6,584 matches
-
cu ’Pl ’emón"h, respectiv cu ’Pl șmeholelek"ț și cu YHWH. Dar metaforă stâncii pentru Dumnezeu ca sprijin și ocrotitor abundă în psalmi și în alte texte poetice similare, Țór fiind adesea însoțit de pronumele sufix de persoana I singular, sau, în mustrările profeților, de pronumele de persoana a II-a: ‚ay YHWH ó->"rók Țór... (Ps 18/17,47a = 2Sam 22,47a; cf. Ps 28/27,1): „Să trăiască Domnul, binecuvântata fie Stâncă mea...” (t.n.) YHWH Țór we
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
îmbracă o mare varietate de forme gramaticale. Numele revelat, YHWH, care este și cel mai frecvent, are forma de verb la imperfect, iar înlocuitorul sau, ’A:Än"y, este un substantiv la plural însoțit de pronumele sufix de persoana I singular. Numele generice sunt și ele variate: substantive la singular (’Pl, ’Eloah, Šaddai), la plural (’Elohm), adjective substantivizate (‘ElyÄn - aram. ‘Ill"i’"). Restul numelor pot fi clasificate gramatical după cum urmează: - substantive (10): ƒ"z"q (3.1.7.3.), ’A
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
YHWH, care este și cel mai frecvent, are forma de verb la imperfect, iar înlocuitorul sau, ’A:Än"y, este un substantiv la plural însoțit de pronumele sufix de persoana I singular. Numele generice sunt și ele variate: substantive la singular (’Pl, ’Eloah, Šaddai), la plural (’Elohm), adjective substantivizate (‘ElyÄn - aram. ‘Ill"i’"). Restul numelor pot fi clasificate gramatical după cum urmează: - substantive (10): ƒ"z"q (3.1.7.3.), ’A:Än (3.1.8.1.), mélek (3.1.8
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
colț întunecat al pământului...” (Is 45,19). 4.3.2. al-B"q (2.1.3.2.), deși este în toate listele tradiționale, nu se află ca atare în Coran, ci sub formă de verb la imperfect, persoana a III-a singular (yabq"). Ideea existenței neschimbătoare a lui Dumnezeu, a dăinuirii lui infinite este exprimată și în Biblie, de pildă în Psalmul 102/101,27: „Ele (i.e. cerurile și pământul) vor pieri, dar Tu rămâi și toate că un veșmânt se învechesc
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
învechesc și ca pe o haină ce o schimbi le vei schimba; dar Tu același ești și anii tăi nu se sfârșesc.” (t.n.) Și aici este nu un nume, ci un verb la imperfect, la persoana a II-a singular: Öa‘amo: (litt. „stai în picioare”) având în context același sens că și yabq". Însă de la acest verb nimeni nu a derivat un nume divin. 4.3.3. al-Mutakabbir (2.1.5.7.). E dificil de comparat din pricina faptului că
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
bilanț la valoarea de intenție. Teoria intenției are la bază principiul entității economice, principiu care consideră entitatea ca fiind autonomă, cu un patrimoniu propriu distinct de cel al proprietarilor săi. La timpul prezent, teoria intenției este o teorie prin excelență singulară, ea aparține numai Și numai autorului, care indiferent de recunoaștere sau nerecunoaștere, prețuire sau neprețuire, vrând/nevrând provoacă gândirea contabilă la ebuliție Și controversă, precum Și la tratarea evaluării contabile ca un mariaj între costul istoric, valoarea justă Și valoarea de
Evaluarea în contabilitate: teorie și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
organizației: organizația își fixează un set de valori de bază pentru structurarea unei filosofii proprii. Este probabil ca această filosofie să fie partea cea mai stabilă în timp a organizației, chiar dacă organizația schimbă industriile sau ariile geografice de interes. Competențele singulare reprezintă abilitățile care conferă organizației un avantaj durabil față de competitori. Pentru marea majoritate a organizațiilor, definirea și/sau identificarea competențelor singulare sunt dificile ori chiar imposibile, din cauza faptului că, uneori, aceste competențe nu există. 4. Definirea poziției dezirabile a afacerii
Practici de management strategic. Metode și studii de caz by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
fie partea cea mai stabilă în timp a organizației, chiar dacă organizația schimbă industriile sau ariile geografice de interes. Competențele singulare reprezintă abilitățile care conferă organizației un avantaj durabil față de competitori. Pentru marea majoritate a organizațiilor, definirea și/sau identificarea competențelor singulare sunt dificile ori chiar imposibile, din cauza faptului că, uneori, aceste competențe nu există. 4. Definirea poziției dezirabile a afacerii: poziția-țintă a fiecărei afaceri a organizației trebuie proiectată în orizontul de timp fixat cu referire la aceleași elemente ca la punctul
Practici de management strategic. Metode și studii de caz by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
