7,322 matches
-
bidonul din mînuțele băiețelului, masca de gaze cu vizorul spart, de la marginea drumului. Și din nou nume, biografii. Întîlnirea văduvului Marko cu viitoarea lui nevastă, Sofia Rebrać originară din Komogovina, alaiul nunții, În chiuituri, În goana cailor, cu fîlfîit de steaguri și cocarde colorate, ceremonialul schimbării verighetelor, hora și cîntul În bătătura bisericii, băiețelul e acum În costum de sărbătoare, cu cămașă albă și cu o crenguță de rozmarin la rever. Aici, În carnetul meu, scrie doar „Kraljevčani“, dar de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
aveau darul de a liniști spiritele. Amânarea îndeplinirii promisiunilor a dus la „Răscoala de la Salva” din 10 mai 1763, condusă de Tănase Tudoran, care i-a îndemnat pe grăniceri să nu depun jurământul de credință față de împărat, atunci când se sfințeau steagurile regimentului grăniceresc din Năsăud. Această revoltă, determinată, în principal, de menținerea stării de iobăgie, a amplificat fenomenul de bejenie în Moldova, dup cum este scris în „Consignațiunea lui Enzenberg” din 1778, care, înainte de a ajunge guvernator militar al Bucovinei, a
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Lunca și a întâlnirii cu fiii satului o poezie intitulată „Istoria și legendele pârâului Dunavăț”, pe care a prezentat-o în cadrul adunării festive. Despre întâlnirea cu fiii satului din 27 noiembrie 1977 s-a scrisă și în presa locală, ziarul „Steagul Roșu” din Bacău, din care aflăm că participanții își propuseseră să se întâlnească cu ocazia bicentenarului așezării Lunca, în 1984, întâlnire care n-a mai avut loc. Pe lângă Costică Vadanovici, o evocare în versuri a locurilor și oamenilor, la aniversarea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
prin cei tineri, în putere, prin toți oamenii, indiferent de condiția socială. în sat, numai ce auzeai că bat clopotele, altfel decât la sărbătoare, semn că cineva din comunitate , părăsit de steaua norocoasă sub care s-a născut, „a închinat steagul”, și-a încheiat socotelile cu lumea aceasta. Și în moarte, ca și în viață, atitudinea oamenilor este diferită față de cel mort: „Săracul, a suferit destul, bine că l-a strânsă Dumnezeu, s-a chinuit destul”, dacă află că a murit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
peste ultima filă. M-am Întins În penumbra albăstrie a zorilor cu cartea pe piept și am ascultat rumoarea orașului adormit picurînd peste acoperișurile presărate cu purpură. Visul și oboseala Îmi băteau la ușă, Însă m-am Împotrivit să Închin steagul. Nu voiam să pierd vraja poveștii și nici să spun adio personajelor sale. Odată, l-am auzit pe un client obișnuit al librăriei tatei zicînd că puține lucruri Îl marchează pe un cititor atît de mult ca prima carte care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
achiziționa mai multe exemplare. Nu primi nici un răspuns. În anul următor, În primăvara lui ’36, vechiul său prieten de la chioșcul de cărți de pe malul Senei Îl Întrebă dacă Îl mai interesa Carax. Monsieur Roquefort afirmă că el nu Închina niciodată steagul. Era deja o chestiune de Încăpățînare: dacă lumea se străduia să-l Îngroape În uitare pe Carax, el n-avea nici un chef să Înghită gălușca. Prietenul său În explică cum, cu cîteva săptămîni În urmă, circulase un zvon În privința lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o vacanță la mare. De altfel, guvernul era convins că lucrurile nu aveau să ajungă atât de departe. Nu aveau să treacă multe zile până să se prezinte la oricare dintre posturile militare de la intrarea în capitală obișnuiții soli cu steagul alb înălțat, cel al capitulării necondiționate, nu cel al revoltei, că și unul și celălalt au aceeași culoare e o coincidență realmente remarcabilă, asupra căreia, deocamdată, nu ne vom opri să reflectăm, mai încolo se va vedea dacă vor exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nu se zărea nici un suflet, nici măcar unul, îmbrăcat civil. În ce privește restul orașului, informațiile primite în mod continuu nu variau, nici un grup, nici o mișcare suspectă, noctambulii care se întorceau acasă sau plecaseră de acasă nu păreau oameni de temut, nu aveau steaguri pe umăr, nici nu ascundeau sticle cu benzină cu capătul unei cârpe ieșind din gât, nu făceau moriști cu măciuci sau lanțuri de bicicletă, și dacă despre unul se putea jura că nu mergea pe drumul care trebuia, asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
