1,572 matches
-
este o entitate enigmatică, semnificând efemerul și inconsistența existenței sau neliniștea spiritului captiv în trupulcavou. Ca suflu cosmic, el poate simboliza o precară manifestare a transcendentului care face să rezoneze, strident și ironic, golul existenței umane (... și era vânt / și scârțâiau coroanele de plumb). În strofa a doua, sentimentul singurătății devine atât de copleșitor, încât ființa își exprimă spaima de neant prin strigăt. Zadarnic strigăt, fără răspuns, fără ecou întro lume în care iubirea însăși (principiu fundamental al vieții) a murit
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
să nu piardă ceva din ceea ce au cîștigat în urmă cu 84 de ani de la Cezar, trimițînd în anul 39 o delegație formată din 5 persoane în frunte cu Filon spre cetatea dușmanului de moarte pentru a unge încheieturile care scîrțîiau asurzitor. Au reușit iarăși să-i lase pe greci cu ochii în soare pentru că au cumpărat bunăvoința unor senatori romani ce se bucurau de influență pe lîngă împăratul Caligula dar nu reușesc să-l înduplece pe imperator să le înghită
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
lume Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste” (din editorialul „La primul număr al ziarului”). Redacția și administrația ziarului în Bârlad, strada Republicii nr. 5 iar mai târziu la nr. 30‐ 32, într‐o clădire, parter și etaj, cu scări și podele care scârțâiau sub talpa picioarelor noastre și unde scara interioară sau exterioară putea oricând să se prăbușească. Tipografia la „Munca” Bârlad, apoi la Întreprinderea poligrafică Bârlad, iar când se scoteau foi volante pentru raioane ori comune, în campaniile agricole - acestea se tipăresc
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
la care s-a tremusat (dacă e constructivist) ori bețivana sîrbă la care a chiuit (dacă e rural și folcloric). Optimismul de redacție și cafenea, robustețea profesională trîndăvesc tot mai late în pajiștele unei preafrumoase limbi. Iar drumurile de țară scîrțîie de coviltirele prozei tradiționaliste, oloage și infantile ca un ultim mereving. Poezie leneșă, iarăși: jalnica, cerșetoarea cantilenă a nomazilor ultimi-simboliști. Palidă ca un altoi neprins; oribilă, tremurătoare ca un plămîn expectorat - fie buretele răcoritor pentru fruntea (enormă) a vreunui critic
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de o fundație, Încă nu devenise muzeu; dar portarul se arătase sensibil la surâsul lui Olvido și la un bacșiș, și vreo jumătate de oră putuseră să se plimbe pe sub tavanele Înalte cu pete de igrasie, pe parchetul care le scârțâia sub picioare, pe lângă căruciorul cu sticle prăfuite de grappa și chianti, prin sufrageria cu naturi moarte pe pereți (stilleben, murmurase Olvido: vieți silențioase), pe lângă televizorul În fața căruia Chirico stătea așezat cu orele, privind imagini fără sunet. Lângă tablourile din perioada
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
labe, s-a-nchinat bătând din pinteni; / El tușește, își încheie haina plină de șireturi: / Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături." (Mihai Eminescu, Călin (file din poveste)) (g) " În casă se aprinde lumina și se aude ușa scârțâind. Ciuboțel? iese unchiul somnoros în prag. S-a întâmplat ceva? Nu, acuși o să se întâmple..., zise băiatul și unde îl ridică pe unchiu-său în sus, de-i rămâne căciula agățată în streașină. Măi, tu ești? Ia să te văd la
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
că și un mormăit, plin de rele prevestiri, străbate depărtările până la mine... Era vântul care clătina întinderea trandafirie și plină de soare a smidului de zmeură, și poate că vreun brad sau paltin, cu încheieturile slăbite de bătrânețe, se legăna scârțâind la suflarea aceluiași vânt... Din închipuire se naște frica, din judecată bărbăția..." (Calistrat Hogaș, Singur) (e) "A fost odată un împărat, un împărat mare și puternic; împărăția lui era atât de mare, încât nici nu se știa unde se începe
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
