6,418 matches
-
erau un grup important afectat de ideile și programele eugeniste, dar mișcarea eugenistă nu Încerca să promoveze participarea femeilor la viața publică 28. Unele activiste pentru drepturile femeilor, de la Margaret Sanger la Beatrice Webb, au folosit argumentele eugeniste pentru a revendica dreptul de a controla accesul la mijloacele contraceptive. Pe de altă parte, În Europa de Vest și Statele Unite, activismul social al femeilor se dezvoltase Încă de la Începutul secolului al XIX-lea, una dintre consecințele vizibile fiind faptul că acestea câștigaseră drepturi politice
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
păreau detașate complet de orice sentiment al responsabilității morale față de bunăstarea națiunii. În locul acestei atitudini morale, burghezia micilor Întreprinzători valoriza, În opinia lui Marinescu, bunurile materiale și excesul Împotriva moderației, comportamentului reținut și demnității, valori morale pe care și le revendicau noii ocupanți ai profesiilor liberale 6. Marinescu nu definea Însă clasa mijlocie a Întreprinzătorilor pe criterii etnice și nu asocia rolul lor „disgenic” cu faptul că nu aparțineau etniei române. Soluția oferită de Marinescu acestei crize era, de fapt, un
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
generațiile viitoare are În vedere exclusiv fiii acestor păzitoare morale și exclude astfel, implicit, potențialele datorii față de asigurarea unei mai bune educații pentru fiice, În vederea asumării unor roluri mai active În viața publică. Atunci când activistele femei și-au reformulat prioritățile, revendicând dreptul la vot pe baza egalității cu bărbații, și nu doar o mai bună recunoaștere a rolurilor lor de soții și mame, tonul analizelor eugeniste a suferit, la rândul său, o schimbare. Eugeniștii au Încetat să mai aducă elogii rolurilor
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
printr-o criză foarte serioasă, care, netratată, ar fi putut conduce la dispariția poporului român, În ciuda păcii victorioase câștigate după primul război mondial. Ca răspuns la această problemă, medicii s-au coalizat, trecând peste diferențele de orientare politică, pentru a revendica Înființarea unui Minister al Sănătății separat, care să aibă capacitatea politică și financiară de a elabora și aplica soluții pentru toate problemele ce afectau starea de sănătate a națiunii. În 1921, Victor Babeș declara că instituțiile statului fuseseră neglijente față de
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
vedem în asta un fel de insultă, dar, în orice caz, se recurge la un termen considerat puțin măgulitor, care scutește de orice argumentație ulterioară. Este ceea ce-l determină pe sociologul și publicistul belgian Claude Javeau (2002, pp. 82-83) să revendice ironic, într-un pamflet recent, statutul de minoritate protejată pentru elită, „specie pe cale de dispariție”. Însă nu e suficient să constatăm această aversiune foarte răspândită față de noțiunea de elită, ci trebuie să încercăm s-o înțelegem. În epoca noastră, în
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
așteptăm la tentative de descalificare a legitimărilor concurente. Elite productive și neproductive Se întâmplă ca dihotomia „dominatori/dominați” să ia forma unei opoziție între neproducători și producători. Deci, ar exista o elită statornică, parazitară și una nerecunoscută ca atare, dar, revendicând totuși mai multe drepturi la excelență. Primul care a văzut astfel lucrurile a fost Claude-Henri de Saint-Simon (1760-1825), precursor al sociologiei și teoretician al industrialismului, a cărui operă a fost analizată în detaliu de către Émile Durkheim în Le Socialisme și
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
ca „om”, decît În cadrul unei evoluții morale: „Trebuie să facem ce putem noi mai bine. Asta e datoria noastră sacră de oameni” (A. Einstein). * „Virtutea este perfecțiunea condiției de om, nu absența defectelor.” (A. de S.-Exupéry) Într-adevăr, Îți revendici forța ta de om și poți acționa asupra ta, numai atunci cînd ești capabil să-ți asumi slăbiciunile, defectele sau greșelile comise: „Virtutea care nu se bazează pe umilință, nu are nimic temeinic În ea” (Johan Oxenstiern). * „Dăruiește faptele, nu
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
dorințele naturale și necesare, renunțând la toate celelalte, preocupat să ajungi la starea de pace intelectuală și de seninătate mentală - ataraxia - identificabilă cu plăcerea adevărată și cu binele suveran, trăiești ca un creștin... Luther îl consideră epicurian? Nicio problemă, Erasmus revendică acest epitet sus și tare, iar apoi depășește locul comun al discipolului lui Epicur asimilabil cu purcelul pentru a reabilita o figură filosofică defăimată pe nedrept. Colocviile propun niște dialoguri după modelul socratic. Aceste exerciții servesc mai întâi la învățarea
