1,745 matches
-
ca făcând parte din cercul mamelor mele. Oricum copiii nu aveau prea mult timp de joacă. Când puteam să ducem câteva surcele singuri, eram puși să facem diverse treburi, să plivim în grădină, să cărăm apă, să dărăcim lână, să toarcem. Nu-mi amintesc de mine fără un fus în mână. Știu bine că eram certată pentru neîndemânarea mea, pentru că în lâna mea rămâneau cocoloașe și pentru că firul pe care îl torceam nu era egal. Lea era cea mai bună mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în grădină, să cărăm apă, să dărăcim lână, să toarcem. Nu-mi amintesc de mine fără un fus în mână. Știu bine că eram certată pentru neîndemânarea mea, pentru că în lâna mea rămâneau cocoloașe și pentru că firul pe care îl torceam nu era egal. Lea era cea mai bună mamă din lume, dar nu era și cea mai bună profesoară. Ea era atât de îndemânatică din fire, că nu putea înțelege că un copil mic pur și simplu nu putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu era egal. Lea era cea mai bună mamă din lume, dar nu era și cea mai bună profesoară. Ea era atât de îndemânatică din fire, că nu putea înțelege că un copil mic pur și simplu nu putea să toarcă firul perfect, așa că își pierdea răbdarea: - Cum se poate ca fiica Leei să aibă mâini așa de stângace? mi-a zis într-o zi, privind firul plin de noduri care ieșise din mâinile mele. Am urât-o pentru vorbele alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu mai puteau să mă cuprindă, dar eram totuși acolo, ghemuită în poala ei, din nou un copil mic, protejat și iubit, iar povestea lui Uttu a început să curgă în urechea mea: - Odată, demult, pe când femeile nu știau să toarcă lâna și să facă haine din ea, oamenii hălăduiau pe pământ goi. Ziua erau arși de soare, noaptea tremurau, copiii mureau de frig. Dar Uttu a auzit plânsetele mamelor și i-a fost milă. Uttu era fiica lui Nanna, zeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dreapta. Uttu i-a lăsat un fus făcut din lapislazuli, care lumina ca un glob albăstriu pe cerul de aur, iar firul era făcut din raze de soare. Enhenduanna a adormit în brațele zeiței. În timp ce dormea, Enhenduanna a început să toarcă ea însăși, fără să știe, fără să vadă și fără să obosească. A tors până când firul a fost atât de lung încât ar fi umplut cămara zeului Nanna. Iar el a fost așa de mulțumit, încât a lăast-o pe Uttu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
glob albăstriu pe cerul de aur, iar firul era făcut din raze de soare. Enhenduanna a adormit în brațele zeiței. În timp ce dormea, Enhenduanna a început să toarcă ea însăși, fără să știe, fără să vadă și fără să obosească. A tors până când firul a fost atât de lung încât ar fi umplut cămara zeului Nanna. Iar el a fost așa de mulțumit, încât a lăast-o pe Uttu să le învețe pe fiicele Enhenduannei să facă oale de lut și de bronz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Am simțit mirosul de pământ reavăn și de mosc care plutea în jurul tinerei mele mătuși, am ascultat vocea ei dulce, lichidă și am uitat definitv orice durere. Când povestea s-a terminat, mi-a arătat că firul pe care îl torsesem între timp era la fel de curat, de puternic și de egal ca acela făcut de Lea. Am sărutat-o pe Bilha de o mie de ori și am fugit la mama să-i arăt. Ea m-a luat în brațe cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pentru familia mea, în velințe și în materiale numai bune de vândut. A început să-mi placă să-mi las mintea să umble în timp ce mâinile își vedeau de treaba lor precisă. Chiar și la bătrânețe, când firul pe care îl torceam nu mai era de lână, ci de in, aveam să-mi amintesc parfumul suav al mătușii mele și buzele ei care se arcuiau spunând numele zeiței, Uttu. I-am spus lui Iosif povestea zeiței Uttu, țesătoarea. I-am spus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care prezența bărbaților le aducea întotdeauna. În zilele obișnuite, la corturi stăteau doar femeile și copiii. Dacă un bărbat se simțea rău și stătea în cortul lui sau la soare, în jurul lui munca femeilor mergea înainte, făceau pâine, bere sau torceau lână, iar el se simțea destul de rușinat de starea lui încât să nu-și facă simțită prezența. Dar acum aveam în jur o întreagă ceată de bărbați sănătoși care se învârteau pe acolo fără treabă. „Ce obositori sunt”, zicea mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