râul Arno să fi fost navigabil, la câteva mile de la vărsare, pentru nave atât de mari. Acea prezență era... ce mai Încoace și-ncolo, era imposibilă. Căută vreun semn care să Îi indice de unde provenea, dar nu exista decât un steag negru, care atârna de vergă. - Să ne apropiem. Trebuie să văd... și să știu, zise el și Își dădu drumul cu repeziciune la vale, scufundându-se din nou În mlaștină, urmat fără nici o tragere de inimă și de ceilalți. Smulsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
face așa ceva cu un echipaj bolnav? Nu, cu siguranță, alta era cauza acelei hecatombe. Probabil că moartea dăduse târcoale la bord asemenea unui oaspete tăcut, trecându-și Îndelung ghearele pe deasupra prăzii, Înainte să lovească. Își ridică privirea, atras de scârțâitul steagului de pe vergă. Înainte ca drapelul să cadă moale la loc, apucă să zărească imaginea unui craniu, peste două oase În cruce. La mijlocul punții era un tambuchi care dădea spre cală. Poate că Încărcătura navei avea să Îi dezvăluie misterul. Apucând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Însuși, care, prin glasul unor oameni sfinți, precum călăuzitorul nostru, vă cere să răscumpărați pământul nașterii Sale și al martiriului Său? Călugărul Își plecase capul În semn de confirmare. - Dăruiți-vă inimile, spadele și averile pentru această faptă! Alergați sub steagurile lui Cristos! Înainte să fie prea târziu și sufletele voastre să se prăvălească În iad, drept pedeapsă pentru nepăsarea voastră! mai strigă relicva, cu un glas care acum se frângea din pricina angoasei acelei premoniții. Dante Își Învinse primul impuls de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe el, înainte de a-ncerca să-i dea foc. În acel moment tânărul Jeanmaire, cel mai mare din clasă, avea aproape 15 ani, se ridicase calm și îl oprise lovindu-l tare în moalele capului cu un vătrai de fontă. „Steagul e sacru!“ spusese puștiul mai târziu, tare mândru, înconjurat de ceilalți în timp ce își explica gestul. Avea deja fibră de patriot. A murit trei ani mai târziu la Chemin des Dames. Tot pentru steag. Când sosi primarul, învățătorul era întins, gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
moalele capului cu un vătrai de fontă. „Steagul e sacru!“ spusese puștiul mai târziu, tare mândru, înconjurat de ceilalți în timp ce își explica gestul. Avea deja fibră de patriot. A murit trei ani mai târziu la Chemin des Dames. Tot pentru steag. Când sosi primarul, învățătorul era întins, gol pușcă, pe albastru, alb și roșu, cu părul puțin pârlit de focul pe care încercase să-l pornească. A fost luat mai târziu de către doi infirmieri, îmbrăcat cu o cămașă care-i dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
citi pagina scrisă și o văzurăm zâmbind în același timp în care-i văzurăm părul ca o țesătură aurită învolburându-se precum o spumă care-i mângâia gâtul, între gulerul bluzei și pielea dezvelită. Se opri după aceea în fața rămășițelor steagului, aranjă cu naturalețe florile veștejite într-o glastră, șterse cu un aer indiferent tabla și versurile neterminate, apoi îi zâmbi primarului care stătuse nemișcat, furat de acest surâs de 20 de ani, în timp ce în cel puțin cincisprezece locuri oamenii își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
frenezia cu care autoritățile doreau să aducă onoruri celor morți în luptă. Bassepin și-a extins comerțul și vindea statui de soldați din fontă și cocoși galici la tonă. Toți primarii din est se băteau pe luptătorii lui încremeniți, cu steagul ridicat și pușca pregătită, care erau desenați de un pictor tuberculos medaliat la expoziții. Exista pentru fiecare un preț și un buget, un catalog cu douăzeci și trei de modele, cu opțiuni pentru socluri de marmură, litere din aur, obeliscuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai ales când un mort sau doi începeau să putrezească. Unii nu-și mai vorbiră. Alții ajunseră să se urască. Bassepin începu negustoria cu monumente. Unul din primele pe care le furniză fu, de altfel, pentru noi: un soldat cu steagul în mâna stângă și cu pușca în dreapta, cu tot trupul aplecat înainte, cu un genunchi îndoit și, lângă el, un cocoș galic, imens și tare mândru, surprins în clipa în care cântă, ținându-se drept pe picioarele terminate cu gheare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
