2,123 matches
-
marfa atrăgătoare, Asta Înseamnă că de fapt nu credeți În viața veșnică, Ne facem că credem. Timp de un minut nimeni nu mai vorbi. Cel mai bătrân dintre pesimiști lăsă să i se răspândească pe chip un surâs vag și suav și afișă aerul cuiva care vede Încununată de succes o experiență de laborator dificilă. Așa stând lucrurile, interveni un filozof din aripa optimistă, de ce vă sperie atât faptul că moartea a Încetat să mai existe, Nu știm dacă a Încetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
a fost cel mai scurt dintre toate, un suspin, și gata, se poate imagina bine ce a devenit În acest caz o lumânare care se stinge dintr-odată fără să fie nevoie să sufli În ea. Niciodată nici cea mai suavă eutanasie nu va putea fi atât de ușoară și de dulce. Cel mai interesant aspect al noii situații create este faptul că justiția din țara În care nu se moare este lipsită de fundament pentru a-i acționa În judecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ici și colo, fără a uita biblioteca Înaltă unde literatura pare să conviețuiască cu muzica În cea mai perfectă armonie, care azi este știința acordurilor după ce a fost fiica lui ares și a afroditei. Moartea mângâie corzile violoncelului, Își trecu suav vârfurile degetelor peste clapele pianului, dar numai ea ar fi putut distinge sunetul instrumentelor, un vaiet lung și grav mai Întâi, un scurt ciripit de pasăre apoi, ambele de neauzit pentru urechile umane, dar clare și precise pentru cineva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
dintre toate armurile forjate vreodată și cu promisiunea că așa va rămâne până la sfârșitul veacurilor, ne referim la scheletul morții, există Întotdeauna posibilitatea ca Într-o zi să se insinueze În carcasa ei funestă, parcă fără voia sa, un acord suav de violoncel, un tril ingenuu de pian, sau doar ca vederea unui caiet de muzică deschis pe un scaun să te facă să-ți amintești de ceva la care refuzi să te gândești, pe care nu-l trăiseși și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
a urcat În poala ta care părea a unei fetițe, și atunci ai avut un gând dintre cele mai frumoase, te-ai gândit că nu era drept ca moartea, nu tu, cealaltă, să vină Într-o zi să stingă jarul suav al acelei călduri animale moi, așa ai gândit, cine ar zice, tu care ești atât de obișnuită cu frigul arctic și antarctic din odaia În care te afli În acest moment și unde te-a chemat glasul datoriei tale funeste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
-o fixată pe retină, nici o femeie grasă Îmbrăcată În negru anunțându-i moartea, așa cum se spune că a văzut marcel proust, nici o arătare Înfășurată Într-un cearceaf alb, așa cum afirmă muribunzii cu vedere pătrunzătoare. Un fluture, nimic mai mult decât suavul fâlfâit al aripilor de mătase ale unui fluture mare și de culoare Închisă cu o pată albă care pare un cap de mort. Violoncelistul se uită la ceas și văzu că trecuse de ora prânzului. Câinele, care se gândea deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
aceasta voia să-l seducă. Acesta era cuvântul cheie, să seducă. Moartea s-ar fi putut duce direct acasă la violoncelist, să sune la ușă și, când el ar fi deschis ușa, să-i arunce prima momeală a unui surâs suav după ce și-ar fi scos ochelarii negri, să se anunțe, de exemplu, ca vânzătoare de enciclopedii, pretext arhicunoscut, dar cu rezultate aproape Întotdeauna sigure, și atunci din două una, ori el ar fi invitat-o să intre ca să vorbească În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
privesc cu uimire, dirijorul cu surprindere și respect, publicul se minunează, freamătă, vălul de milă care Încețoșa privirea ascuțită a acvilei este acum o lacrimă. Solo-ul s-a terminat, orchestra, ca o mare imensă și domoală, avansă și acoperi suav cântul violoncelului, Îl absorbi, Îl amplifică, ca și cum ar fi vrut să-l conducă spre un loc unde muzica s-ar sublima În tăcere, umbra unei vibrații care ar străbate pielea ca o ultimă și imperceptibilă rezonanță a unui timpan atins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
deja ofensa de a fi fost respins, veni să-l consoleze. Își puse labele din față pe saltea, Își târî corpul până ajunse la Înălțimea mâinii stângi a stăpânului, abandonată acolo ca ceva inutil, care nu servea la nimic, și, suav, Își culcă capul pe ea. Putea s-o fi lins iar și iar, așa cum obișnuiesc să facă câinii obișnuiți, dar natura, de data asta binevoitoare, rezervase pentru el o sensibilitate atât de specială Încât Îi permitea chiar să inventeze gesturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
