3,846 matches
-
a motivelor, a personajelor etc.; a urmărit evoluția lingvisticii din domeniul trecut și tentativele de construire a unor universalii lingvistice; este la curent cu antropologia filosofică și mai ales cu hermeneutica. Pe scurt, teoria lui Marino nu este rezultatul unor speculații solitare, ci se bazează pe tot ceea ce disciplinele umaniste au adus, în ultimele decenii, la capitolul reflecții generale. MIHAI ZAMFIR SCRIERI: Viața lui Alexandru Macedonski, București, 1966; Opera lui Alexandru Macedonski, București, 1967; Introducere în critica literară, București, 1968; Modern
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
eseul într-un vas de acumulare a propriilor idiosincrazii. Apariția psihanalizei și secularizarea mărturisirii, cândva un act sacramental, au produs retorica degradată a sinelui nelărgit, așa cum apariția oglinzii în epoca lui Van Eyck sau Dürer a stimulat autoportretul și semnătura. Speculația devine un mod de a te privi în oglindă. Îndoiala programatică a eseistului este consecința speculației rebarbative, în fața oglinzii (speculum). În raport cu problematica centrului, eseul este deja descentrat. Lumina gândului pătrunde acum doar prin interstițiile literelor, care, altminteri, trăiesc mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
act sacramental, au produs retorica degradată a sinelui nelărgit, așa cum apariția oglinzii în epoca lui Van Eyck sau Dürer a stimulat autoportretul și semnătura. Speculația devine un mod de a te privi în oglindă. Îndoiala programatică a eseistului este consecința speculației rebarbative, în fața oglinzii (speculum). În raport cu problematica centrului, eseul este deja descentrat. Lumina gândului pătrunde acum doar prin interstițiile literelor, care, altminteri, trăiesc mai ales din patetica iubire de sine a autorului. Lumea ca suprafață textualătc "Lumea ca suprafață textuală" În
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Bunge ne reamintește că esența teologiei evagriene - recuperată în opera unor sfinți precum Ioan Casian, Maxim Mărturisitorul, Isaac Sirul sau Grigorie Palama - se ascunde în faimoasele sale „tratate practice”, veritabile bijuterii ale gândirii ascetice de inspirație biblică, iar nu în speculațiile cosmologice de inspirație origenistă, care compun Kephalaia gnostica. Acestea sunt „doar o tentativă (discutabilă adeseori) de a contrapune o gnoză ortodoxă gnozei heterodoxe, o încercare cifrată de a umple, cu mijloacele intelectuale și specifice ale epocii, spațiul dintre asceza «practică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
contrapune o gnoză ortodoxă gnozei heterodoxe, o încercare cifrată de a umple, cu mijloacele intelectuale și specifice ale epocii, spațiul dintre asceza «practică» și mistica «teologică». Ele și numai ele în ansamblul corpusului evagrian sunt într-adevăr o operă de speculație intelectuală, dar privată, asupra unui spațiu cosmologic cu valoare de interval între om și Dumnezeu, și deci nu se situează nicidecum în inima spiritualității evagriene înseși”1. Ca și Origen, Evagrie și-a scris opera într-un timp în care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
1. Ca și Origen, Evagrie și-a scris opera într-un timp în care teologii Bisericii încă mai puteau tatona cu îndrăzneală anumite probleme (e.g., protologie, relația trup-suflet-spirit, eshatologie), necircumscrise dogmatic de propozițiile Crezului apostolic. În aceste arii libere pentru speculație, Evagrie a lansat anumite ipoteze teologice, interpretate apoi cu o pripeală rudimentară de epigonii origeniști din Palestina secolului al VI-lea. Condamnarea lui Evagrie n-a însemnat excluderea scrierilor sale ascetice și mistice din corpul de texte monastice formative pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mediile ecleziastice sau monastice. Nu trebuie uitat că el a murit împăcat cu Biserica, înaintea declanșării violentei crize origeniste (la sărbătoarea Paștilor din anul 399). Evagrie a continuat să fie citit, comentat și colecționat atât înainte, cât și după condamnarea speculațiilor sale cosmologice la al cincilea Sinod Ecumenic din anul 533. Numai pentru că a fost prețuit de către monahii sau clericii luminați ai Bisericii, scrierile evagriene s-au păstrat în numeroase biblioteci ecleziastice, pentru ca, în sfârșit, erudiții moderni - între care nu puțini
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și lungimea și înălțimea și adâncimea, Și să cunoașteți iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoștință, ca să vă umpleți de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3, 17-19). Fără iubire, a cărei figură perfectă este Crucea, cunoașterea Celuilalt decade (prin speculație intelectuală sau delir afectiv) în idolatrie. În Sfânta Treime, diferența ipostatică este marcată prin relația de originare (agapică) a Fiului și a Duhului dintru Tatăl. Nici natura Dumnezeirii, nici modul ipostatic de existență al Tatălui, Fiului și Sfântului Duh nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în special imaginea catodică a cuplului tiranic - formă postmodernă a „servituții voluntare” -, explozia presei scrise a emancipat cuvântul tipărit, aruncându-l din strânsoarea „logocrației populare” în frenezia fără perdea a „democrației originale”. În noua ordine discursivă, diferențele dintre adevăr, minciună, speculație, ficțiune, fantasmă și calomnie erau (și uneori par să fi rămas) irelevante și, oricum, insesizabile. Jurnalismul românesc postcomunist, născut la „locul de muncă” - Casa Presei Libere, fostă Casă a Scânteii, este locul simbolic al acestei generații spontanee - și rezistent vreme
