2,840 matches
-
poporul mai mult decât fiarele și animalele extraordinare de la vivarium-ul împăratului, care erau aduse cu mari cheltuieli din cele mai îndepărtate provincii. Toți voiau să-l vadă de aproape pe Orpheus, secutor-ul care, deși învingea întotdeauna, nu-și omora adversarii, sfidându-l pe împărat. Voiau să-l atingă pe cel care, în Gallia, avusese curajul să sară la gâtul lui Vitellius. Voiau să-i ceară leacuri, știind că era medic. Iar femeile îl doreau. Valerius scăpă cu greu de mulțimea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tu spui „lăsați-l în pace“. Având în vedere că tu ești mama lui, nici nu mă mir că a ieșit așa. Cum să mențin normalitatea în familia asta? Mi se pare că e o slujbă cu normă întreagă care sfidează posibilul. Trebuie să facem un plan. Doar maimuțele se cațără în copaci. Sampath apucă ramura pe care era așezat și o strânse bine. Maimuțele se cățărau în copaci. Cărăbușii trăiau în copaci. Furnicile mișunau în sus și-n jos. Păsările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
la porțile universității, se încolăcea pe la colțuri și se întindea pe străzi, blocând traficul. Mulțimile o porecliseră pe eroină Coapse de Tunet și se duceau iar și iar să o vadă interpretând, lipsită de griji, faimoasa scenă a cascadei. Acolo, sfidând dorințele părinților și diferențele de venit, religie și regulile castelor, cânta sub jetul împreună cu iubitul ei, egalându-l doar prin atributele supreme ale iubirii adevărate și ale frumuseții. Nu era nimic mai bun decât să vezi o dramă mulțumitoare, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
deasupra capului nostru s-au deschis uimite. Oamenii vorbesc în limbi ciudate: până și vocea pilotului falsează și tremură în spasme. Nu, e New York, e încă New York, care se întinde să ne prindă inima cu degetele lui groase și tari. Sfidând toate avertismentele, m-am ridicat în picioare și m-am rostogolit spre mica toaletă din spate. Nu cred că m-am simțit vreodată mai gol decât în clipa când mi-am vărsat mațele cu bărbia proptită în chiuvetă. O sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
că asta nu te deranjează, nu? Nu, deloc. Trebuie doar să mă duc să autorizez plata, dar sunt sigur că asta nu este o problemă... Aștepți aici? mi-a spus, evident stresat la gândul că poate voi apărea să-l sfidez pe Sir Richard în biroul lui. —Doar zece minute. M-am uitat la ceas cu subînțeles. David Stronge bolborosea în timp ce ieșea pe ușă, într-o avansată stare de teroare indusă de mine. Poate când se întoarce am să-l fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Biblioteca, în vraja ei. Eram precum un copil neastâmpărat care zburdă într-un ținut cu minunății, cu ademeniri, cu bucurii și uimiri ascunse, speriat, derutat de neputința alegerii. Mulți ani am hălăduit în Bibliotecă trufaș, cu o semeție a ignorantului. Sfidam tainicele ei legi, credeam că ignoranța mea este mai puternică decât misterul ascuns, că voi putea zburda la nesfârșit, în necuprinsul ei. Că nu mă voi pierde niciodată. Că voi sfârși prin a o birui. Credeam că voi învinge Biblioteca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Don Ricardo Aldaya nu uita niciodată nimic. CÎnd a sosit clipa, s-a hotărît să-l cunoască pe băiat. Era prima oară În cincisprezece ani cînd dădea peste cineva căruia nu Îi era frică de el, care Îndrăznea să-l sfideze și chiar să-l ia peste picior. A recunoscut În el tăria, ambiția tăcută pe care nătîngii nu o văd, dar care te mistuie pe dinăuntru. Dumnezeu Îi Înapoiase tinerețea. Sophie, abia o umbră a femeii pe care și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
spițer...”), cade victima unei alte confuzii. Agresiv, aleargă după bietul Crăcănel, care este amantul Miței, dar nu cel cu „traducerea”. Mache Razachescu, „ce-i mai zice și Crăcănel” este marele naiv al piesei. Ajuns la vremea „bărbuțelor și a cheliei”, sfidează romantic destinul vitreg de „volintir” în garda națională și, pierzându-și orice speranță că nu va mai fi „tradus”, are predispoziții spre iertări „lăcrimoase”: „am plâns, cum plâng și acuma, căci eu țin mult la amor; am plâns și am
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