pe care numai moartea putea s-o distrugă. Nu rămase cenușă. Moartea se Întoarse În pat, Îl Îmbrățișă pe bărbat și, fără să Înțeleagă ce i se Întâmpla, ea care nu dormea niciodată, simți că somnul făcea să-i cadă suav pleoapele. A doua zi nu a murit nimeni. NOTE 1. Joc de cuvinte: În textul original funcția de ministru de interne este redată prin sintagma ministro do interior (ministru al interiorului) (n.t.) 2. Adamastor - gigant, personaj mitic din epopeea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
mici, legănându-se ca algele, schimbându-și forma încontinuu. Cât de mult îmi plăcea să stau culcată aici pe întuneric, zgomotul casei se auzea în fundal ca un zumzet liniștitor, iar eu stăteam sub copac, ascultând cântecul norilor, un cor suav și difuz, sus deasupra mea, un cântec în care nu există durere, nici fericire, în care nu există întâlnire, nici despărțire, defilăm în fața ta, cântau ei, dar vom fi aici și după tine, nu ne vom naște niciodată, nu vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
abia când, epuizat psihic, pechinezul se ridică pe labele dinapoi și necheză înspăimântător sub globul focos al lunii. În capătul străzii Smârdan coșmarul luă sfârșit. Profesorul redeveni biped și-și aranjă jenat cravata elegantă. Din spate mai adia doar refrenul suav: „dar boierii nu-s acasă/dom, dom să-nălțăm” și mirosul înțepător al pocnitorilor. Pe măsura urcușului, chioșcul de ziare de pe dealul Spirii își dezvelea silueta. Răsări în sfârșit și figura sud-americanului Fanes, tronând impasibilă la taraba lui în așteptarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pițigoi, pârâiașul zglobiu părea că-și va întinde undele celeste pe pământ, că va îmbrățișa și va scălda, prietenos și jucăuș, picioarele celor prezenți. La rasul solului, pluteau cohorte de norișori ștrengari și diafani de pulbere diamantină, cu un miros suav, îmbietor, răcoritor. Reconfortant. Ca un balsam. Bursucul Trei-Coițe fixează plafonul fasciculat, ierbos-bărbos, cu privirile brusc deconcertate, încrețește agasat din bumbul nasului și fornăie: Absurd! Pas, de te odihnește. Pe furca lui Belial! A mai sosit unul! BAAL I Iar noului
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
spus, oglinda nu mai e ce-a fost, și uneori amplifică, lungește sau lărgește sau chiar desfigurează - n-o să-ți fie frică? Îl privise cu o neobișnuită intensitate, ca și cum de răspunsul lui ar fi atârnat cine știe ce decizie importantă. El rfmbi suav, aproape ironic. - N-are să-mi fie frică, mon General. - Bine. Și iată acum ce surpriză vreau să le fac. Evident, asta e un secret, nu spui nimic acasă. Mâine seară, după ce se va servi șampania și ne vom aduna toți
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Tom. Doamna Osmore îl întrebă pe Emma dacă-i place la Ennistone. Emma îi răspunse că e un loc interesant. — Sunteți irlandez, domnule Taylor? — Da. — Ah, știu. Suferințele Irlandei! Probabil că ne urâți pentru că vă ocupăm țara! Emma îi zâmbi suav. — Ăsta-i Tom McCaffrey? întrebă Pearl. — Da. — Ce mult a crescut! — Era mai drăguț înainte, spuse Diane, care nutrea sentimente ciudate față de Tom. — Cum merg lucrurile la Belmont? o întrebă Pearl pe Ruby. — Prost. — De ce? — Din cauza vulpii. Vulpea poartă vina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
își spuse: „Am să scriu un cântec pop pe chestia asta: Iisus a fost aici, a fost aici, a fost aici, nu ați știut, ah, nu ați știut?“. Combinația dintre noutatea pe care o aflase, splendida voce a lui Emma, suavă și puternică totodată, marea smălțuită în albastru și cerul glasat făcea ca momentul prezent să fie perfect pentru Tom. Gabriel alergase cu sufletul la gură, istovită, prin nisipul care-i fugea de sub tălpi, până își găsise poșeta pe plajă. Transpirase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și asta, În timp ce pe zidul stîng ― numit În derîdere zidul plîngerii, după un vodevil În care eroul moare foarte greu, dar moare ― o mînă harnică scrie: „poezia se află În milă, n-o căutați altundeva!” Vestesc a vieții suavă Înălțare. „ Le temp se leve, il faut tenter de mourir”, ar spune poetul, dar cum mai poți descifra arsura scrisă pe fruntea sa, cînd semnul care-mi Întoarce purificarea ca pe un arc de ceas Îmi poruncește să mă mai
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
