3,912 matches
-
apărut și Jacqui, bălăngănindu-se. Purta o rochie foarte scurtă de blugi, avea părul blond prins într-o coadă de cal și își ascunsese ochii roșii de plâns în spatele unor ochelari enormi Gucci. Arăta grozav. —E un tip foarte, foarte sinistru, am zis, în loc de salut. Are o mașină idioată și sunt sigură că se dă cu rimel. Dar au trecut mai mult de șase luni de când ne-am despărțit. De ce sunt atât de afectată? Nici măcar nu mă mai gândisem la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
gardurile unor traficanți de droguri și de carne vie, și asta nu le face cu nimic mai incitante. Un gard ud rămâne un gard ud. Bun-venit înapoi la mustață. Am oprit în fața unui club de biliard cu o lumină portocalie sinistră. Colin m-a condus în spate, la un separeu, unde materialul portocaliu se vedea ieșind din scaun. De ce nu pot capii mafiei să își facă veacul în locuri drăguțe, cum ar fi Ice Bar de la Four Seasons? În separeu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
seamă bietul Brandon, cel fără talent la legănat. Asta vreau, a zis Claude autoritar și s-a lansat într-o demonstrație: legănându-se pe vârful degetelor, răsucindu-se pe călcâie, făcând șpagatul în aer, și având tot timpul un zâmbet sinistru, artificial. A încheiat, aplecându-se cu prefăcută umilință până la podea, cu brațele întinse ca niște aripi de avion în spatele său... —Scuză-mă, s-a auzit o voce. Ai venit pentru spiritism? Mi-am răsucit capul. Un tip tânăr, probabil pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
În urma lui Mackenzie venea greoi un tip solid - într-un costum de antreprenor de pompe funebre și cu o față albă-verzuie. —Ăsta e Fred Strigoiul, a șoptit Nicholas. Vino, hai să ajutăm la aranjarea camerei. Leisl a pus niște muzică sinistră de violoncel la un casetofon și aprindea lumânări când a început să „curgă“ lumea. Veniseră și o tânără rotundă la față, care era probabil mai mică decât mine, dar arăta ca și cum abandonase orice speranță, un domn mai în vârstă, scund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
la restaurant cu „fetele“: alte trei femei, toate cam de-o vârstă cu ea, poate căsătorite și ele cu capi mafioți? Poșete Dior, din acelea în romburi, cu lanțuri de aur pe post de curea, cu adevărat crimă și pedeapsă. Sinistre. Iar a trebuit să stau pe-afară ca un vagabond, uitându-mă pe fereastră și, de data asta, cineva a încercat să cumpere metadonă de la mine. Nici urmă de Racey O’Grady însă. Ca să mă asigur, am intrat sub pretextul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cortine Candy Grrrl erau prea lungi să încapă în mașină. O să facem cancer la plămâni până ajungem acolo, a remarcat Teenie. Ai văzut vreodată cum arată plămânii unui fumător? — Nu. — Oh, grozav! Cu poftă s-a pus pe o descriere sinistră până când șoferul - un domn solid cu degetele îngălbenite ale unui iubitor de nicotină - a zis: Puteți să tăceți, vă rog? Nu mă simt foarte bine. Era trecut de nouă când am ajuns la Harbor Inn. Mai întâi a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
hrănindu-se unul pe celălalt. Singura persoană care nu era fascinată era Gaz și asta era probabil pentru că, noapte de noapte, asista la acest spectacol în propriul lui apartament. Rătăcea printre noi, purtând o borsetuță de piele cu un aspect sinistru; știam ce are acolo. —Anna, a zis, pot să te ajut să-ți depășești suferința. Învăț acupunctura! A deschis borseta lăsând să se vadă o mulțime de ace. —Știu care puncte pot să stimuleze liniștea sufletească. —E foarte drăguț. Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
obținusem o altă slujbă. Era și mai puțin încântată că o luam pe Teenie cu mine. Cealaltă asistentă a mea era o tânără vioaie pe nume Hannah - o furasem celor de la Warpo și o salvasem de la o viață de ținute sinistre. Recunoștința pe care mi-o purta avea să fie garanția loialității ei. Pe 29 ianuarie, numărul din martie al revistei Harpers a ajuns la chioșcuri și pe loc munca noastră a atins cote nebunești. Am ieșit la lumină, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
regulă să iubești și alți oameni. Și, când o s-o faci, o să mă bucur pentru tine. N-o să fii gelos? — Nu. Și nu va fi ca și cum m-ai pierdut. O să fiu în continuare lângă tine. Dar nu într-un mod sinistru. O să mai vii să mă vezi? —Nu ca acum. Dar uită-te după semne. —Ce semne? — O să le vezi dacă le cauți. Nu pot să-mi închipui că aș putea iubi pe altcineva în afară de tine. — Dar o s-o faci. —De unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
