9,106 matches
-
insistă Raj. Eram prin rogozul din jurul iazului și am dat peste tine mort, aproape putred. Altceva nu ți-ai găsit să visezi?! Mă sperii și pe mine! Parcă ți-a ieșit o broască din gură și atunci am răcnit de spaimă. Cruce de aur și treacă noaptea, spune Raj îngrijorat. Eu zic să nu te mai duci azi la furat pește. Dar am sculele lăsate în iaz și o să mi le găsească. Și ce? Vom face noi altele. Ar cam fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
miră și țipă ca la stadion. Avionul pleacă pe nu știu unde și deodată apare ca un monstru care se repede spre grătar. Și vine și vine și duduie ca și cum s-ar afla în prăbușire. Lumea țipă, aleargă disperată și înnebunește de spaimă. Romeo rămîne împietrit pe scaunul său, conștient că este ținta prăbușirii. Vuuuum! trece bondarul pe la 10 m înălțime și imediat urcă la cer. Încă o dată, se roagă Dinu. Nu pot, am făcut-o de oaie rău. Încă 15.00 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
naibii, ce vrei? Zece, mor dacă..., zece lei. Pentru băutură, da? Ei bine, crăpi dracului, eu pentru băutură nu dau! Îmi este tare rău... Mă omor... Dar crăpi dracului, ieși afară! Dobrilă nu vrea să iasă. O disperare transformată în spaimă de moarte îl schiminosește la față. Măcar cinci lei, insistă omul cu speranța înecatului. Ieși afară, dracului! Talabă îl înșfacă și-i face vînt afară. Închide ușa nervos și puțin gîfîind. Mai adaugă pentru sine: Ce bețivan! Nu-și poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
la sută și așa ceva în alta parte nu există. Fătuca asta, adică Rodica, era lucru fin de tot și doar cei cu o exagerată "dare de mînă" aveau acces la niște chestii pe care nu pot să le spun. Parșivu, spaima cuțitarilor, pistolarilor, ninjiștilor și parșivilor, a căzut lat, inert ca un tăbîltoc, în plasa drăcoaicei Rodica. Hai cu mine la Soare Apune, o ruga Ceaun cu o voce seacă, ieșită dintr-o gură uscată. Și mama? Doamne, s-o las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mai mult decât o determinare a stării de rugăciune. În acel portret, roua, la lumina blițului unui aparat foto, la lumina brichetei noaptea, la lumina zorilor strecurați printre bețele de răsărită, proiecta relativul într-un concret fără limite. Neliniște, curiozitate, spaimă, senzație, emoție, extaz! Lacătul lăzii de metal în care taică-său ținea comoara despuiată ceda la prima atingere. Inima, cât un purice. Între înger și demon, Dumnezeu nu a tras hotar, ci doar a lăsat o dâră de lumină să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
întru atâta, încât, la un moment dat, constați că stăpânești prea multă nemărginire pentru un om atât de îngust și iarăși îți vine de om sigur, și iarăși ți se face de semn în podul palmei. Ora 5, frig, întuneric, spaimă. La ușa dormitorului, 40 de papuci aliniați pe două rânduri, doi câte doi, așteptau porția de libertate. Dimineața, roua felinarelor se imprima pe talpa bocancilor. În căptușeala hainelor, pe verticală, creșteau dungi simetrice. Deșteptarea, tilicari! Putorilor, la înviorare! Futu-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
câteva fante vineții, violete, verzui și iarăși întuneric. A încercat să găsească un sprijin, mozaicul i-a fugit de sub picioare, a căzut din nou, și-a spart și cealaltă tâmplă, sângele i-a acoperit obrazul. Lumina, o dâră roșie, pulsa spaimă în fiecare strop: Dacă gustul morții este sărat, cum poate fi inima? Plutește într-o ocnă lichidă ghemotocul de carne, plutește precum trupul înecatului adus la țărm, fără mine. Inima nu se domolește nici în zbor, nici în cuib, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cum se uită la mine! Ce-i cu fața asta de îndrăgostită? Te-a pălit astenia, te descompui, fetițo, te descompui? Am irosit orzul pe gâște anul aceasta! Hai, ieși, du-te și dă cu apă pe față! Doamna Loghin, spaima liceului Ibrăileanu, o babă acră, obeză, încruntată, stresată, nemulțumită. Blestemată femeie. Era trecut de 11. Cabinetul medical, închis; în parcul școlii, toate băncile ocupate; în curte, proful de sport verifica numerele matricolelor; la poartă, bătrânul armean, obosit, capul plecat, barba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
perechi, două câte două, patru câte patru. Întunericul suprapunea incubatoare până în cer. Prin fereastră, Petru nu a reușea să o zărească. Din dreptul magaziei s-a auzit un foșnet, cineva era ascuns în penumbră. Speriată, s-a prăbușit în pat. Spaima deschide ochii, spaima închide ochii, palmele se vor gratii, zidul, munte înalt, cu fața la perete. Genia refuza întunericul. Vru să se ascundă, să țipe, să lovească, să șteargă, dar holograma bătrânului se proiecta în toate ungherele, transparența sufoca în fiecare particulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