așa ceva, fata rămase foarte încurcată înaintea clopoțelului alb. Observând că cineva îl privește, ghiocelul se mișcă ușor și își desfăcu petalele albe și ca un clopoțel dori să vestească sosirea primăverii. Fetița constată că această mică floricică împrăștia un parfum suav, un parfum pe care fetița nu-l mai mirosise până acum. Micuțul „Ghiocel”, căci așa se numea floarea, se mai mișcă puțin și o învălui pe fetiță într-o mireasmă plăcut mirositoare care o făcu să trăiască un sentiment pe
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
privește în jurul tău câte au apărut. Într-adevăr, printre pâlcurile de zăpadă au apărut așa, niște clopoței gingași de culoarea zăpezii, ceva mai încolo câteva flori de culoare violet numite brândușe și printre ele câteva viorele ce împrăștiau un parfum suav ce ajunsese până la năsucul gărgăriței. - Ce dimineață frumoasă! Abia aștept să ne jucăm, gândăcelule! - și eu doresc să mă joc, dar trebuie să avem grijă să nu ne vadă o pasăre care zboară pe aici prin pădure după hrană. Poate
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
coboară de la catedră, dintre cărți, direct în lumea copiilor, o lume uneori fantastică, alte ori reală, pentru a suferi alături de eroii ei: câni, pisici, păsări fel de fel, alte ori pepeni, semințe sau stejari - o suferință avertisment, o suferință protestatară. Suavul conținut al povestirilor sale, adresate unei vârste pentru care lumea ascunde atâtea mistere câte stele pe cer, vine să facă lumină, să destăinuie, să despartă răul de bine și să sădească în sufletul puiului de om sentimentul de milă pentru
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93039]
-
senzoriale și setea de urcuș în aerul tare al înălțimilor. Lipsit de organ pentru mare și film, fanatic al muntelui și teatrului, detestând dezrădăcinarea și venerând rânduiala rurală, am ajuns cu greu să prefer cutreierul sclifosit prin cele străinătățuri unei suave ațipeli de amiază în fânul de pe Măgura Vâlcii, unei serafice partide de pescuit, vreunei năprasnice coborâri prin Valea Cerbului, unei cățărări făgărășene, ori unei sfătuiri de taină cu Ioachim, Ștefan și Matei, cei dintâi mesteceni plantați pe dealul casei de la
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
judecata ve chilor Părinți! - ne-a devenit supremul refugiu. E drept? Nu e drept. Dar așa pare că este! 16 septembrie 2010 Nevinovată plângere de milă Anul acesta, în martie, am publicat în România literară un sfios, dar hotărât, lamento („Suavă înlănțuire de orori“) pe tema amarului destin al criticului literar obligat să-și câștige pâinea ca vidanjă a mizeriilor hiperetalate de literatura la zi, de la noi și de aiurea. O literatură alergică la normalitate, la tot ce ține de firescul
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
curând un praf anti-identitar de toată groaza. Voi reveni la acest subiect, mai ales că el se leagă de tema nr. 44 din martie-mai 2010 a revistei Regard: Psihologia românilor. Cât despre războiul oribilelor clădiri înalte ale postmo dernității cu suavele siluete de conac aromitor ale Bucureștilor lui Melik, Ghica, I.L. și Mateiu Caragiale, el e de întâlnit, cu opinii pro și contra, în nr. 3. Nu pot pentru ca să-l las nepritocit. 4 noiembrie 2010 „Împreună“. Ce utopic sună asta în
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
sfintei îmburgheziri confortabile, elitiste, antisindicaliste. Mai prost e că bietul conservatism, centrismul cumse cade, rațiunea liberală și ehosul creștin sunt condamnate la storcire și vlăguire, prinse, cum sunt, între fălcile menghinei neobolșevizante. Adică între junimea castristo-guevaristă, care cochetează cu pieptoșenia „suav“ leninistă a lui Putin, și fostul proletariat („forța politică conducătoare“, în limbajul ceaușist, făuritoarea „omului nou, constructor conștient al...“ etc.), devenit terorism sindical sadea, pentru care socialismul stă (din nou!) să se nască. Poate nu m-ar fi întristat atâta
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
a tristeții Știți bine că tristețea - ca și bucuria, resemnarea, extazul - cunoaște, slavă Domnului, destule grade de comparație. Există o tristețe bogată, a sufletului preaplin, cum se scrie într-un psalm arghezian: tristețea adâncă, metafizică. Există umori negre, devastatoare, întristări suave, dar și tristeți agresive, agasante, isterice. Tristeți pufoase ca pleoapele de bufniță ori, dimpotrivă, nevropate și năpras nic răzbunătoare. Avem melancolii copleșitoare ori siropoase, prăbușiri cvasiletale, dar și încercănări hachițoase, ori furii biliare urmate de riduri ale neputinței, tot așa cum
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]