unuia dintre oameni, care azvârli peste Mariam o țesătură grosolană de culoare pământie. — Sora ta e bolnavă. Trebuie s-o luăm de aici. Am încercat să mă așez între ei; m-au dat la o parte cu duritate. Astfel că sinistrul cortegiu o porni la drum. La capătul fundăturii, se adunseră destui gură-cască. Am strigat, am amenințat, am gesticulat. Dar Warda a venit după mine, imploratoare: — Întoarce-te acasă, pentru Dumnezeu! Nu trebuie să ațâțăm toți vecinii. Sora ta ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dispărând în întunericul pădurii. Sângele acela, de un roșu aprins, fusese vărsat de puțin timp. Valerius duse calul lângă un copac și legă frâul de o creangă, apoi își chemă câinele cu un fluierat. Pas cu pas, urmări dâra aceea sinistră care se pierdea printre copaci. Nu putea să uite că era medic, chirurg. Sângele acela însemna nu doar moarte, ci și răni, suferință. Își duse mâna la traistă; poate că prezența lui era necesară pentru a vindeca, pentru a alina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înconjurați de dușmani, se lipiră cu spatele de trunchiul unui copac, umăr lângă umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de sabie tăie fața unuia dintre ei de la o ureche la cealaltă, descoperindu-i toți dinții, într-un rânjet sinistru. Celui de-al doilea îi smulseră armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând să scape. Scoase un strigăt animalic când lama celtului celui înalt i se afundă în stomac. Gigantul lovi încă o dată, și capul soldatului fu despărțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Se rezemă iar de perete. — Skorpius e feroce. E un munte de om, dar e foarte agil. Nu poate fi învins. Este cel mai faimos rețiar din întregul Imperiu, iar acum îi aparține lui Vitellius. Skorpius. Numele avea o rezonanță sinistră. Skorpius, se gândi Valerius înfiorându-se. Ce anume îi spunea numele acela? Încercă zadarnic să-și amintească. Încet-încet, se liniști, dar într-un colț al memoriei lui era ceva ca o prevestire. Îl abătu de la gândurile sale glasul amuzat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Taina ne-a fost dezvăluită: acum împăratul poate fi ales și de legiuni. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Galba, adu-ți aminte. — Galba, suspină legatul. Galba nu se dovedește un împărat demn. De la Roma am primit vești sinistre... Poporul și Senatul îi cer un succesor. — Știu, exclamă Antonius încruntat. Galba l-ar vrea pe Piso, urmașul lui Crassus și al lui Pompeius, nobil așadar, tânăr și de o moralitate neîndoielnică. Dar Piso, adăugă indignat, Piso nu e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
simțeam că m-am cufundat undeva, din ce în ce mai jos... Tocmai când mi se părea că m-am distrus pe mine însumi, am văzut în spatele dușmanilor împotriva cărora luptam cu furia unui uragan... așa, deodată, am văzut înaintând spre mine o siluetă sinistră... Un om. Purta o toga praetexta și niște păsări ciudate se roteau deasupra capului său. Nu puteam să-i văd chipul, căci era ascuns de mantie. Când a ajuns în fața mea, și l-a descoperit: era un chip cinic, puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se întoarse și privi în jur. Spera să-l vadă pe Errius, să-i întâlnească privirea prietenoasă, însă îl văzu doar pe oficiantul care dispărea printre siluetele nemișcate de pe bănci, toate la fel, cu chipurile acoperite de măști identice, strălucind sinistru în penumbră. Măști de corb și de leu. Fantele din dreptul ochilor lor lăsau să se vadă doar niște priviri indescifrabile. Simți bătăile puternice ale unei inimi chiar sub picioarele lui și auzi din nou răsuflarea grea, asemenea fluxului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