de-a lungul paginilor răsună chiote: Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați... și un fel de melancolie focoasă a vagabondajului pe pustă în stil Lenau-Liszt: Pe drumuri pietroase și rupte Ce boarfe și zdrențe-n căruță! Scârțâie căruța mea. Ăsta e trecutul meu? Mă-ntorc din pierdutele lupte Nici cea mai sărmană chivuță Și mă duc iar undeva... N-ar plăti pe ele un leu. Versurile memorabile sunt acelea în care poetul arată o insațietate lirică infinită
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
niște jucării în bătaia vântului. Zgomote înfricoșătoare, de duduit de motor, întretăiate de mugete ce răzbăteau din adâncul pământului însoțeau cutremurul. Lumea trezită din somn de zguduiri puternice, alerga îngrozită, neștiind unde s-o apuce... Prin case, mobilele se mișcau, scârțâind din încheieturi, vitrinele cu sticle și veselă se răsturnau... Panica din interiorul locuințelor era sporită de zgomotele de afară. Geamuri se prefăceau în țăndări, bucăți de zidărie se desprindeau, coșurile caselor se prăbușeau în stradă și pe trotuare cu zgomot
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
-s importante în explorarea febrilă a imperiului singurătății". La Yannis Kokkos, crede George Banu, obiectul scenografic dominant e ușa, copacul sau scara. La Alexa Visarion e vital paravanul. Și, cum a arătat într-unul dintre primele spectacole Cehov, pietrișul care scîrțîia sub tălpile eroilor, continuat de zahărul care scîrțîia între dinți, înaintea băutului ceaiului. Cu trei cuvinte paravan, pietriș, ceai descrii un spațiu: spațiul cehovian. Pe care, uneori, nu-l descoperi în zeci de cărți și sute de spectacole... În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
La Yannis Kokkos, crede George Banu, obiectul scenografic dominant e ușa, copacul sau scara. La Alexa Visarion e vital paravanul. Și, cum a arătat într-unul dintre primele spectacole Cehov, pietrișul care scîrțîia sub tălpile eroilor, continuat de zahărul care scîrțîia între dinți, înaintea băutului ceaiului. Cu trei cuvinte paravan, pietriș, ceai descrii un spațiu: spațiul cehovian. Pe care, uneori, nu-l descoperi în zeci de cărți și sute de spectacole... În cazul lui Shakespeare, de tânăr căuta raportul subtil între
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
reflexivă: Ion și-a aburit ochelarii/Pământul aburește sub picioare/ Fereastra se aburește. Criteriul semantic o determină pe autoare (Ușurelu 2005a: 51; 2005b: 38) să identifice următoarele clase: ergative incoative (a amorți), psihologice (a enerva), de percepție (a răsuna, a scârțâi) și de mișcare (a alerga, a balansa). Definiția și clasificarea propuse de Ușurelu (2005a,b) urmează linia lui Lyons, cu influențe din teoria localistă, îndepărtându-se destul de mult de accepția curentă dată verbelor ergative (inacuzative). Ușurelu (2005a: 156−157) explică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
purces spre Alba-Iulia, locul adunării. Cei din Împrejurimi au renunțat la călătoria cu trenul și s-au Îndreptat spre oraș pe jos și cu căruțele. Era o dimineață rece, de iarnă. Pe o parte a șoselei se duceau spre Alba-Iulia, scârțâind prin făgașul zăpezii, căruțele românești, buchete de chiote și bucurie, iar pe cealaltă parte se retrăgea armata germană izgonită din România, tun după tun... La Alba Iulia, nu a fost chip să mai pătrundă cineva În sala adunării. Poporul care
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
plăcea izba aceea, departe de cartierele elegante din Boiarsk. Mizeria lor era mai puțin bătătoare la ochi pe străzile cotite, înecate în zăpadă. Și-apoi, era așa de bine, la întoarcerea de la școală, să urci treptele vechi de lemn care scârțâiau sub pași, să străbați antreul întunecos, ai cărui pereți din bârne erau acoperiți cu o blană groasă de promoroacă, și să împingi ușa grea, care ceda cu un icnet scurt foarte viu. Iar acolo, în încăpere, puteai să stai o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