adăpatul vitelor, ei ne ajutau să despachetăm pentru masa de fiecare seară. Noi îi ascultam cântând cântece păstorești, adresate cerului și stelelor. Ei auzeau cântecele noastre de tors și țesut, pe care le îngânam când mergeam și în același timp torceam lână cu niște fuse micuțe. Ne aplaudam unii pe alții și râdeam împreună. A fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. A fost ca un vis. Cel mai des cântam seara, chiar înainte de culcare sau dimineața devreme, când încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Mamre. Spre deosebire de mine, fiul lui Re-nefer nu putuse să-și ascundă inima de mama lui. Re-nefer le disprețuia pe femeile din oraș de când venise ca tânără mireasă în Salem. - Proaste și seci, le ștampilase ea pe toate. Nu știu să toarcă, țes catastrofal, se îmbracă ca niște bărbați și nu știu nimic despre ierburi. O să-ți facă niște fii la fel de proști, îi spusese Re-nefer fiului ei. O să avem grijă să ai parte de altceva. Re-nefer fusese impresionată de priceperea moașei de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
peste față și i-a rupt dinții. După asta, ea a început să dispară. Cea mai dulce, micuța mamă, s-a făcut și mai slabă și mai mică și mai tăcută și mai atentă. N-a mai gătit, doar a tors, iar firul ei era mai subțire decât orice fir tors vreodată de o femeie, ca un fir de păianjen. Apoi într-o zi, s-a făcut nevăzută. Hainele îi rămăseseră în așternut și cele câteva inele stăteau acolo unde ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
avea cine știe ce calități evidente. Doamna casei mă mângâia când mă vedea, mai mult ca pe o pisică, dar se îndepărta înainte de a veni momentul conversației. Nici servitorii nu prea știau ce să facă cu mine. Mi-au arătat cum să torc in, așa încât să pot ajuta la munca casei, dar mâinile mele învățau încet și cum nu puteam să stau cu ei la bârfe în bucătărie, m-au lăsat singură. Principala mea ocupație era să stau cu Re-nefer, dar ea prefera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
comandă. Mai mulți bărbați așteptau la rând la un anumit bărbier, despre care se zicea că știe cele mai bune bârfe. Mi-am luat repede ochii de la un grup de lânari din Canaan, pentru că lâna lor ar fi putut fi toarsă de mătușile mele. Am râs cu Meryt de giumbușlucurile unei maimuțe care ținea în lesă o pereche de câini mari și înfometați și îi punea să cerșească mâncare. După ce ne-am uitat destul, prietena mea a zis că era timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Mi-l dăduse pe Shalem, apoi îmi furase amintirea lui. Până la urmă, n-o cunoscusem deloc pe această femeie. O văzusem foarte puțin de când Re-mose se dusese la școală și n-aveam idee ce făcuse în toți acești ani; dacă torsese sau țesuse, dacă dormise tot timpul, dacă plânsese noaptea pentru fiul sau pentru soțul ei. Dacă mă urâse sau îi fusese milă de mine sau dacă mă iubise. Am visat cu detalii vii în nopțile de după moartea ei și Re-nefer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
scrib și avea vreo altă scrisoare de la Teba, dar el a zis nu. - Sunt tâmplar. Shif-re a venit în grădină cu vești ciudate despre un tâmplar neînsurat care căuta o moașă. Meryt a ridicat repede ochii de la fusul cu care torcea și prefăcându-se indiferentă, a zis: - Du-te, Den-ne, vezi ce vrea străinul. M-am dus fără să stau pe gânduri. Ochii îi erau mai triști, dar în rest era neschimbat. Am stat un moment în fața lui, până când Benia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
