2,764 matches
-
Încearcă omul provocând Natura, trebuie să fie Întru cunoaștere, nu Întru exploatarea celuilalt: cunoașterea va naște iubirea. Competiția dintre om și Natură nu e o cursă de 100 metri plat, cu o linie de start, ci ceva În genul aruncării suliței, fiecare doborând, rând pe rând, recordul celuilalt, poate la milenii diferență. Cât s’ar conserva, deși competiția n’o lasă, specia umană va fi Înlocuită. Nu de o alta dar, cred eu, de suflet. E firesc, ca unealtă a Naturii
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
telurice. Așa ne-am aliat cu câinele. Căci hălăduia de multă vreme pe lângă sălașele noastre vremelnice, mulțumindu-se cu oasele aruncate. Până Într’o zi, când starostele lor a hotărât: toată haita de câini a hăituit ditamai mamutul, aducîndu-l În fața sulițelor vânătorilor. Isteață manevră, căci nici omul nu putea hăitui, dar nici câinele doborî. Dreptu-i, Împărțeala a reflectat feleșagul omului: și-a adjudecat carnea, iar câinele s’a mulțumit cu mațele și oasele. Feleșag? Păi omul a făcut la fel, mai
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
un interes care depășea sportul propriu-zis, pe care-l putea admira oricând, nu la patru ani o dată, În orice palestră - anticul stadion - din orice cetate, urmărea deci un simulacru ori prelungire a războiului care tocmai căpătase un armistițiu. Anume: aruncarea suliței, cât mai departe; aruncarea discului - și-mi amintesc de celebrul Discofor al lui Miron, statuie care e de fapt omagiul cetății pentru un oarecare Învingător - discul fiind pe atunci o armă menită smulgerii ori barem spargerii tărtăcii adversarului; lupta cu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nu numai Încununat cu lauri ci, la picioarele propriei și proaspetei sale statui, primea oferta „managerului“, a arhontelui; același care, În timp ce-l privea acolo, la Olimpia, În scurtul interludiu pacifist, rumegase În mintea-i viitorul război: un campion, care aruncă sulița și discul hăt hăt, care culcă la pământ adversarul printr’un pumn dibaci, ba Îl mai și frământă În trântă, iar la o adică știe să-și scape pielea prin fugă, e cel mai bun general. Bașca și că acel
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cele ce nu-i mai sunt de folos la un moment dat; perimate care-va-să-zică. Și astfel, ascultând de nevoie vocea Naturii, amicul Pierre a renăscut doar sportul, adică pretextul anticelor Jocuri, nu și esența războinică a acestora. Și a reînviat sulița, discul, pumnul,... devenite peste timp - Întru neuitare - doar instrumente ale sportului. După cum altă ocupație primordială a voastră, vânătoarea, a devenit un (alt) sport cu acte În regulă, dar și cu ghilimele à propos de mijloacele puse față În față de protagoniștii
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nu vă mai culcați „odată cu găinile“ și să vă deșteptați așișderea ci, culcați pe la miezul nopții după câteva ore petrecute sub „lampa lui Ilici“, să vă treziți, tot după cele consacrate ancestral 8 ore, dar când Soarele e de „trei sulițe“ pe cer; à propos: Benjamin Franklin critica, acum mai bine de două secole, aceeași practică, dar bazată pe lumânări, a parizienilor... Sau ca să vi se atrofieze picioarele, umblând cu fotoliu cu tot, În fel de fel de vehicule, ca și
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
comunale pentru construcția bisericii. Cea cu numărul 921 cere: 8.000 de lei primăriei Poiana, 4.000 de lei primăriei Trușești, 6.000 de lei de la Todireni, 8.000 de de la Bucecea, precum și câte 10.000 de lei de la unitatea Sulița și unitatea Trușești 79. Se mai întâmpla ca răspusul să fie negativ. Primăria Poiana, spre exemplu, spune că bugetul pe 1930 s-a dotat cu deficit, așa că nu vor putea plăti 80. La Ipotești însă, șantierul avansează; în procesul-verbal de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o învăluire sfredelitoare, căreia nu-i scapă necercetat nici unul din colțurile ființei mele. Nu mai pot să rezist! Las ochii în jos, înfrânt. Ei, ei...! Haidem în casă, mormăie El într-un târziu, râzând, după ce m-a împuns încă o dată cu sulițele privirilor sale, ca pe o lighioană, mult prea mică și prea îndrăzneață, pe care a voit, parcă, să o răpună acolo, în fața odăii Sale. Martorul întâlnirii noastre este părintele stareț Melchisedec care ne aștepta deja înăuntru, unde sosise înaintea noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
