KorAP: Find »[drukola/base=roși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...62 63 64 ...76 >

1,892 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

scrisoarea nu v-a făcut deloc plăcere. Fiți de acord că aș putea refuza să răspund la această întrebare; dar, ca să vă arăt că nu mi-e frică pentru scrisoare și nu regret că am scris-o și nici nu roșesc câtuși de puțin din pricina ei (prințul mai că nu se făcu de două ori și mai roșu la față), vă voi reproduce scrisoarea, deoarece cred că o știu pe de rost. Spunând aceasta, prințul îi reproduse scrisoarea aproape cuvânt cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe ce vreți! Te cred; sărută-mă. În sfârșit, am răsuflat ușurată; dar să știi: Aglaia nu te iubește, ia măsuri, și n-o să se mărite cu tine atâta timp cât mai trăiesc și eu pe lume! Ai auzit? — Am auzit. Prințul roși într-un asemenea hal, încât nici nu se putea uita în ochii Lizavetei Prokofievna. — Asta să-ți intre în cap. Te-am așteptat ca pe însăși Providența (nu meritai tu asta!), udam noaptea perna cu lacrimile mele - nu după tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Lev Nikolaevici, rosti cu o umbră de iritare prințul Ș., vedeți că vă întinde o cursă: e clar că râde și tocmai pe dumneavoastră s-a gândit să vă ia peste picior. Credeam că Evgheni Pavlovici vorbește serios, spuse prințul, roși și își plecă ochii în pământ. — Dragă prințe, continuă prințul Ș., amintiți-vă ce am vorbit noi doi acum vreo trei luni; am vorbit tocmai despre faptul că în tinerele, noile noastre tribunale putem întâlni atâția avocați remarcabili și talentați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aminte ce am făcut acum trei zile! În acest răstimp mi-a fost foarte rușine... Știu că sunt vinovat... — Păi... păi ce-ați făcut atât de teribil? — Văd că dumneavoastră, poate, vă e cel mai rușine pentru mine, Evgheni Pavlovici; roșiți și ăsta-i un semn că aveți o inimă minunată. Plec imediat, puteți fi sigur de asta. — Ce-i cu el? Așa-i încep crizele? îl întrebă, speriată, Lizaveta Prokofievna pe Kolea. — Nu vă impacientați, Lizaveta Prokofievna, nu m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
apucat criza; plec imediat. Știu că... sunt nedreptățit de natură. Douăzeci și patru de ani am fost bolnav, până la vârsta de douăzeci și patru de ani, de la naștere. Luați-mă și acum drept bolnav. Plec imediat, pe loc, puteți fi sigură de asta. Nu roșesc, căci ar fi ciudat să roșesc din pricina asta, nu-i așa? Însă în societatea domniilor voastre sunt de prisos... N-o spun din vanitate... În răstimpul acestor trei zile am chibzuit și mi-am zis că trebuie să vă aduc acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sunt nedreptățit de natură. Douăzeci și patru de ani am fost bolnav, până la vârsta de douăzeci și patru de ani, de la naștere. Luați-mă și acum drept bolnav. Plec imediat, pe loc, puteți fi sigură de asta. Nu roșesc, căci ar fi ciudat să roșesc din pricina asta, nu-i așa? Însă în societatea domniilor voastre sunt de prisos... N-o spun din vanitate... În răstimpul acestor trei zile am chibzuit și mi-am zis că trebuie să vă aduc acest lucru la cunoștință, în mod sincer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
atât de ciudat, încât ofițerul îl privi atent, se uită apoi la Evgheni Pavlovici, înțelese pe loc de ce acesta a pus la cale prezentarea, zâmbi ușor și intră iarăși în vorbă cu Aglaia. Numai Evgheni Pavlovici observă că Aglaia a roșit subit. Prințul nici măcar nu băga de seamă că alții vorbesc cu Aglaia și îi fac complimente; minute în șir chiar uita că se află lângă ea. Și voia să plece undeva, să dispară cu totul de aici și chiar i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
revedere, spuse Aglaia și îi întinse prințului mâna. Pe terasă era de-acum destul de întuneric și în clipa aceea prințul n-ar fi putut-o vedea prea bine la față. Peste un minut, când ieși din casă împreună cu generalul, prințul roși teribil și-și strângea pumnul de la mâna dreaptă. Se potrivi că Ivan Feodorovici și prințul aveau același drum. Cu toate că ora era înaintată, Ivan Feodorovici se grăbea să discute ceva cu cineva. Deocamdată, începu din senin o conversație cu prințul, vorbind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Pariez că și de tine s-a umflat de râs din cine știe ce pricină. Mai înainte v-am găsit discutând după furtuna care s-a dezlănțuit în camerele de la etaj: stătea cu tine de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Prințul roși teribil și-și strânse pumnul drept, însă tăcu. — Dragule, dragul meu Lev Nikolaevici! spuse deodată cu înflăcărare și căldură generalul. Eu... și chiar Lizaveta Prokofievna însăși (care, de altminteri, iar s-a apucat să te ocărască și, laolaltă cu tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
