2,573 matches
-
sînt anterioare formelor bellus și plus, folosite cu aceleași funcții, acestea din urmă substituindu-le pe celelalte, care în-tr-o anumită perioadă vor fi existat și în aria centrală. În tr-adevăr, nu s-ar putea explica în alt mod coincidențele dintre spaniolă, portugheză și română, căci nu se poate pune proble-ma existenței vreunei influențe între limbile iberice și română. În mod similar, se constată că franceza și italiana construiesc mai mult ca perfectul în mod perifrastic, cu ajutorul a două auxiliare la imperfect
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
se poate pune proble-ma existenței vreunei influențe între limbile iberice și română. În mod similar, se constată că franceza și italiana construiesc mai mult ca perfectul în mod perifrastic, cu ajutorul a două auxiliare la imperfect, după modelul perfectului compus, în vreme ce spaniola și portugheza, pe de o parte, care continuă mai mult ca perfectul indicativ latin, și româna, pe de altă parte, care a adus la indicativ mai mult ca perfectul conjunctiv, exprimă acest timp în mod sintetic. Se constată apoi că
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ele nu mai sînt preferate. Această predispoziție a francezei pentru determinarea externă explică și faptul că, deși a cunoscut de timpuriu și o lungă perioadă de timp influența latinei literare, nu și-a însușit formarea superlativului cu -issimus, precum italiana, spaniola și portugheza. Prin urmare, dintre limbile romanice, franceza are evoluția cea mai divergentă în raport cu sistemul latin, dar și deosebită în raport cu sistemele celorlalte limbi romanice, încît, din perspectivă tipologică, limbile care descind din latină alcătuiesc două grupuri distincte: tipul francez și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
un rol în acest sens. Evoluția fonetică a latinei din spațiul francez a fost marcată puternic de acest substrat celtic, existent și în cazul unor limbi germanice (precum engleza și neerlandeza), dar și al altor limbi romanice (precum portugheza și spaniola), însă nu într-o manieră la fel de compactă. De aceea, vocalele anterioare palatale ä, ö, ü (seul, feu, pur) din franceză se regăsesc în majoritatea limbilor germanice, excepție făcînd engleza. Spre deosebire de celelalte limbi romanice, franceza a pierdut în totalitate vocalele finale
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germanice). Din perspectiva mărcilor de plural, disocierea se poate face tot în două tipuri. Unul dintre ele este reprezentat de engleză, care realizează pluralele aproape numai cu -s, -es, la fel ca limbile romanice sigmatice, în special, la fel ca spaniola și ca portugheza, unde -s și -es se pronunță permanent pînă astăzi. Celelalte limbi germanice realizează un alt tip, întrucît prezintă situații mult mai complexe. Germana are mai multe desinențe de plural, majoritatea fiind moștenite din germanică, dar la unele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
boy girl), marcat implicit prin relația cu realitatea denumită (book este de genul neutru fiindcă denumește un lucru), dar cu determinare externă în cazuri precum boy-friend, girl-friend (cf. it. amico amica, germ. Freund Freundin). La fel ca franceza și ca spaniola, limba engleză are forme diferite pentru valoarea pronominală și pentru valoarea adjectivală a posesivului (engl. my friend it is mine; fr. mon ami il est le mien; sp. mi amigo ello és mio). Engleza are o extindere mult mai mare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Din aceste motive, limbile romanice prezintă evidente diferențe în modul în care omogenizează sau nu elementele moștenite și cele împrumutate, italiana prezentînd frecvent fenomenul omogenizării (de obicei pe baze analogice), franceza și româna carac-terizîndu-se îndeosebi prin fenomenul dublei articulări, iar spaniola și portugheza ocupînd o poziție intermediară. Pe de altă parte, fenomenul omogenizării și cel al dublei articulări se manifestă diferit de la un caz la altul în cadrul aceleiași limbi romanice, iar uneori, confruntarea dintre cuvîntul moștenit și cel împrumutat nu s-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
că franceza reprezintă un tip aparte, în acest caz, în raport cu celelalte limbi romanice, deoarece nu a moștenit cuvîntul latin mens, -tis, iar româna reprezintă la rîndul ei un subtip, fiindcă are marcat fenomenul dublei articulări, ce lipsește în italiană, în spaniolă și în portugheză. Din altă perspectivă, neologismul românesc mentalitate este cel mai apropiat de forma originară, prin redarea sufixului ca în ablativul latin (-itate), în vreme ce celelalte limbi avute în vedere supun sufixul unor modificări care îl diferențiază mult de original
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
