2,445 matches
-
sec.16, europenii încep să aducă sclavi din Africa. De la începutul perioadelor de colonizare și cucerire, au fost câteva mișcări rebele sub dominația spaniolă, majoritatea au fost strivite sau au rămas prea slăbite pentru a schimba situația în general. Ultima rebeliune, care a condus la proclamarea independenței față de Spania, a izbucnit în jurul anului 1810. Condusă de Simón Bolívar și Francisco de Paula Santander, rebeliunea a culminat victorios în anul 1819, cănd teritoriul Viceregatului Nouă Granada a devenit Republică Columbia Mare. A
Columbia () [Corola-website/Science/311290_a_312619]
-
spaniolă, majoritatea au fost strivite sau au rămas prea slăbite pentru a schimba situația în general. Ultima rebeliune, care a condus la proclamarea independenței față de Spania, a izbucnit în jurul anului 1810. Condusă de Simón Bolívar și Francisco de Paula Santander, rebeliunea a culminat victorios în anul 1819, cănd teritoriul Viceregatului Nouă Granada a devenit Republică Columbia Mare. A fost organizată că o confederație cu Ecuador, Venezuela și Panama, care a fost departament al Columbiei până în 1903. Diviziunea politică și teritorială internă
Columbia () [Corola-website/Science/311290_a_312619]
-
Consiliului de Stat pe care să-l conducă. În condițiile acestea, președintele parlamentului, primul ministru, miniștrii de securitate națională, de interne și de apărare și-au dat demisia. La 11 iunie președintele a declarat amnistierea celor care au participat la rebeliune. În aceeași zi, Aliyev s-a întâlnit cu ambasadorii american și francez, iar la 12 iunie a avut consultări cu liderul opoziției Etibar Mammadov, președintele AMIP-ului. După o serie de negocieri dificile ce au avut loc la Ganca (13
Heydar Aliyev () [Corola-website/Science/311318_a_312647]
-
Fiind un mare sprijinitor al lui Josef Tiso, la 1 ianuarie 1944, cu o zi înainte de începerea insurecției naționale antinaziste slovace, acesta l-a numit pe Jozef Turanec comandant al armatei de uscat slovace și comandant al forțelor destinate suprimării rebeliunii. În data de 10 august 1944, în regiunea munților Tatra Mică a fost organizată o operațiune împotriva partizanilor, sub comanda generalului Jozef Turanec. Operația a eșuat, deoarece partizanii au fost avertizați din vreme să se retragă din zonă. În data
Jozef Turanec () [Corola-website/Science/312334_a_313663]
-
februarie 1947 și, s-a întors în Cehoslovacia, reunificată între timp, pentru a depune mărturie în procesul intentat lui Tiso. La puțin timp după aceasta, a fost judecat și el de Curtea Națională din Bratislava pentru acțiunile sale din cursul rebeliunii din 1944-1945, iar pe 10 decembrie 1947 a fost condamnat la moarte prin împușcare. Ulterior, sentința a fost comutată în 30 de ani de închisoare. Aflat în închisoarea Leopoldov, Jozef Turanec a decedat la data de 9 martie 1957.
