5,507 matches
-
Cu toate acestea, pacientul poate să își facă o introspecție a comportamentelor care declanșează comportamentul, astfel putând să îl schimbe. 2.2.8. Testele proiective Un test proiectiv este bazat pe presupunerea că oamenii au stimuli neclari, ei vor interpreta stimulul în linie cu preocupările și sentimentele de moment, relațiile cu ceilalți și conflictele sau dorințele care nu sunt la suprafață. Se spune că oamenii proiectează aceste aspecte descriind conținutul stimulului, de unde numele de teste proiective. Propunătorii acestor teste susțin că
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
pe presupunerea că oamenii au stimuli neclari, ei vor interpreta stimulul în linie cu preocupările și sentimentele de moment, relațiile cu ceilalți și conflictele sau dorințele care nu sunt la suprafață. Se spune că oamenii proiectează aceste aspecte descriind conținutul stimulului, de unde numele de teste proiective. Propunătorii acestor teste susțin că sunt utile pentru descoperirea unor probleme inconștiente, motive sau opunerea în a vorbi despre ceea ce-l macină. Patru dintre cele mai frecvente teste proiective sunt testul Inkblot Rorschach, Testul de
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
scenariu convențional dar cu teme morale și expresivitate emoțională. Clinicianul poate interpreta aceste tendințe ca parte a structurii de bază a personalității clientului. Un al treilea test se bazează pe ideea că oamenii își proiectează grijile și dorințele pe un stimul ambiguu. Testul de completare al afirmațiilor a fost făcut pentru copii, adolescenți și adulți. Testul oferă o temă, o tulpină care este începutul propoziției, ca de exemplu "Mama mea este..." sau "Îmi doresc...". Individul este rugat să completeze propoziția. Acest
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
subiectul are de construit structuri mai cuprinzătoare, pornind de la un material dat; c) metode interpretative sarcina subiectului constă în a interpreta un material având o semnificație efectivă; d) metode catartice constituind în exteriorizarea unei reacții emoționale ca răspuns la un stimul; e) metode refractive apreciind personalitatea individului, pe baza distorsiunilor unui mijloc convențional de comunicare socială. O altă clasificare este cea propusă de Eysenck (apud Hoeksema, S.N., 1998)56: a) teste de completare subiectul trebuie să completeze un lanț asociat, o
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
distorsiunilor unui mijloc convențional de comunicare socială. O altă clasificare este cea propusă de Eysenck (apud Hoeksema, S.N., 1998)56: a) teste de completare subiectul trebuie să completeze un lanț asociat, o frază sau o poveste, al căror început constituie stimulul; b) teste interpretative sarcina constă în a interpreta, discuta sau a alcătui o poveste, pornind de la un stimul; c) teste de producție i se cere subiectului să deseneze sau să producă, într-o situație de joc, o construcție care urmează
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
1998)56: a) teste de completare subiectul trebuie să completeze un lanț asociat, o frază sau o poveste, al căror început constituie stimulul; b) teste interpretative sarcina constă în a interpreta, discuta sau a alcătui o poveste, pornind de la un stimul; c) teste de producție i se cere subiectului să deseneze sau să producă, într-o situație de joc, o construcție care urmează a fi cotată sau interpretată; d) teste de observație subiectul este plasat într-o situație vag structurată, fiindu
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
cea psihiatrică (în psihoze exogene, endogene etc.). Ele se pot clasifica în două grupe (categorii): 4.1.1.1. Tulburările cantitative ale percepției Tulburările cantitative ale percepției cuprind trei forme: hiperestezia, hipoestezia și anestezia. Hiperestezia constă în exagerarea acuității senzoriale. Stimulii fizici sunt percepuți cu mare intensitate, uneori global, pe toți analizatorii, alteori limitat, la unul singur (cutanat, vizual sau auditiv etc.). Hiperestezia se întâlnește în intoxicația cronică cu substanțe psihostimulante (amfetamină, cofeină etc.), în stările maniacale și în unele nevroze
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
analizatorii, alteori limitat, la unul singur (cutanat, vizual sau auditiv etc.). Hiperestezia se întâlnește în intoxicația cronică cu substanțe psihostimulante (amfetamină, cofeină etc.), în stările maniacale și în unele nevroze (exemplu, cea anxioasă). Hipoestezia este caracterizată prin diminuarea acuității perceptive. Stimulii externi sunt percepuți cu o oarecare dificultate, mai slab. Tulburarea poate fi determinată de factori endogeni, metabolici, externi, în special toxiinfecțioși, dar și psihici (în depresie, demențe etc.). Anestezia se traduce prin abolirea acuității senzoriale, care nu este determinată de
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