printr-o dublă adaptare a împrumutului, printr-o diferențiere de expresie și de conținut a două forme. Cuvîntul latin ratio, -onis a fost moștenit de franceză în forma raison, cu semnificația "rațiune, minte". În mod asemănător, italiana are corespondentul ragióne, spaniola corespondentul razon, iar portugheza corespondentul razăo, semnificația fiind aceeași. Împrumutarea ulterioară a lat. ratio pentru a reda semnificația "porție, rație" a avut drept rezultat cuvintele: fr. ration, it. razióne, sp. ración și pg. raçăo. Se remarcă în italiană, în spaniolă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
spaniola corespondentul razon, iar portugheza corespondentul razăo, semnificația fiind aceeași. Împrumutarea ulterioară a lat. ratio pentru a reda semnificația "porție, rație" a avut drept rezultat cuvintele: fr. ration, it. razióne, sp. ración și pg. raçăo. Se remarcă în italiană, în spaniolă și, mai ales, în portugheză o apropiere a formei împrumutului de forma cuvîntului moștenit. Limba română, care nu are prin moștenire un urmaș al lat. ratio a realizat totuși la nivel neologic o dublă redare prin rațiune și prin rație
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fără însă a cunoaște sinonime cu radicalul vechi pentru cuvintele neologice, așa cum se întîmplă uneori în franceză: lacté laitier. Ca atare, portugheza prezintă următoarea situație: leite / lácteo, lactçăo, láctico, lactómetro; noite / noctâmbulo, nocturno. În mod similar se prezintă lucrurile în spaniolă (leche / lácteo, lactato, lactasa, lacteado "lactat", láctico, lactómetro, lactosa; noche / noctámbulo, nocturno) și în română (lapte / lactee, lactat, lactază, lactic, lactometru, lactoză; noapte / noctambul, nocturn). În limba italiană situația este însă diferită, deoarece aici grupul -ct nu este acceptat nici
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
al XIV-lea, dar și ea a devenit națională abia cîteva secole mai tîrziu. Dacă se analizează monumente culturale romanice pre-cum Chanson de Roland, realizat în franceză la sfîrșitul secolului al XI-lea, și Cantar de mio Cid, realizat în spaniolă la mijlocul secolului al XII-lea, se pune problema dacă acestea sînt scrise într-adevăr în limba literară și dacă aspectul lor se regăsește în limbile literare actuale corespunzătoare. Se constată, mai întîi, că limba în care au fost realizate aceste
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
făcea la început din limba arabă în limba latină, fiindcă aceasta reprezenta atunci limba de cultură a Vechiului Continent. În secolul al XIII-lea însă, limba-țintă a traducerilor (limba în care se traducea) a început să fie tot mai mult spaniola, adică limba vorbită de populația băștinașă. Deși fenomenul a devenit semnificativ prin amploare, el nu a fost analizat și teoretizat, iar o susținere programatică a necesității de a se folosi în scris limba spaniolă nu a fost inițiată. Din acest
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
romanității, în Portugalia, impunerea dialectului de nord s-a produs în aceeași manieră, printr-o extindere pe măsură ce avea loc eliberarea de sub dominația arabă. Înfluența mozarabei (limbii creștinilor aflați sub ocupa-ție arabă) a fost însă mai mare aici decît în cazul spaniolei. După eliberarea Lisabonei însă, în secolul al XIII-lea, dialectul sudic a început să se afirme și el tot mai mult în scris, dar dialectul galiciano-portughez nordic crease deja o tradiție în perioada trubadurescă, de inspirație provensală, încît a continuat
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ultima parte a secolului al XVI-lea, cînd a început perioada englezei moderne, au fost introduse numeroase împrumuturi, mai ales din limbile clasice (latină și greacă), dar și din alte limbi (din franceză: ballet, serenade; din italiană: cupola, gondola; din spaniolă și din portugheză: embargo, tornado, denumiri pentru realități exotice: banana, cacao, canibal, colibri, patato, tamato etc.). Pe lîngă această îmbogățire cu elemente preluate din diferite limbi, engleza s-a îmbogățit și prin crearea pe terenul ei a unor cuvinte, devenite
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
o formă lingvistică specială cunoașterea referitoare la o stea mai strălucitoare decît celelalte, nu pot realiza în mod eficient o asemenea metaforizare. Titlurile date de traducători prin nume proprii (precum, Hyperion sau Lucifer, în engleză, Vesper, în franceză, Hyperion, în spaniolă 100) sau cele care vizează statutul de stea ori de astru (precum, L'astro, din italiană) și cele care subliniază că este vorba de o stea "de seară" (precum, Der Abendstern, din germană, sau O Astro da tarde, din portugheză
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fructuoase. Filozofia lui Platon și a lui Aristotel, de exemplu, a fost tradusă în arabă (o limbă foarte deosebită de cea grecească), a fost cultivată, difuzată și comentată de învățații arabi, pentru ca, prin comentariile acestora, traduse în latină sau în spaniolă, comunitatea europeană din Evul mediu tîrziu să ia cunoștință de ea, fenomen continuat prin Renaștere și prin umanism, cînd s-a produs o nouă valorificare a moștenirii culturale antice grecești și latine. De aceea, s-ar putea conchide, mai degrabă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