celălalt, pitit în mine, a tăcut de tot... Apoi, poticnindu-mă de perna pe care o dădusem pe jos în timpul agitației mele, m-am apropiat de fereastră. O semilună foarte îngustă brăzda cerul. Stelele delicate, înfrigurate, răsunau ca zăpada ce scârțâia sub pașii unui somnambul care traversa curtea. Aerul rece îmi calma obrazul tumefiat. Sunt rus, am spus eu pe neașteptate, cu jumătate de glas. 2 M-am vindecat datorită unui trup tânăr, de o senzualitate încă naivă. Da, în ziua
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bărci, ale căror margini s-ar fi apropiat la loc deasupra capului ei. Intensitatea privirii mele o ținea să nu cadă în acrobația ei prin ceața dimineții. În clipa următoare, am văzut-o mergând pe mal. În liniște, nisipul umed scârțâia ușor sub pașii ei... O femeie de care eram atât de apropiat, cu un sfert de oră în urmă, se îndepărta. Am simțit o durere cu totul nouă pentru mine: o femeie se îndepărta, rupând legăturile nevăzute care ne uneau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
chipul palid, părul care era, acum îmi dădeam seama, de o nuanță roșcată foarte deschisă. Nu zâmbea și mă privea în tăcere. Nu-mi mai aminteam ce voiam să-i spun când ascultam, cu o clipă mai înainte, nisipul umed scârțâindu-i sub tocuri. „Te iubesc” ar fi fost o minciună de nerostit. Fusta ei neagră șifonată, brațele ei subțiri, ca de copil, erau de ajuns ca să biruie orice „te iubesc” din lume. Să îi propun să ne revedem în ziua
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu mi-am părăsit adăpostul decât ca să merg după pâine și să mă spăl. Mă întorceam imediat, mă lungeam, mă cufundam într-o amorțeală febrilă, pe care doar fluierăturile de la ora închiderii o întrerupeau pentru câteva minute. Poarta cea mare scârțâia în ceață, iar lumea se reducea la zidurile de piatră poroasă, pe care puteam să le ating îndepărtându-mi brațele în cruce, la luciul geamurilor de la ușă, la liniștea sonoră pe care o auzeam parcă sub dale, sub trupul meu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bărci. O fetiță, cu fruntea lipită de geam, privea oglinda palidă a unui bulevard inundat. Trăiam atât de intens dimineața aceea tăcută dintr-un mare apartament parizian de la începutul secolului... Și dimineața aceea dădea, în șir, în alta, cu pietrișul scârțâind pe o alee aurită de frunzișurile de toamnă. Trei femei, în rochii lungi de mătase neagră, cu pălării mari, împodobite cu voaluri și cu pene, se îndepărtau, ca și cum ar fi dus cu ele clipa aceea, soarele ei și aerul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Tonetele și unele tarabe sunt Înghesuite unele lângă altele, direct pe trotuar, Încât spațiul de trecere al pietonilor este aproape inexistent. În zonele periferice străzile și trotuarele sunt foarte stricate, circulația celor mai pitorești mijloace de transport, zgomotoase, colorate țipător, scârțâind din Încheieturi, este infernală la orele de vârf, când nu se mai respectă nici o regulă de circulație. Tineri trec În viteză pe motociclete stârnind praful străzilor și invidia camarazilor. Mulțimea de pietoni se revarsă ca un torent din toate direcțiile
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
dacă este literatură, dacă emoționează și convinge prin imagini artistice veridice și puternice. Ori, nuvela Râpa Oarbei este mai mult o schemă decât o operă literară deplină, vie. Pretutindeni simți că ai de-a face cu o construcție artificială, care scârțâie din încheieturi. Ai continuu impresia că autorul a pornit de la o scenă prestabilită, căutând apoi să o umple cu câteva fapte de viață (...). Oamenii nu trăiesc, nu sunt ființe vii; acționează conform unor formule-șablon pe care le întâlnim și la
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
univers poetic bacovian stă sub semnul acestei apăsări grele. O atmosferă cenușie domină cerul acestei poezii, unice În literatura română. „Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerar vestmânt - Stam singur În cavou... și era vânt... Și scârțâiau coroanele de plumb.” George BACOVIA LUCIAN BLAGA: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” Pentru a deschide un orizont către Înțelegerea sensurilor metaforice și filosofice ale poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este necesară sondarea câtorva
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]