Aristotel este diferită: e o mișcare care, pornind din adâncurile lui bios apolaustikos nu se ridică până la înălțimea lui bios teoretikos decât pentru a coborî și a se întoarce din nou către pământ și către realizare, către acțiune, către lucrurile singulare și contingente. Iar plurivocitatea binelui - faptul că binele, scopul către care tinde omul, nu e o idee necesară și eternă care ar fi deja aici, ci ceva diseminat în concepții deosebite asupra fericirii - presupune o generalitate care nu va putea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dominantele natură (ereditate) sau mediu, ci ca produs firesc al interacțiunii lor. Forța, principiul dezvoltării, stă în mod egal în natură și mediu, chiar dacă ele par surse independente una de alta. În absența interacțiunilor, dezvoltare nu există. Nici una, în mod singular, nu poate produce sau schimba calitatea dezvoltării. În cadrul acestui model se înscriu patru contribuții teoretice fundamentale: psihanaliza Ă S. Freud (1856-1939), constructivismul genetic Ă J. Piaget (189 6-1980), construcția persoanei Ă H. Wallon (1879-1962) și L.S. Vîgotski (1896-1934), cu perspectiva
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
este pe deplin înțeleasă decât atunci când e prelucrată și interpretată prin intermediul proceselor cognitive (Lazarus, 1991; Runco, 1994c). 5 Problema criteriului ca factor destabilizator al cercetării creativității a fost dezbătută o lungă perioadă de timp (Shapiro, 1970). Trebuie să evidențiem prezența singularului, și nu a problemei criteriilor, care se pune în definițiile actuale ale sindromului creativ. 6 Unul dintre aspectele interesante ale cercetării creativității îl reprezintă creațiile ca modalitate de intervenție. În majoritatea cercetărilor descrise în capitolul de față, creativitatea era factorul
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
măsură mai amplă și mai judicioasă? Cum abordăm problema obiectivității - mai ales dacă obligăm cercetătorul să fie absorbit de universul creatorului studiat? La aceste întrebări putem oferi numeroase răspunsuri. În primul rând, se poate considera că preocuparea față de un caz singular la latitudinea și în profunzimea necesare unei abordări adecvate este o cauză pierdută în comparație cu alte abordări limitate și aride. Nu putem empatiza cu o asemenea poziție. Dimpotrivă, avem speranța că vom ajunge la o sinteză riguroasă prin utilizarea concertată a
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Adepții români ai eugeniei și-au investit eforturile nu doar În sensul restructurării statului, ci și pentru remodelarea rolurilor și ierarhiilor sociale. La baza viziunii lor a stat ideea Întâietății intereselor colective asupra celor individuale. Rolul social al unui individ singular era, de aceea, Întotdeauna intrinsec legat de interese biosociale superioare. Accentul pus pe Întâietatea comunității În raport cu individul nu reprezenta Însă o Încercare de a recupera o formă de organizare socială care reușise În trecut să ofere siguranță. Dimpotrivă, principiul interesului
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
sta la postul ei, cu convingerea că este imperios trebuincioasă, pentru a Învia tradițiile În sufletele plăpânde ale fiilor ei52. Același discurs plin de pasiune conține Însă și limitele emancipării femeilor. În primul rând, esențializează rolurile sociale ale femeilor, folosind singularul atunci când se referă la toate femeile din România. În plus, definiția responsabilității morale față de generațiile viitoare are În vedere exclusiv fiii acestor păzitoare morale și exclude astfel, implicit, potențialele datorii față de asigurarea unei mai bune educații pentru fiice, În vederea asumării
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
elitismului. De fapt, în acest caz, Le Petit Robert este reflectarea concepțiilor celor mai răspândite în epoca noastră. Este suficient să citim ziarele sau să ascultăm conversațiile din jurul nostru pentru a ne convinge de acest lucru. Termenul elită, utilizat la singular sau la plural, și derivații săi elitist, elitism sunt întrebuințați cel mai adesea cu scopul de a dezaproba sau de a respinge. Giovanni Busino (1992, p. 4) afirmă: „sunt tot atâtea cuvinte încărcate cu conotații negative, depreciative chiar”. În zilele
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Giovanni Busino (1988 și 1992), căruia i se datorează și ediția de opere complete ale lui Vilfredo Pareto. Problema majoră care a făcut obiectul a numeroase controverse este cea a omogenității sau a eterogenității clasei conducătoare. Din această perspectivă, întrebuințarea singularului sau a pluralului - elită sau elite - nu ne-a fost nici pe departe indiferentă ascpect pe care îl vom pune în discuție în primul capitol. Elita, în calitatea ei de clasă conducătoare, va fi prezentată sub diferite aspecte în capitolul
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
societăților globale în privința rolului de clasă conducătoare, elita dobândește un maximum de pertinență. Selecția, reproducerea și circulația elitelor vor fi abordate în capitolul 5. CAPITOLUL 1 O ÎNTREBARE CLASICĂ: ELITA SAU ELITELE? Termenul elită este utilizat în mod curent la singular sau la plural. Astfel, se va vorbi despre „elita națiunii” sau despre „elitele care ne guvernează”. Va fi evocată elita militară sau cea din domeniul sportului. În schimb, va fi menționată necesitatea de „a forma elitele” și se va vorbi
