2,032 matches
-
În prima și a doua edițe, ai să te prinzi pă loc că În ultima niște versuri Îi ridică În slăvi chiar pă plugarii și comerceanții care mecanizează ogoru național. Pă când faima mea creștea, mandea am auzit cum clopoțea strident chemarea telurică și nu l-am negat. Niște luni mai Încolo, Editura Molly Glus mi-a publicat broșura dă conciliere Cheile neoiordanismului, rodu cercetării și a unei zeloase ardori revizioniste. Fără să disprețui respectu care Îl merită figura lu Urquiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Și asta În afară de MSB-uri și FD-uri, firește. Norman auzea zgomotul de fond al comunicațiilor radio și frânturi de fraze pe care nu le putea Înțelege. Pe un ecran apăruse un scafandru, pășind pe fundul oceanului. În lumina artificială stridentă, Norman observă că scafandrul purta un costum de culoare albastră și o cască galbenă, turnată Într-o formă deosebită. — La ce adâncime se află? Întrebă el, arătând spre ecran. — Nu știu exact, probabil la trei-patru sute de metri. — Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Înțeles, dom' căpitan, spuse Ted, dar vocea Îi era acum atât de ascuțită, Încât devenise aproape neinteligibilă și iarîl apucă rîsul, glasurile lor subțiri ca ale unor școlărițe reverberând În interiorul cilindrului metalic. Pe lângă faptul că le făcea vocile Înalte și stridente, heliul mai avea și alte efecte. Vă e frig, băieți? Îi Întrebă Barnes. Într-adevăr, Începuse să li se facă frig. Îl văzu pe Ted tremurând și-și simți pielea ca de găină pe picioare. De parcă ar fi stat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
rădăcina nasului. Cred că În legătură cu asta nu Încape nici o Îndoială. Este vorba de ceva care mai Întâi a fost În sferă și care acum a scăpat și e liber să acționeze. lată despre ce anume este vorba. MONSTRUL ALARMA Țipătul strident al alarmei și fulgerele luminoase roșii Îl treziră pe Norman. Acesta alunecă din pat, Își trase Încălțările căptușite și jacheta Încălzită și alergă Înspre ușă, unde se ciocni cu Beth. Alarma răsuna În tot habitatul. — Ce se Întâmplă? strigă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și fulgerele luminoase roșii Îl treziră pe Norman. Acesta alunecă din pat, Își trase Încălțările căptușite și jacheta Încălzită și alergă Înspre ușă, unde se ciocni cu Beth. Alarma răsuna În tot habitatul. — Ce se Întâmplă? strigă el peste sunetul strident. — Nu știu! Beth avea fața palidă, Înfricoșată. Norman trecu pe lângă ea. În Cilindrul B, printre toate țevile și consolele, clipea un semnal strălucitor: AVARIE SISTEME VITALE. O căută cu privirea pe Teeny Fletcher, dar aceasta nu se afla acolo. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
din cauza fumului. Ochii și plămânii Îi ardeau, cu toate că purta masca de gaze. Și deodată, cu un scrâșnet metalic Înfiorător, Începură izbiturile. Habitatul se legăna sub loviturile calmarului care se Întorsese. O auzi pe Fletcher prin intercom, dar vocea Îi era stridentă și neclară. Zgomotul teribil al izbiturilor și al metalului deformat continua. Iar Norman Își zise: „Vom muri. De data asta vom muri“. Nu găsi nici un extinctor, dar dibui cu mâinile ceva metalic pe perete și, prin fumul Înecăcios, Norman Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
că era vorba de alarma perifericelor. Începuse un nou atac. 15.20 ORE Alergară Înapoi prin coridorul lateral care ducea direct din Cilindrul B În D. În trecere, Norman sesiză că cele două femei-paznic dispăruseră. În D, alarmele sunau strident, iar ecranele senzorilor periferici străluceau În roșu aprins. Norman se uită la monitoarele video. SOSESC. Beth trecu rapid În revistă ecranele. — Termicele interne sunt activate. Într-adevăr, sosește. Imediat simțiră o zguduitură și Norman se Întoarse ca să se uite prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Am reușit. Am rămas Împreună. Stăm Încă bine. Am reușit“. Se relaxă. Avu senzația că ceva i se târa pe corp. „Din cauza frigului, Își spuse, a trecerii de la frig la cald“. Senzația era neplăcută. Nici șuieratul nu era plăcut auzului: strident, intermitent. Ceva alb Îi alunecă ușor sub bărbie. Deschise ochii și văzu ceva ca un tub alb, argintiu apoi, reglându-și acuitatea vizuală, văzu ochii mici ca niște mărgeluțe și limba care i se zbătea: era un șarpe. Un șarpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Norman? Ți-e frică, Norman? Repetarea propriului nume Îl irită. Apăsă pe butoanele de deschidere a sasului. Apa Începea să pătrundă prin podea, inundând cu repeziciune compartimentul. — Ah, iată-te, Norman, acum te văd. Și Începu să râdă: un râs strident, ca un cotcodăcit.. Norman se Întoarse și văzu camera video montată pe robotul aflat Încă În sas. Îi făcu vânt, răsucind-o În altă direcție. Asta n-ajută la nimic, Norman. Se afla În afara astronavei, lângă sas. Explozibilele TEVAC, șiruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
