1,791 matches
-
Cam atât am reținut eu... Sunt mai multe amănunte aici, dar mai sunt și alte legende în care se vorbește cum a apărat Fecioara Maria muntele Athos de năvălitori de tot felul, și-a încheiat Mariana povestirea, plecându-și privirea sfioasă și vizibil obosită. Ceilalți copii încă o priveau în tăcere. La întâmplarea povestită se apropiaseră unii de alții, involuntar, pe nesimțite, astfel că formaseră un cerc strâns de trupuri în jurul Marianei și al lui Andrei. Erau impresionați. În ochii câtorva
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
foarte tânăr când am scris prima mea carte. Din fericire pentru mine, a stârnit atenția și diferite persoane au dorit să mă cunoască. Nu fără melancolie rătăcesc acum printre amintirile din lumea literară a Londrei, căreia i-am fost prezentat sfios, dar plin de dorințe și entuziasm. A trecut multă vreme de când o frecventam și dacă romanele care-i descriu ciudățeniile actuale sunt exacte atunci înseamnă că s-au schimbat multe în această lume. Chiar și locurile ei de întâlnire s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
strâns mâna dnei Strickland i-am spus că m-aș bucura foarte mult dacă aș putea-o ajuta în vreun fel. Mi-a zâmbit firav. — Îți mulțumesc foarte mult. Nu văd cum ar putea să mă ajute cineva. Fiind prea sfios să-mi exprim compătimirea, m-am întors către colonel ca să-mi iau rămas-bun. El nu mi-a strâns mâna pe care i-am întins-o. — Vin și eu. Dacă o iei în sus pe Victoria Street te însoțesc. — Perfect, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
atât de dureros încât acesta pleca jurând că n-o să-i mai vorbească în viața lui. Dar era la Strickland o forță solidă care-l atrăgea pe olandezul gras, în ciuda voinței lui, așa că se întorcea, gudurându-se ca un câine sfios, deși știa că singurul salut care avea să-l întâmpine avea să fie tocmai lovitura cea mai temută de el. Nu știu de ce mă suporta Strickland. Relațiile noastre aveau ceva ciudat. Într-o bună zi mi-a cerut să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe cineva cunoscut. M-a privit așa de nedumerită, de parcă-i vorbeam o limbă pe care n-o cunoștea. ― În acest caz ne întîlnim altundeva. De pildă la Șosea! S-a înseninat dintr-o dată. I-am surprins chiar un zâmbet sfios în colțul gurii. Mi-a spus pe un ton voios, degajat: ― M-da, la Șosea e mai convenabil. Mi-ar plăcea însă un loc retras. ― O, cunosc atâtea... Sânt tufișuri cu bănci într-adins ascunse. Sau mai bine într-o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mai rău. Sughițurile îmi scuturau trupul, iar pâraiele de lacrimi îmi inundaseră fața. Mi se păru că aud o voce alintătoare, ca printr-un perete de vată. ― Nu trebuie! E o nebunie! Pentru ce? Și spunând acestea, Mihaela îmi mângâia sfios părul, parcă s-ar fi temut să-l atingă ca să nu-mi ațâțe durerea. ― Lasă-mă, strigam printre suspine. Tu n-ai suflet! Nu meriți să te iubesc! O stâncă are mai multă simțire decât tine. ― Taci! Taci! În dezlănțuirea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mă bătu familiar pe umăr: ― Tâlharul, așa mândrețe de fată mai rar! Dacă aș fi dat, la vremea mea, de una la fel, tare mă tem că-mi punea popa pirostriile. Mihaela roși toată, până în vârful urechilor. ― Uite, Cosânzeana, ce sfioasă e! îți vine s-o mănânci ca pe o piersică și, fără altă explicație, Coleșiu o sărută familiar pe obraz. ― Să nu mi-o scoți din minți, unchiule, i-am spus în glumă. ― Lasă, nepoate, că ai scos-o dumneata
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
găsit-o pe Mihaela tot acolo unde o lăsasem. Nu se clintise din loc. Abia acum o apucase îndoiala: să meargă? Să nu meargă? ― Uite biletele! Hai, urcă în tren! Repede, că pleacă! ― Dar ce facem cu excursia? făcu ea sfios, cu jumătate de gură. ― O înlocuim cu alta. Renunțăm la munți în favoarea mării. Și vom fi singuri două săptămâni, de capul nostru. Alexa n-are de unde să știe că tu ai plecat în altă parte. Avalanșa mea de cuvinte o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
prin ridicolul la care mă expusesem, îmi muie ca prin farmec îndîrjirea. Am coborât scara încet, treaptă cu treaptă, și chiar, am avut poftă să râd puțin de ridicola întîmplare. Asta îmi produsese o destindere reconfortantă a nervilor. Am ciocănit sfios la ușa Mihaelei, adică exact invers de cum procedasem la etajul cu bucluc. Chiar Mihaela mi-a deschis fără să se arate surprinsă de vizita mea. Învăța pesemne, am văzut pe masă un vraf de cărți și caiete. (M-a mirat
