1,872 matches
-
ajuns la o pajiște cu palmieri, unde oceanul se întâlnea cu un fluviu, în mijloc fiind o insulă. Ieșise soarele și se înseninase, iar frunzele palmierilor înalți foșneau liniștit, totul părea luminat de un soare de primăvară și pe mal sclipeau cochilii nenumărate, udate de apa clipocind care se întindea limpede, pe nisip. În acea poiană a insulei unde fluviul se vărsa în ocean, se găsea un turn alb, care parcă avea menirea să păzească întinderile de apă până la orizont, și
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2902]
-
aer în plămânii tăi antrenați de alergare și luptă, un mic câștig te-ar remonta acum, apa ți-a udat complet vestuța de pluș cumpărată din persia, care îți protejează pieptul, te simți mai greu parcă, deschizi ochii, curentul negru sclipește în fața ta în rotocoale rapide, în cele din urmă peștii luminoși-cu-fețe-urâte își fac apariția, nu te sperii de fețele lor urâte, pe spatele unui pește luminos reușești să calci, ebisu se dovedește puternic de această dată, un singur pas lateral
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
mici dorințe, de confecționat mici trepte de viață pe care să mă pot urca, de producție a unui minim de combustibil pentru inima mea extenuată, un lung anotimp secetos am cărat saci grei de nisip în care am sperat să sclipească un grăunte măcar am purtat un război obositor în care nu am cucerit teritorii dar mi-am pierdut alergatul sprinten de la v-ați ascunselea mi-am tocit genele lungi. cu tot efortul meu, o eră întreagă nimic nu s-a
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
bătea în masă tactul. Când se lumina de ziuă, pleca la culcare, fără să se mai îngrijească de cei rămași. În lipsa lui totul reintra în ordine. Își iubea pământul cum ai iubi un om. Privea lanurile de grâu cu ochii sclipind, cum s-ar fi uitat la carnea de femeie albă, proaspătă, neacoperită. Își îngrijea pomii fructiferi cum și-ar îngriji o mamă copilul. Cu artă desprindea un măr pârguit, și-l întorcea ca să-l arăte, cum ai întoarce un vas
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dau seama că n-am fost niciodată surprins de vreo judecată dreaptă de a ei. Nu se interesa de chestiunile intelectuale decât ascultîndu-mă. Singură de o lăsam, vorbea de familie, de prieteni, de fapte cotidiene. Dar vorbea vioi. Mereu îi sclipeau ochii. Acum se zbat în mine toate micile observațiuni dureroase care le făceam odinioară. Am priceput totdeauna că o făceam să meargă pe o cale care nu-i aparținea. Se rătăcea imediat ce nu-mi simțea mâna alături. Era neînsemnată. Dar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mine și a-i împiedica sau a-i întîrzia, măcar, planurile perverse. În curte, la miezul zilei, i-am spus o dată ca să-l încerc: - Pentru mine, senzualitatea nu joacă rol prea mare. - Ba eu sunt senzual! Și-l văd înfiorat, sclipind la soare, umflîndu-se: pe la începutul aventurii, pe când căpătase o femeie curată și de familie bună, oricând la dispoziție, după ce escapadele lui se făcuseră printre dame și printre slugi. - N-am noroc, îi spusei. Am avut o metresă care îmi făcea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material roșu, lângă un alt stindard. Două șiruri de caractere aurii erau înscrise pe flamura prelungă, de culoare albastru închis: Iute ca vântul Tăcut ca pădurea Arzător ca focul Neclintit ca muntele. Toți știau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lucrările de reconstrucție se desfășurau de vreo doi-trei ani, iar străzile din Sakamoto își recăpătau, treptat, vechea înfățișare. Pe când cei doi călăreți treceau prin sat, cotind pe drumul care urca spre Templul Enryaku, soarele de dimineață începuse, în sfârșit, să sclipească pe apele lacului. Ce facem cu caii, după ce descălecăm la urcuș? întrebă Genemon. — A fost construită o capelă nouă pe locul celei vechi. Trebuie să existe și niște acareturi prin apropiere. Dacă nu, îi putem lăsa cu îngrijitorul de la capelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
plan de rezervă, pentru a-l folosi, dacă i se împotrivea. În colțul unui alcov mare, dincolo de plasa pentru țânțari, se afla o nișă secretă, ascunsă în perete, unde putea aștepta un om înarmat. Scamele aurii de pe suprafața ușii camuflate sclipeau amenințător, parcă licărind cu setea de sânge a unui asasin nevăzut. La dreapta lui Mitsuharu era o ușă glisantă mare. Nu auzea nimic din spatele ei, dar putea simți prezența lui Saito Toshimitsu și a altor câțiva oameni cu armele scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