totuși...” „Și totuși, și totuși” ... gândurile lui Noimann se Învălmășeau. Scenele din havuz se amestecau cu cele din cavou. Satanovski de la masă se suprapunea cu Satanovski Întins lângă Lily Fundyfer din cimitir. Unși cu nămol și alte ingrediente. Oare nu sfidase el legile naturii și pe Însuși bunul Dumnezeu organizând o astfel de agapă? Versurile năvăleau În mintea lui bolnavă, odată cu aburii alcoolului ce pluteau peste creierii obosiți de atâtea nopți nedormite: „Și totuși Îți cer În secunda stelară treimea perechilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Adam Întins pe piele (goi venim pe lumea asta, goi ne Întoarcem În pământ), la Întoarcerea În lume trebuia să porți musai altfel de costum... Prin urmare, făcuse un marș lung, plin de tot felul de peripeții și Întâmplări ce sfidau bunul-simț și rațiunea... Noimann nici nu voia să se mai gândească nici la scena din havuz, nici la tot ce se petrecuse În cavou... Într-un fel, acum era liniștit. Își bea coniacul lui și se bucura și de halat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dedesubt și deasupra mai multe sertărașe...” Noimann-penitentul, când Îndrăznea să-i adreseze un cuvânt lui Noimann-cinicul, folosea persoana a doua plural; o făcea mai mult dintr-un fel de satisfacție perversă decât din teamă. Căci, În ciuda bicisniciei sale, Noimann-penitentul Îl sfida deseori pe Noimann-cinicul. Uneori Însă, rolurile se inversau. Aceasta se Întâmpla Însă destul de rar. „Da”, răspunse Noimann-intransigentul, „femeia pentru mine e ca un șifonier, umplut cu rochii și alte marafeturi...” „La dumneavoastră am văzut costume...” „Dulapul meu nu-i o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
timpul și În numele acestor țeluri. Și atunci...? De asta eram atunci un susținător al mitului dionisiac, al rolului important deținut de acest mit În istorie. Dacă tot rescriem mereu istoria după logica noastră prezentă să introducem și acest mit care sfidează logica. Așa pentru a vedea ce rezultă! Adevărurile parțiale mă interesează cel mai mult. Ele sunt inatacabile În clipa istorică În care sunt emise și incluse În cele ulterioare. Exemplul cel mai la Îndemână ar fi cel cu „adevărul“ despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
bun amic cu Felix Gordean, care are amici la LAPD și la Procuratura Districtuală, și Niles e bun amic cu Dumnezeu știe cine de la LASD. — Și Niles? — A fost retras de la cazul nostru. I-am spus lui Poulson că te sfida mereu și că el te-a provocat. Cred că n-o să ai nici o problemă. Urmă o pauză. — Ești în regulă? Ai dormit? Visul îi revenea. Danny amortiză o împușcătură de-a LUI. — Da, am dormit. Jack, nu vreau ca Mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
lume“, replică ea. „Aha! Mulțumesc, ripos tez. Sunt încântată de acest compliment.“ — Nu pricep insinuarea. — Știi, la noi, în Franța, dacă te îmbraci îngrijit în seamnă că ești de dreapta ca orientare politică, iar pictorița respectivă, fiind de stânga, mă sfida. Dacă vrei să fii apre ciată trebuie să vii în pantaloni, pe cât posibil pătați de vopsele, și să ai părul vâlvoi, ca sub febra inspirației. M-am dus la Salonul de Pictură din Monaco gătită, nu „acoperită“. Imediat am fost
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
iar Vasluiul era locul celei mai mari Înfrângeri a sultanului. De aceea, ținuturile Bârladului trebuiau păzite atent și călcate apăsat. Vasluiul din iarna lui 1475 fusese un miracol. Dar acum, ocupația otomană era o realitate ce nu mai putea fi sfidată de nimeni. Turcii erau la Murgeni. Turcii erau la Vaslui. Până la urmă, Mahomed spălase rușinea lui Soliman. Armatele lui urcau pe Valea Siretului și pe Valea Bârladului, spre Cetatea de Scaun. Fără să fi dat o bătălie finală, Ștefan era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu poate păți nimic. Că o energie necunoscută, venită de departe, schimbă soarta acestui război. Că eu sunt parte din această minune. Numai că nu știu cum. - Vei afla... murmură Erina, uluită. - Călărețul acela... spune-mi ce face... - A trecut printre spahii. Sfidează vântul. - Cum arată? - Nu știu. E departe. Uniformă, turban. Nu... Își desface turbanul... o mătase lungă, albă se ridică și zboară pe aripile vântului... - Ce frumos ai spus... - Mă rog, poate va fi cândva fi un titlu de carte. Părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trupul ei senzual și simplist nu o doborau. Era totuși cât pe-aci să fie învinsă, crezuse că înstărirea ei moșierească e stadiul suprem și își cheltuise pentru ea toată seva; dar suflase vânt străin, și timpul nou, cinic, o sfidase cu ochii perverși pe care ea îi zugrăvise cu italianul, lui Mika-Le. Simțind primejdia, azvârlise pe Mika-Le, pe Doru, se descurcase din robia Prundenilor, dar rămăsese părăginită, era pe un punct mort. Și iată că, aproape să dispară, se refăcuse
