1,812 matches
-
colț de Rai!... Privi la strălucirea de ansamblu a turometrului, observă cum, pe măsura diminuării vitezei, se modifică nuanța de culoare oranj a ecranului, semnaliză schimbarea direcției, mutând comanda din punctul median, încetini foarte lin până la oprirea completă a vehiculului sclipind de atâtea lumini roșii laterale. Presă, o dată, scurt, pe comanda B, pentru deblocarea deschiderilor autocarului și, după aprinderea plafonierelor și deplierea oglinzilor retrovizoare exterioare, ordonă apăsat, cu aceeași voce profesională: Doamnelor și domnilor, program de voie, please! Vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în timp ce reduce sonorul. Oare când se vor șterge cu adevărat toate urmările lui? Știu eu? Peste zece ani? Cincizeci? Poate niciodată. Sau, continuă Antonio cu un zâmbet cât fața, pentru doamna, poate azi. Deci este adevărat? întreabă femeia cu ochi sclipind de curiozitate, așezându-se lângă el. Avionul aterizează la Buenos Aires la prânz. Cred că ajung aici la fermă nu mai târziu de ora două sau chiar unu, dacă drumul nu este aglomerat. Să sperăm că doamna își va găsi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
obrajii palizi ai copilului. Într-un sfârșit, acesta deschide ochii speriat, dar chipurile blânde ale celor doi îl fac să înțeleagă că răul trecuse. Darie scoate din buzunar o bomboană, cu învelișul din staniol auriu cam zdrențuit. Cu ochi ce sclipesc de încântare, băiatul o ascunde repede în buzunarul pantalonilor. O mică recompensă pentru curajul tău. Copilul nu înțelege ce i se spune, dar zâmbește la auzul vocii prietenoase. Novăceanu îi ciufulește ușor părul, apoi explică prin semne preotului că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ieșite din pământ ale unui copac. Frumoasă excursie montană, nu? La câțiva pași de el, din spatele unui trunchi prăbușit, aproape înăbușit de numeroase crengi uscate încolăcite în jurul lui, apare fața neagră de pământ și funingine a lui Nicky. Ochii îi sclipesc ironic. Da, încă o zi în paradis, își urlă răspunsul Marius. Introduce un nou încărcător la automat, bătându-l din obișnuință cu podul palmei la fund. Face cu ochiul lui Nicky. Se spune că aduce noroc! Privește în urmă, de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nemții. Corp la corp. Baionetele înjunghie, paturile armelor sfarmă maxilare și țeste. Cazematele sunt cucerite una după alta. Urletele și vaietele se împletesc cu rafalele armelor automate și detunăturile seci ale puștilor. Romulus trântește un subofițer neamț la pământ. Baioneta sclipește o dată, de două ori. Mâțu se preface că se ferește de lovitura inamicului și îl pocnește cu patul armei în gură. Turbat de furie, Iovuț folosește arma ca o ghioagă. Strigă și înjură cu glas neomenesc. Ofensiva a reușit. Frontul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
uimirea, Îmi deveniseră vizibile mult mai mult ca Înainte plăsmuirile (cuvînt reconstituit de editor) levantine, deschidere spre Împărățiile vorbei, spre zecile de povestiri ale zecilor de Întîmplări trăite, auzite, născocite, căci totuna erau. Povestind, vocea ei Întinerea și ochii săi sclipeau cum probabil Îi străluciseră În tinerețe, dar ca să dea crezare spuselor ei, cînd păream prea uimit, invoca drept martor autoritatea domnului Pavel, care fusese - afirma - de față la multe din cele dezgropate și readuse prezentului și În adevăr niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dacă nu erai atent, îți puteai rupe picioarele pe marmura postpașoptistă. În colțul cu decanatul, studenții se sprijineau de craniul de piatră al lui Eminescu. Striveau în fiecare an țigările pe plăcile albe, sub privirea inertă a geniului; ochii îi sclipeau halucinați, montați greșit pe exterior, ca două mingi de golf. În partea opusă, mai mic, dar la fel de popular, trona Densusianu: scurtat sub gât, cu freza linsă, vizibil asemănător cu Hitler. Jos, la subsol, se mutaseră fochiștii și își aduseseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Universității numai ca să privim cum vânzătoarea îmbracă o mănușă de catifea roz și de-abia atinge pralinele și fondantele aliniate pe platourile aurite, o invidiasem. Îi zâmbisem rezonabil, ca ultimul dobitoc, dar mă simțeam mort pe dinăuntru. În ochi îi sclipea ceva, poate iubire, poate magia momentului, poate dorința de-a săruta catifeaua pătată de pudra trufelor, cu religiozitatea unui credincios apăsându-și buzele de mâna papei. Mie mi-era pur și simplu foame. Aș fi înghițit halvița și tortul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
