2,171 matches
-
consemnul stabilit deja. La revedere, domnule locotenent. Am onoarea să vă salut! Pe hol, pașii îl îndreaptă automat spre ieșire. Simte nevoia unei țigări. Țăranii încă nu plecaseră, dimpotrivă, vin din ce în ce mai mulți. Unii dintre ei aruncă priviri curioase peste pervazul scund al geamului către chipurile celor dinăuntru. O bătrânică ce ține de mână un copilaș îmbrăcat cu o cămășuță largă, lungă până la glezne, întreabă cu glas șoptit un vecin mai tânăr, ascunzându-și gura cu un capăt al basmalei albe de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
zărește imediat, la numai câțiva pași de ea. Poartă tunica ofițerilor de aviație, la pieptul căreia se văd două barete multicolore de decorații. Discută foarte preocupat în germană despre mersul fronturilor, în special a celui din Moldova, cu un domn scund, în costum gri cenușiu și trabuc între dinți. Unul dintre acei afaceriști cu diverse contacte și relații în Prinz Albrechtstrasse 97 care îi ofereau garanția unor afaceri bănoase în țările ocupate de Reich sau aflate în sfera lui de influență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de pe terenul aspru și bolovănos din apropiere care întunecă pentru câteva clipe văzduhul. Ochiți! Foc! Simultan, degetele apăsară trăgaciul. Ecoul puternicei detunături a făcut să salte speriate păsările din cuiburile ascunse în plopii îmbătrâniți din spatele zidului de piatră. Un medic scund și gras, cu chelie proeminentă, a cercetat cu un stetoscop pulsul celui căzut la pământ. Lăsase imediat mâna să cadă, cu un gest care spunea că e nevoie de preot nu de doctor. Cu mișcări grăbite, doi soldați au ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
violent nările. Printre tomberoanele pline, emanând mirosul unei degradări avansate, câteva pisici își dispută cu miorlăituri agresive diferite resturi alimentare. Tăcuți, escaladează gardul și aproape în pas alergător, traversează curtea scrutând fațada întunecată a clădirii, oprindu-se lângă o ușă scundă. Manfred scoate din buzunar o cheie și o învârte de două ori în broască. Pătrund într-un fel de debara, plină cu tot felul de vechituri. Praful aflat din abundență îl izbește drept în față, în zona nărilor, pe Marius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de contact, întoarce automobilul, manevrând aproape pe loc, apoi apasă accelerația până aproape să intre cu pedala în motor. În urma lor răsună zgomotul unor împușcături furioase. Străbat cu viteză strada șerpuitoare, îngustă, mărginită de gardurile din lemn ale unor case scunde și dughene cu obloanele trase. Manfred scoate automatul pe fereastră și apasă pe trăgaci pentru o rafală scurtă, fără efect. Ar fi fost și greu să nimerească ceva cu toate mișcările haotice la care sunt obligați să le facă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dezvăluie clocotul unei puternice furii interioare. Mâneca stângă a uniformei este băgată sub centiron. Brațul rămase ca amintire la Oarba de Mureș, sfârtecat de un glonț dum-dum. Tot în picioare, dar în fața biroului, ofițerul de legătură sovietic, căpitanul Licavkin Alioșa. Scund, slab, cu mustață neagră, asemănătoare cu cea a "tătucului tuturor popoarelor", ce accentuează paloarea obrajilor. Bretonul scurt marchează distinct fruntea albă acoperită cu ridurile fine caracteristice vârstei de 30 ani. Poartă un veston de culoarea ierbii ofilite și pantalon în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
glas neomenesc. Ofensiva a reușit. Frontul dușman este dat peste cap. De pe platou, coloane de foc se înalță spre cer în timp ce rotocoale răzlețe de fum negru se adună și se risipesc în bătaia bezmetică a vântului. Ard cu vâlvătăi cazematele scunde din beton, copacii trosnesc în flăcări. Marius dă ordin oamenilor să caute trupurile căpitanului și a lui Felix. Novăceanu nu este găsit nicăieri. Plutonierul Caraiman are șira spinării ferfeniță. Undeva în lungul cărării soldații sapă în pământul tare o groapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de care vorbești a Început să bată, dar vom găsi În noi tăria de a ne mai aprinde la jăratecul mutat În cenușă... SÎntem Încă tineri. Și cînd ești tînăr...” Poarta casei lui Lung se dă În lături. Un bărbat scund, În jur de treizeci de ani apare În prag și-l strigă, cică e „convocat” la primărie, deși e duminică. Lung se miră, Întreabă de ce, dar cel venit dă din umeri că nu știe. Lung se scarpină În creștetul capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cu 40 de ani înainte tinerii ce-l descopereau pe Eminescu" și ne dă un semnificativ portret privindu-l pe om, ca înfățișare fizică, dar și pe scriitor, observându-i conversația "uluitoare" și arta epistolară: "Era un bărbat voinic, dar scund, cu timbru vocal în falset, de o politeță protocolară exagerată; îți strângea mâna timp de câteva minute, rămânând în tot timpul descoperit și spunându-ți Ťdomnia-tať. "Ca și în tabletele sale, desfășura, când era în vervă, o trâmbă de metafore
