1,879 matches
-
de turbare. Fumero Îi povestise că Julián Carax urma să se căsătorească cu o femeie bogată, Într-o ceremonie de un fast foiletonistic. Aldaya era ros de cîteva zile bune de viziunile pe seama celui ce-i pricinuise nenorocirea, Înveșmîntat În straie de paradă și călare pe o avere pe care el o pierduse. Fumero nu-i povestise că Irène Marceau, deși femeie cu o anumită situație economică, era patroana unui bordel și nu o prințesă dintr-o poveste vieneză. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nouveniți cu totul; era evident că țineau să fie remarcați, vorbeau tare, râdeau. Se putea bănui că mulți dintre ei erau amețiți, deși câțiva afișau costume elegante și luxoase; dar printre ei erau și inși care arătau foarte ciudat, cu straie bizare, cu obrajii puțin îmbujorați; erau și câțiva ofițeri, erau și persoane mai în vârstă; erau și unii îmbrăcați comod, cu haine largi și bine cusute, cu inele și butoni, cu splendide peruci negre ca smoala și favoriți, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
apoi i s-a poruncit să scrie cine știe ce declarație, apoi i s-a refuzat primirea celor scrise, i s-a poruncit să înainteze o cerere - într-un cuvânt umbla degeaba de patru luni și ceva, își cheltuise toți banii; ultimele straie ale soției erau amanetate, tocmai li se născuse copilul și, și «... astăzi am primit refuzul definitiv la cererea înaintată și aproape că am rămas fără pâine, n-am nimic, soția mi-a născut. Eu, eu...» Sări de pe scaun și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Peste tot, cu orice prilej, Agrippina îi împinge în față și-i arată norodului. Lasă bărbia să-i cadă în piept. Cât s-au mai mâniat legionarii când le-a interzis să-i plimbe pe puști prin tabără îmbrăcați în straie de oștean! Au arătat către pântecul umflat al Agrippinei și i-au strigat că dacă viitorul băiat se va naște în castru, va fi al lor, nu al lui. Îl vor adopta. Toți speră că pruncul pe care-l poartă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
murdară, și să rămân gol în mijlocul furtunii? Crezi că n-am încercat să mă înșel că sunt îmbrăcat, chiar după ce am simțit frigul și ploaia biciuindu-mă?... Acuma nimeni în lume nu mă va mai putea îndupleca să-mi arunc straiele noi și călduroase și să zgribulesc iarăși în zdrențele lepădate... Așa!... Te rog...! Și... poate că mâine noapte va începe schimbul de trupe; vasăzică nu mai e timp de pierdut. Aș risca să fiu silit a te însoți în Ardeal
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încă împreună, chiar dacă eu stăteam în picioare, iar Clămence era culcată în sicriul din lemn de stejar înconjurat de candele mari, deși nu o mai vedeam, nu o mai simțeam. Părintele Lurant oficia ceremonia. Spuse cuvinte simple și drepte. Sub straiele lui de liturghie, îl revedeam pe omul cu care împărțisem o masă și o cameră, în timp ce Clămence murea singură. Eram certat cu tatăl meu de multă vreme, iar Clămence nu avea familie. Cu atât mai bine. Nu aș fi suportat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
contextul creat de autor.“ - Ilma Rakusa, „NZZ“ » „O metaforă explozivă a temperamentului românesc, întipărită prin glume aspre la adresa unor obiceiuri conturate prin acțiunea romanului.“ - Katrin Hillgruber în „Kultur Spiegel“ » „Dan Lungu, cu un dur simț satiric, îmbracă proza românească în straie de mare valoare în contextul literaturii internaționale. Opera sa, Raiul găinilor, schițează o zi obișnuită pe «Strada Salcâmilor», un microcosmos ruinat, aflat la marginea unei provincii din Moldova.“ - Wiener Zeitung » „Acest roman nu îl voi citi doar o dată. El reprezintă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
-au rămas din neglijență pe zid, parcă pentru a-mi întârzia finalul de drum. Drum de penitență. Spun de zeci de ori în gând: curăță-mă și pe mine, Doamne, așa cum curăț eu bucățica asta de ceară. Tineri, femei în straie de țărănci, distinse doamne care nu mai au pe buze acel zâmbet de circumstanță, ci stau tăcute, demne, ca niște statui, așteptând parcă o ploaie de binecuvântări, să le îmbrace din creștet până în tălpi cu lumină, oameni de tot felul
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
