2,855 matches
-
umane. Pentru că satiristul sondează tipologii, creionează portrete alegorice: "licheaua", "lingăul"196, "năpârca"197 etc., în care sinecdoca polemică (în sensul propus de Marc Angenot, ca substitut cu o accentuată conotație peiorativă) evidențiază transferul negativului sancționabil asupra unei categorii. Agresivitatea lexicală rezidă și în selecția denominărilor peiorative: hoți, nebuni, isterici, imbecili etc., la care pamfletarul recurge deseori în ofensiva directă, combinând între ele figurile vehemenței cu cel mai înalt potențial afectiv: abominațio, cataplexis și ara. 2. Povestirea ficțională; alegoria ca substitut al
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prețiozitate dogmatică, formală, care ține, de fapt, locul substanței ideatice, într-un cuvânt, comportamentul-fațadă contrastează, ilar, cu atitudinea sinceră pe care fiecare dintre cei trei episcopi o afișează, în particular gândind în cel mai pervers mod despre confrații săi. Comicul rezidă aici tocmai în această competiție a discursurilor: mai întâi, când are loc întâlnirea "în plen", personajele manevrate cu tactică regizorală de polemist, dezvoltă un discurs vid de conținut, axat pe recuzita de ansamblu a oricărui "limbaj de lemn", adică pe
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Narativitatea este, în acest sens, o condiție sine qua non a comprehensibilității, așa cum mijloacele teatral-scenice sunt obligatorii pentru a capta latura afectivă a publicului, perceput ca destinatar prioritar al mesajului polemic. Stilul scriptic arghezian, subliniat întâia dată de Tudor Vianu, rezidă tocmai în forța imagistică a hiperbolei, precum și în efectul frapant pe care-l produce oximoronul. Textul arghezian curge deseori imprevizibil, fie dinspre diasirm spre blam și imprecație, fie dinspre real-expozitiv spre ficțiune, fie rămâne cantonat în evenimențial sau e alegorie
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nu recurge la ficțiune, pentru a cosmetiza când și când argumentul, ci face din acesta o trambulină pentru plonjarea în imaginar. La Eminescu, prin convocarea unor surse eterogene textul se dilată concret, în planul ideilor, iar una din virtuțile polemistului rezidă tocmai în armonizarea informației eclectice într-un tot unitar impresionant. Fără a-și pierde coerența și acuratețea, demonstrația eminesciană e asemănătoare bulgărelui de zăpadă rostogolit în aval: se consolidează prin adăugare. La Arghezi în schimb, avem de-a face cu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
emoțională a lectorului, stârnindu-i imaginația, lăsându-l perplex, invitându-l la meditație, angajându-l în dispută, urmărind să-i zdruncine letargia intelectuală. Eminescu, angajat într-un demers euristic, caută să obțină adeziunea cititorului prin infailibilul demonstrației. Elocința discursului său rezidă în combinația infailibilă dintre argumentația punctuală și exemplul edificator, o combinație construită arhitectural dintr-o informație pluridisciplinară. Textele sale polemice sunt în esență o pledoarie pentru dezbaterea ideatică de înaltă ținută (pentru că, observă gazetarul Eminescu, "caracterul obștesc al luptelor din
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
puncte comune pot fi identificate ușor în gazetăria polemică eminesciană și argheziană, însă acestea țin de consangvinitatea etno-culturală de care vorbeam la început. Cert e că apropierea e cu mult mai mică decât distanțarea, iar literarmente vorbind, valoarea textelor publicistice rezidă și în valoarea autorului lor. Dacă despre gazetăria eminesciană s-a spus că a evoluat dinspre apolinic spre dionisiac (Vatamaniuc), adică de la o atitudine analitică, marcată de echidistanță și echilibru, la una în care subiectivismul și puseele colerice domină discursul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cele deja menționate, și anume modalitatea comică dominantă, parodică, la unul, ironică, la celălalt, precum și dispoziția umorală non-agresivă și agresivă) care indică, foarte limpede, desprinderea și sensul traiectoriei individuale a autorului Spinilor de hârtie. Individualitatea artistică a comicului arghezian nu rezidă în ocurența variantelor formale, aceasta ținând de demersul pamfletar, în genere, ci în modalitățile tipice de ipostaziere a acestor variante formale, pe care ne propunem să le analizăm. 1. Comicul anatemizant uzează de violența verbală în scopul trimiterilor descalificante la
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
autohtonist: A.C. Cuza și Nichifor Crainic, cărora le impută, de asemenea, tentativa de subjugare ideologică a literaturii, precum și obtuzitatea etnico-religioasă. Plecând de la acestă temă-pretext, polemistul construiește, pe un fundament empiric, o veritabilă redută argumentativă, un contra-discurs, a cărui forță persuasivă rezidă în intensitatea asertivă a enunțării. Într-un pasaj de acest fel, violența acuzațiilor este atenuată de suita interogativă. E o stratagemă prin care polemistul se sustrage atacului direct și pasează, subtil, lectorului această sarcină. Aici, interogația retorică incită la ofensivă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