valorile indicatoarelor pe care le supraveghează. Reflexele, pulsul, viteza de curgere a perfuziei. Temperatura: 41,1˚. Nimic schimbat. Doctorul face un semn. O soră injectează o substanță în unul din tuburi. Un comutator își schimbă poziția. Un bîzîit se aude strident. Văd: nimicul e totul. Numai căldura Cuvîntului se simte apărînd. Îi recunosc forța care, deodată, capătă sens. Totul se umple din neant. Nimic nu s-a cristalizat. Nimic nu s-a putut precipita din gol, ci o explozie de sens
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
frumoase, evident colege de-ale lui Adam, au venit la masă și ne-au împresurat. Așa cum procedau femeile, de obicei, în jurul lui Adam. Erau ca niște păsări exotice superbe. Foarte colorate și foarte zgomotoase. Au scos tot felul de sunete stridente la vederea lui Kate, după care, atunci când au descoperit că nu era copilul lui Adam, și-au pierdut complet interesul pentru ea. De ce-ar fi fost Kate fiica lui? m-am întrebat. Adam ne-a făcut cunoștință. —V-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
disperată să-i explic. Trebuie... Trebuie să mai încerc o dată. —De ce? James s-a purtat oribil cu tine, mi-a atras atenția Adam. Da, dar... vezi tu, n-a fost cu-adevărat vina lui. Adam a izbucnit într-un râs strident, fără strop de veselie în el. — Atunci a cui a fost vina? Nu-mi spune. Nu, te rog să nu-mi spui. James a zis că a fost vina ta, a exclamat Adam. Păi, da, dar, vezi tu... Pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
e nici student și nici văr. Ieri i-am dus o floricică-n gînd, la ceea ce s-ar putea numi ultima lui casă. Ce mai era prin mintea mea pe-atunci? O nevropată tînără În halat liliachiu și cu ruj strident Întins provocator pe tot obrazul, Împreună cu care mă uitam seara la televizor la meci. Un măr În floare. Naveta pe care-o reluasem de curînd, gîndul reconfortant al sinuciderii, coperta primei mele cărți, iepurele personal de la dispensar, silueta superbă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
distrug cîteva studiouri fără să Înțeleagă precis de ce o fac. Urmează mesajul președintelui. Pe care se colează opinia guvernului despre cele petrecute: „A fost o Încercare de lovitură de stat”. Încă una. A patra, În numai cinci luni. Explicația prea stridentă pentru a fi verosimilă nu deranjează pe nimeni. Însă totul devine bizar, țiganii nu dau lovituri de stat, n-au făcut-o niciodată, iar oamenii cu tulburări de comportament, nici atît. Se solicită ajutorul oamenilor muncii. Răzvan Teodorescu descrie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ce gogoși torni matale, așa că las-o pe biata mea fetiță să se odihnească-n pace! Bud răsfiră cecurile. — Cei de la comitat mi-au zis să țin astea pînă cînd vei coopera. Nu vorbești, adio bani! Hilda scoase un sunet strident. Bud rupse lanțul și intră. Hilda se dădu Înapoi. — Te rog! Am nevoie de banii ăia! Susan Nancy Îi zîmbea de pe cei patru pereți: o vampă pe un podium de dans Într-un club. Bud spuse: — Hai, poartă-te frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
simțea ca o bunică. Lumina cald roșiatică a apusului le învăluia picioarele obosite. Nu se mai vedea soarele, ci doar un cer colorat întins peste orașul ale cărui zgomote și miresme de frunze năvăleau înăuntru cu un aer prăfos. Sunetul strident al telefonului a acoperit radioul. Doamna Marga Pop a ridicat receptorul cu mâna tremurândă, a recunoscut vocea de la celălalt capăt al firului, a ascultat mai multă vreme. Se auzeau vorbe ascuțite și repezi, întrerupte de câtă un hârâit metalic. „Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de câtă un hârâit metalic. „Da, mă duc mâine dimineață“, spuse doamna Marga Pop. Reuși să mai arunce câte vorbe printre hârâiturile aparatului. „Nu, sunt obosită, ne vedem altădată. Bineînțeles că mă poți vizita. Doar n-o să rămân acolo!