după atâta agitație. Cred că și Rapotan mânca la ora asta. Am dat Enter, așteptându-mă la o nouă nenorocire. Uneori, și cele mai rele lucruri au un sfârșit. Nici nu știam dacă să mă bucur: cuvintele afișate pe ecran sclipeau și-aveau sens. Cu inteligența lui tăcută și eficientă, Lepidopteros găsise o rezolvare. Nu mai trebuia să-mi screm mintea. Atâta doar că adevăratele probleme abia acum începeau: COTROCENI LUCHIAN III. Constanța. Noiembrie 2005 Am strigat-o pe Maria. Tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
același. Maria jubila, înconjurată de-atâtea culori. Eu tăceam și zâmbeam frumos, aprobator. Mințeam cu toată fața, entuziast. Până la urmă, renunța și ne mutam în alt magazin, cu pantofi italienești și prețuri extraterestre. Aici lucrurile stăteau și mai rău, perechile sclipeau ca niște bijuterii nobile și delicate, nu mai puteai să invoci argumentul prostului-gust. Vânzătoarele extrăgeau balerinii din cutiile îmbrăcate în catifea, despătureau fără zgomot hârtia cerată, eliberând talpa interioară de orice obstacol ce s-ar fi putut interpune între picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ac. Dacă ajungeai după ora nouă, priveai marea doar din poze sau de sus, prin geamul de la recepție. Oamenii zâmbeau fericiți, își miroseau picioarele unii-altora, beau bere și jucau table. Toți ascultau „Radio Vacanța“; nu se prindea alt post. Hotelurile sclipeau, puseseră și neoane pe ele, să li se vadă seara numele. Acum erau pustii, descojite, nu se uita nici dracu’ la ele. Dacă treceai pe dedesubt, îți mai cădea și vreo cărămidă în cap. „Vezi că imediat după intrarea-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
l-am mai fi citit. Îl urmăream cu coada ochiului pe Mihnea: parcurgea textul altfel decât mine, pragmatic, eficient, pe bucăți. Ajungea la bază când eu abia citeam din rândul trei. Privind-o apoi cum se-ntorcea îmbujorată, cu ochii sclipind de-acea bucurie ironică pe care știa că n-o sufăr, mă dezumflam și căutam ajutor în ochii trecătorilor. Numai că ei își vedeau de treabă, închiși în paralelogramele de haine și energie negativă pe care le târau după ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dispăruse de pe degete; se lăsase brusc de fumat sau nu văzusem eu bine cu-o seară înainte? Umbrela îi strălucea. Picăturile de apă fuseseră tamponate cu șervețele igienice, iar armătura unsă cu puțin ulei la încheieturi. Plăcuța cu firma „Doppler“ sclipea pe mâner, înșurubată cu două nituri aurite. Totul se desfășura apatic, pâslos, auzeam vorbele, dar nu pricepeam nimic, buzele se mișcau mecanic, cu sonorul tăiat. Apoi, ca din senin, s-a dat drumul la bandă. „Robane, avem noutăți.“ Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și cu cel dospit al prafului de tencuială și-al sporilor de mucegai. Pe lângă vedetele zilei, prin sala de la ultimul etaj mai trecea și-o mulțime amorfă și proletară, dornică de afirmare estetică. Figuri simple și rudimentare, în ochii cărora sclipeau patibularități metaforice sau rateuri epice de proporții, alcătuiau masa, grosul plutonului care năvălea la cenaclu, întâi pentru „audiție“, apoi pentru „lectură“. Citeai, erai făcut praf, după care plecai acasă. Unii își mai notau și ce vorbeai într-un carnețel. Cezar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
au rămas lipite pe creier, nu s-a luat nici azi vopseaua: „Băi pulărăilor, astea nu-i pentru voi, e poze-adevărate!“ „Pulărăii“ eram eu, Mihnea, Cezar și Țurel (adică noi, copiii mai mici din cartier). Cât despre „pozele adevărate“, ele sclipeau chiar sub sub nasul nostru; trebuia doar să întindem gâtul să privim. Așa am și procedat, dar Doru, intuind manevra, a închis scurt revista și ne-a tras-o de sub ochi. Apoi ne-a anunțat, simplu și irevocabil: „Zece lei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu oțet, avorturile cu andrele sau sărituri pe scări, antibioticele procurate hoțește, de la câte un doctor care le scotea din spital. Dacă i-ai fi dus pe oamenii ăștia la preot, ar fi avut ce să-i spună. Unele momente sclipeau cu mai multă intensitate din fragmentele de poveste din care erau desfăcute. Îmi simțeam sexul izbindu-se de pantalon doar când mă gândeam la ele. Durerea și satisfacția se-amestecau răutăcios, voluptatea pulsa în creier ca și cum chiar aș fi ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să ne deschidă mințile și poftele: eu mi-o închipuiam pe Maria pionieră, hangiță, milițian, bucătăreasă pe-un vas (reminiscențe Julieta Szöny din copilărie); Maria mă făcea boxer, securist, patron, Mihai Viteazul (ca-n filmul unde, în lupta de la Călugăreni, sclipește un ceas electronic pe mâna călărețului). Aventurile noastre doborau paturi și fotolii, străbăteau culoarele pline cu pantofi și se terminau pe balcon sau în baie, pe capacul closetului. Nu puteai găsi locuri mai potrivite pentru deghizările noastre mizerabile: făceam sex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ciment și pe marmură. Dormeau cu toții: Eminescu, Odobescu și portarul. Nici unul nu m-a observat ieșind din facultate. Afară, am tras adânc o priză din aerul nopții. Mirosea bine, a răcoare, urină și libertate. Dincolo de puntea Facultății de Arhitectură, „Intercontinentalul“ sclipea ca un far de ceață. Iubeam hotelul ăsta, îl număram printre puținele clădiri acceptabile, cu tăietura lui înaltă, dar curbă și potolită. Îmi inspira calm și siguranță, poate și pentru că nu fusesem niciodată înăuntru. Doar taică-meu intrase acolo, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