semnificativă pe care poetul Cuvintelor potrivite a dat-o literaturii române. Inserția acestei voci critice, unanim recunoscute, echivalează, aici, cu proba irefutabilă deținută de un martor-cheie, convocat la momentul oportun. Dimensiunea dialogică a polemicii literare și implicita polifonie a discursului rezidă nu numai în structura specifică a comunicării tripartite, ci și în jocul disimulărilor, al echivocului și paralelismului revelator, pe care le induc, în special, ironia, sub toate formele ei, și parodia, ambele fundamentate pe o dubă enunțare. Așa cum am arătat
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dinafară și în abstract, citită de fiecare, precisă, concisă, limpede". De data aceasta, percepția polemistului nu mai este deformatoare, simțurile sale "nepervertite" îl ancorează în realitatea imediată, determinându-l să-și exprime frustrarea în termeni fără echivoc. Aici, negația polemică rezidă în enunțuri constative, sub forma reproșului aluziv, în care inexprimatul ar putea fi astfel reconstituit: Tocmai cel căruia i se spune Învățătorul neamului nu își îndeplinește menirea, dar și în enunțuri performative care, prin recurs la evidențe, au un mare
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aptitudine de a traversa timpurile și a emoționa și alți oameni. Este frumos": mai mult decât un brevet de calitate, un certificat de perenitate. Acel lucru ex-istă, consistă, stă în picioare. Va fi un semn și un reper. În asta rezidă "miracolul artei": suprimarea distanțelor. "Miracol" vrea să spună pur și simplu: perenitate a precarului, coextensie a originii la istorie. Dacă moartea este la început, înțelegem de ce imaginea nu are sfârșit. Cel mai îndepărtat idol cretan ne poate șopti la ureche
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
tocmai slăbirea funcției semnificative a operelor vizuale. "Pictura are sens pentru privitor, spunea Soulages, în funcție de ceea ce este acesta." Ar trebui spus mai degrabă: "pentru privitori, în funcție de ceea ce sunt aceștia", căci sensul nu se conjugă la singular. Și toată drama noastră rezidă aici: cum să conjugăm individualismul și semnificația? Solitudinea și depășirea? A semnifica înseamnă a exprima identitatea unui grup uman, astfel încât să existe o relație între caracterul singular sau exclusiv al unui sistem de semne și valoarea lui expresivă. A comunica
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
făcute. Etica cunoașterii n-a creat niciodată o religie. Trebuie, din nou, să alegem: între poveștile bunicii, care sunt locale; și enunțul falsificabil, care este global. În acest hiat între rațiune și memorie, între ordinea cunoștințelor și cea a voințelor, rezidă imposibilitatea "satului global" și actualele noastre necazuri. Putem să ne prefacem că le reconciliem, în cuvinte, și să botezăm, împreună cu Edgar Morin, cultura ca "un sistem care face să comunice dialectizând o experiență existențială și o cunoaștere constituită". Dar, în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
crud. Odată cu videosfera, întrevedem sfârșitul "societății spectacolului". Dacă există o catastrofă, aceasta este. Eram în fața imaginii, acum suntem în vizual. Forma-flux nu mai este o formă de contemplat, ci un parazit: zgomotul ochilor. Întreg paradoxul celei de-a treia vârste rezidă în faptul că acordă supremație auzului și face din privire un mod de ascultare. Înainte, termenul de "peisaj" era rezervat ochiului, iar cel de "mediu" sunetului. Or, vizualul a devenit o ambianță cvasi-sonoră, iar vechiul "peisaj" un mediu sinestezic și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
patetic în această poetică. Pateticul luptei pentru supraviețuire. Căci, dacă toate artele au dreptul să trăiască (împreună), nu se deduce de aici că toate sunt la fel de vii. Fiecare artă trebuie să facă ceea ce celelalte nu pot face, în această originalitate rezidă rațiunea ei de a trăi; dar nicio artă, niciun gen de imagini nu sunt imuabile în demnitatea lor. După apariția plăcii fotosensibile, vitraliul nu mai este ce era; iar imaginea fotografică a fost bulversată de imaginea electronică. Capacitatea lirică a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cetățeanul spectator. Iar actorul: "De vreme ce actele mele nu au consecințe, să am grijă cel puțin să apar". Simularea: acesta ar fi rolul providențial atribuit audiovizualului în noua democrație. Teatrul politic există dintotdeauna (iar la noi parlamentul este un amfiteatru). Noutatea rezidă în următorul fapt: în lipsa intrigii și a mizelor, teatralizarea acțiunii ar deveni acțiunea însăși. Trebuie oare să lăudăm mediaticul pentru că, departe de a perverti politicul, îi menține iluzia? Deschiderea spre lume Cea de-a doua antinomie ar privi spațiul: "televiziunea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