articulate. Există apoi limbi, precum engleza și neerlandeza, în care distincția dintre pronumele de politețe și cel personal propriu-zis nu este marcată formal (nici măcar prin forma verbală), încît traducerea în limbi în care asemenea distincție este pregnantă (italiana, româna, portugheza, spaniola, germa-na etc.) trebuie să opereze diferențierile necesare marcîndu-le în mod explicit. Dificultățile echivalării se multiplică în cazul în care o formă gramaticală are funcții complexe, iar nu o funcție unică, simplă și unitară. Astfel, rom. el cîntă sau sp. él
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
conținutul textului original, se pot concretiza în limba scop, care nu are în sistemul gramatical propriu această categorie, prin elemente lexicale sau sintagmatice care s-o suplinească. Din altă perspectivă, a categoriei timpului, se poate constata că, în română, în spaniolă, în italiană și, în general, în limbile romanice, imperfectul și perfectul simplu sînt unități funcționale diferite, adică sînt conținuturi de limbă diferite, dar, în engleză și în germană, această distincție nu este operantă, fiindcă aceste limbi nu au două forme
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
nici în cazul altor determinanți ai substantivului, precum adjectivul, dar în traducerea unui text original scris în engleză trebuie aplicate regulile de acord și de poziție a determinanților substantivali calificativi potrivit normei limbii scop (în care se traduce). Limbile iberice, spaniola, portugheza și catalana, au moștenit din latină trei grade pentru a exprima raportul cu obiectul: apropierea de vorbitor, apropierea de interlocutor și depărtarea. În aceste condiții, dacă într-o traducere unul dintre aceste idiomuri reprezintă limba scop, această opoziție ternară
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dacă reprezintă limba sursă ea este anulată, prin anularea deicticului care indică apropierea de interlocutor, care poate fi redat eventual perifrastic, printr-o formulare de tipul "acolo lîngă tine" (sau "lîngă voi"). Spre deosebire de celelalte limbi romanice și de limbile germanice, spaniola și portugheza au cîte două verbe pentru a reda semnificațiile "a fi" și "a avea", fiecare dintre aceste verbe avînd regimuri de întrebuințare distincte. Astfel, în spaniolă, pentru semnificația "a fi", ser este folosit pentru relația de întărire (Juan es
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lîngă tine" (sau "lîngă voi"). Spre deosebire de celelalte limbi romanice și de limbile germanice, spaniola și portugheza au cîte două verbe pentru a reda semnificațiile "a fi" și "a avea", fiecare dintre aceste verbe avînd regimuri de întrebuințare distincte. Astfel, în spaniolă, pentru semnificația "a fi", ser este folosit pentru relația de întărire (Juan es español Juan este spaniol), iar estar pentru relația circumstanțială (Juan está aqui Juan este aici). Cele două verbe pot fi folosite și pentru a stabili gradul de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
întotdeauna simpatic), iar estar pentru o însușire sau stare trecătoare, momentană, accidentală (Juan está simpático Juan este acum simpatic). La fel, în portugheză, ser este pen-tru însușiri sau stări permanente și estar pentru cele trecătoare. Ca auxiliar al diatezei pasive, spaniola poate uza de oricare dintre cele două verbe, dar portugheza recurge pentru această valoare numai la ser. Aceste situații specifice celor două limbi iberice impun echivalări prin unele determinări lexicale în alte limbi pentru a indica nuanțele de stabil sau
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbi diferite, fapt care trebuie luat în considerație în cazul traducerii. Fenomenul este observabil îndeosebi în legătură cu obiectele de posesie inalienabilă, precum părțile corpului sau hainele purtate de vorbitor. Astfel, în română, se spune îmi spăl mîinile și tot așa în spaniolă, me lavo las manos, fără a fi nevoie de precizarea mele, fiindcă prin pronumele în dativ îmi, respectiv me, s-a făcut referirea la cel care vorbește. În portugheză, lipsește și acest pronume, încît se spune lavo as maos "spăl
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
este vorba de ceva care face parte din corpul locutorului. Cu totul alta este situația în engleză, unde formularea echivalentă este I wash my hands, cu indicarea expresă a posesiei prin adjectivul posesiv my (în engleză, la fel ca în spaniolă și în franceză, adjectivul posesiv avînd formă deosebită de cea a pronumelui posesiv). Ca atare, indicarea relației dintre locutor (cel care vorbește) și propriul său corp se realizează diferit de la o limbă la alta, prin utilizarea unor componente contextuale diferențiate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]