1,662 matches
-
M-am uitat la ea. — Ăsta-i el. Sau, în orice caz, ceva cât mai aproape de el. Astea făceau corpul ăla să se miște, în locul unui eu adevărat. Flacoanele zăceau în poala mea ca un mușuroi de cârtiță medical. Am scotocit cu degetele prin morman cât de ușor am putut. Îți lăsa impresia unui soi de autopsie. GRIJĂ. SURPRIZĂ. SUSPICIUNE. DEMNITATE. — Asta-i tot? — Asta-i tot. Mă simțeam mic, slab. — Mie mi-a spus că un ludovician i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
puternic și a unei cutii de Cola aruncate care, când se rostogoli, păru cel mai zgomotos lucru din lume. Scout mă conduse la ușa din spate a unei librării mari. — Waterstones. — Corect, zise ea, punând jos mâncarea și pisica și scotocind prin buzunare. Scoase ceva mic, de metal și, după ce-l inspectă o secundă, îl vârî în broasca ușii. Stai! Forțăm întrarea în Waterstones? Ea se întoarse. — Nu prea îmi ești de ajutor. Cum rămâne cu alarmele, cu dispozitivele de blocare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
puțin mai încolo, cu laptopul lui Nimeni, Ian în cușca lui, punga cu mâncare și, am observat, un alt rucsac, toate aruncate alandala în jurul ei. Mă așteptase să cobor și, când văzu că am ajuns, îngenunche, deschise noul rucsac și scotoci prin el. — Ăsta-i coridorul electric de acces numărul patru, spuse. Bun venit în ne-spațiu. — Ce-i ăsta? am spus, arătând spre rucsac. Scout scoase din el două suluri bine strânse de material și le scutură - se desfăcură într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe care voiam să le știu, dar nu-i înțelegeam software-ul. Butonând la voia întâmplării, am declanșat ceva și s-a închis pentru totdeauna, dar mi-a oferit totuși un punct de pornire. Am petrecut mult timp în biblioteci, scotocind după Mycroft Ward și punând cap la cap povestea pe care tocmai ți-am spus-o. Banii mi se terminau cu repeziciune, dar apoi un bibliotecar amabil, dar cam ciudat mi-a dat de lucru câteva ore pe zi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
scoți lanterna înainte să intri; o să-ți trebuiască la citirea hărții. Dacă simți nevoia să te oprești, strigă-mă - dar nu prea tare - și-o să ne oprim. Bine? — Bine. Atunci, ai de gând să-mi dai harta aia? — Da. Scout scotoci într-unul dintre buzunarele pantalonilor ei de camuflaj și scoase vreo șase bucățele de hârtie. — Dacă suntem în fața tumulului potrivit, și cred că suntem, atunci o să ne-o trebuiască... asta. Bucata împăturită de hârtie pe care mi-o întinse era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ordine. — Da? — Altfel nu-ți dau cele cinci mii de lire. — A, făcu Scout, zâmbind, banii mei. — Uimitor, îți revine culoarea în obraji. Râse într-un fel suav. — Asta pentru că știi prea bine ce să-i spui unei fete. Am scotocit în rucsacul meu. — Pui la rotisor sau pui picant? — Uau. — Ei? La rotisor, te rog. — Bine, atunci. O să-i dau drumul lui Ian ca să se poată pișa pe niște cărți din astea. Mătăhălos și roșcovan, Ian ieși vesel din cușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
albă se strânge și plutește la câțiva metri sub suprafața oceanului. blocând amintiri prea dureroase sau prea greu de îndurat pentru minte. Un întrerupător al minții, am putea spune. — Dar eu n-am impresia că am uitat ceva, am spus, scotocindu-mi din nou mintea. Doar că nu e nimic acolo. Adică, nu cred că simt ceva față de fata aia. Nici măcar nu... Am ridicat palmele într-un gest de nedumerire Suflul subacvatic a ceva uriaș și rapid trage brusc pagina în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de țigări, un ibric electric nichelat, un portțigaret lung și trandafiriu, cîteva cutiuțe pentru ace (din lemn sculptat de Benares), o carte poștală cu semnătura doamnei Winston Churchill și un vas plin cu tot felul de monede străine... Arthur Rowe scotoci printre cărți și descoperi, cu strîngere de inimă, un exemplar ponosit din Micul duce. Îl cumpără cu șase pence și porni mai departe. Avea sentimentul că În aerul pur al acestei zile, de o desăvîrșită frumusețe, plutea ceva amenințător. Printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cu un soi de superioritate arogantă, ca și cum n-ar fi fost chiar atît de interesat să-și vîndă marfa, pe cît era celălalt de dornic s-o cumpere. Se așeză la birou, apoi adăugă, parcă aducîndu-și aminte: Ia loc, domnule. Scotoci printr-un sertar, ascunzînd repede ceva peste care dăduse; În cele din urmă, descoperi un creion și un carnet. Și acum, spune-mi te rog cam cînd ai băgat se seamă pentru prima oară ceva suspect. Domnul Rennit se rezemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