regelui Carol al XII-lea situată între Stockholm și Uppsala unde s-a amenajat un muzeu al armelor, pe care l-am vizitat, însoțiți de Gertrud Hultberg, ghida, care ne prezenta exponatele din vitrine, instrumente de luptă, începând de la topoare, sulițe și vârfuri de săgeți din piatră, os, bronz și fier, până la cele mai moderne și sofisticate puști din zilele noastre a reușit să ne cucerească printr-o emoționantă și captivantă pledoarie că Suedia a ajuns de peste două secole la convingerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
roșu ruginiu, culori care ți umplu sufletul de tristeți. După mai multe zile friguroase și umede, o geană palidă de soare se ivi printr-o spărtură de nori, și încet-încet începu să se lumineze. Soarele se suise la vreo două sulițe pe cer. Dimineața era călduță... dar tristă și puțin apăsătoare. În Grădină, la ora aceea aproape pustie, era o liniște ca de cimitir... Doar câțiva bărbați, cam la vârsta senectuții, să i numeri pe degetele de la o singură mână, în
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
timp de un întreg an de zile... a venit și clipa să ne luăm rămas bun de la gazdele noastre atât de primitoare.. și, să ne întoarcem în Moldova, la casele noastre, la școala noastră. Soarele se suise la vreo trei sulițe pe cer, aproape de amiezi. Era o zi de aprilie frumoasă și caldă. Mica gară, posomorâtă și singuratică de la marginea satului, străjuită de trei salcâmi bătrâni, gemea de lume. Mulțimea de bărbați, femei, bătrâni și copii, înghesuită pe peronul devenit neîncăpător
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
care creștea tot mai tare de la o clipă la alta. "Cri-mi-na-lii... cri-mi-na-lii !, scanda piața într-un glas. Tră-dă-to-rii !.. La moarte... la moarte !.. Hoții.. hoții !” ocări și batjocuri de tot felul ieșite din gura mulțimii, se încrucișau, brăzdând văzduhul ca niște sulițe. „ Tovarăși !.. Dragi tovarăși !.. încearcă să potolească furia oarbă a mulțimii. Ieri, tovarăși,.. ieri, procesul trădătorilor din fruntea fostului partid național țărănesc, s-a terminat..!” „ Huoo !.. huooo !”, urla Piața... La ocnă cu criminalii !”... Altă parte a pieții, striga „.. Huooo... huooo !.. vânzătorii
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
vârful degetelor ca în copilărie, inima incepu să-mi ticăie repede în piept. Dincolo de gard se ridica monumentala clădire a fostului Palat Domnesc, în formă de litera „U”,.. cu un mic parc de brazi înalți, subțiri și ascuțiți ca niște sulițe, tăiat pe mijloc, de o alee, din poartă până la intrarea principală... Flancată de două căsuțe, din zid, se afla poarta principală, mare, impunătoare, de fier forjat,.. Un „S” monogramatic, simbolul nobleței moștenite, încadrat într-un ornament floral, gravat pe mijlocul
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
murmurat eu. Și, ca în fața unei minuni, mă uitam cu admirație la clădirea fostei mele școli. Pe cealaltă parte a străzii, față în față, se înălța, albă, turla bisericii Sf. Gheorghe-Lozonschi Soarele se suise, pe bolta cerească la aproape două sulițe Fostul palat și biserica se scăldau în razele roșiatice ale soarelui de octombrie, strălucind ca și când ar fi luat toată lumnina soarelui. Nu-mi puteam desprinde ochii de acea lumină care, parcă îmi ogoia rănile din suflet. Poarta, mare, impunătoare, era
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
fost sacrificat berbecul ritualic. Sacrificiile omenești trebuie să fi fost frecvente pe atunci: se credea că pot face pământul mai roditor și pot îmbunătăți rasa oamenilor. O preoteasă locală alegea pe cel mai curajos tânăr, îl sacrifica prin aruncarea în sulițe și-i mărunțea trupul în nenumărate bucăți, ca să-l poată împărți, pe cât era posibil, tuturor membrilor comunității. În asemenea ocazii, întotdeauna era ales cel mai bun. Numai trupul lui sacrificat avea puterea să fertilizeze țărâna. Pământul, fecundat de bucățile acelea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
jos și dintr-o dată totul rămâne suspendat. Nici aerul nu se mai mișcă, așteptând ca tânărul să expire și sufletul său curat să fie primit de Zalmoxis. Trupul mesagerului n-a avut nici măcar o tresărire când a fost străpuns de sulițe. Sângele a înroșit postamentul alb al altarului. În clipa aceea, o pasăre mică, albă, apăru ca o săgeată din vârful brazilor și se înălță drept în sus până ce dispăru din vedere. Sufletul pur al tânărului zburase în cer și zeul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