Jozef Turanec () [Corola-website/Science/312334_a_313663]
-
La începutul anului 1331 tânărul Ștefan Dușan s-a răzvrătit împotriva tatălui său, posibil cu ocazia unei acțiuni împotriva bizantinilor. Spre deosebire de părintele său tânărul rege era agresiv și era sprijinit de nobilii care doreau să valorifice victoria de la Velbužd. După rebeliune în ianuarie - aprilie ale aceluiași an, nobilii bulgari l-au detronat pe Ivan Ștefan și l-au adus pe tron pe Ivan Alexandru (1331-1371) vărul împăratului mort Mihail. Pe termen mediu Velebužd a marcat începutul unei perioade de circa 20
Bătălia de la Velbužd () [Corola-website/Science/312466_a_313795]
-
tradiția normadă. Cel de-al doilea fiu al regelui, Richard, murise într-un accident de vânătoare, lăsându-i pe Henric și pe cei doi frați mai mari să moștenească averea regelui. Fiul cel mare, Robert, în ciuda faptului că era în rebeliune armată împotriva tatălui său, la momentul morții sale, a primit Normandia. Anglia a fost primită de William Rufus, care era de partea tatălui său în momentul morții regelui. Henric a primit o sumă mare de bani, de obicei raportată ca
Henric I al Angliei () [Corola-website/Science/312985_a_314314]
-
pe 16 septembrie. Ei considerau că ar fi trebuit să se reîntoarcă la unitățile lor din cadrul căruia fuseseră detașați. Până în cele din urmă, comandantul Corpului de armată a reușit să-și convingă subordonații să se supună ordinelor. Subofițerii care conduseseră rebeliune au fost condamnați la moarte, dar sentința nu a fost dusă la îndeplinire și condamnaților li s-a permis să se realăture unităților lor. După ce capul de pod de la Salerno a fost pus în siguranță, Armata a V-a a
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
guvernatorului general James Broun-Ramsay, s-au străduit să constuiască o Indie ca parte a Angliei înseși, copiind instituțiile sociale și economice britanice. După revoltă, britanicii au devenit mult mai circumspecți. Cele trei lecții pe care le-au învățat britanicii din rebeliune au fost: Numeroase politici economice și de taxare au rămas practic neschimbate în perioada de după revolta din 1857, dar au fost introduse mai multe modificări administrative, printre care crearea postului guvernamental de Secretar de Stat pentru India. Guvernatorul General, numit
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
reprezentați: Bengal, președinția Bombay și Punjab. În vederea combaterii actelor subversive din aceste trei regiuni, comitetul recomnada ca guvernul să folosească puterile excepționale asumate pe timp de război și după încheiera conflagrației mondiale. Astfel era propusă continuarea practicii judecării cazurilor de rebeliune de către un complet de trei judecători fără asistența juraților, impunerea unor măsuri de securitate în privința suspecților, supravegherea reședințelor disidenților, și împuternicirea guvernelor locale să aresteze și să întemnițeze fără judecată suspecții de rebeliune. După încheierea luptelor primului război mondial a
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
era propusă continuarea practicii judecării cazurilor de rebeliune de către un complet de trei judecători fără asistența juraților, impunerea unor măsuri de securitate în privința suspecților, supravegherea reședințelor disidenților, și împuternicirea guvernelor locale să aresteze și să întemnițeze fără judecată suspecții de rebeliune. După încheierea luptelor primului război mondial a apărut o serie de schimbări în climatul economic. Începând cu anul 1915, peste 1,5 milioane de indieni au fost recrutați în unitățile combatante sau de sprijin, iar India a asigurat venituri de
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