hățuri și să facă mari sforțări ca să-l țină, fiindcă se ridica speriat pe picioarele dinapoi. Prevestirea unor întâmplări îngrozitoare părea să zdruncine lumea chiar sub ochii lui. Pe lângă el trecură în galop, aproape fără să atingă pământul, trei călăreți, siniștri în mantiile lor negre, care dispărură în pădure. În spatele lor veneau trei femei înveșmântate în alb, care zburau prin aer, duse de vânt. În cele din urmă, se arătă Ausper, care ridică un deget descărnat și, fără să rostească un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius îl văzu pe acesta dând înapoi câțiva pași și căzând în nisip. Se ridică însă rapid și se repezi asupra uriașului, atacându-l la cap cu scutul ridicat. În liniștea amfiteatrului, impactul marginii scutului cu țeasta lui Skorpius răsună sinistru. Uriașul abia dacă se clătină. Pe gură îi țâșni un șuvoi de sânge, care i se prelinse pe piept. — Salix! strigă entuziasmat Valerius, ridicându-se. — Pe Marte, s-a terminat deja? gemu grăsanul. Dar Skorpius înainta spre secutor ca și cum nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Și ce dacă mă ura? răspunse Calvia fără să zâmbească. Și Galba mă ura. Amândoi au avut o moarte tragică: primul a fost ucis de al doilea, iar al doilea s-a sinucis pentru că a apărut un al treilea împărat, sinistru, pe scena vieții noastre - zâmbi ironic. Mă întreb ce sfârșit va avea un om ca Vitellius. Prezicătoarea mea spune că destinul lui e pătat de sânge. La fel zice și augurul meu chaldeean. De altfel, ce altceva i s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l biciuim până la sânge, așa cum facem cu cei care nu se supun ordinelor noastre... Nu putem nici măcar să-l aruncăm în groapa lui Hercules. Îl observa pe Manteus cu un surâs ambiguu, știind că Valerius se bucura de o protecție sinistră. — Ce ne facem noi cu omul ăsta, pe care Vitellius îl vrea mort, dar numai în arenă? Cum îi putem învinge trufia, dacă nu putem recurge la metodele noastre? — Continuați antrenamentul, răspunse Manteus liniștit. Iar pe el aduceți-l la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a rețiarilor, se năpusti asupra secutor-ului, încercând să-l doboare. Valerius câmtă să evite lovitura, dar era prea târziu. Impactul fu atât de violent, încât zgomotul armelor din metal și lemn și al celor două trupuri care se înfruntau răsună sinistru în toată arena. Se prăbușiră amândoi. Cu sângele amestecându-li-se, se luptau acum corp la corp. Se ridicară, apoi căzură, amețiți, la fel de îndârjiți, dar tot mai epuizați. Se ridicară și se prăbușiră din nou. Se ridicară iar în nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Nu ți-am zis să nu-l pui pe Skorpius să lupte cu Orpheus? Ăsta era cel mai important lucru... Dar tu ai vrut ca ei doi să lupte... Ai vrut moartea lui Orpheus! Clătină din cap, cu un zâmbet sinistru, și își continuă drumul. Vitellius îl urmă șchiopătând. Nu înțelegea de ce mergea în urma lui Ausper, în loc să fugă la Tarracina. Se sprijinea cu o mână de umărul lui Listarius, iar cu cealaltă de umărul cofetarului. Îl striga pe Ausper, rugându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
luă la fugă, încercând să-l ajungă din urmă pe Vitellius, dar mulți i-o luară înainte, tăindu-i calea. Toți voiau să-l prindă pe împăratul înlăturat de la putere, care dusese poporul la ruină. Se strânseră în jurul siluetei înalte, sinistre, și-i smulseră mantia neagră. Îi recunoscură imediat chipul, pentru că îl văzuseră de nenumărate ori, nu doar la Ludi, ci și la adunări, pe străzi, la ceremoniile publice, căci Vitellius voise să-l imite pe marele Augustus, potrivit căruia conducătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
m-a parcat în micul dormitor aromat Stând în ușă, cu mâinile în șolduri, mi-a ordonat să mă întind pe pat, ca pentru un consult medical. Da, exact cu așa ceva semăna: cu o teribil de îngrozitoare, mult amânată și sinistru de elegantă vizită la un ginecolog. De ce nu te faci mai comod? spuse ea, cu o nuanță de indignare batjocoritoare în glas. M-am afundat ascultător, încă un centimetru sau doi, în perna densă și pufoasă. — Nu, scoate-ți halatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
tu în horă. Am condus-o pe Martina acasă, pe jos, după care amândoi l-am plimbat pe Shadow. Momentul de beție vrăjită se risipise și eu redevenisem ceea ce fusesem dintotdeauna, savurând sărutul de noapte bună și vreo două aluzii sinistre înainte să mă întorc la hotel. Bombardat cu impresiile furnizate de simțuri, cu fața licărind în timp ce își regiza preocupat filmul ultrarapid, Shadow încerca limita lesei, ca și alte limite ale mirosului, văzului și auzului. Apoi câinele s-a oprit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]