revină la nimic. Într-o poveste, Moartea îi vorbește unui discipol despre suflet: „Ascuns în inima tuturor ființelor se află Atman, Spiritul, Eul“, spune ea. „Mai mic decât cel mai mic atom, mai mare decât spațiile întinse.“ Acest Atman, care rezidă în fiecare lucru, este parte din esența universului și este nemuritor. Când cineva moare, Atman este eliberat din trup și intră apoi într-o altă ființă; sufletul transmigrează, iar persoana respectivă se reîncarnează. țelul hindusului este să îl elibereze în
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
fi ignorată întotdeauna. Cei doi oameni de știință studiau forțele dintre atomi când și-au dat seama că măsurătorile lor nu se potriveau cu valorile pronosticate. Căutând o explicație, Casimir a realizat că simțise forța nimicului. Secretul forței lui Casimir rezidă în natura undelor. În Grecia antică, Pitagora a sesizat comportamentul specific al vibrațiilor ce se propagau în susul și în josul unei corzi atinse - descoperind că unele note erau permise, altele, interzise. Când Pitagora a ciupit neglijent coarda, s-a auzit o
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
dogmatic al credinței care constă în consimțirea sufletului la ceva, de pildă: Cel ce crede în El nu este judecat (In. 3, 18), mai este un altul, dăruit de Hristos prin har<footnote Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Un sens al credinței rezidă în conținutul crezut, altul, în tăria credinței, susținută de har, sau de legătura cu Hristos. Dacă nu crezi dogmele, sau învățătura că Hristos e Fiul lui Dumnezeu, nu poți avea nici tăria credinței venite prin harul Lui. (n.s. 1418, p.
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
aspectului polemic, concepția negativă definește ideologia ca fiind "o doctrină teoretică și o activitate care privește în mod eronat ideile ca autonome și eficiente și care eșuează în înțelegerea condițiilor și caracteristicilor reale ale vieții socio-istorice"89. Originalitatea acestei interpretări rezidă, pentru filosofia și teoria politică, în faptul că ea se află în legătură cu o serie de asumpții referitoare la determinarea socială a conștiinței, la diviziunea muncii și la studiul științific al istoriei și societății. Astfel, potrivit concepției negative a lui Marx
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
Revenind însă la Giddens, cea de a patra teză pe care acesta o enunță decurge din primele trei și exprimă rezerva teoreticianului față de existența unui consens ideologic între clasele sociale. În opinia sa, presupoziția că ordinea socială proprie societăților contemporane rezidă într-un consens normativ amestecat cu elemente ale coerciției legitime, reușind astfel armonizarea intereselor sectoriale ale diferitelor grupuri este perfect chestionabilă. Tezele lui Giddens referitoare la conceptul de ideologie par să lase puțin spațiu de mișcare încercării de pozitivare a
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
astfel de perspectivă "susține că un sistem social nu este mai mult decât un ansamblu de indivizi. Pe scurt, întregul este suma părților sale și nimic mai mult" (cf. Alan G. Johnson, op. cit., p. 42). Pe de altă parte, "(...) holismul rezidă în chiar miezul gândirii sociologice. Pentru viziunea holistă, sistemele sociale ca totalități nu se reduc la indivizii cuprinși în ele" (Idem). Rezultă deci că holismul "acordă un statut privilegiat totalităților sociale, privite ca unități organice, ca întreguri culturale, ca sisteme
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
au devenit epuizate, statele nou apărute în Africa și Asia sunt purtătoarele unor noi ideologii, cu o chemare diferită pentru propriile lor popoare. Acestea sunt ideologii ale industrializării, modernizării, pan-arabismului, culorii și naționalismului. În diferența distinctivă dintre cele două ideologii rezidă marile probleme politice și sociale ale celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea. Ideologiile secolului al XIX-lea erau universaliste, umaniste și vehiculate de intelectuali. Ideologiile de masă ale Asiei și Africii sunt parohiale, instrumentale și create
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
și-l alesese singur), cât faptul că niciodată nu se va mai întoarce acasă, să-l primească acolo părinții, că trebuie să moară departe de tot ce-i al lui, pe un pământ străin. 120 Dar paradoxul lui Ahile nu rezidă numai într atât. El, ca erou al unui poem clădit pe marea și funesta lui mânie, știe, oricât de îndelung și de stăruitor l-ar fi chinuit ofensa îndurată, că vine o zi când trebuie să te lepezi de ea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și în adânc, simțurile și patimile omenești și să le aducă spre mai nobile porniri. O face cu un pragmatism superior și cu o inteligență mai presus de fire. Iar cunoștințele acestui spirit sunt anterioare oricărei experiențe, sunt a priori, rezidă în esența lui. Pe de altă parte, dacă le-am traduce în termeni istorici, ele au ceva din puterea de cuprindere și din deschiderea Renașterii. Capacitatea lui de intuire a umanului apare, elocvent, și în discursul pe care, prefăcut în
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]