câțiva copii încă mici le luau de mână încercând să le tragă spre magazinul lui Margot Gagneure, care vindea la doi pași tot felul de mărunțișuri, mai ales batoane din lemn dulce și acadele cu miere. Apoi avu loc înălțarea steagului. Fanfara cântă o melodie lugubră, pe care o ascultă toată lumea, în picioare, cu privirea fixă. Și, de îndată ce ultimele acorduri se încheiară, unii și alții se grăbiră spre primărie, unde se dădea vinul de onoare. Morții fură uitați în fața tartinelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
i-a pus pe cap o coajă de ou roșu, de la Paști, și striga ca o nebună: Scaliene, pornește ploile!, să deschidem porțile, mă! L-au îngropat apoi, s-au dus spre un loc ascuns între ierburi, prima fată ducea steagul făcut dintr-o trestie cu o batistă albă în vârf, după asta mergea popa, două fete care duceau sicriul cu Caloianul, făcut dintr-o scândurică pe care puseseră păpușa împodobită, ce știau ele, fetele, să facă un sicriu?, apoi urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
locuri rămâneau nevândute, ca să fie ocupate de șase dintre vagabonzii cei mai respingători ce puteau fi culeși de pe stradă, aranjați de machiorul de la Triangle să arate și mai rău. În momentul din spectacol când Firebrand, șeful piraților, arată cu degetul steagul negru și zice „Eu sunt absolvent de Yale, nu steagul meu cu craniu și oase!“, atunci cei șase vagabonzi aveau instrucțiuni să se ridice nesmintit, În văzul tuturor, și să iasă din teatru cu o expresie de profundă tristețe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cei mai respingători ce puteau fi culeși de pe stradă, aranjați de machiorul de la Triangle să arate și mai rău. În momentul din spectacol când Firebrand, șeful piraților, arată cu degetul steagul negru și zice „Eu sunt absolvent de Yale, nu steagul meu cu craniu și oase!“, atunci cei șase vagabonzi aveau instrucțiuni să se ridice nesmintit, În văzul tuturor, și să iasă din teatru cu o expresie de profundă tristețe și de demnitate rănită pe față. Se susținea, deși fără dovezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
macara, să vadă luna mai de-aproape, și-i spusese: când o să am un băiat de la tine, eu o să construiesc aici, pe șantierul ăsta, o rachetă, și băiatul nostru va merge cu ea acolo pe lună, și o să dea jos steagul american, și o să pună steagul Republicii Socialiste România, iar pe spatele lui o să scrie Margareta. Și acum uite că erau bătrâni și Costică uitase și că pe ea o cheamă Margareta. * Mariana se întreba când o s-o ceară Mișu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
de-aproape, și-i spusese: când o să am un băiat de la tine, eu o să construiesc aici, pe șantierul ăsta, o rachetă, și băiatul nostru va merge cu ea acolo pe lună, și o să dea jos steagul american, și o să pună steagul Republicii Socialiste România, iar pe spatele lui o să scrie Margareta. Și acum uite că erau bătrâni și Costică uitase și că pe ea o cheamă Margareta. * Mariana se întreba când o s-o ceară Mișu de nevastă. I-ar fi plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
grupului de tineret catolic. Mai nou, poți să te uiți și la televizor, activitate care se și practică din plin. Biserica e mereu la curent cu ultimele noutăți, pe care le folosește chiar și împotriva propriilor membri. Pancarte aurii și steaguri cu portretul Sfintei Fecioare, fete cu fuste plisate de culoare bleumarin, totul se petrece în antipatica biserică a piariștilor. Din amvon se afirmă adesea că Dumnezeu cheamă la el tineretul, care nici n‑a fost chemat bine că s‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
legisți care lucrau în prezent la Alex, așa că, la cererea mea, îl invitase să se ocupe de aspectele medico-legale ale cazului. Un spion, o femeie și un dizident politic. Mai lipsea doar ca stenografa să se ridice și să intoneze „Steagul roșu“, pentru ca noii mei colegi să se creadă obiectul unei glume. Nebe își termină lunga prezentare a persoanei mele, după care am preluat ștafeta. Am clătinat din cap: — Urăsc birocrația, le-am spus. O disprețuiesc. Dar ceea ce se impune aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de teama de a fi nevoiți să urmărească jurnalele de știri, care nu conțineau, de fapt, nimic altceva decât așa ceva. După toate datele, uneori se aflau chiar și o sută de mii de oameni pe Câmpul Zeppelin ca să-și fluture steagurile. Nürnberg, ca orice oraș din Bavaria din câte țin minte, n-a oferit niciodată mare lucru când a fost vorba de distracție adevărată. De vreme ce nu aveam fixată o întâlnire cu Martin, șeful poliției din Nürnberg, decât abia a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]