"Mâncătorul de cărți" by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8653_a_9978]
-
Cernica și Ciorogârla sunt afară din București, oricât s-ar fi întins el. Numai Stavropoleos, datorită părintelui Iustin, trăiește astăzi ca așezământ mănăstiresc. În colțul de nord-est al Capitalei, dincolo de blocuri și de parcuri, la capătul unei ulițe cu case scunde, ca de sat, se întind livezile din mijlocul cărora răsare Plumbuita.” Așa își începe istoricul povestea acestei mănăstiri al cărei nume vine de la acoperișul de plumb pe care l-a avut cândva, pe la 1570. Textul se înscrie în campania constantă
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2848_a_4173]
-
Îmi rămân balele, nu vreun sentiment..." Și mă ștersei îngrețoșat pe obraz. Spre uimirea mea nimeni nu se indignă, deși se așternu o oarecare tăcere în marea sufragerie plină de lume. Când îl împinsesem descoperisem că numitul Petea, deși mai scund ca mine, era greu ca un pietroi, de aceea se și prăbușise scaunul pe care stăteam și nu el. Acest scaun mă umilise și nu Petea și de aceea mă ridicasem apoi și-l vârâsem pe acesta în perete și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Du-te, mă, în bida mă-tii și omoară-i odată!" Vintilă se apropie și el și îi trase cu sete un șut în fundul lui trivial (și în clipa aceea avui un surâs de destindere, căci era uimitor cum piciorul scundului Vintilă ajunse atât de sus și se înfipse adânc în acel fund lăbărțat și obscen și îi despică bucile). ",Belitule, îi spuse, pune mâna și omoară-i, muncește, f... pe mă-ta de puturos, cîștigă-ți pâinea, lașule! găinarule!" Asta se
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
fi putut logodi cu un strîmb!" "Soția ta cum era?" răsuci ea deodată, vertiginos, dialogul, iar eu acceptai manevra fiindcă expresia chipului ei era de o extraordinară intensitate stăpânită. "Normală!" Lasă tu asta, cum era, blondă, brunetă?" "Șatenă!" "Înaltă sau scundă?" "Foarte voinică." "Bun, și era frumoasă sau urîtă?" "Și una și alta!" Am înțeles, și când era frumoasă cum era?" "Hm! Se vedea la rădăcina nasului o distanță lată între ochi, semn al unei voinți încăpățînate și indestructibile.'' "ça te
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu falsă blândețe glasul ei casant. Nimeni nu l-a îndemnat, îi acoperi și ea glasul, să se apuce tocmai acum, după cincisprezece ani de la război, să dea bani la legionari..." " Asta înseamnă că a fost silit, zise un domn scund, vârtos, chel și cu groși ochelari pe nas, care îl făceau să semene cu un dur chirurg. Îl aveau cu ceva la mînă!" În acest timp observai cum chipul micuței doamne începea să capete o expresie vie de suferință. Soțul
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
fi știut că ciocolata nu există); Dux, plin de zgârieturi (avea un motan, Mișu, care-l rupea); „Bucată“ (cel bine numit; forma feței semăna cu cea a unor fese); Andrei, prea înalt pentru vârsta lui (era poreclit Rahan); Relu, prea scund (în plus, își rupea cojile de la julituri, așa că apărea cu urme pe tot corpul, ca de tortură); Noni, bălai și plângăcios; Doru, urât și murdar de funingine (tac-su’âl bătea-n fiecare seară cu sfoara clopotului de la locomotivă). Despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
autohtonă fiind prezentată ca o simfonie terestră alcătuită din forme de relief care se echilibrează reciproc (Lăcătuș, Chirițescu și Zainescu, 1994, p. 104). Sunt reproduse fragmente care monumentalizează trecutul istoric și cultural al poporului român, continuând paradigma legendarului național: "În fața scundelor și sărăcăcioaselor chilii, unde-acum optzeci de ani dascălul Lazăr punea în mâna copiilor cea dintâi carte românească, se-nalță falnic palatul universității, iar pe locul acela sfânt s-au așezat trei statui: Eliade, Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr poetul, eroul și
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