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
când Mugalii, care veneau din nord, s-au stabilit aici să-și construiască monumente funerare, să picteze miniaturi și să viseze la noi și sângeroase posibilități de a purta războaie. Pentru cineva care ar putea să privească lumea de sus, sfidând legile gravitației, ca Indra Lal Roy, campionul zborului, Agra s-ar vedea ca o mișcare turbionară de pământ, un vârtej de cărămizi din noroi și nisip. Spre sud, această îngrămădire confuză de străzi sinuoase se oprește abrut în grilajul Cantonamentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
știe, dar nici nu vrea să-l vadă. Un spațiu larg, deschis, cu pereți înalți, perfect pentru întruniri publice. O săptămână în urmă. Umbrele după-amiezii se prelungesc asupra celor cincizeci de mii de oameni adunați să asculte o cuvântare care sfidează noua lege marțială proclamată de general. Intrarea a fost atât de îngustă, încât generalul n-a putut să-și introducă mașinile blindate, lucru care l-a iritat foarte tare, pentru că spera să folosească tunurile lor de mare calibru. Era al naibii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu brațele în jurul obiectul dorințelor sale, transportat pe stradă în spatele glorios al fetei. Mai apoi, după ce o va cunoaște mai bine pe miss Astarte Chapel, va începe să stabilească o schemă a zilei. În aparență, combinația de vitriol și caritate sfidează orice explicație. Este supărată? Iertătoare? Indiferentă? Sunt întrebări la care răspunde cam greu și poate chiar în această dificultate se întrezare esența, cel puțin în ceea ce-o privește pe Astarte. Îi place să-și țină curtezanii în așteptare, nelămuriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Îi face semne cântărețului, care-i trimite un sărut. — De fapt, ce căutăm aici? — Sărbătorim, Johnny. Și nu mă mai privi așa. Se hotărăsc să comande șampanie, iar el se luptă să-și învingă un presentiment. Parcă pentru a-l sfida, cântăreața începe un cântec trist: „De ce cred oamenii în același semn vechi? De ce cred oamenii în același semn vechi? Când aud un țipăt de bufniță, cineva moare, cu siguranță.“ Are accent american. În jurul lor englezi, americani cu vorbirea lor tărăgănată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lume“, replică ea. „Aha! Mulțumesc, ripos tez. Sunt încântată de acest compliment.“ — Nu pricep insinuarea. — Știi, la noi, în Franța, dacă te îmbraci îngrijit în seamnă că ești de dreapta ca orientare politică, iar pictorița respectivă, fiind de stânga, mă sfida. Dacă vrei să fii apre ciată trebuie să vii în pantaloni, pe cât posibil pătați de vopsele, și să ai părul vâlvoi, ca sub febra inspirației. M-am dus la Salonul de Pictură din Monaco gătită, nu „acoperită“. Imediat am fost
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
lansat un asalt asupra Cantonului și întreaga provincie a fost înfrântă. Având împreună douăzeci și șase de nave cu tunuri, britanicii și francezii, ajutați de americani - „observatori imparțiali“, zic ei - și de ruși, care s-au alăturat pentru jafuri, au sfidat-o pe Majestatea Voastră. Nu am o vedere completă asupra chipului soțului meu, dar îmi pot imagina expresia sa. — E împotriva clauzelor tratatului anterior ca ei să navigheze în amonte spre Peking, declară împăratul Hsien Feng pe un ton categoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
încă nu se liniștise după ploile verii timpurii. Cu valurile care șipoteau și negurile ce nu se puteau deosebi de ploaie, lumea părea a fi de un alb pur. Drumul era extraordinar de noroios, iar caii se stropiseră până la urechi. Sfidând, în tăcere, ploaia din noaptea trecută și starea drumului, întreaga armată se târa abătută, spre Sakamoto. În dreapta se afla țărmul lacului, în stânga, Muntele Hiei. Vântul, care sufla în jos de pe munte, zburlea pelerinele de paie ale oamenilor, făcându-i să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Mitsuhide. Mustrat de stăpânul său, Yojiro coborî, încă o dată, colina. Privi în jur, se rezemă vlăguit de trunchiul unui copac și ridică ochii spre stele. Un călăreț se apropie și se opri în fața lui. — Prieten sau dușman? strigă Yojiro, sfidându-l cu o lance pe care o folosea drept baston. — Prieten, răspunse omul, descălecând. Doar privindu-i mersul clătinat, Yojiro își dădu seama că era grav rănit. Se îndreptă spre el și-i oferi brațul. — Gyobu! spuse Yojiro, recunoscându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]