se mai putea opri: repeta fără oprire ce-l auzea spunând - chestii-trestii cu iubirea și milostenia, și cu englezoaica care nu-și cunoștea locul. O dată chiar s-a trădat spunându-i pe nume. Când a văzut că băiețașul Își zvârlise straiele de gaucho, Formento a priceput că sosise clipa. A mers la sigur. Și-a făcut rost de un alibi bun: a spus că Între dormitorul său și al englezoaicei ușa era deschisă. Nici ea, nici prietenul Montenegro n-au dezmințit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
tezaurizat matale În tărtăcuță, n-o să cartoforiți În bobi În a cui tiroidă mi-am bunghit ochiu pătrunzător? Păi, iera chiar Scuipatu Brun În antricoate și cotleți, Încălțat cu galibarda lui cu bor Îngust, care-și da talente cu niște straie pă cai mari și cu umblători Fray Mocho. Tot un drac ie să-mi văd pă vechiu amic dân Obor și să mă Îngrop șapte zile pă săptămână În debara. După trei zile, Fainberg mi-a zis că gata, puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a gunoierilor și nu și-a precupețit ajutorul dat grevei din Săptămâna Puturos-Duhnitoare; un an mai târziu, prostimea din Montevideo se bătea pe străzi și la răspântii pe frugalele azime de mălai cu care făcea negoț un tânăr Încliftat În straie exotice; tânărul hrănitor era chiar Tai An. După o luptă cruntă Împotriva indiferenței de care dădeau dovadă carnivorii, magul s-a mutat la Buenos Aires, care i s-a părut mai apt să Împărtășească doctrina azimelor, drept care nu a Întârziat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
după cum obișnuia să graseieze, împușcînd mai multe păsări cu același glonte, arăta că e la curent cu toate panglicăriile italienilor ălora, Marinetti și D'Anunzio, care "voiau să răstoarne Europa cu curu-n sus, pardon de expresie, dar nu găsesc alt strai pentru un adevăr atît de evident" și în același timp nu se arăta indiferent la o idee atît de modernă cum era aceea a sinuciderii și care era discutată din fir-a-păr în toate saloanele, pornindu-se de la "evidența crizei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
colibă. Focuri vioaie pâlpâiau în ogrăzi; capete mirate de copii ieșeau prin spărturile gardurilor. Călărețul se opri la rateș și descălecă. Era un om voinic, bine legat, în puterea vârstei, cu mustăți stufoase și cu ochi pătrunzători; umbla îmbrăcat cu straie cenușii de șiac și în cap avea o pălărie neagră, lată în boruri. —Stăi, Roibule, zise el blând calului, stăi o leacă și rabdă ce-i răbda, că îndată ți-oi da ovăs... și fân bun, Roibule, și te-oi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deasupra călătorului. În tăcerea nopții de-afară, se auzi deodată un nechezat jalnic. Cine știe de unde vine! murmură Neculai. În ochii celui căzut ardea o durere neclintită. Veni primarele, un om voinic, nalt, c-o leacă de pântece, îmbrăcat cu straie nemțești. Țăranii îi făcură loc, el se apropie, dădu mâna cu popa, apoi privi un răstimp pe străin. Nu-l cunosc, zise el după aceea; îl cunoaște cineva? Nu-l cunoaște nimeni! răspunse Neculai. —Ce-i de făcut? Tocmai atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
altă odaie. Laviți, scaune, o masă de brad. Dar nimeni înlăuntru. În a treia încăpere, păreții erau îmbrăcați cu scorțuri de lână; lângă horn, pe un pat lat, erau clădite perne, lăvicere și plapome, iar deasupra, pe culme, erau grămădite straie colorate femeiești, o cațaveică, o casâncă, și peste ele o pânză mare de in. Cofa goală, lângă ușă; toporul alături. O icoană cu candela stânsă, la răsărit. Toate erau cu grijă așezate, dar toate miroseau parcă a singurătate și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se purta de colo-colo cu sugacii în brațe, pe când copii nenumărați cu ochi frumoși și cu părul creț, cu obrazul plin de murdării, îmbrăcați în zdrențe, își pornesc traiul pe insulele mai uscate ale uliții. De-acolo pornesc cotiugarii cu straiele ninse de făină, cu lemnăria hodorogită pe cele patru roate. Și triștii cai schilozi abia înaintează în hamurile rupte și înodate cu capete de frânghie, se poticnesc, se opresc din când în când cu capetele plecate în pământ și privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Haie? — Mă duc până la Tudorița! striga repede fata și apuca la vale, pe cărarea zbicită. Tudorița era fata picherului Ion Rusu, un om cărunt, negru la obraz, fornăit și lăudăros. Acest Ion Rusu, cu un cortel mare de doc, cu straiele-i ponosite, cu o pălărie cenușie de pâslă în cap, bătea drumuri lungi, de la canton la canton, de la crâșmă la crâșmă, și-și lăsa gospodăria în plata Domnului. Nevasta de multă vreme-i