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
dată tot cu ajutorul lacrimilor, am simțit și acum pașii ei care se apropiau șovăielnici, o mână care îmi mângâia părul. Apoi șoaptele ei îmi sunară în urechi, încet, ca o adiere! ― Taci... nu trebuie! Deși mina era gingașă iar șoaptele sfioase, în clipele acelea de crispare mi se părură monstruoase, sfidătoare, adevărate unelte de tortură. ― Lasă-mă! am strigat năbușit, dîndu-i la o parte mâna. Și continuam să plâng mai tare, mai înverșunat decât până atunci, de parcă aș fi fost într-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ochii ei. În expresia lor era ceva care aducea cu implorarea. Nu-mi venea să cred... Dumnezeule, o adusesem pe calea cea bună: "a mă ruga acum. I-am răspuns laconic: ― Bine, la revedere... ― ...pe mâine, la tine, a adăugat sfios parcă îmi fixa pentru întîia dată o întîlnire. De astă dată m-a copleșit o imensă bucurie. Am avut grijă să n-o dau pe față, păstrînd-o doar pentru mine. Zei îndurători, mâine are să vină Mihaela! Nu-mi spusese te
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ce avea de spus bunicul, ducându se să mute priponul vițelului care, de lacom ce era, a ros și rădăcina ierbii din pomăt. Pentru Magnolia, sfaturile bunicului erau precise. Cu toate acestea, se întreba: „Cu cât trece timpul, de ce devin sfioasă, de ce se schimbă ceva, în mine și cu mine?” Bunicul nu-și dădea seama ce anume, să stea de vorbă cu cineva, nu avea cu cine, atât cât știa el îi spunea dar nu era îndeajuns. Apoi cu el nu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
privirile în gol și conștient fiind de crima săvârșită. Era o crimă a sinelui său, o crimă ce nu putea fi pedepsită de nicio lege și care nu îl afecta decât numai pe el. Stătea strâns ghemuit într-un cotlon, sfios și cu capul sprijinit în palme, priveghind continuu toate cioburile acelea din jurul său, de parcă încremenise așa... Se uita amărât la ele și încă nu putea deloc să creadă că nu se mai pot lipi la loc, precum fuseseră. Și, de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
neabătut își făcu cele pregătitoare pentru marea clipă, fiindcă este știut: nu ai cum să faci un lucru, dacă nu creezi și condițiile de trebuință înfăptuirii lui; iar, atunci când, într-un sfârșit, totul fu terminat și meticulos verificat, se înfățișă sfios înaintea ștreangului, așa cum se înfățișează acuzatul în fața Curții cu Juri, sau câinele, în fața stăpânului cuprins de mânie, adică umil și fără să cuteze a-și ridica cumva privirea. Trecură, astfel, câteva clipe lungi. Dintr-odată, însă, îl înăbuși un val
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
părți ale sălii se deschideau șase uși, din care porneau tot atâtea coridoare lungi și pline dentuneric, care, la rândul lor, îl introduceau pe vizitator în odăile fiecărui nebun în parte. Victor intră pe coridorul potrivit și-l străbătu grăbit, sfios și plin de încordare, căci atmosfera generală devenea, la fiecare pas, tot mai lugubră și mai neprimitoare. Asta îi fu prilej de neplăcere adâncă, pentru că, în drumul său, văzu și un nenorocit care tocmai era în puterea unei crize de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
copleșitoare, lui Șerban îi treceau tot felul de gânduri prin cap, unele dintre ele fiind, poate, dintre cele mai interesante și mai puțin obișnuite: „Oare cum anume ar trebui să mă comport mai bine? S-ar cuveni doar să zâmbesc sfios, sau să mă arăt sobru și îndrăzneț, ca să dau impresia că sunt sigur pe mine?”, „Totuși, cu siguranță c-ar mai fi trebuit s-arunc măcar o privire în oglindă acasă, înainte de a veni în locul acesta straniu. Se știe doar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mai bine, fără să economisească din spațiu dintre cele patru scânduri. N-a renunțat nici la o părticică din dreptul ei, dar n-a luat o poză prea impertinentă, ca și cum nu s-ar mai teme de dojană. Fața ei era sfioasă, așa cum se cade să fie la o ocazie atât de solemnă. Boierul Barbu Pandele, dimpotrivă, a iubit cu furie viața. N-a făcut teorii, dar a sorbit din ea cum sorbi apa proaspătă după o zi de muncă pe căldură