“ Vocea stridentă continua să strige în receptor. Doamna Marga Pop și-a îndepărtat receptorul de ureche, și-a privit vecina ridicând ochii în tavan, șoptindu-i: doamne, cicălitoare sunt unele femei! A rămas așa o vreme, ca împietrită, după care a apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vrea doar să discute pur și simplu, despre orice. Cu cine? Orașul e fierbinte, aerul arde, e greu respirabil, asfaltul s-a înmuiat sub arșiță, frunzele se încolăcesc de atâta căldură, oamenii fug pentru o săptămână, două, cât pot. Sunetul strident al telefonului îl trezește din amorțeala agitată. Ioana Sandi îl caută pentru a patra sau a cincea oară, să vină după ea la mare. Îi deslușește în vocea gravă nerăbdarea. Se hotărăște pe loc. O să ajungă acolo a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Adormise. S-a trezit după vreo trei ore, singur. Și-a privit în oglindă chipul tras de oboseală, trupul subțire. S-a îmbrăcat încet, urmărind cu atenție lucrurile din jur, carpeta cu cai înaripați și cadâne înveșmântate în țesături colorate strident, florile de plastic înfipte într-o glastră din plastic, icoana de serie, un desen pe hârtie ușor încrețită, decolorat, încadrat de o ramă aurie și acoperit cu geam, sub care era înfiptă o candelă uscată, oglinda pătată de muște, preșurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
geam, sub care era înfiptă o candelă uscată, oglinda pătată de muște, preșurile din cârpe și haine vechi sfâșiate și trase la război, șifonierul nou, mirosind a lac proaspăt, o încăpere de oameni săraci lipsită de gust, dar încă nu stridentă, vădind dorința de mobilare la repezeală, numai să iasă un ban în lunile de vară în care năvălesc orășenii. Toate cufundate într-o liniște de sepulcru, strigătul unui copil undeva, departe, sau gâgâitul unei gâște i se păreau dincolo de pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spate, care își povesteau mărunțișuri, cu muzica dată la maximum. „Dați magnetofonu’ ăla mai încet“, spuse Ioana Sandi, dar nu voiau s-o audă. Andrei Vlădescu și-a revenit abia când mirosul tare de brad a năvălit în mașină. Muzica stridentă încetase, caseta se derulase până la capăt, iar Monica Elefteriade și bărbatul de lângă ea adormiseră. Au ajuns la Sinaia, au găsit vila unde le spusese maică-sa să se ducă, au plătit o noapte și ea luase chitanțele, să i le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de câte ori le spunea ceva, semănând cu o lipitoare, dar cu care Dascălu pleca la crâșmă aproape zilnic - cum au aflat mai târziu -, făcându-și-l, încă neclar pentru ce anume, apropiat. Ileana Roman, plutind cu capul semeț printre ceilalți, râzând strident, și amantul ei, Iuliu Sofronie: isteț, plin de vervă și de idei și om de lume, de care nu se putea despărți, oricât începuse să se convingă de singurătatea în care avea să-și ducă anii de mai târziu. Sorin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dat seama cât de cald este decât după ce îngrijitorul a deschis ușile și a putut urca treptele de piatră, pătrunzând în capela răcoroasă, gălbui luminată prin vitralii. Sicriul se afla în mijloc, iar la capul lui, crucea de un ocru strident, cu numele ei cel lung și anii nașterii și ai morții, 1898-1975, desenate cu tuș negru, ușor tremurat. I-a sărutat mâna și fruntea rece. A privit-o: îmbrăcată în rochia ei vișinie de ceremonii de preț, subțire și firavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
patul îngust și în care nu se mai aflau decât o masă scundă și un scaun. A ascultat un timp, cu privirea în gol, uguitul guguștiucilor care fâlfâiau pe balconul-terasă. Prin geamurile mari izbea lumina cald-tristă a toamnei gălbui. Zbârnâitul strident al telefonului s-a auzit iarăși, dar n-a mai răspuns; putea fi oricine, putea fi din nou femeia aceea de la etajul patru care îi pândise probabil ieșirile, știa că este acasă, îl căutase la ușă, apoi la telefon, sunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fără grabă, ridicând privirea tot timpul spre fereastra prin care se zărea unghiul peretelui de alături, cenușiu și bătut de vânt. „Vasăzică acuma totul s-a terminat, m-a prins cum a vrut“, se gândi, mestecând cu calm, ascultând soneria stridentă a telefonului răsunând îndepărtat în camerele aproape goale și refuzând să răspundă. Scrobul avea un gust searbăd, uitase să pună sare, dar a continuat să-l mănânce așa. O liniște subțire stătea în picioare lângă el, își auzea mestecatul rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]