hârtiile se odihneau înăuntru, cu certificatul meu pierdut printre coperți. Am crăpat ușa catedrei, luminând de jur-împrejur. Sadoveanu, Filimon și Maiorescu dormeau laolaltă, lipiți de pereți; îi pândeau vazele cu mușcate și violete. Pe mese, lângă referatele uitate de studenți, sclipeau vreo două farfurioare de ceramică. Sus, pe dulap, o pendulă miniaturală, maro, stil chinezesc, secolul 19. O văzusem și-n „H“, dar pe-albastru. În dulap, câteva cărți și niște reviste „Almanahul Flacăra“. Cineva aranjase totul cu gust și perseverență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o mână vinovaților, ca-n Arabia Saudită. Doar cine nu-i văzuse pe Eminescu și Densusianu în hol nu știa despre ce vorbesc. Am deplasat ușor lumina pe monument. Bălcescu se clătina sau căpătase puțină spondiloză. Brațele erau amputate, iar ochii sclipeau morți, adormiți. Sub greutate, stativul se lăsase, faimosul revoluționar atârna acum în gol, cu șuruburile din spate desfăcute. Trona elegant, fercheș, cu papion de piatră și părul cocoloș, buclat la spate, ca o perucă de bronz. „Există pericol de prăbușire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
acolo: rampele, scările, pasarelele, podurile și trapele, miile de rafturi drepte și sucite și, în spatele unuia dintre ele, privind scena printr-o deschizătură luminată, chiar noi, eu și cu Mihnea, bărboși, îmbrățișați de frig și uimire. În computerul de-alături, sclipeau Düsseldorf-ul și villa Krupp, cu closetele ei nichelate, din aur, platină și-argint. Nu fusesem niciodată acolo, dar istoricii vorbiseră atât de mult pe Discovery de principalul sponsor al mașinăriei de război germane, încât m-aș fi descurcat prin ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu mai aveam pe cine să înjurăm, poarta era goală. Instinctiv, am căutat macheta de spațiu și gesturi în care apărusem. Operatorul tocmai împacheta liniile ei de forță: mutra mea luminoasă, compusă din cascade de pixeli și pori deschiși, încă sclipea. Restul bibliotecii cădea în unghiuri de umbră, ștearsă, presată și-apoi încărcată pe câteva zeci de mini-ecrane mentale, unde urma să ruleze. De Mihnea, nici urmă. Ieșise cuminte din scenă sau fusese deja livrat, deplasat în altă parte, altui proprietar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și strict, aproape militărește. Din scuaruri, pândeau călăreți de bronz, cu săbiile înălțate sfidător. Oriunde mergeai, trebuia să lași capul în jos. La Dom, am dat un ocol pe străduțele negustorilor de antichități și-am ieșit pe Kärtner. Strada principală sclipea de podoabe de Crăciun, candelabre din sute de becuri aurii se legănau deasupra marilor magazine. Zona comercială fusese închisă traficului, doar turiștii se plimbau pe-acolo și autobuzul cu grași: 1A. Era o mașină lată, cu burduf, care dădea ture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în dormitor un tablou supradimensionat, cât o canapea, din care săreau pe pereți niște dungi negre, zimțate, trase de cinci-șase ori peste niște smocuri portocalii. Scena îți dădea coșmaruri, puteai crede că doctorul avusese o criză; el susținea contrariul: tabloul sclipea liniștitor și se numea „Natură moartă cu rață și portocale“. „Ai emoții?“, m-a luat Mihnea la rost. „Decât puțin!“, i-am răspuns agramat, ca la reportaje. La o adică, puteam și eu să vorbesc pe înțelesul mulțimii, doar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
unghiuri drepte, cu revere largi de mareșal. Culorile tari reveniseră, textura preferată părea una densă și mată, jucând în falduri adânci: mov, vișiniu închis, bleumarin; te simțeai ca în Muzeul Draperiilor. Prin despicătura tunicii, între tricoul prea scurt și pantalon, sclipeau pietrele prețioase sau lucea sfera unei bile nichelate, înșurubate calm în buric. Puștoaicele circulau în grupuri de câte două, nesimțite, cu capul gol. Frigul nu le descuraja, dimpotrivă, cu cât gerul părea mai aspru, cu-atât pielea era plimbată mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]