referă la creșterea, exagerarea atenției, manifestată prin hipervigilență și hipermobilitate, cu scăderea stabilității atenției. Apare în stările maniacale, în intoxicația ușoară cu alcool sau cocaină. Bolnavii sesizează fără alegere tot ce se întâmplă în jurul lor, trec cu ușurință de la un stimul la altul și nu au capacitatea de a se concentra suficient într-o anumită direcție. 2. Hipoprosexia reprezintă scăderea atenției adesea pe fundalul unei stări de oboseală sau surmenaj. Poate fi întâlnită în situații psihologice tensionate cu mare consum de
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
câteva aspecte care se referă atât la intensitatea cât și la conținutul afectivității modificate patologic; acestea sunt numite generic paratimii. Cele mai importante sunt următoarele: 1) Ambivalența afectivă care se caracterizează printr-o orientare nediferențiată, bipolară a afectivității în fața unor stimuli primiți din mediul înconjurător sau se referă la domeniul propriilor sentimente. Un bolnav se simte atras de o persoană, dar în același timp are și sentimente de repulsie față de aceasta, îi este simpatic și antipatic în același timp; are tendința
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
filogenetic ar trebui considerată o formă extrem de veche și primitivă de reacție nediferențiată. 2) Incontinența afectivă, este caracteristică pentru pseudobulbari, maniacali (care însă sunt mai mult labili afectivi), vasculari și se manifestă prin explozii emotive cu râs, plâns, la orice stimul sau reprezentare cu încărcare afectivă oricât de mică. 3) Inversiunea afectivă este o pervertire a afectivității în sensul unei devieri în sens invers orientării normale emotive, mai ales în domeniul sentimentelor. Un schizofren la un moment dat începe să-și
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
oamenii normali din punct de vedere psihic în stări de oboseală, supratensiune nervoasă, emoții negative. În cadrul patologiei mintale o întâlnim la bolnavii maniacali, în formele expansive ale paraliziei generale, la traumatizați etc. 5) Afectivitatea paradoxală este caracterizată prin răspunsul contrar stimulului declanșator. O veste tristă deces în familie, determină o reacție afectivă de bucurie de bună dispoziție și veselie și invers, o veste bună produce o mare tristețe. Inversiunea afectivă, afectivitatea paradoxală și ambivalența afectivă sunt tulburări clinice frecvent întâlnite în
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
amintim: psihoze delirante acute, demențe (presenilă, senilă, vasculară, posttraumatică, alcoolică), depresia de involuție, tulburarea organică de personalitate, atacul de panică. Hipobulia constă în diminuarea activității voluntare. Intensitatea hipobuliei este variabilă, de la forme ușoare până la stări profunde de inhibiție, nerăspunzând la stimulii verbali și fizici. Această stare se numește stupoare și se întâlnește cu deosebire în stările depresive severe (este stupoarea melancolică), în schizofrenie (stupoare schizofrenică sau catatonică) și în confuzia mintală (stupoare confuzivă), uneori dificil de deosebit de starea precomatoasă. Hipobulia în
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
nou și deprinderea unor noi obiceiuri se dovedește foarte dificilă pentru pacienții amnezici, se recomandă plasarea pacientului într-un mediu cât mai familiar. La fel ca în demență, se poate dovedi utilă amplasarea unor ceasuri, calendare, fotografii sau a altor stimuli mnezici în proximitatea pacientului. În final putem concluziona că: tulburările amnestice se caracterizează doar prin pierdere de memorie; amnezia retrogradă reprezintă pierderea informațiilor despre evenimente trecute, iar amnezia anterogradă e inabilitatea de a fixa și evoca noi informații; amnezia poate
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
evoca noi informații; amnezia poate fi determinată de afecțiuni cerebrale datorate unor atacuri, traumatisme craniene, deficiențe nutriționale cronice, expunere la toxine sau abuz cronic de substanțe; tratamentul amneziei constă în îndepărtarea agenților ce contribuie la întreținerea simptomelor și identificarea unor stimuli și repere mnezice. 7.2.4. Aspecte legate de gen și cultură În ultima vreme, atenția cercetătorilor s-a îndreptat și asupra rolurilor de gen și a factorilor culturali în prevalența, caracteristicile și tratamentul tulburărilor cognitive. S-a constatat că
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
medicală, aceasta apare inevitabil o dată cu îmbătrânirea, iar studiile demonstrează că intervențiile psihologice pot fi foarte eficiente în tratarea acestei probleme. Zeiss, A.M., și Steffen, A. (1996)116 recomandă o combinare a educării, cu restricțiile de somn și intervenția prin controlarea stimulilor în tratarea insomniei periodice. Prin educarea somnului pacientul este învățat în legătură cu efectele ce le produce alcoolul, cofeina, nicotina, exercițiile, somnul asistat, informațiile nutriționiste și de asemenea sunt însușite cunoștințele legat de schimbările survenite odată cu înaintarea în vârstă. Ar fi indicat
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