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
sportului. În schimb, va fi menționată necesitatea de „a forma elitele” și se va vorbi despre „elitele locale”. Aceste câteva expresii pe care oricare dintre noi le poate identifica zilnic în mass-media reflectă polisemia unui termen care vehiculează sensuri distincte. Singularul și pluralul se suprapun frecvent - dar nu întotdeauna - unei distincții între excelență și preeminență. A vorbi despre elită la singular înseamnă a-i diferenția pe cei mai buni dintr-un anumit domeniu de activitate de indivizii obișnuiți, adică de toți
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
expresii pe care oricare dintre noi le poate identifica zilnic în mass-media reflectă polisemia unui termen care vehiculează sensuri distincte. Singularul și pluralul se suprapun frecvent - dar nu întotdeauna - unei distincții între excelență și preeminență. A vorbi despre elită la singular înseamnă a-i diferenția pe cei mai buni dintr-un anumit domeniu de activitate de indivizii obișnuiți, adică de toți cei care, fără a fi lipsiți de anumite talente, nu se deosebesc cu nimic de masa largă a semenilor. Concepția
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Concepția subiacentă este cea a unei opoziții dihotomice mai mult sau mai puțin precise dintre masă și cei care ies în evidență din mulțime. Domeniul de activitate despre care este vorba îl constituie foarte adesea gestionarea problemelor publice. Așadar, la singular, termenul elită va fi în mod frecvent sinonim cu elita conducătoare sau cu elita guvernamentală. După caz, el va desemna mediile guvernamentale, autoritatea administrativă, clasa politică sau, într-un sens mai larg, pe toți cei despre care avem impresia, pe
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
sensurile termenului elită, într-o formulă lapidară care să le exprime pe toate. Dubla concepție paretiană Vilfredo Pareto (1848-1923) este unul dintre sociologii care au evidențiat în modul cel mai clar imposibilitatea de a face o alegere între utilizarea la singular sau la plural a termenului elită. Este și ceea ce menționează Boudon și Bourricaud în Dictionnaire critique de la sociologie la rubrica intitulată semnificativ „Elite (s)” (pp. 213-220). De fapt, Pareto pleca de la două definiții distincte ale elitei: o definiție cu caracter
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
s)” (pp. 213-220). De fapt, Pareto pleca de la două definiții distincte ale elitei: o definiție cu caracter general ce reclamă pluralul și una cu o aplicație mai restrânsă, ducând la noțiunea de elită conducătoare, care se potrivește mai bine cu singularul. Aceste două definiții apar atât în Les Systèmes socialistes, cât și în Traité de sociologie générale (1916) și nu există nici o schimbare de concepție între aceste două lucrări majore, contrar celor sugerate de Bottomore (1964, p. 2). Cel mult, în
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
elita să fie împărțită în două: „cei care, direct sau indirect, joacă un rol notabil în guvernare; ei constituie «elita guvernamentală». Restul va forma elita neguvernamentală” (ibidem, § 2032). Această a doua definiție a elitei, care se potrivește bine cu folosirea singularului, este clar pluridimensională și vedem conturându-se în cadrul ei și alte criterii decât cele ale excelenței. Dar tot din această perspectivă diferitele criterii se combină între ele. Putem trasa, spune Pareto, curba de distribuire a oamenilor... ...dispuși în straturi, după
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
trecut de la un sector de activitate la altul, păstrându-și astfel poziții preeminente într-un sistem transformat, cu condiția adoptării altor „reguli ale jocului”. Vom reveni la toate acestea într-un capitol ulterior. Elitele ca minorități Fie că optăm pentru singular, fie pentru plural, termenul elită se referă tot la grupuri minoritare. Oricare ar fi criteriul de identificare adoptat (profesional, cultural, religios, lingvistic), o elită nu este identificabilă ca atare decât prin comparație cu o categorie majoritară, ce constituie non-elita. Așadar
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
a-l pune în practică. Totuși, birocratizarea constituie ea însăși sursa unei opacități de natură să descurajeze implicarea celor mulți în gestionarea problemelor publice. În ciuda legăturii care se poate stabili între cei doi termeni ai concepției paretiene, ezitările între folosirea singularului sau a pluralului (elită sau elite) tind să se traducă printr-o explozie a obiectului. În această privință, John Scott face distincție între teoreticienii așa-ziși „elitiști” (noi îi vom numi unitariști, pentru a evita confuzia cu normativiștii), a căror
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]