în momentul respectiv, ar fi fost cu siguranță foarte uimiți de faptul că întâmplarea îi plasase atât de ciudat față în față, în acel compartiment de clasa a treia al trenului care circula pe ruta Varșovia-Petersburg. Unul dintre ei era scund, de vreo douăzeci și șapte de ani, cu părul cârlionțat și aproape negru, cu ochi cenușii, mici, dar arzători. Nasul îi era lat și turtit, fața cu obrajii proeminenți; buzele lui subțiri schițau necontenit un surâs insolent, ironic și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tren între Eidkuhnen* și Petersburg. Dar îmbrăcămintea, potrivită și satisfăcătoare pentru călător în Italia, se dovedea deloc adecvată Rusiei. Posesorul pelerinei cu glugă era un tânăr, tot de vreo douăzeci și șapte sau douăzeci și opt de ani, mai degrabă înalt decât scund, foarte blond, cu părul des, cu obrajii supți, cu o bărbuță ușoară, ascuțită, aproape colilie. Ochii îi avea mari, albaștri și ficși; în privirea lor era ceva blajin, dar apăsător, ceva plin de acea ciudată expresie, datorită căreia unii își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai bine n-ai merge! Te sfâșie! De trei zile nu te-ai arătat la față, iar ea așteaptă bani. De ce i-ai promis bani? Mereu faci așa! Acum descurcă-te. La etajul al treilea se opriră în dreptul unei uși scunde. Era clar că generalul își cam pierduse curajul și îl împingea pe prinț înainte. — Eu rămân aici, bâiguia el, vreau să-i fac o surpriză... Kolea intră primul. O doamnă pudrată și rujată din belșug, în pantofi și cațaveică, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-te, om netrebnic și viclean, parcă presimțea inima mea! Să intrăm, mă ia așa, de amorul artei, îngăimă generalul spre prinț, tot încercând să scape doar cu râsul. Dar nu era doar de amorul artei. De îndată ce traversară antreul întunecos și scund și ajunseră într-o sală îngustă, mobilată cu o jumătate de duzină de scaune împletite din nuiele și cu două mese de joc, stăpâna casei reluă ocările cu tonul plângăreț, artificial, pe care îl folosea de obicei. — Și nu ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fi o persoană mondenă și politicoasă și încerca să se dea bine cu el. După cum arăta, sublocotenentul dădea impresia că „la treabă“ se descurcă mai ales prin dibăcie și agerime, decât cu forța; de altminteri, și ca statură era mai scund decât domnul cu pumnii. Delicat, neangajându-se în polemică pe față, dar lăudându-se grozav, de câteva ori făcuse aluzie la avantajele boxului englezesc, într-un cuvânt, se dovedi curat occidentalist. Domnul cu pumnii, la auzul cuvântului „box“, zâmbise doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe unde, cu un fular de mătase neagră, slinos până peste poate, răsucit astfel încât părea mai degrabă un cordon, cu mâinile murdare, cu fața extrem de coșuroasă, blond și - dacă ne putem exprima astfel - cu o privire inocent-impertinentă. Nu arăta deloc scund, era slăbănog, să tot fi avut vreo douăzeci și doi de ani. Nici cea mai mică ironie, nici cea mai ușoară umbră de reflecție nu se puteau citi pe fața lui; dimpotrivă, chipul îi exprima încântarea resemnată a dreptului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
minute. Mi-a deschis o femeie care sufla în samovoar într-o bucătărie minusculă; a ascultat tăcută întrebările mele, nu a înțeles nimic, desigur, și tot tăcută mi-a deschis ușa ce dădea în camera cealaltă, tot mică, grozav de scundă, cu porcăria de mobilier necesar și cu un pat uriaș, lat, cu perdele, pe care zăcea unul «Terentici» (așa l-a strigat femeia), care mi s-a părut cherchelit. Pe masă pâlpâia un muc de lumânare înfipt într-un sfeșnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
englez bonom care s-ar integra foarte bine într-o cramă românească; Forsgren, responsabilul cu modelul de la Uppsala, este un suedez care arată mai degrabă a muschetar la vârsta a doua; Narula este indian la origine, cu un cap mai scund decât mine (și asta nu e ușor). Cu toții sunt însă mari profesori, mari economiști, personalități care te pot inspira. Când vorbește Dunning la o conferință, cei din sală se fac și mai mici decât sunt; puterea lui de sinteză și
Corporațiile transnaționale și capitalismul global by Liviu Voinea () [Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
asupra ei. Uneori, aceste categorizări se bazează pe stereotipii convenabile, care conferă un sentiment de superioritate față de ceilalți. „Nu e decît un tip care suferă de complexul lui Napoleon”, am auzit adesea angajații spunînd despre șefii pretențioși care sînt mai scunzi decît media. „E unul din ăia care și-a făcut loc cu coatele”, afirmă angajații la adresa managerilor supraponderali. „Are o mentalitate de zgîrie-brînză”, vor spune alții despre un manager cu pregătire în domeniul financiar. „E doar o femeie care încearcă
Cum să faci față unui șef dificil by Shaun Belding () [Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]