două, patru câte patru. Întunericul suprapunea incubatoare până în cer. Prin fereastră, Petru nu a reușea să o zărească. Din dreptul magaziei s-a auzit un foșnet, cineva era ascuns în penumbră. Speriată, s-a prăbușit în pat. Spaima deschide ochii, spaima închide ochii, palmele se vor gratii, zidul, munte înalt, cu fața la perete. Genia refuza întunericul. Vru să se ascundă, să țipe, să lovească, să șteargă, dar holograma bătrânului se proiecta în toate ungherele, transparența sufoca în fiecare particulă de oxigen, respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu mai doare, amețește; amețeala se stinge repede, creierul se obișnuiește și cu sânge subțire. Frigul se transformă el însuși în cămașă, mai întâi îl simțim ca amorțeală a sângelui, frigul ne îmbracă în propria-i piele. Frica încape toată spaima de a fi parte dintr-o secundă. Când te îmbraci cu frigul, ce tremur te mai poate zdruncina? Când te hrănești cu foame, de saț și de poftă nimic nu ține mai mult. Teama de foame este peste frica de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
210 deportați în Balta Brăilei, 13 împușcați pe timpul hărțuirilor din munții Nehoiului, 4 îngropați de vii pe valea Milcovului.) Tovarășul a ieșit la pensie, partidul a avut grijă să-l dosească de mânia nepoților lui Sterian, banditul ce a băgat spaima prin anii '60 în toată miliția județului. Frica înnoda vipușca. Huliganii erau un fel de haiduci moderni, își făceau de cap prin masivul Podul Călăului. Revoluția a descătușat ura, iar mândria că sunt urmașii celui mai de temut partizan din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-și privească ceasul. Primești moartea, primești viața atât cât te lasă inima; edenul, genunea, casa bonusuri pentru un exercițiu al răbdărilor irepetabile. Genia, marginile sunt perceptibile doar atunci când te temi de hău, așteaptă-mă, vin în curând să-ți alung spaima. Om drag, icoană, contur, umbră, nisip, înger, așteaptă-mă, mai am de lepădat o singură cămașă. Sufletul meu greu se lasă convins să umble gol prin lume. Privește-i veșmântul: mâinile îi sunt pătate până la coate de dragoste, pieptul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
devin un clișeu și nu reclamă decît mîhnirea inactivității, din ce în ce mai accentuată. Principele e scris la începutul acestei perioade, într-un fel de frenezie (furor), de inspirație genială, fulgerătoare. Atunci Machiavelli își scria, avar cu propriile idei, ca sub dicteul unei spaime ascunse, testamentul experiențelor culturale și politice, esența frămîntărilor spirituale ale unei ființe care și-a ratat vocația de principe. Vom examina cu prudență ipoteza proiecției sinelui în figura ideală, ajutați chiar de textele lui Machiavelli. Își recupera vocația la nivelul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
deci, într-o maximă concentrare creatoare, convingerea de adoptat al lumii regilor, o lume proprie, pentru care era născut. Eliberarea de lestul noroiului cotidian e simbolică. Scrisul e pentru el stare de grație, ritual sacru în care se risipesc toate spaimele omenești, iar antichitatea un drog. Mărturia, și patetică și poetică, nici nu era poate meritată de Vettori care, în replică, îi scria în ce lux trăiește el la Roma. Risipa de inteligență și acest patos al ideii, motivează recuperarea lui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nu reducționist negativă a sintagmei "machiavelismul puterii", decît după o lectură care să pătrundă, fără prejudecăți, substanța doctrinei. Odată citit și înțeles acest cod, exoterizat deci, ar fi posibil ca magia puterii să se risipească. Necunoscutul stîrnește cele mai mari spaime. Principele a făcut din Machiavelli un nemuritor, răsplătindu-l pentru ideea de a fi dat cea mai concentrată și realistă carte de antropologie politică. Pretutindeni unde a domnit libertatea de spirit, el a fost citit și comentat, cu luciditate, de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nimic nu e pe lume mai primejdios ca apa, că focul e o joacă față de ce poate să facă Valea Măriei și ne Înjura gros dacă simțea că nu frînăm cum se cuvine. Nu ne supăram, mai degrabă rîdeam de spaima lui. Într-o zi, cînd suiam la deal cu Vilmoș ca să ne mai dăm o dată, m-a Înhățat tata confiscîndu-ne și sania. Dracu’ ne pusese să ne alegem traseul chiar pe lîngă crama În care-și exercita el autoritatea locală