anumite grade de independență, dar nu de suveranitate, până la data de 7 octombrie 1774 când "Curtea Generală a Massachusetts-ului" () a creat o adunare legislativă ca răspuns al restrângerii drepturile coloniștilor de către coroana britanică, constituind simultan unul din acele acte de rebeliune împotriva coroanei britanice care au prefigurat revolta generală a coloniștilor care a condus la declanșarea Războiului de independență al Statelor Unite ale Americii. Constituția statului Massachusetts, care definea o anumită formă de guvernământ pentru un stat Massachusetts independent și suveran (Commonwealth of Massachusetts
Provincia Massachusetts Bay () [Corola-website/Science/310890_a_312219]
-
din populația sudului peninsulei era neștiutoare de carte. În regiune, marile proprietăți funciare ale latifundiarilor care își exploatau proprietățile prin interpuși ocupau aproape întreg ternenul agricol, populația săracă trăia în condiții precare de securitate alimentară, deseori vecine cu foametea, iar rebeliunile erau relativ frecvente. Corupția ajunsese o problemă atât de gravă, încât însuși Giolitti a recunoscut la un moment dat că există locuri „unde legea nu funcționează deloc". În 1911, guvernul Giolitti a trimis trupe în Libia. Deși ocuparea Libiei a
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
trei demonstranți antirăzboinici în iunie. Stânga italiană - sindicaliștii, republicanii, anarhiștii și socialiștii - au organizat proteste și s-a ajuns la declararea grevei generale. Valul de proteste care a urmat a fost cunoscut ca „Săptămâna roșie” și a fost caracterizat din rebeliuni de stânga și diferite acte de nesupunere civilă care au apărut în diferite orașe. Astfel, au fost ocupate stațiile de cale ferată, au fost tăiate liniile telefonice și au fost arse registrele de taxe și impozite. După numai două zile
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
au fost diferite. Fostul premier Giovanni Giolitti a fost revoltat de decizia de a declara război foștilor aliați. El a prevăzut înfrângerea țării în război, un mare număr de victime, ocuparea a noi teritorii italiene de către Austro-Ungaria și izbucnirea un rebeliuni care avea să distrugă monarhia și instituțiile liberale ale statului. Declanșarea campaniei împotriva Austro-Ungariei a avut inițial rezultate bune. Armata austro-ungară era deplasată la granițel Serbiei și Rusiei, iar, pe noul sector de front, italienii aveau seperioritatea numerică. Totuși, avantajul
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
și cu Iran (Războiul perso-otoman 1603-1618). În plus,continua răscoala Jalal în Anatolia,care era începută încă pe timpurile lui Mehmet III,rebelii erau conduși de Mehmet Callander-Oglu și controlau o bună parte de teritorii.După mulți ani de luptă,rebeliunea a fost suprimată brutal pentru că ca să suprime răscoala a fost trimis Kuyudzhu Murad-Pașa care în anul 1606 a devenit Marele Vizir al Imperiului Otoman. Profitînd de retragerea armatei otomane la înăbușirea răscoalei,șahul persan Abbas I a expulzat garnizoana otomană
Ahmed I () [Corola-website/Science/309691_a_311020]
-
() a fost o rebeliune care a avut loc în Imperiul Rus pe 14/26 decembrie, 1825. Ofițeri ai armatei imperiale ruse au condus aproximativ 3.000 de soldați într-o mișcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunțarea la dreptul de
Revolta decembriștilor () [Corola-website/Science/309751_a_311080]
-
o mișcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunțarea la dreptul de succesiune de către a fratelui său mai mare, Constantin Pavlovici. Datorită faptului că evenimentele s-au petrecut în decembrie, rebelii au fost numiți „decembriști” ( - "decabristî"). Această rebeliune a avut loc în Piața Senatului din Sankt Petersburg. În 1925, pentru a marca un secol de la revoltă, Piața Senatului a fost redenumită Piața Decembriștilor. Revolta a fost înăbușită sub supravegherea personală a împăratului Nicolae I al Rusiei. În 1816
Revolta decembriștilor () [Corola-website/Science/309751_a_311080]
-
