1,927 matches
-
un scriitor englez, unul din cei mai importanți reprezentanți ai realismului din prima perioadă a iluminismului englez. Caracterizat print-un stil șlefuit și o gândire dominată adesea de o aspră mizantropie, Swift a devenit cunoscut mai ales prin opera sa satirică ""Gulliver's Travels"" ("Călătoriile lui Gulliver", 1726). s-a născut la Dublin într-o familie originală din Anglia. A studiat teologia la "Trinity College" din Dublin (1682-1686), fără să se fi remarcat ca epărtate, Sir William Temple. Cu unele întreruperi
Jonathan Swift () [Corola-website/Science/300836_a_302165]
-
că nici una dintre formele existente ale bisericii nu este păstrătoare adevărată a creștinismlui primitiv. În cartea ""Prediction for the Ensuing Year 1708"" ("Preziceri pentru anul 1708"), semnată Isaac Bickerstaff, ia în derâdere credința în astrologie, cuprinzând și diferite proorociri spirituale satirice cu privire la unele evenimente politice. În perioada următoare, Swift devine gazetar politic. O impresie deosebită produce pamfletul ""The Conduct of the Allies"" ("Comportarea aliaților", 1711), care contribuie la mobilizarea opiniei publice pentru încetarea războiului purtat împotriva Franței. Tot în acești ani
Jonathan Swift () [Corola-website/Science/300836_a_302165]
-
de umor și satiră au fost principalele surse de inspirație pentru repertoriul de peste 40 de piese corale culese și armonizate de profesorul clujean și învățate și cântate de coriști. Tudor Jarda a promovat în repertoriul corului cântecul vesel de joc, satiric, foarte caracteristic din punct de vedere al coloritului local, național și popular, creând lucrări de mare frumusețe ca: " S-ar ținea mândra de lume", "Cum nu-i badea pui de domn", "A găinii", "Mărita-m-aș mărita", "Cântecul țapinarilor", "Dusu
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
de stat din străinătate s-au adunat pentru a-i onora memoria la Catedrala Notre-Dame din Paris, mai multe sute de mii de parizieni au mărșăluit pe bulevardul Champs-Élysées în noapte, sub ploaie, pentru a oferi omagiul lor. Singur, săptămânalul satiric "Hara-Kiri" a îndrăznit un titlu provocator - "Bal tragic la Colombey, un mort" (motiv pentru care a fost reținut de la difuzare); opinia publică era încă sub șocul incendiului care a avut loc în timpul unei petreceri și care pricinuise moartea a 146
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
Silva Bruhns, descendenta unui german și a unei braziliene. Și-a făcut studiile la München, unde a trăit și a scris de altfel o lungă perioadă, între 1891 și 1933. Lucrează la o societate de asigurări și colaborează la periodicul satiric "Simplicissimus". Între anii 1895 - 1897 călătorește împreună cu fratele mai mare Heinrich în Italia, iar în 1905 se căsătorește cu Katia Pringsheim, fiica unui profesor universitar cu care va avea șase copii (patru vor deveni, la rândul lor, scriitori). Debutează în
Thomas Mann () [Corola-website/Science/298678_a_300007]
-
de constrângerile morale ascetice, studiază pasiunile omenești nu numai în forma lor plenară, ci și în cea instinctuală, punându-le față în față cu convențiile unei societăți ipocrite, naive. Astfel, "Decameronul" devine expresia unei ample, puternice, variate și incisiv de satirice răzvrătiri împotriva tradițiilor impuse. În anul 1351 este numit în administrația orașului Milano iar în 1359 înființează prima catedră de limbă greacă la ""Studio Fiorentino"". Între timp scrie ""Trattatello in laude di Dante"" (1357). După călătorii întreprinse la Napoli și
Giovanni Boccaccio () [Corola-website/Science/298681_a_300010]
-
Villon ... și iată-ne în plin romantism. Villon a revenit în biblioteci și antologii” (). Mesajul poeziei villoniene îl situează printre moderni, chiar dacă a utilizat formele medievale de versificație. Poezia lui Villon este plină de jocuri de cuvinte, revoltă, umor suculent, satiric, caustic, milă, ironie, căință, patos și forța lirică și un permanent dialog cu moartea. Versurile villoniene, scrise într-un ritm și o rimă impecabile, au fost compuse ca un fel de șarade cu sensuri duble, antifraze și aluzii la evenimente
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
adresată anturajului său de "tineri delicvenți cultivați". Laitmotívul care conclude fiecare strofă, „Nici înțelepciunea îndrăgostiților” ("il n’y a bien conseillé que l’amoureux") sugerează preocupări amoroase ale poetului la vremea respectivă. Poezia lui Villon, plină de revoltă, umor suculent, satiric, caustic, milă, ironie, căință, se află într-un permanent dialog cu moartea și este axată pe concepția filosofică sintetizată în sintagmele „carpe diem”, „ubi sunt”, „memento mori” și "danse macabre". Colecția de ospățuri pe gratis ale maestrului François Villon și
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