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dușmani. În mod uimitor, era o femeie, soția unui vasal de-al său, care mânuia o halebardă. Cu toate că era în pragul morții, Nobumori își îngădui să trăiască emoția neașteptată care-l învăluise atât de brusc. „Femeia aceea este atât de sfioasă, încât, de obicei, nici nu îndrăznește să vorbească în fața bărbaților,“ își spuse el. Acum, însă, îl presa un lucru pe care-l avea de făcut și strigă spre inamici de la fereastra îngustă lângă care stătea: — Voi toți, cei care luptați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
răspunde la întrebările celor care se apropie de mormântul lui, unde vei avea poate și tu privilegiul de a-i auzi glasul. Bradamanta, uimită de aceste cuvinte și de ceea ce vedea, nu mai știa dacă era trează sau visa. Uluită, sfioasă ea a plecat ochii și s-a roșit ca macul la față. O, ce sunt eu pentru ca un profet atât de mare să-mi facă cinstea de a-mi vorbi! Totuși, cu nemărturisită bucurie ea a urmat-o pe preoteasă
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
bază de artă care ne era servită: muzichia durerilor de dinți și imaginea unui port care împodobea cortina ecranului pentru proiecția de filme, opera unui pictor complet lipsit de talent. A urmat actul plin de curaj al stewardeselor, fetele alea sfioase cu mina lor proaspătă. Dar schimbările bruște ale unghiului de zbor făceau ca pasărea să se lanseze într-un zbor mortal. Decolați din Londra, am fiert și ne-am cutremurați și am gonit. În fine, am pornit! am chiuit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
subțiri, albe. În plus, abordam o cravată lată, argintie, legată cu un sănătos nod Windsor. Eram în West Village, acolo unde străzile au nume. Bank Street arăta ca o bucățică din sentimentala Londră, cu grilaje negre și flori palide, îmbrățișând sfioasa gresie, chiar și boarea șoptită a ramurii și frunzei. În timp ce mergeam, am avut ocazia să văd un puști de culoare foarte elastic, cam de vârsta lui Felix sau poate ceva mai mare, alături de drăguța lui prietenă. Se întinse cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și de două femei mai tinere cu uniforme albastre, fără identitate și cu fețe de o sinceritate nedisimulată, care îi subliniau sau îi punctau vorbele cu un marș executat din fluier și tobă. „Nu e niciodată prea târziu“, spunea bătrânul sfios, cu modestie, ca unul din neîndurătorii portari ai lui Dumnezeu, „să vă schimbați“. Cu buze și ochi strânși înfrunta zeflemeaua mulțimii în trecere prin după-amiaza zilei, tinerii, străinii apatici te hainele lor lungi. „Nu e cazul“, spunea el, „să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
gaura de aerisire de la closet. Chiar că a fost tare, mi-am spus eu, în timp ce mâncam un măr în bucătărie și mă împleticeam pe linoleu, frângându-mi mâinile de durere. Doamne, și cum o să apară chestia asta?... La întoarcerea mea sfioasă în dormitor, Selina nu mi-a dăruit mai mult decât bătaia rece a genelor. Era în pat, sprijinită de tăblia acestuia, cu cearșaful tras bine până la subsuori, cu o revistă groasă în poală. — Îmi pare rău. Oh, cât de rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
clipa când Martina a deschis ușa. Iat-o plină de viață, cu un zâmbet care îi traversează toată fața... mai târziu am încercat să descopăr ce văzuse și cum o afectase. John Self întins pe burtă, cu un picior îndoit sfios, tulburat, dar jenat, în timp ce scotocea printr-un vraf de lucrări ale vechilor maeștri desfăcute ca un evantai. Oricum, iată ce a spus: — Te-am încuiat în casă. Unde e cheia pe care ți-am dat-o? Ești un tip greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
păr, volănașe la rochii, aș cum a fost înainte. Acum poartă pantaloni, pantaloni lungi. — Deci, ce mai face marele magnat al filmelor? spuse ea. — Binișor. — Arăți groaznic. — Nu mai spune. — Spune-i salut lui John, zise Alec, în timp ce Mandolina venea sfioasă spre noi. Ținea în mână o umbrelă ruptă. — Salut, vrei s-o repari? E nouă, spuse ea și îmi întinse obiectul stricat. Acum am zece ani. Fetele știu întotdeauna că sunt fete chiar de la început, dar, după câte se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]