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sa în protestantism. Numai că... 4. Hristos în Grădină. Dialogul intitulat Epicurianul îi aduce în scenă pe Hedon și pe Spuden. Etimologia o dovedește: primul este în căutarea plăcerii, cel de-al doilea îl definește pe omul serios. Unul se revendică de la epicurism, celălalt pare mai degrabă stoic, de unde și confirmarea în exercițiul de stil care opune, clasic, Porticul Grădinii. Ca perfect discipol al lui Epicur, Hedon afirmă că el se identifică cu plăcerea și cu binele suveran. în ochii săi
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
revelăm și să scoatem în evidență afirmațiile care nu se contrazic niciodată: religia lui Montaigne e una subtilă, personală. Utilă și la îndemână. Religia unui om liber, deloc mai stânjenit de Cer decât era nevoie... 17. Ex-voto-ul filosofului. Montaigne se revendică de la un catolicism moderat. Expresia îi poate face pe unii să zâmbească... Cum să definești ca moderat un catolicism într-o vreme când războaiele religioase pustiesc Franța vreme de treizeci și cinci de ani, când masacrul de Sfântul Bartolomeu a făcut trei
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
marile momente ale istoriei prezente, glosează pe marginea acțiunilor și a faptelor de vitejie ale marilor oameni ai Antichității și găsește ce? Un om corporal, și, în această materie a cărnii, niște pliuri cu zone de umbră. Montaigne nu se revendică de la vreun materialism clar. Sufletul despre care ne vorbește este imaterial, desigur, dar formând în asemenea măsură un tot cu trupul, încât el însuși se întreabă dacă nu este cumva adeptul cine știe cărei definiții pneumatice, spirituale, eterate. Accidentul său de cal
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
la nimic, și nici medicii: atunci când nu vindecă, ei își justifică eșecul pretinzând că fără ei, boala s-ar fi agravat îauziți dumneavoastră, domnilor psihanaliști din zilele noastre!...); când starea bolnavului se ameliorează pentru că natura își urmează drumul ei, ei revendică fără rușine paternitatea ameliorării. Pentru ca acești șarlatani să dispună de vreo putere - Montaigne l-a citit pe La Boătie -, e necesar ca bolnavii înșiși să le-o acorde; așadar nu dați crezare acestor Diafoirus și n-o să mai auziți niciodată vorbindu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și cu atât mai puțin o celebrare a activităților artistice asociate: nimeni nu recunoaște oenologia, știința parfumurilor sau gastronomia ca discipline ținând integral de artele frumoase. Plimbându-se parfumat prin agora, Aristip incită la formularea tuturor acestor considerații: el își revendică animalitatea și nu uită că aparține naturii; invită pe oricine să facă la fel și să-și amintească de genealogia sa imperfectă; îi atacă în mod ironic pe platonicienii amatori de idei pure și-i trimite la parfumuri, realități impure
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nu uită că aparține naturii; invită pe oricine să facă la fel și să-și amintească de genealogia sa imperfectă; îi atacă în mod ironic pe platonicienii amatori de idei pure și-i trimite la parfumuri, realități impure printre impurități; revendică artificiul asociat în mod obișnuit genului feminin și deci, pe atunci, pasivității, păcat cardinal la greci; subliniază că toate ocaziile de a te bucura sunt bune, inclusiv cele pe care socialul le stigmatizează; în sfârșit, abilitează simțurile, toate simțurile, ca
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cum am văzut mai sus, nu-i aprecia cine știe ce... -, nu i-ar fi plăcut nici să facă școală cu discipoli fideli și zeloși. Căci hedonismul suportă greu cristalizarea dinamicii sale într-o învățătură rigidă, înțepenită, moartă. Vitalitatea acestei sensibilități care revendica subiectivitatea și relativismul obligă la recunoașterea posterității în infidelități, transformări, reajustări și reformulări, în utilizarea liberă a patronimului său și a anecdotelor sale. Aristip face școală dăinuind, citat în semn de complicitate și de bunăvoință în operele câtorva filosofi ca
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dar în și mai mare măsură ca locuitor al universului, al cosmosului, Diogene dezvăluie unul dintre secretele lui hedoniste: fericirea este o chestiune de singurătate și se plătește cu neînțelegerea de către spectatorii neangajați pe acest drum spinos. -3Un materialism canibal. Revendicând fără doar și poate calea anevoioasă, drumul abrupt și rapid care duce la virtute, cinismul se instalează de partea austerității și a filosofiilor care fac apel la asceză ca la o metodă pentru a ajunge la adevăr. Asceza nu înseamnă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
două imposibilități îo viață de plăceri fără reflecție, o viață de reflecție fără plăceri), un hedonist autentic, un veritabil adversar al lui Platon, pe o scenă filosofică reală, și nu trucată, ar recuza maniheismul, ar respinge dualismul reducționist și ar revendica pentru sine această opțiune a unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se fure ideea uitându-se cum o șterge șmecherul zeflemitor și flecar: ar angaja niște discuții asupra părților ce ar trebui lăsate plăcerii într-o viață