comisarul îi aduce maestrului vestea că varianta oficială a anchetei este că legionarii s-au împușcat toți între ei, iar regele a decis să-i acorde văduvei lui Friedman o pensie. Cenzura refuză însă să-și de acordul recitării cupletului satiric la adresa Germaniei naziste și a Mișcării Legionare. Bănuind că actorul va încălca dispozițiile cenzurii, Guță Popescu îi cere lui Paul Mugur să-i facă rost de un bilet la premiera spectacolului cât mai aproape de scenă. Lucia îi dă un bilet
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
de pe bilet (rândul 4, locul 42). Bătut, acesta îi spune numărul locului. Comisarul îl urmărește pe legionar și, când vede că acesta scoate un pistol cu amortizor pentru a trage în Caratase, îl împușcă din culise. Caratase își spune textul satiric: el îl imită pe Hitler deghizat în Moș Crăciun care le-a adus în dar legionarilor „viele pușculițen”. Maestrul își încheie momentul umoristic spunând: "„Opriți ciuma verde, opriți Garda de Fier!”", apoi suferă un infarct. Este scos în culise, dar
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
Berbecaru și Tricy Abramovici. Cupletele umoristice din film au fost scrise de Dan Mihăescu și Grigore Pop. Filmul "" este inspirat din viața actorului Constantin Tănase, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai teatrului românesc de revistă, care a cultivat cupletul satiric și politic în perioada interbelică. El a creat trupa „Cărăbuș”, organizând spectacole de cabaret și revistă pe parcursul următorilor 20 de ani. Numele personajului Caratase se inspiră atât din numele lui Toma Caragiu, cât și din cel al lui Constantin Tănase
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
care, amalgamând genuri diferite precum estrada, burlescul, pamfletul și chiar rechizitoriul politic, le asigură, mai ales lui Caragiu și Diaconu, apariții de excepție și înscrie un remarcabil succes de public: 5.452.000 de bilete solicitate. Mai puțin convingător monologul satiric ce reprezintă tocmai miza conflictului, recital de locuri comune.”" Câteva cadre din "Actorul și sălbaticii" (scena servirii lui Caratase de către Vasilică) sunt prezentate în filmul "Expresul de Buftea" (1979).
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
Esquilina". Creația lui Horațiu s-a păstrat în întregime până în zilele noastre și poate fi împărțită în trei perioade: Cele două cărți cu Satire ("Satirae"), numite de Horațiu "Sermones" ("Convorbiri"), cuprind 18 poezii scrise în hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului Gaius Lucillius. Sub forma unui dialog cu Maecena, sunt tratate teme etice, criticându-se, pe baza unor exemple, ambiția nemăsurată, prostia, avariția, defecte și vicii care îi fac pe oameni nefericiți, într-un mod tolerant și cu umor, fără asprimea
Quintus Horatius Flaccus () [Corola-website/Science/299749_a_301078]
-
și critic literar francez, sintetizează în ""Art poétique"" 1674) principiile clasicismului, fructificând izvoarele antice: Aristotel (poezia este o imitație a vieții - "mimesis") și ideile estetice ale lui Horațiu. Opera lui Horațiu, prin concepția filosofică, spiritul ei larg, lirismul avântat, înclinația satirică, ironia fină, eleganța și concizia, varietatea de ritmuri a versurilor, valorificarea experienței umane și artistice în funcție de principiile morale, a găsit un ecou profund în conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet
Quintus Horatius Flaccus () [Corola-website/Science/299749_a_301078]
-
Shakespeare și, dintre contemporani, pentru prietenul său D.H. Lawrence. Autor prolific, Huxley a publicat de-a lungul vieții peste patruzeci de volume, cele mai semnificative scrise în deceniile al treilea și al patrulea ale secolului XX. Fiind deja un autor satiric și un gânditor politic redutabil, în timpul primului război mondial Huxley a locuit la Garsington Manor, reședință doamnei Ottoline Morrell. Mai tarziu, în românul "Galben crom" (1921) a caricaturizat modul de viață al celor de la Garsington, dar a rămas prieten al
Aldous Huxley () [Corola-website/Science/299132_a_300461]
-
fost eclipsata de asasinarea Președintelui John Fitzgerald Kennedy și de moartea autorului britanic C. S. Lewis. În "Ultimate jouney" a lui Stanislav Grof există o anexă cu descrierea acestui episod excepțional, preluată din cartea Laurei Huxley "This timeless moment". Românele satirice, distopice sau utopice ale lui Huxley nu își ratează niciodată scopul de a pune cititorul pe gânduri. Același lucru se poate spune și despre colecțiile sale de eseuri. Huxley a scris multe scenarii de film, iar românele sale au fost
Aldous Huxley () [Corola-website/Science/299132_a_300461]
-
Lima, Peru) a fost un compozitor, diplomat, grafician, ilustrator, memorialist, muzician, poet, violonist clasic și scriitor român. S-a născut la Roznov, unde a învățat limbile germană, română, spaniolă, franceză și și-a scris o mare parte din proza sa satirică. A fost fiul Anei Țîncu (fiica lui Nicolae Țincu, poet și scriitor) și al medicului , fratele Matildei Cugler-Poni, o poetă de la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu. Ștefan Baciu, sub titlul "Apunake (autobiografie)", în volumul "Vi-l prezint pe Țeavă