erau uscați. După venirea lui Iosif, Iacob n-a mai băut și n-a mai mâncat. Moartea avea să vină în câteva ore, cel mult zile. Așa că am rămas să așteptăm. Mi-am petrecut timpul stând la intrarea cortului meu, torcând in și studiindu-i pe copiii Leei, Rahelei, Zilpei și Bilhei. Am văzut zâmbetele și gesturile mamelor mele, le-am auzit râsetele. Unele filiații erau limpezi ca lumina zilei. Am văzut o copie fidelă a Bilhei în cea care trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de mine o fată, cu un coș cu pâine proaspătă în mâini. S-a prezentat în limba Egiptului ca Gera, fiica lui Beniamin cu nevasta lui egipteancă, Neset. Gera era curioasă să afle de ce o femeie ca mine stătea și torcea în timp ce celelalte care îl serveau pe Zafenat Paneh-ah găteau, cărau și făceau curățenie ziua întreagă. - Le-am spus surorilor mele că tu trebuie să fii doica celor doi fii ai vizirului, unchiul meu, a zis ea. Așa e? Am ghicit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și-n stele despre familia ei. - Surorile mele sunt încă niște copile, a zis fata, deși era și ea la câțiva ani buni distanță de vârsta femeilor. Avem două gemene, Meuza și Naamah, care sunt prea mici chiar și ca să toarcă. Tata, Beniamin, are niște fii și în Canaan, de la o altă soție care a murit. Pe frații mei îi cheamă Bela, Becher, Ehi și Ard și sunt băieți de treabă, deși nu-i știu mai bine decât pe fiii unchilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai era și ministru! Finalul ar fi putut foarte bine să aducă o satiră amară pe tema corupției politice, dar piesa era, În esență, o comedie sentimentală. Și le plăcuse - spectatorilor le plăcuse la nebunie. Își arcuiseră spinările colective și torseseră de plăcere, se rostogoliseră și dăduseră din lăbuțe, În timp ce Oscar le gâdila burticile cu spiritul lui facil. Traversase pe jumătate St James’s Square când greutatea propriilor gânduri Îl izbi cu o forță aproape fizică, oprindu-l locului. Dacă Soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
care bunică-ta nu-l cunoscuse și nu se dăduse încă bărci cu mortăciunea de bunică-tu... Altul deschide fără cheie ușile cele mai încuiate, descleștează țâțânile cele mai fioroase. Când îl simt, yalele cele mai îmbîrligătoare se îmblînzesc și torc ca niște pisici. Nu pune decât un deget pe ele. Și broaștele cele mai nocive gem în călduri. Și își desferecă înaintea lui mecanismele, ca niște fufe, grisinele... 60 DANIEL BĂNULESCU - La ce număr zici că-i livrezi?... - Taci că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pantalonilor lui, cîte-o rimă... Rima e un soi de chiloțel. N-ai slip, n-o întinzi la plajă... Cine te-a păcălit pe tine, scămoșatule, că jerpelitura asta de vorbe e poezie? Făcând crețuri "laba gîștei" pe la colțul ochilor, has-Satan toarse melancolizat, se-ntinse și sfârâi ca o salamandră. - Mai mă asculți? - Ca pe glasul lui părintele Birizdael. Care, ori de câte ori descleștează gura, să târguie sau să drăcuiască la vreo păcătoasă, o încurajează pe gudulancă prin vorbele: "Tu ai supt-o cel
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
întregi de argile. 164 DANIEL BĂNULESCU Cu decizia-n mână, se plimbă înfiorat pe Calea Victoriei și, în fața unei vitrine, își adună curajul să potrivească imaginea picioarelor cucoanelor ce îi trec prin-nainte deasupra contururilor unor ciorapi mătăsoși și electrici, ce torc precum două pantere prăvălite în galantar. Strâmbă din nas, găsește fiecărei fandosite reflectîndu-se în acel galantar cel puțin patru hibe, dar când, în cele din urmă, pașii unei tinere superbe, șatene, se suprapun perfect, fie și-o clipită, unghiului pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
despre care-ți dădeai imediat seama că trebuie să fie călduță. Administratorul blocului nostru n-avea mâna călduță și, chiar dacă ar fi avut-o, ușa mea s-ar fi priceput să nu-i pese de asta. Acum însă fâșâia și torcea, era o ușă ce amenința să se deschidă. S-a deschis, iar puștoaica ce a năvălit pe acolo mi-a părut mai curând cafenie. Iar când spun cafenie, vreau doar să sugerez pentru apariția ei, printr-un termen cât mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fie la magazine second-hand, fie la magazinul de caritate mereu recunoscător, care se găsea cam la doi kilometri de casă. Julia făcea mereu loc pentru următoarea mare achiziție. Sau, mai potrivit cu dimensiunile ei, pentru următoarea mică achiziție. —Dragul meu, a tors ea în urechea lui James, cred că asta e aleasa. Lipsesc doar un minut. Și femeia s-a îndreptat spre cabinele de probă, știind că limita de plictiseală a bărbatului ei era mai mică decât testiculele lui Danny de Vito
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]