murise; umblase cu trei copii din mahala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trebuia să aibă o dragoste. Dar în viața aceasta în care se ridicase cu asprime și prin care din greu răzbătea, el nu știa să umble decât pentru puținele și săracele lui plăceri: o beție cu prietinii, un rând de straie nouă... Iar vorbele schimbate îndelung la un colț de portiță, în fundul unei grădini, le rostea tot pentru plăcerile lui visate cu cutremur în ceasurile-i grele și singuratice. Cu gândul ațintit numai asupra vreunei plăceri se strecura întotdeauna repede, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acela nu s-a bucurat ca altădată de sărbătorile mari ale neamului. În începutul palid de toamnă, de anul nou, privea pe gânduri fără să vadă și fără căldură în suflet la mișcarea din ulița îngustă. Toate fețele erau vesele; straiele murdare dispăruseră; copiii vioi, cu pălării adevărate în cap, făceau zarvă și se jucau cu nuci în tocurile scobite la marginea șanțurilor; daruri de turtă dulce treceau de la prietin la prietin. O tinereță bucuroasă izvora, furnica în toate părțile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Tudorița închisese ochii, și pe obrazu-i palid, ca niște dungi albastre, se cunoșteau semnele bătăii trecute. În ziua aceea n-a mai spus nici un cuvânt; a plecat întunecat, fără să lase un ban pe colțul mesei. S-a dus cu straiele-i prăfuite și cu cortelu-i mare spre cantoanele și spre crâșmele lui. În urmă-i, în amurg, Tudorița ceru de la Reiza undelemn de zece bani și pregăti candela la iconița veche afumată, rămasă de la maică-sa. Începu după aceea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fumegau prin hornuri casele negre, și rar câte-un cap de femeie ieșea între aburi, prin ușile scunde. Dudi Bulgarul, bărbatul Reizei de la dugheniță, pornea la ceasuri regulate cu tinichelele-i de gaz, și Zeilic harabagiul, bătrânul moașei Etel, cu straiele-i ninse de făină, albe ca și barba lui mare, duruia printre ferestrele cu cotiuga-i hârbuită, trasă de calu-i nalt, cu pielea roasă sub ștreanguri. Toată ziua Haia se tânguia încet și ofta. Iar noaptea n-avea liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iernile grele câteodată?... stăm afară în perdea, cu vitele... Noi suntem deprinși cu toate... Boieru-i boier, el are alte obiceiuri... El are altă piele... zise moș Nastase; și amândoi începură a râde. Coborâră, trecură pe dinaintea bordeielor. Câțiva oameni îmbrăcați în straie mohorâte umblau prin bătătură, adăpau vite, duceau cai de căpăstru, se învârteau în jurul unei fântâni cu cumpănă. —Boieru a venit acasă? strigă moșneagul cătră ei. —Venit, venit! răspunse cineva, cu glas gros. —Iaca-i bun... mormăi moșneagul, mai mult în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alăturară de un foc. Simțeau mirosul mămăligii. Un cazan mare cu fiertură de carne de oaie scotea aburi deși. Muncitorii așteptau cina. Erau oameni de toate felurile, felurit îmbrăcați. Erau figuri blânde, balane; erau obrazuri întunecoase, cu ochi scăpărători. Erau straie albe, ca pe malul Moldovei, erau straie mohorâte ca ale locuitorilor câmpiei. Pălării largi de pâslă, clopote de paie împletite, cusute cu ață roșie, căciuli roase de vechime, roșii de ploi îndelungate și de soare fierbinte. Unii din copii, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Un cazan mare cu fiertură de carne de oaie scotea aburi deși. Muncitorii așteptau cina. Erau oameni de toate felurile, felurit îmbrăcați. Erau figuri blânde, balane; erau obrazuri întunecoase, cu ochi scăpărători. Erau straie albe, ca pe malul Moldovei, erau straie mohorâte ca ale locuitorilor câmpiei. Pălării largi de pâslă, clopote de paie împletite, cusute cu ață roșie, căciuli roase de vechime, roșii de ploi îndelungate și de soare fierbinte. Unii din copii, de zece ori de doisprezece ani, erau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Te-ai rătăcit? Văd că n-ai întârziat prea mult. Eram îngrijate. De ce taci? Vorbește, omule. Totdeauna faci tu așa. —Eu? Da, tu. Te-am întrebat. Vai, Doamne Isuse! Răspunde. — Ce să răspund? — Ce te întreb. Culi smunci de pe el straiul și-l lepădă lângă focul din vatră. Lăsă pe Vidra să stea alături. —A venit și te-a cătat Vidra? — Da, a venit și m-a cătat. —Băiete, tu ai ceva. După ce se frecă prelung la tâmple și pe ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]