rostogoli pe covor. În aceeași clipă, În pragul ușii deschise apăru un individ obez, Îmbrăcat În salopetă și cu o cască de oțel pe cap. Ridicînd de jos cupa, el rosti solemn: — Cortegiul a sosit, doamnă Wilcox! Henry Începu să scotocească prin sertarele biroului. — Uniforma este pregătită, În vestibul, zise doamna Wilcox. — N-am putut face rost de un drapel ca lumea, spuse individul de la Apărarea Civilă. Stegulețele astea nu prea impun respect - se vedea că se străduiește din răsputeri să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
regretat. Figura Giocondei s-a strâns, ca și cum toate trăsăturile ar fi Încercat să i se retragă sub carapacea oaselor faciale. Gura i s-a Închis ca o scoică peste orice cuvânt optimist s-ar mai fi putut forma acolo. A scotocit Înfrigurată prin poșetă, de unde a scos telefonul, iar apoi a murmurat: „N-am semnal“. Nimic făcut de mâna omului nu părea să mai meargă cum trebuia, doar oamenii rămăseseră funcționali, Într-un mod caracteristic angrenajelor de tot felul. O teamă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
moale întinzîndu-mi dosul cu pete castanii al palmei. Plin de evlavie, l-am atins cu buzele. Fusese o femeie frumoasă. Acum era distinsă. Mă întrebă de ai mei, mirîndu-se cît timp a trecut de cînd nu i-a mai văzut. Scotocind la neamuri, curînd am aflat că sîntem din aceeași spiță. Coana Sofica își amintea o primăvară de odinioară cînd a fost la mînăstiri cu mama. Făcînd apoi un semn către pictor, adăogă: - Pe dumnealui l-am cunoscut la mare. Pînă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Rainer, cuprinzând‑o tandru în brațe. Se îndepărtează totuși rapid, lovit în rotulă, înăbușindu‑și un strigăt înciudat. Ea nu vrea să fie îmbrățișată. Rainer, care se consideră unicul prieten al Sophiei (de aceea a și luat‑o în brațe), scotocește prin hainele victimei după portofel, nu‑l găsește imediat (dar dă de el într‑un târziu). Apoi îi îndeasă un genunchi în burtă bărbatului care abia dacă se mai poate apăra; drept care se aude un horcăit și din gura victimei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care sălășluiește dragostea pentru ea (pe care el n‑o arată ca să nu‑și piardă prestigiul): împrumută‑mi și mie douăzeci de șilingi pentru taxi, că n‑am bani la mine și mama e plecată în vizită. Plângând ușor, Rainer scotocește în portofelul său mic, iar Sophie primește banii care pentru Rainer reprezintă o sumă mare, pe care sigur n‑o s‑o mai vadă niciodată. Pentru Sophie banii nu înseamnă absolut nimic, fiindcă prezența lor e de la sine înțeleasă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
unei fete la centrul vieții. Acolo‑i centrul, iată‑l, desigur, e penisul. Bună ziua! Tremurând ca gelatina se ridică precum un monument închinat unor lucruri mărețe. Ei, nu‑i așa că‑i din cale‑afară de frumos? Acum! Ana le face semn scotocind puțin, de formă, prin stofa soioasă a pantalonilor, dar nu‑l găsește - unde‑o fi, unde‑o fi, s‑o fi micșorat sau ce? Dacă nu‑i ăsta, atunci chiar nu știu ce să mai zic, stai, ăsta trebuie să fie, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mai mult, nu știu Însă cum să avansez propunerea. Îmi vine o idee strălucită: mă ridic de pe canapea, mă duc la bar, lângă Adelin. Ne șușotim unul altuia la ureche, stai așa, trebuie să vadă când Îți dau banii, acum scotocește-te prin buzunare, ridică-te, du-te jos, când te Întorci ai grijă să vadă cum Îmi dai balonul. Azi Adelin face livrarea În baloane, a renunțat la staniol, mai bine n-o făcea, pachetul miroase a teniși chinezești. Livrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de friguri, iar prea fericitul se apropia cu pași moi, rari, se aplecă asupra prietenului. Deschise gura, cavitatea adâncă, sângerie, cu cartușele dinților cariați. Renunță, se răzgândise, închise gura. Se întoarse cu spatele. Fracul fâșâi, aripile dinapoi se desfăcură, fluturând, scotocea să găsească arma sau termometrul, cerul fu