era acea întrerupere a luptelor! Soarele părea că urca, neștiutor, spre mijlocul cerului. Nu sufla nici o boare de vânt, iar culoarea apelor mâloase ce înconjurau castelul era mai tulbure ca oricând. Micile valuri care se loveau ușurel de zidurile castelului sclipeau în soare și, din când în când, din depărtare, se auzea țipătul egretei albe. Pe malul opus, la Nasul Broaștei, fu ridicat un steguleț roșu, indicând că sosise momentul. Muneharu se ridică brusc. Din mijlocul slujitorilor lui se auzi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vizibil de această stare. În ziua aceea, cerul era acoperit de nori, iar atmosfera era și mai umedă decât în ajun, dar ținuta lui, pe drumul spre Castelul Kiyosu, fu mai maiestoasă decât a oricui din cetate, deși chipul îi sclipea de sudoare. Aprigii oameni care, nu mai demult de seara trecută, își strânseseră coifurile, se târâseră prin iarbă și tufișuri cu lăncile și armele de foc și pândiseră la marginea drumului pentru a-i lua viața lui Hideyoshi, erau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
repede a venit, mormăi el. Expresia de pe chipul lui arăta că își regăsise complet seriozitatea. Întorcându-se spre aghiotanți, îi invită să arunce o privire. La apus, într-o regiune mai înălțată, drept în partea opusă soarelui de dimineață, ceva sclipea pe Muntele Fujigane. Nu cumva era emblema lui Ieyasu - stindardul de comandant cu evantaiul auriu? Kyutaro ridică glasul, cu amărăciune: — E trist s-o spun, dar nu avem nici o modalitate de a ține piept unui dușman atât de puternic. Misiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
descătușat-prietenos, să zicem. Și după aceea? Dar ce altceva putea să urmeze dacă nu venirea iernii? Iată că Iulian se apropia de el, prin ninsoarea rară și nehotărâtă ce cădea peste curtea interioară a liceului, cu broboane de zăpadă topită sclipind ici și colo pe părul lins. Îl întreba: Ei? Ai mai fost cu ea la film? Ai atins-o măcar? Ești un tont, Dragoș. Tu ai să pleci la facultate, ea mai are de făcut un an de liceu și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
chiar mai fada, dar cuprinzătoarea De ce ne temem?. În lumina puternică a candelabrului din vestibul, i se prezentase lui Carol: — Dave, Dave Hobbes. Am venit să-l iau pe... Dan? Rostise numele cu o oarecare nesiguranță, iar ochii gălbui îi sclipiseră ciudat la vederea lui Carol. Era doar o impresie, o iluzie optică. Dave 2 era cu cel puțin un cap mai înalt decât Carol, dar umilirile repetate în public și efortul constant de a se smeri îi permiteau să își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Bull era genul acela de rugbist impasibil, care împinge ritmic și în grămadă, și în linie. În urma meciurilor, se obișnuise să folosească aceleași tactici în barurile aglomerate ca să-și aducă la masă halbele înspumate de bere Pilsner, în care alcoolul sclipea cu lucirea cristalină a zahărului din care fusese extras nu de mult. Pe Bull nu-l deranjau glumele cu pizde în timpul liber, dar la muncă erau un chin. Se simți ușurat că nu o invitase pe Juniper, o tipă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
comportamentul său, dar o castrare publică din partea ministrului Sănătății se apropia destul de mult de pedeapsa cuvenită. Încă întins pe jos, cu trăsăturile fine lipite de spinarea pistruiată a lui Bull, Alan vizualiza cu ochii minții armurile strălucitoare ale Cavaleriei Casnice sclipind în lumina soarelui de la Whitehall. Își imagina mirosul de Givenchy venind dinspre obrazul parfumat al doamnei ministru, care se apropia de un Alan pe jumătate gol, tremurând din cauza excitației, înlănțuit de Cenotaph. Verigheta ei sclipea stins pe mîna care ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
armurile strălucitoare ale Cavaleriei Casnice sclipind în lumina soarelui de la Whitehall. Își imagina mirosul de Givenchy venind dinspre obrazul parfumat al doamnei ministru, care se apropia de un Alan pe jumătate gol, tremurând din cauza excitației, înlănțuit de Cenotaph. Verigheta ei sclipea stins pe mîna care ținea mânerul de plastic verde al foarfecii de grădină, iar Alan auzea în minte hârșâitul asurzitor și rău-prevestitor pe care îl scotea foarfeca mânuită de femeie. Bull fremăta sub Alan. Iar Alan simți cum penisul alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