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mă voi opri la un detaliu esențial: punerea în intrigă (emplotment; la francezi, conceptul, mise en intrigue, a fost teoretizat la cel mai înalt nivel de Paul Ricoeur). Potrivit lui Hayden White, care se despărțea astfel de o întreagă tradiție a speculațiilor despre mimesis, de la Aristotel la postmoderni, autorul e liber să aleagă orice mod discursiv, orice tip de intrigă (emplotment), indiferent de subiect. Tradiția sugera că anumite subiecte se pretau la, sau chiar cereau, un anumit gen literar: tragedia nu era
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cu minime (deși esențiale) amendamente, și realitatea Statelor Unite este poate cea mai impresionantă dovadă că omul concret rezistă destul de bine celor mai nobile idealuri. Pentru o introducere în problematica utopismului american (în sens larg, incluzând, alături de experimentul utopic, ficțiunea și speculația teoretică), recomand, dintr-o gigantică bibliotecă, următoarele lucrări: Lyman T. Sargent, British and American Utopian Literature, 1516-1975: An Annotated Bibliography, G.K. Hall, Boston, 1979 (cea mai fiabilă astfel de lucrare, opera celui mai bun bibliograf internațional al utopismului, el însuși
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ști să producă alte „arme de luptă”, prin exercițiul critic cotidian: „Fiecare etapă În dezvoltarea societății omenești impune În literatură anumite teme și anumiți eroi, care-i definesc trăsăturile caracteristice. Astfel, Don Quijote rămâne un erou tipic pentru sfârșitul feudalismului, În vreme ce speculația financiară, banul, constituie o temă specifică pentru cea burgheză. Cervantes, În primul caz, Balzac, În al doilea, s-au situat pe o poziție realistă. Privind astfel problema vom Înțelege de ce Într-un sistem socialist munca obține un contur din ce În ce mai puternic
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
moral al oamenilor. Ele au, ca atare, o valoare inestimabilă. Și nu în mai mică măsură răsfrângerea puternică în mintea și sufletul oamenilor a nemuritoarelor formulări kantiene ale legii morale. Dacă în Crp Kant vorbește pentru cei puțini, familiarizați cu speculații filosofice aride, în multe pasaje din Imm și din partea a doua a Mm, consacrată teoriei virtuții, el se adreseză unui cerc mult mai larg de cititori. Este vorba de toți acei oameni care au curajul să se folosească de propria
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de a constitui o reprezentare unitară, cât mai completă despre lume și despre om, în primul rând pe baza rezultatelor cercetării științifice, o încercare ce va trebui să fie reluată de îndată ce cunoașterea realizează progrese semnificative. Dimpotrivă, Noica practica filosofia ca speculație pură, drept o întreprindere pe deplin autonomă din punctul de vedere al resurselor, al mijloacelor utilizate și al obiectivelor urmărite în raport cu știința. În acest sens, Noica era, în mod sigur, mai aproape de Kant. Așa cum s-a arătat mai sus, Noica
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
p. 72. 51. Ibidem, p. 104. 52. Vezi Op. cit., îndeosebi pp. 126-128 și 140-146. Concluzia va fi că libertatea, nemurirea și existența lui Dumnezeu sunt susținute de Kant „ca postulate morale, ca propoziții metafizice cerute necesar de faptul moralității. Ceea ce speculația (teoria) primea numai ca posibilitate de gândire, practica îi garantează existența. O existență garantată de morală este un obiect de «credință raționalăă”. (p. 135.) 53. Ibidem, p. 199. 54. Am în vedere studiul intitulat „Elemente viabile în filosofia lui Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
petrecut în închisoare opt ani, scriind, în detenție, texte de-o înălțătoare, incredibilă puritate a ideii. Prin urmare, el ar sugera imaginea unui gentleman-cambrioleur în descendența lui Arsène Lupin. Realitatea onomastică ar putea fi, însă, mai puțin spectaculoasă, departe de speculațiile și ascendențele culturale: „Marlowe House” era numele unei clădiri din Dulwich, cartierul londonez unde Raymond Chandler își făcuse studiile. Așadar Mallory, Marlow, Marlowe. Dar, chiar înaintea lor, există un alt șir de personaje în care discerni aceeași siluetă a detectivului
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
agent privat (în sensul detectivistic al cuvântului), ci și un agent dizolvant al textului literar. Biografii s-au străduit să descopere paralele între viața eroului și viața autorului. Asemănările există, desigur, după cum există și deosebiri. În opinia mea, ele sunt speculații ce nu dovedesc nimic altceva decât inevitabila proiecție a eului profund al lui Raymond Chandler în eul social reprezentat de romanele sale. Punctul în care mi se pare că o comparație între scriitor și personaj are relevanță se referă la