locația în care se aflau liderii arestați, Slavii Uniți au acționat în forță și i-au eliberat. Unul dintre liderii proaspăt eliberați, Serghei Muraviov-Apostol, a preluat conducerea revoltei. Ofițerii au convins soldații din garnizoana din Vasilkov să se alăture cauzei rebeliunii, iar Muraviov-Apostol a ocupat orașul. Revolta a fost însă rapid înăbușită de forțe mai numeroase și mai bine înarmate, pe 3 ianuarie. Liderii rebelilor au fost trimiși la Sankt Petersburg, unde au fost judecați alături de insurgenții din capitală. Decembriștii au
Revolta decembriștilor () [Corola-website/Science/309751_a_311080]
-
din Chicago ca student de antropologie, și a lucrat de asemenea ca reporter la City News Bureau of Chicago. Conform declarației lui Vonnegut în "Bagombo Snuff Box", universitatea i-a respins prima teză privind similaritățile dintre pictorii cubiști și liderii rebeliunilor amerindiene de la sfârșitul secolului al XIX-lea, pretinzând că ar fi „neprofesională”. A părăsit Chicago pentru a lucra la relații publice în Schenectady, New York, pentru General Electric. Universitatea din Chicago avea să-i accepte mai târziu romanul "Leagănul pisicii (Cat
Kurt Vonnegut () [Corola-website/Science/310035_a_311364]
-
Bogdan Zinovi Mihailovici Hmelnițki (în limbile ucraineană: "Богдан Зиновій Михайлович Хмельницький", poloneză: "Bohdan Zenobi Chmielnicki"; rusă: "Богда́н Зиновий Хмельни́цкий" (* cca 1595 — †6 august 1657) a fost un hatman al Hetmanatului cazacilor zaporijieni (din Ucraina) și liderul rebeliunii împotriva magnaților polono-lituanieni (1648-1654), care a dus la apariția statului căzăcesc. El a încheiat în 1654 tratatul de la Pereiaslav cu Țaratul Rusiei, care avea să ducă în cele din urmă la pierderea independenței Ucrainei în fața Imperiului Rus. Deși nu există
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
anului 1647, Hmelnițki a călătorit de la un regiment la altul și a avut numeroase consultări cu liderii cazacilor și cu membrii de rând ai polkurilor din întreaga Ucraină. Activitatea sa a provocat suspiciunea autorităților poloneze, care erau deja obișnuite cu rebeliunile cazacilor. Hmelnițki a fost arestat. Koniecpolski a ordonat executarea lui, dar polkovnicul cazac care îl păzea pe Hmelnițki l-a eliberat pe acesta din urmă. Hmelnițki nu a mai așteptat să vadă reacția dușmanilor săi și a plecat către Siciul
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
la adresa clerului ortodox a adăugat o dimensiune religioasă a conflictului. Această răscoală putea fi una dintre nenumăratele alte revolte ale cazacilor, dar prezența în fruntea mișcării a unui războinic matur, priceput militar și negociator precum Hmelnițiki a făcut ca soarta rebeliunii să fie diferită. Hmelnițki și-a încheiat la sfârșitul anului peregrinările sale în sud, ajungând la vărsarea Niprului. Pe 25 ianuarie 1648, datașamentul său de maxim 500 de oameni, ajutat de unii cazaci înregistrați care i s-au alăturat, a
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
ajuns la hanul tătarilor , Islâm al III-lea Ghirai. Polonezii au privit cu o oarecare nepăsare veștile despre noua revoltă a cazacilor. Cele două tabere și-au trimis liste cu cereri: polonezii au cerut cazacilor să-i predea pe liderii rebeliunii și să-și demobilizeze forțele, în vreme ce Rada și Hmelnițki au cerut polonezilor și lituanienilor să restaureze vechile drepturi căzăcești, să oprească ofensiva religioasă a greco-catolicilor ucraineni, să accepte numirea liderilor ortodocși la conducerea Siciului și a regimentelor de cazaci înregistrați
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
Armata căzăcească a suferit în acea perioadă o serie de înfrângeri în Polonia, în ciuda ajutorului dat de Transilvania. În condițiile relațiilor diplomatice dificile cu rușii și a eșecurilor în Polonia, Hmelnițki a fost obligat să facă față unei serii de rebeliuni ale cazacilor din subordinea sa. În plus, tătarii, care deveniseră între timp aliații polonezilor, se pregăteau pentru o nouă invazie în Ucraina. Deși era foarte bolnav, Hmelnițki a continuat activitatea diplomatică intensă. Pe 22 iulie, Bogdan Hmelnițki a suferit o
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]