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
seamă de o înțelegere greșită, vizibil orchestrată de dușmanii și de adversarii săi: ea datează din acea perioadă. Neînțelegerea dăinuie. Pentru că nici al doilea epicurism, așa cum n-a făcut-o nici primul, pe care-l umanizează și-l rafinează, nu revendică desfrâul, plăcerea dincolo de orice măsură, indexarea oricărei practici conform satisfacției grosiere a animalelor. Campanienii recuză asceza austeră și dificilă a Magistrului în aceeași măsură în care refuză lăsarea în seama plăcerilor facile. Excesul le convine mai puțin decât definirea unei
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a revendicărilor de autoritate finală, într-un număr de arii tematice (issue areas) (Biersteker, 2002, p. 167). În lumea contemporană asistăm la o variație - în timp și de la o arie tematică la alta - a sferei în care autoritatea finală este revendicată de stat și/sau este recunoscută ca legitimă de către alte state. Aceasta permite delimitarea a trei tipuri de provocări. În primul rând, în anumite arii tematice, statele tind să-și atenueze unele dintre revendicările privind autoritatea finală. Deși nu se
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai abordării care, mai mult sau mai puțin justificat, va fi cunoscută sub numele de „idealism utopic”. Ca în orice disciplină însă, formalizarea instituțională marchează doar etapa finală a dezvoltării unui domeniu care adesea își revendică/identifică ideile fondatoare în dezbateri și poziții exprimate cu decenii, dacă nu cu secole în urmă. Acesta este și cazul relațiilor internaționale, în care adepții „realismului” se revendică de la o linie ilustră pornind uneori de la antica Arthasashtra, dar cel mai
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
instituțională marchează doar etapa finală a dezvoltării unui domeniu care adesea își revendică/identifică ideile fondatoare în dezbateri și poziții exprimate cu decenii, dacă nu cu secole în urmă. Acesta este și cazul relațiilor internaționale, în care adepții „realismului” se revendică de la o linie ilustră pornind uneori de la antica Arthasashtra, dar cel mai adesea de la istoricul Tucidide, în timp ce linia liberală se identifică de la autori ai Iluminismului european, incluzând nume precum John Locke, Hugo Grotius, Adam Smith, Immanuel Kant, John Stuart Mill
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
a Școlii engleze constă și în diversitatea de autori, lucrări și interpretări pe care le-a influențat. O dovadă este existența unei linii de cercetare și teoretizare solide, în zilele noastre, cu autori din Canada, Australia și Marea Britanie, care se revendică de la această tradiție și dorește să o continue, prin cercetarea permanenței anumitor instituții internaționale de-a lungul timpului, prin problematizarea drepturilor omului și a respectării lor, ca un posibil nou scop comun al statelor, prin introducerea unor concepte normative care
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
politicului, reprezintă un model de civilizație. Țin să relev acest lucru, mult mai puțin banal decât pare, pentru că obișnuit se suprapune conceptul de „citadin” cu cel de „urban”, ceea ce nu mai are, istoric și practic, îndreptățirea pe care o poate revendica în principiu. Cadrul urban, în dezvoltarea sa hipertrofică, în care funcția socială a pietonului e din ce în ce mai condiționată și mai abstractă, acuză azi o criză a civilizației. Ideea de civilizație și încorporarea ei concretă, socială, presupun desprinderea din imanență și ridicarea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
l-au influențat. Uneori însă, excedat sau rău dispus, vedea în Nietzsche imaginea deformată pe care au acreditat-o pe de o parte un sentimentalism leșinat și fariseu și pe de alta o descendență ilegitimă și uzurpatoare ce și-l revendica în mod fraudulos, atribuindu-i propria ei pseudofilosofie a neomeniei și genocidului. Dar Nietzsche, cu toate paradoxele lui violente, nu a fost acel presupus energumen și nici acel profet al încolonării gregare și adulării unor sinistre căpetenii oligofrene. Filosofia lui
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
spun că nu mi le inspiră ca tagmă, adică, mai bine zis, nu cred în realitatea unei atari aristocrații. Nu cred, cu toate că un Baudelaire sau un Nietzsche bunăoară (genii pentru oare am, bineînțeles, cea mai mare admirație și simpatie) își revendicau sfidător (și naiv, aș zice) apartenența la ea: găsesc că-i făceau astfel o cu totul necuvenită cinste. Cred că toți cunoaștem persoane de așa-numită „elevație spirituală”, care trăiesc într-un perpetuu extaz estetic, „evadează” mereu din realitatea cotidiană
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]