acolo, să văd dacă găsesc vreo urmă de solzi. De fapt, totul pornise cu mult înainte de jocul cu chibriturile... începuse din momentul în care găsisem un solz auriu de dinozaur, în plimbările mele, hoinărind pe coclauri. Îl văzusem în iarbă, sclipind în lumina soarelui, însă după ce l-am luat în mână, solzul s-a destrămat, transformându-se în praf strălucitor. Am privit praful împrăștiindu-se peste câmp, Și am simțit o nostalgie inexplicabilă. Într-o seară, le-am povestit unor prieteni
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
mă făcea să mă simt în largul meu, ca și cum ne cunoșteam și ne obișnuiserăm deja să discutăm, și era o complicitate plăcută între noi. Doar de câteva minute, i-am răspuns. Ea a surâs mai mult, și curiozitatea i-a sclipit în ochi pentru o clipă. Era ceva ce o entuziasmase insesizabil la prezența mea, nu-mi dădeam seama ce, ca și cum știa ceva despre mine dinainte, dar abia acum mă vedea prima oară. Ai venit din oraș, nu? Da, din oraș
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
ținându-se după mine. Echipa mea o mai includea pe îndrăzneața și isteața Portocală, poreclită astfel pentru faptul că mereu mânca felii de portocală, chipsuri sau semințe, în ciuda faptului că era zveltă și rapidă ca o felină, cu ochii ageri sclipind ascuns, șmecher, și inventa replici directe, fără să stea pe gânduri, vioaie ca intensitatea culorii portocalelor... curajul, ideile și îndrăzneala ei erau bune pentru expediție, și am decis că neapărat aveam să o includ în echipă. Îmi trebuia și cineva
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
pornit cu toții la drum. Portocala și Ghidușa au luat-o înainte, Hamsterii după ele, iar eu în urma lor, pentru a nu pierde grupul din vedere, și ne-am strecurat printre copaci, pe sub bolta de crengi, pășind prin plantele sălbatice, care sclipeau în razele de lumină, încă ude după ploaia recentă. Mă gândeam că ar fi fost bine să fi venit și Iasomia cu noi, însă nu o întrebasem dacă ar fi vrut sau nu să participe la expediție, pentru că trebuia să
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
Copiii s-au răspândit prin poieniță, iar eu am ajuns lângă Iasomia. Nu reușeam să-i evit albastrul infinit al privirii directe, care se potrivea întocmai cu adevărul ființei ei, asemenea luminii senine a acelei dimineți liniștite... Ochii ei limpezi sclipeau înspre mine, iar lucirea atât de aproape și de o intensitate aparte, era parcă imposibil de privit mai mult de câteva clipe. Ați ajuns, a constatat ea zâmbind în continuare, de parcă avusese convingerea că așa va fi, și ne așteptase
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
știu... nu cred că se vede acum, de aici, pentru că-s mulți pomi..., am ridicat eu din umeri. Ea a căscat și s-a ghemuit mai bine lângă mine, închizând ochii să doarmă. La un moment dat, am văzut ceva sclipind în iarba întunecată. Mi s-a părut că ar fi un solz de dinozaur... sau poate era doar un licurici. Oricum, a dispărut înainte să-mi pot da seama. Și pe cerul nopții, constelația dinozaurului se vedea parcă și mai
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
vedem dacă îi găsim cuibul și cum ne apropiem..., le-am zis eu devenind oarecum absent și gânditor ca Iasomia, care tăcea. Au dispărut dinozaurii... Dar unde? m-a întrebat Ghidușa, privindu-mă serioasă, cu ochii ei căprui de catifea sclipind vioi, ca și cum ar fi avut mereu aprinse flăcări de lumină intensă în adâncuri, fulgerând imprevizibil. Cum ajungem la vizuina lor? Vrei să ajungi la vizuina lor, du-te și caută-i, eu nu plec deaici, s-a amestecat Portocala în
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
trebuia să trecem peste un pod... mi-am amintit că podul peste care trecusem inițial se destrămase, buștenii se rostogoliseră în râpă. Iar acest pod la care ajunsesem nu părea întocmai ceva obișnuit, era aproape imaterial, ireal, plutea pe deasupra apei sclipind ca un curcubeu de raze. Ne-am oprit în fața podului. Eu nu pot să merg mai departe cu tine, m-a anunțat Iasomia, privindu-mă ca de la cine știe ce distanță. Privirea ei nu-mi mai amintea acum de căldura verii, sau
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]