunându-i că nici un răzbunător (alastor) nu e chemat în ajutor de un prieten pentru a-i face vreun rău acestuia. El vrea să-l privească în față, nu se teme de Gorgo. Heracles
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de pe alte tărâmuri. Flautul este o invenție a zeiței Atena, menită să imite șuierăturile scoase de șerpii încolăciți în jurul capului Gorgonelor și sunetele ieșite din gurile lor. Într-o bună zi, pe când cânta la flaut, zeița și-a văzut imaginea răsfrântă în apă, s-a speriat de chipul ei devenit dintr-odată hidos și a azvârlit cât colo flautul, recuperat îndată de satirul Marsyas. Chipul flautistului aduce mult cu masca lui Gorgo, iar flautul este prin excelență instrumentul transei, al delirului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care, atunci când se privește într-o fântână, o umple de groază. În apele vălurite ale fântânii îmi văd reflectată imaginea, care pe mine însămi mă-nspăimântă! Cu o claie de păr zbârlit sprâncenele mânjite cu negreală, așa e imaginea lui Sakagami răsfrântă de-a apelor oglindă, pe valurile nopții, imaginea mea delirantă. Orbul părăsit și biata smintită care nu-și găsește nicăieri locul se vor întâlni datorită muzicii și vor jeli laolaltă, împletindu-și lacrimile pe care fiecare și le va vărsa
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Now I see’t is true...”. Iar viitorul ia pentru el chipul acelei imagini multiplicate a lui Banquo, cel ce încheie cortegiul regilor, dintre care ultimul, al optulea, poartă o oglindă reflectând alți nenumărați regi, ca și cum apele oglinzii ar fi răsfrânt la nesfârșit fantoma lui Banquo. Spectralul în noaptea istorieitc "Spectralul în noaptea istoriei" Teatrul shakespearian înscrie cursul istoriei în plină noapte, o istorie în apărarea căreia nu se ridică nici o fantomă tutelară, căci fantomele binevoitoare tac, iar sângele vărsat deschide
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
plasă 1. Răspunsul lui Pericle la provocarea lui Antiochus și atracția lui irezistibilă pentru tânăra fată trădează o fascinație a morții, curajul de a nu ocoli confruntarea cu Gorgo. Moartea de care îi amintește regele pare o oglindă ce-i răsfrânge propria imagine, cu care, acceptând să moară, e gata să se contopească. Mai târziu, într-un dialog cu Helicanus, Pericle va identifica aventura plecării lui în căutarea frumuseții cu o luptă împotriva chipului înspăimântător al morții („against the face of
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
perfecta asemănare dintre frate și soră, dintre Sebastian și Viola: „Același chip, aceeași voce, aceleași veșminte, dar nu o singură persoană, ci două! Refracție naturală care, în același timp, există și nu există”. Aidoma unei realități fantomatice ori unei imagini răsfrânte într-o oglindă. Același care este, însă altul... Iată minunea (wonderful) asemănării desăvârșite a două personaje ce se reflectă reciproc. Minune cu nimic mai prejos decât aceea a aparițiilor; iar din cele două personaje, veritabile figuri ale dublului, Shakespeare nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
orbii nu stăteau și ei așezați pe niște pietre încă de la începutul piesei? Acțiunea demarase tocmai în acest spațiu cu personaje plasate astfel încât preotul mort și nevăzătorii încă vii să se afle în centrul unui joc de reflexe, să-și răsfrângă reciproc imaginea. Descoperirea preotului ce-și dăduse obștescul sfârșit la câțiva pași de ei va transforma așteptarea de până atunci a orbilor (întoarcerea la azil, sub îndrumarea ghidului și păzitorului lor) într-o așteptare a morții, o așteptare a cuiva
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și, firește, se împotrivește din răsputeri daltei care vrea să îi dea viață”, tot așa cum mușchii încordați ai ursului se împotrivesc loviturii care i-ar transforma în materie neînsuflețită. Uimitoare asociere a celor două figuri - sculptorul și vânătorul - ce se răsfrâng una în cealaltă ca într-o oglindă, metafore ale unui spațiu al tensiunii dintre inert și viu, spațiu propriu oricărui artist și, în consecință, și dramaturgului Ibsen. Căci, pentru Ibsen, spațiul acesta este spațiul celui care, deși are de-a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
prea puțin suflet”, pentru că lumea în care trăim este o „imitație reușită”, încă doar o imitație și nimic altceva: „O operă de artă, da, încă ireală”. Așa se explică și de ce propria-i contemplare în oglindă o fascinează: în imaginea răsfrântă de apele oglinzii, ea își caută adevărata identitate, o realitate mai puțin carnală și mai ales spirituală, realitatea reflexului, a dublului, a spectralului. Oare nu seamănă oglinda femeii narcisiste cu acea oglindă din Visul..., montată deasupra orgii din biserică pentru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Astfel, energiile imaginilor onirice, ale celor încă vii în memorie și ale celor pictate par să se conjuge într-un efort comun de restituire cât mai exactă a realului. Cât de mare este credibilitatea acestei realități secunde, întruchipată de imaginea răsfrântă în oglinda amintirii ori de fantoma revenită printre oameni, ne-o arată, printre altele, spectacolul oferit lui Assir în Insula morților, spectacol ce poartă pecetea unui „déjà-vu” datorită căruia impresia de real devine extraordinar de intensă, iar ficțiunea „mai mult
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și spirit prin intermediul unui artificiu teatral. Un artificiu de care, bineînțeles, nimeni nu se lasă păcălit. Piesa lui Pirandello, crede Artaud, ne conduce în miezul problemei esențiale a teatrului, punându-ne în fața unui joc infinit de oglinzi care absorb și răsfrâng succesiv imaginea, fiecare reflectare fiind și mai reală decât precedenta; în cele din urmă, „ultima imagine le înlătură pe toate celelalte” și suprimă toate oglinzile, lăsându-ne să vedem cum cele șase personaje cu chipuri spectrale și aliniate ca niște
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ține în față zeița Atena, protectoarea lui; el îi privește, așadar, doar imaginea reflectată, Gorgo fiind, de fapt, „absentă în prezența/absență a imaginii ei”, ceea ce nu implică totuși o ruptură totală între lucrul real și lucrul reflectat, căci imaginea răsfrântă de scutul eroului își păstrează întreaga ei putere de a semăna teroarea. Apropiată încă de eidolon, ș...ț aruncând o punte între lumea de aici și lumea de dincolo, făcând ca invizibilul să devină vizibil, imaginea lui Gorgo întrunește atât
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]