în cazul oricărui tip de depresie sau manie aceste sisteme neurotransmițătoare se dereglează ușor (Brown, 1976, apud Hoeksema, S.N., 1998)159. În cazul primului episod, este posibil ca un stresor puternic să inițieze dereglarea, dar episoadele ce urmează răspund la stimuli mai blânzi, (biologici și de mediu) pentru a duce la dereglare. Acest model ne ajută să explicăm de ce cu fiecare episod nou de depresie sau manie, riscul cumulativ de noi episoade crește. De asemenea, ajută în a explica de ce perioada
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
funcționează împreună într-un sistem corelat care este în strânsă legătură cu sistemul limbic și cortexul cerebral. Acest sistem este adesea numit axa hipotalamus cortex suprarenal și hipofiza, sau axa H.P.A. În mod normal, atunci când intrăm în contact cu un stimul, axa H.P.A. devine mai activă, crescând nivelul de hormoni, precum cortizonul, care ajută corpul să reacționeze la stimuli, făcându-l capabil să reacționeze sau să respingă stimulii. O dată ce stimulul dispare, axa H.P.A. revine la homeostază. Oamenii depresivi tind să manifeste
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
sistem este adesea numit axa hipotalamus cortex suprarenal și hipofiza, sau axa H.P.A. În mod normal, atunci când intrăm în contact cu un stimul, axa H.P.A. devine mai activă, crescând nivelul de hormoni, precum cortizonul, care ajută corpul să reacționeze la stimuli, făcându-l capabil să reacționeze sau să respingă stimulii. O dată ce stimulul dispare, axa H.P.A. revine la homeostază. Oamenii depresivi tind să manifeste hiperactivitate în axa H.P.A. și o incapacitate a axei H.P.A de a reveni la funcționarea normală anterioară
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
hipofiza, sau axa H.P.A. În mod normal, atunci când intrăm în contact cu un stimul, axa H.P.A. devine mai activă, crescând nivelul de hormoni, precum cortizonul, care ajută corpul să reacționeze la stimuli, făcându-l capabil să reacționeze sau să respingă stimulii. O dată ce stimulul dispare, axa H.P.A. revine la homeostază. Oamenii depresivi tind să manifeste hiperactivitate în axa H.P.A. și o incapacitate a axei H.P.A de a reveni la funcționarea normală anterioară apariției stimulului. În schimb, excesul de hormoni produși de
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
axa H.P.A. În mod normal, atunci când intrăm în contact cu un stimul, axa H.P.A. devine mai activă, crescând nivelul de hormoni, precum cortizonul, care ajută corpul să reacționeze la stimuli, făcându-l capabil să reacționeze sau să respingă stimulii. O dată ce stimulul dispare, axa H.P.A. revine la homeostază. Oamenii depresivi tind să manifeste hiperactivitate în axa H.P.A. și o incapacitate a axei H.P.A de a reveni la funcționarea normală anterioară apariției stimulului. În schimb, excesul de hormoni produși de activitatea intensă
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
-l capabil să reacționeze sau să respingă stimulii. O dată ce stimulul dispare, axa H.P.A. revine la homeostază. Oamenii depresivi tind să manifeste hiperactivitate în axa H.P.A. și o incapacitate a axei H.P.A de a reveni la funcționarea normală anterioară apariției stimulului. În schimb, excesul de hormoni produși de activitatea intensă a H.P.A. pare să aibă un efect de inhibare a receptorilor de monoamine. Un exemplu de dezvoltare a depresiei este că oamenii expuși la stres cronic pot avea sisteme neuroendocrine deficitar
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
de guineea cărora le fusese administrat litium au devenit mai letargici și mai puțin receptivi la mediul înconjurător. El s-a întrebat dacă litiumul ar putea ajuta la calmare în cazul celor care sunt agitați sau reacționează prea violent la stimulii din mediu. În cele din urmă el a descoperit că litiumul diminuează simptomele maniei. El a publicat apoi rezultatele cercetării într-un jurnal Australian de psihiatrie în 1949, dar deoarece americanii și europenii nu prea citesc acel jurnal, descoperirea lui
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
Ritmul circadian este ciclul biologic natural al activităților care se repetă la 24 de ore. Producerea unor hormoni și neurotransmițători diferă în cursul zilei în funcție de ritmul cicardian. Acest ritm este reglat de ceasul intern biologic dar poate fi afectat de stimuli de mediu, incluzând lumina. La pacienții cu depresie acest ritm este dereglat. Terapia prin lumină poate regla acest ritm, astfel normalizând și producerea de hormoni și neurotransmițători. Altă teorie este aceea că terapia prin lumină scade nivelul melatoninei, un hormon
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
apud Hoeksema, S.N., 1998)169. 8.6.3. Modele cognitiv-comportamentale asupra depresiei Teoriile comportamentale asupra depresiei își au punctul de plecare în cercetările psihofiziologului rus Pavlov asupra condiționării răspunsurilor. Condiționarea clasică este o formă de învățare în care asocierea unui stimul neutru cu un stimul care declanșează un anumit tip de răspuns determină ca și stimulul neutru să dobândească această proprietate, adică să declanșeze reacția respectivă. Prin urmare, aceste răspunsuri sunt învățate, adică sunt reacții condiționate (Bonchiș, 2002)170. Teoriile comportamentale
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]