se acoperă cu păr de fiară. Cruzime „Trebuie să mori senin și să nu exprimi nici o suferință, pentru că altminteri zeul nu te primește: nu-ți acceptă mesajul.” Asta înseamnă că trebuie să mor de-adevărat, să expir fericit, străpuns de sulițe. Numai atunci zeul se bucură de sacrificiul meu. Nu există alt lucru mai greu de admis în această doctrină: să mori și să te bucuri de tine însuți în privilegiul morții. Cine a reușit vreodată să comunice ceva mai abstract
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ani, trimit pe unul dintre ei, ales prin tragere la sorți, către Zalmoxis, încredințându-i sarcina să-i aducă zeului la cunoștință dorințele lor. Iată cum are loc trimiterea: cei care au misiunea aceasta țin cu vârful în sus trei sulițe, în timp ce alții, apucându-l de mâini și de picioare pe mesager, îl aruncă în sus, așa încât să cadă în vârful sulițelor. Dacă moare străpuns, cred că zeul le este favorabil: dacă nu moare, fac să cadă culpa asupra mesagerului, afirmând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cunoștință dorințele lor. Iată cum are loc trimiterea: cei care au misiunea aceasta țin cu vârful în sus trei sulițe, în timp ce alții, apucându-l de mâini și de picioare pe mesager, îl aruncă în sus, așa încât să cadă în vârful sulițelor. Dacă moare străpuns, cred că zeul le este favorabil: dacă nu moare, fac să cadă culpa asupra mesagerului, afirmând că e un om perfid și, după ce l-au inculpat astfel, deleagă un altul. Însărcinarea, firește, e încredințată mesagerului pe când este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
numai atunci când colectivitatea îl socotește indispensabil.” Se apropie momentul sacrificiului. Poiana e luminată de torțe. Iarba a fost cosită și bătucită; pământul gol e marcat de un cerc negru. În găurile unui trunchi gros de stejar au fost fixate trei sulițe. În spatele lui a fost clădită o podină de lemn ce se termină chiar deasupra cercului. Într-o colibă din apropiere, preoții îi încredințează mesagerului cerințele colectivității. Tânărul ales e foarte frumos; are un trup perfect de atlet. Iese din colibă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
apare curajos pe puntea de lemn. Doi oameni puternici îl apucă de mâini și de picioare, îl fac să penduleze înainte și înapoi, îl aruncă în sus. Cât ține traiectoria corpului, întreaga suflare amuțește. Clipa încremenește. În sfârșit, cade în suliți. Nu se zbate. Expiră instantaneu. Zvâcnet De câtva timp, simt, în interiorul trupului meu, un zvâcnet ciudat, ca și cum ar mai fi un alt corp în mine. Am devenit un mutant, asist la lucruri care nu mă privesc direct. Acest ceva străin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
semnal care-mi dă măsura transformărilor interioare îndurate de mine acum. Nu mai am cum să mă reîntorc la cel ce-am fost. Nu mai încape nici o renunțare. Sunt un proscris. Mesagerul După un zbor scurt, trupul tânărului cade în sulițele pregătite, care-l străpung brutal. Mesagerul trimis lui Zalmoxis expiră pe loc, fără să scoată nici un țipăt. Cei prezenți sunt zguduiți de un fior, semn că zeul a primit mesajul lor și că dorințele transmise vor fi luate în seamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
un tânăr frumos care semăna leit cu cel sacrificat. Poate că era chiar el. Atunci, înseamnă că nu l-au omorât, ieri? Sau poate că a și reînviat? L-am privit țintă: „Dar tu, ieri... n-ai fost străpuns de sulițe?” Mi-a zâmbit blând și a spus rar: „Ieri cu toții am fost străpunși de razele lui Zalmoxis...” „Și mesajul?” „Cuvântul lui Zalmoxis trebuie să-l așteptăm în tăcere... Uite ce zi frumoasă!” Am fost străfulgerat de impresia că vorbeam cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
fericiți. Diana În Cartea XII din Metamorfozele - urmând sfaturile Aiei - am sustras-o pe Ifigenia sacrificiului, punând în locul ei, din voința zeiței Diana, o cerboaică. Am avut o nouă dispută cu Aia în legătură cu tânărul mesager ce se lasă străpuns de sulițe. Îngropare În fiecare dimineață, când mă trezesc îmi privesc membrele și constat că nu pot să le mai suport: sunt atât de umflate și de lovite, tumefiate de roșeața plăgilor, de parcă ar aparține unui cadavru abandonat. Într-un prim moment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Trebuie puse în mișcare energiile slabe. Nu te-ncrede în puterea ta. Slăbiciunea e cea mai tare dintre puteri. M-am deprins să sufăr când soarta îmi este potrivnică. Autosuficient Când mă gândesc la moartea ce va veni prin mijlocirea sulițelor care îmi vor străpunge trupul, mă simt foarte înfricoșat. Apoi intru în extaz. Mă invadează o ușurare totală și o dorință intensă de a trăi cu anticipație întâlnirea cu clipa morții. Nu reușesc să-mi dau seama în ce fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]