absorbit în sunetul de bucium sau flaut sau corn, un vânt fermecat, vindecător. Brațele pierdură strânsoarea, gâtul și umerii, pieptul deveniră libere, ușoare, uitarea cuprinsese trupul și timpul pierise. Târziu, cât de târziu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lat, gât scurt, ceafa masivă, mâinile placide, îngrijite. Negrul iute al privirii și zâmbetul timid, neterminat. Vestminte apretate, bărbia căptușită de abia vizibile pungi de castor. Degete îngrijite, da... își aminti șervețelul, zâmbi. Colegul Lucian tocmai își căuta, iată, șervețelul ! Scotocea prin buzunarul pantalonilor, voia să-și șteargă fruntea, gâtul, buzele. Fracțiunea adevăratei regăsiri, darul liniștitor al domesticității, recuzita simpatică în care se blindează bărbații serioși. Vecinul își ștergea, într-adevăr, palmele cu batista, neatent la scârțâitul fotoliului de- alături. — N-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se potolea. Cu toate astea, Încă nu venea. - Am niște pește tocmai bun de mâncat. Cu asta l-am convins. L-am auzit cum se ridică și cum se apropie dar nu m-am Întors să-l văd. Doar am scotocit În desagă, după peștele afumat. N-am apucat să-l scot pentru că omul deodată apăru lângă mine. - Enkim, spuse el și se așeză În fața mea. Enkim era, Într-adevăr tânăr, scund și vânos dar, sunt sigur că nu vânase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Să văd. Asta făceam cel mai mult pe pământul nostru. - Și ceilalți ce ziceau când vedeau că doar te uiți? - Nimic. Le plăcea tare mult când Îi făceam să râdă, așa că mă lăsau În pace. Cât timp spusese asta, mă scotocise cu ochi iuți, ca de nevăstuică. - Înseamnă că era bine printre ai tăi, i-am spus după o vreme. - Era. - De ce ai fugit? Enkim se uită la mine și zâmbi. Apoi se trânti pe mușchi și, punând brațele sub cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pășitori... Alte cuvinte. Pășitorul are trei părți. Trei. Dar, n-aveam timp de vorbe. Enkim se zgribulise și, când și când, frigul Îl scutura, gata-gata să-l azvârle În apă. Runa! Of, of, ce ne-am fi făcut fără ea! Scotoci prin traista ei și scoase un săculeț plin cu un fel de nisip ușor. - Praf din coajă de salcie, ne spuse. Am ridicat din umeri, dar ea: - Țânțarii trăiesc În bălți și aduc fierbințeala. Sălciile cresc tot În bălți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să vorbești cu Tatăl, Îmi spuse Runa fără să râdă. Am oftat și, de data asta nu i-am mai vorbit tare. Rosteam cât mai În șoaptă cele de trebuință. Am luat-o În sus, ocolind pâlcurile de urmăritori care scotoceau pădurea. Am găsit un fir de izvor ce susura, iar Runa ne puse să urcăm prin el cale de mulți-mulți pași Înainte de a ieși din apă și de a porni iarăși la vale. Poate că Tatăl era acolo În Cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
rostesc nimic. Atunci l-am zărit pe omul alb de care Îmi vorbise Tuni: hm, nu avea pe piele semnele trecerii prin deșert. Vorbea cu Tuni și mă iscodea, cu coada ochiului, când și când. Când mă văzu că-l scotocesc și eu cu privirea, Îi făcu semn lui Tuni și-o luară spre mine, dar bătrâna prinse a striga ca apucata: - Ce-ai tu să vorbești cu unu’ ca el, Tuni? N-ai văzut cin’ se crede? - Ci mai leagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu ochi de femeie... Sfătuitorul meu din nopțile grele de pe puntea de gheață... - Bună ziua, Logon... M-a privit, micșorând ochii. Nările i se căscară și păru să adulmece. După o vreme Însă, se lăsă păgubaș și se apucă să mă scotocească din priviri. - Ce vrei? - Curând o să dăm lupta de sânge. - Trebuia să vină și asta. Nu se mai putu abține și mă sorbi din ochi. Of, of. Prăpăditul ăsta abia mai sufla și nu mai avea nici o putere. Nici măcar asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am lăsat acolo, legat și singur, să-l acopere oamenii mei cu crengile dese de copac. El și Scept... Hm. Ca doi vânători ce Împart frica În noapte. Amândoi la pândă. Unul păzește pe mâna moale, celălalt pe mâna tare. Scotocesc desișul. Își Încordează auzul. Trec orele și amândoi sunt unul și același gând. Of, of, zău că mintea mea pricepea cum de ajungeau să se Însoțească dar, Tată din cer, amândoi Îmi erau vrăjmași. Și, pentru că-mi erau vrăjmași și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]