privește pe amândoi. P.S. Sper că nu vei arăta nimănui acest bilet. Deși mi-e jenă să-ți dau în scris un asemenea sfat, m-am gândit că ești un om care are nevoie de el și l-am scris, roșind de rușine pentru firea dumitale ridicolă. PP.SS. E vorba de banca verde pe care ți-am arătat-o mai înainte. Jenează-te! Am fost nevoită să fac și această precizare.“ Biletul era scris la repezeală și împăturit la nimereală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mâna pe manuscris; însă în aceeași clipă își ridică iarăși capul și, fulgerând din priviri, cu două pete roșii pe obraji, spuse, privindu-l fix pe Ferdâșcenko: — Nu mă iubiți deloc! Se auziră râsete; de altfel, cei mai mulți nu râdeau. Ippolit roși teribil. — Ippolit, spuse prințul, pune manuscrisul la loc în plic, dă-mi-l mie și culcă-te aici, în camera mea. Vorbim înainte de a adormi și mâine, dar numai cu condiția să nu mai răsfoiești niciodată aceste pagini. Vrei? — Credeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
luă de mâini și o trase pe bancă; se așeză lângă ea și căzu pe gânduri. Aglaia nu începea conversația, doar își cerceta cu atenție interlocutorul. Și el o privea, dar uneori parcă nevăzând-o în fața ochilor. Ea începu să roșească. Ah, da! tresări prințul. Ippolit s-a împușcat. — Când? La dumneata? întrebă ea fără prea mare uimire. Doar ieri-seară era încă în viață, nu-i așa? Cum ai mai putut dormi după asta? strigă ea, înviorându-se pe neașteptate. Păi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de o îngrijorare neobișnuită și, deși îl privea cu foarte mult curaj și cu un fel de provocare, poate îi era și puțină frică. Era îmbrăcată cu o rochie de fiecare zi, simplă, care îi stătea foarte bine. Tresărea adeseori, roșea și ședea pe marginea băncii. O miră foarte mult faptul că prințul i-a confirmat că Ippolit a încercat să se împuște numai pentru ca ea să-i citească Confesiunea. Desigur, îi explică prințul, a vrut ca, pe lângă dumneata, să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i vorba, de ce te-am chemat: vreau să-ți propun să-mi fii prieten. Ce te holbezi așa la mine? adăugă ea aproape furioasă. Într-adevăr, în momentul acesta prințul o privea foarte atent, remarcând că începuse din nou să roșească. În asemenea cazuri, cu cât se înroșea mai mult, cu atât părea să se supere mai tare pe ea însăși din cauza asta, lucru care i se citea în scânteierea ochilor; de regulă, după un minut își muta mânia asupra celui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
decât surorile ei, uneori chiar prea taciturnă. Însă când, mai ales în asemenea cazuri delicate, trebuia neapărat să deschidă discuția, o începea cu neobișnuită aroganță și chiar cumva provocator. Întotdeauna presimțea dinainte când începea sau era gata să înceapă a roși. — Poate nu vrei să-mi accepți propunerea? spuse ea, uitându-se de sus la prinț. — O, nu, vreau, numai că nu era deloc nevoie de așa ceva... adică nu m-am gândit niciodată că trebuie făcută o astfel de propunere, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ales pe dumneata ca să mă ajuți. Să fugi de-acasă! strigă prințul. Da, da, da, să fug de-acasă! strigă ea subit, înflăcărată de o mânie neobișnuită. Nu vreau, nu vreau să fiu acolo veșnic pusă în situația de a roși. Nu vreau să roșesc nici în fața lor, nici în fața prințului Ș., nici în fața lui Evgheni Pavlovici, nici în fața nimănui și de aceea te-am ales pe dumneata. Cu dumneata vreau să vorbesc totul, totul, chiar lucrurile cele mai importante, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mă ajuți. Să fugi de-acasă! strigă prințul. Da, da, da, să fug de-acasă! strigă ea subit, înflăcărată de o mânie neobișnuită. Nu vreau, nu vreau să fiu acolo veșnic pusă în situația de a roși. Nu vreau să