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
dar nu lipsit de subtilitate, hrănit cu poncifele „corectitudinii politice”, Peter Wolfe insistă asupra „ambivalenței” lui Raymond Chandler: „conștiința socială” s-ar întâlni, în scrierile sale, cu o accentuată dominantă psihanalitică. Absența tatălui, imaginarele pulsații homoerotice, machismul agresiv și alte speculații mai mult sau mai puțin dubioase slăbesc credibilitatea demersului - spre paguba exegeților viitori, obligați să digere altminteri indigerabilele jerbe lezat-feministe ale lui Wolfe. O ambivalență există, însă, în creația lui Chandler: a tradiției și a reformei. Autorul e un păstrător
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
intensă corespondență, mai ales după 1940), o bună parte din energia intelectuală a lui Chandler e absorbită de meditațiile asupra romanului polițist. Lucru rar, dar nu cu totul neobișnuit în mediul autorilor de ficțiune detectivistică. La Chandler, evadarea în spațiul speculației teoretice semnifica și rezolvarea unei chestiuni de identitate: oricâtă dezinvoltură ar fi arătat în raport cu genul abordat, el știa că există forme literare infinit superioare. Compunând seria de texte teoretice privind identitatea romanului polițist, Chandler încerca, de fapt, să confere o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
pasionată” s-au dovedit a fi principalele surse de conflict criminal? Din ce, dacă nu din pasiune oarbă și din confruntare irațională, își extrage romanul polițist seva? Exemple - nesemnificative - de cărți cu intrigă polițistă inspirate de zona livrescului ori a speculației metafizice (de la Bioy Casares și Borges la Italo Calvino și Umberto Eco) rămân, în cele din urmă, marginale și, din păcate, involuntar parodice. Retezând pilonii clasici ai demersului policier, Raymond Chandler înghesuie într-un culoar aparent strâmt - culoarul onorabilității - una
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
acasă și se certaseră. S-a împiedicat și a căzut peste pat. Am intrat în cameră și am văzut-o încercând să-i pună corsetul la loc. Dar era deja mort. Deși narată cu o desăvârșită obiectivitate, scena lasă loc speculațiilor. Cumberland nu pare să omită argumentele în defavoarea fiului său, dar întrebările se ridică de la sine: și-a ucis Betty soțul sau, dimpotrivă, a încercat să-l salveze? În oricare dintre situații, e limpede că are circumstanțe atenuante. Un soț infirm
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
episoadelor. Dar scriitorul era prea experimentat, la data scrierii cărții, pentru a gafa serios. Și totuși, o anumită inconsistență în construirea personajelor, diluarea acțiunii, mutată dintr-un loc în altul (din Los Angeles în Esmeralda), imprecizia în conturarea tramei încurajează speculațiile conform cărora Chandler n-ar mai fi avut energia necesară pentru un control desăvârșit al textului. Acestor imputări - nu lipsite de îndreptățire - li s-ar putea răspunde că, în schimb, a mizat pe o savantă tehnică a amânării. Neavând probe
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
un soi de traumă națională majoră, cel puțin așa cum a fost el receptat emoțional după căderea comunismului. Însă cartea propusă acum de Alin Mureșan ambiționează să fie textul fundamental, sub aspect factual, despre Pitești. O carte rece, rațională, matematică. Fără speculații, fără interpretări abisale, fără cuvinte elevate și termeni savanți (autorul recapitulează toate cărțile despre Pitești, dar le și topește în fluxul său, construind un edificiu nu neapărat original, dar mult mai exact și mai amănunțit). Ochiul emoțional este interzis; este
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
ospiciu-carusel. Iar studiul de caz din final, legat de inventarierea schingiuirilor, este, la rându-i, o hartă elaborată și o suprafișă despre patologia creierului uman în condiții de represiune. Alin Mureșan este riguros și exact ca un geometru. Nu acceptă speculațiile alunecoase (are chiar alergie la ele), nu glosează în gol, nu este un raisonneur gratuit, nu vrea să întrerupă filmul evenimentelor, ci să-l descrie anatomic. Scrie această carte ca un scenarist meticulos și sec, fără tropi, fără labirinturi, fără
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
privește, considerăm că adevărul complet despre acțiune nu va putea fi dezvăluit niciodată. Atât timp cât nu există documente credibile, iar cei care cunoșteau intențiile inițiatorilor s-au cufundat în tăcere până la moarte (Alexandru Nicolschi ori Alexandru Popa), se pot face doar speculații ori interpretări legate de scopurile urmărite și adevărații vinovați. Închisoarea din Pitești a fost aleasă ca punct central de desfășurare a evenimentelor datorită izolării sale, fapt ce făcea inutile eventualele strigăte după ajutor; considerăm însă că la fel de important a fost
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]