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
să ne arate colibița, lunecase odată cu lopata pe care n-a apucat s-o lase la timp din mînă, iar un picior Îi scăpase Între spițele roții. Mai țin minte saltul disperat și vaietul bătrînului Schimpf și-n rest, o spaimă cum n-a mai fost, cea mai strașnică din Întreaga mea copilărie. De la sperietura asta, eu și cu János am zvîcnit Înainte, Într-o fugă fără aer pînă acasă. Am izbutit să schimbăm cîteva vorbe pe drum. Alerga În stînga
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
case și străzi pe care l-a Împrejmuit cu sîrmă ghimpată și unde i-a vărsat pe toți evreii ridicați din Împrejurimi, grămadă peste alții strînși deja din oraș. Axa acelui ghetou era Strada numită astăzi a „Martirilor Deportați“. Printre spaimele și lacrimile celor Înghesuiți acolo În mai ’44, se auzea și glasul băiatului de treisprezece ani al lui Weisz, cel mai Înzestrat dintre toți copiii lui, precoce, după spusele tuturor dascălilor săi, singur se abonase la ziarele din oraș, singur
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
-o pornind de la răsunetul numelui ei, combinație Între matahală, motor și caracatiță. Rezulta o masă neagră, informă, lunecînd pe urmele mele desigur, cam la o jumătate de metru de asupra țărînii, ceea ce Îi dădea o iuțeală deosebită, practic, ca vîntul. Spaimă mare!... Văzînd că ușa postului de miliție e deschisă, am bătut și am intrat grăbit. La birou, șeful de post Stan Marinescu, prietenul meu iute la vorbă. — Nenea milițianu’, știți, o motohaliță... — A cui, mă, cum o cheamă? — Ăăă... a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de oameni năzdrăvani, le fac o injecție și-i omoară... Cum adică să-i omoare? — Îi omoară ca să nu crească și să se aleagă din ei vreun Gruia ori vreun Novac să Îmboarde comunismu’!... O teorie mai completă privind forța, spaima și viclenia comunismului nu am mai Întîlnit nici În filozofie, nici În religie, nici În magie. După Revoluție, am Întrebat-o dacă văzuse În confruntările televizate vreun Gruia ori vreun Novac. Nici unul, nici nu puteau să s-arate, doară ți
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
autoritatea sa asupra celorlalți ucenici; 4. de ce personajul apare târziu în textul evangheliei? 5. trebuie oferită o explicație scenei de pe Golgota (Ioan 19,25-27); 6. trebuie explicat accentul pus de autorul evangheliei pe validitatea mărturiei „ucenicului iubit”; 7. trebuie explicată spaima în fața perspectivei morții ucenicului; 8. trebuie explicată rivalitatea dintre „ucenicul iubit” și Petru. De Boer primește provocarea și încearcă să găsească în textul Noului Testament toate elementele necesare pentru identificarea „ucenicului” cu Maria Magdalena. Voi rezuma argumentele sale, orientându-l
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să compare motivul „meschin” al durerii sale cu deportarea evreilor în Babilon! Brusc, pe ecoul ultimei fraze, chipul femeii se transfigurează, devenind „asemeni fulgerului”. Ezdra amuțește („Tare mă temeam să mă apropii de ea și inima mi se umplu de spaimă”). Apoi, ființa stranie scoate un țipăt cutremurător și se preschimbă într-o cetate. După rețeta preluată din Cartea lui Daniel, autorul lui 4Ezdra plasează imediat după viziune interpretarea. Interpretul nu este altul decât îngerul Uriel. Prin urmare, femeia simbolizează Sionul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mici: cel din dreapta îl înghite pe cel din stânga. Un leu năprasnic iese dintr-o pădure și un glas anunță vulturului moartea apropiată. Într-adevăr, după domniile efemere ale ultimelor două aripi mici, vulturul este înghițit de flăcări, iar pământul, de spaimă. Interpretarea din capitolul al XII-lea nu prea lămurește lucrurile. Îngerul-hermeneut trimite direct la viziunea celor patru fiare din Cartea lui Daniel 104. E vorba despre succesiunea domniilor în Imperiul Roman, în general, și peste Israel, în special. Leul din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe suprafața pământului. O nouă zi începe. Razele Soarelui se rup de întuneric. Cocoșii pământeni răspund chemării păsării Phoenix. Aceasta își desface aripile maiestuos, spectacol în fața căruia Baruh se simte copleșit: „Văzând o asemenea slavă (doxan), am fost lovit de spaimă mare (phoboi megaloi); și am fugit și m-am ascuns între aripile îngerului” (VII, 5). Îngerul îl mai liniștește: dacă vrea să știe tot, trebuie să vadă și apusul. La apus, patru îngeri scot coroana de pe capul Soarelui și o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]