Grigore Cugler () [Corola-website/Science/299146_a_300475]
-
trei mari scriitori tragici ale căror opere încă se mai păstrează: Sofocle, Euripide și Eschil. Cel mai mare festival al tragediei grecești era Dionisia, unde cei mai proeminenți dramaturgi își trimiteau de obicei creațiile, câte trei tragedii și o piesă satirică fiecare. Teatrul roman nu pare sa fi continuat această tradiție. Seneca a preluat povești grecești, ca de exemplu Fedra, în piese de teatru latine. Totuși, tragediile sale au fost mai degrabă privite ca ‘piese de budoar’, destinate cititului într-o
Tragedie () [Corola-website/Science/299183_a_300512]
-
lui Ghilgameș". Este și mai dificil să vorbești despre influența unor construcții mai scurte, de povestire, cum se găsesc ele în tradiția medievală, care duc la apariția romanului. Există o a treia tradiție în proza de ficțiune, într-o manieră satirică ("Satiricon" de Petronius și incredibilele povești ale lui Lucian din Samosata) sau propunând un stil eroic (romanțele lui Heliodorus din Emesa și ale lui Longus). Romanul idilic grec din Antichitate este readus la viață de romancierii bizantini ai secolului al
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
adăugat "Nuvelele exemplare (Novelas Exemplares)" (1613) celor două volume din "Don Quijote" (1605/15). Faimosul roman picaresc țintea împotriva romanului "Amadis de Gaula" care l-a făcut pe Don Quijote să-și piardă mințile. Adepții poveștilor romantice elevate pretindeau, oricum, că replica satirică la vechea poveste eroică abia putea să ofere vreo învățătură: "Don Quijote" nu oferea nici un erou cu care să merite să se rivelizeze, nici nu aducea satisfcația unor discursuri frumoase; tot ceea ce putea face era să râdă de idealuri mărețe. "Nuvelele
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
învățătură: "Don Quijote" nu oferea nici un erou cu care să merite să se rivelizeze, nici nu aducea satisfcația unor discursuri frumoase; tot ceea ce putea face era să râdă de idealuri mărețe. "Nuvelele exemplare" au oferit o alternativă între modul eroic și satiric, deși criticii erau foarte nesiguri de ceea ce ar trebui să facă cu această lucrare. Cervantes a spus povești despre adulter, gelozie și crimă. Dacă aceste povești ar fi oferit exemple, ele erau exemple de acțiuni imorale. Adepții “romanului” (ai inovației
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
s-a făcut după următoarea schemă: Centrul pieței era deținut de scrieri care pretindeau a fi ficțiune și care erau citite ca atare. Ele includeau o mare producție de romane și, la limita de jos, o mare producție de scrieri satirice. În centru, romanul a crescut prin povești care nu erau nici eroice, nici predominant satirice, ci în principal realiste; erau povești scurte care stimulau cu exemple de acțiuni umane care puteau fi dezbătute. Producția centrală avea două laturi: Pe de-
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
fi ficțiune și care erau citite ca atare. Ele includeau o mare producție de romane și, la limita de jos, o mare producție de scrieri satirice. În centru, romanul a crescut prin povești care nu erau nici eroice, nici predominant satirice, ci în principal realiste; erau povești scurte care stimulau cu exemple de acțiuni umane care puteau fi dezbătute. Producția centrală avea două laturi: Pe de-o parte se aflau cărțile care pretindeau a fi ficțiune, dar care amenințau să fie
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
senzuale, în particular poezia „Mariei”. În iunie 1807 publică volumul "Ceasuri de trândăvie", în care sunt incluse poezii din volumul anterior alături de lucrări mai recente. Critica defavorabilă apărută pentru acest volum în Edinburgh Review, au condus către prima sa lucrare satirică majoră "Barzi englezi și critici scoțieni", publicată în 1809. Această lucrare, în prima sa ediție, a stârnit furia anumitor literați menționați, încât unii dintre ei l-au provocat pe Byron la duel. Apoi, în edițiile ulterioare, era considerat onorabil să
George Gordon Byron () [Corola-website/Science/299813_a_301142]
-
pe teme venețiene în ottava rima și lucrează la Cântul IV din "Pelerinajul lui Childe Harold". În februarie 1818 apare "Beppo", iar în aprilie Cântul IV din "Pelerinajul lui Childe Harold". Încheie poemul "Mazeppa" și începe să lucreze la poemul satiric de mari proporții, "Don Juan", al cărui prim cânt îl încheie în septembrie. În vara lui 1818 Claire o trimite pe Clara Allegra la Byron să o crească. În aprilie 1819 o cunoaște pe Contesa Teresa Gamba Guiccioli, de care
George Gordon Byron () [Corola-website/Science/299813_a_301142]