roșesc nici în fața lor, nici în fața prințului Ș., nici în fața lui Evgheni Pavlovici, nici în fața nimănui și de aceea te-am ales pe dumneata. Cu dumneata vreau să vorbesc totul, totul, chiar lucrurile cele mai importante, când am chef; din partea dumitale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în pământ. — O, dacă ai ști totul! — Știu totul! strigă ea cu o nouă emoție. Ai locuit pe atunci cu ea în același apartament, o lună întreagă, cu femeia aceea infamă cu care ai fugit... Spunând aceste cuvinte, nu mai roși, ci se făcu palidă la față și brusc se ridică în picioare ca în transă, dar imediat, dezmeticindu-se, se așeză la loc; buza ei continuă să tremure încă mult timp. Tăcerea dură cam un minut. Prințul era teribil de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o iei în căsătorie. Nu mă întrerupe, vezi doar că vorbesc fără comentarii. După asta, a fugit cu Rogojin; pe urmă ai locuit cu ea într-un sat sau într-un oraș, iar ea te-a părăsit pentru cineva (Aglaia roși teribil). Apoi s-a întors din nou la Rogojin, care o iubește ca... un nebun. După aceea, dumneata, tot un om inteligent, ai venit val-vârtej aici, de îndată ce ai aflat că s-a întors la Petersburg. Ieri-seară ai sărit să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în cameră. Îți mulțumesc din toată inima că m-ai considerat incapabilă de a mă înjosi aici spunând o minciună. Ți-ajunge, maman, sau mai vrei să-l interoghezi? — Știi că până acum încă n-am avut nici un motiv să roșesc față de tine... deși, poate, te-ai fi bucurat de asta, îi răspunse povățuitor Lizaveta Prokofievna. La revedere, prințe; scuză-mă că te-am deranjat. Sper că vei rămâne convins de stima statornică pe care ți-o port. Imediat, prințul le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
facă nimic și... și nu fiți sever cu el. — O, nu, de ce? — Și... să nu râdeți de el; ăsta-i lucrul cel mai important. — O, câtuși de puțin! — Sunt o proastă că zic așa ceva unui om ca dumneavoastră, spuse Vera, roșind. Și, chiar dacă sunteți obosit, râse ea, întorcându-se pe jumătate ca să plece, în clipa asta ochii vă sunt atât de simpatici... de fericiți. — Chiar fericiți? întrebă prințul cu vervă și râse bucuros. Dar Vera, naivă și lipsită de afectare ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întorcându-se pe jumătate ca să plece, în clipa asta ochii vă sunt atât de simpatici... de fericiți. — Chiar fericiți? întrebă prințul cu vervă și râse bucuros. Dar Vera, naivă și lipsită de afectare ca un băiat, se simți brusc încurcată, roși mai tare și ieși din cameră. „Ce... drăguță e...“ se gândi prințul și imediat uită de ea. Se duse în colțul terasei, unde era patul cu masa în fața lui, se așeză, își acoperi fața cu palmele și stătu vreo zece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să vă spun că generalul era și mai uluit decât mine; când eu, după dispariția banilor, primul lucru pe care l-am făcut a fost că l-am trezit, era atât de stupefiat, încât s-a schimbat la față, a roșit, a pălit și, brusc, l-a apucat o indignare atât de crâncenă și de onestă, încât nici eu nu mă așteptam la așa ceva din partea lui. E omul cel mai cumsecade! Minte tot timpul, din slăbiciune, dar e un om cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pentru el. Am trăit lângă el o lună întreagă și aici am înțeles că și dumneavoastră îl iubiți; dumneavoastră și el sunteți totuna pentru mine“. „Cum se poate (scria ea în continuare), ieri am trecut pe lângă dumneavoastă și parcă ați roșit? Nu se poate, mi s-a părut mie. Dacă v-ar duce cineva în cea mai murdară speluncă și v-ar arăta viciul gol-goluț, nu trebuie să roșiți; nu puteți nicidecum să vă indignați din pricina jignirii. Puteți să-i urâți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
scria ea în continuare), ieri am trecut pe lângă dumneavoastă și parcă ați roșit? Nu se poate, mi s-a părut mie. Dacă v-ar duce cineva în cea mai murdară speluncă și v-ar arăta viciul gol-goluț, nu trebuie să roșiți; nu puteți nicidecum să vă indignați din pricina jignirii. Puteți să-i urâți pe acești oameni ticăloși și josnici, dar nu în numele dumneavoastră, ci în numele altora, al celor pe care ei îi jignesc. Însă pe dumneavoastră nimănui nu-i e permis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]