1,605 matches
-
de la numele unui trib geto-dac, al “lailor”, care era binecunoscut prin secolele al IV-lea - al V-lea împreună cu cel al “bessilor” din zona Sarmisegetuzei, aflată la circa 80 km distanță de Lainici, nu se poate susține lingvistic deoarece acest toponim este evident că el nu se poate desface în silabe ca „lain”+”ic” pentru a putea fi considerat un diminutiv al „lailor” prin sufixul „ic”. Reputatul academician Al. Rosetti (1895-1990) în imensul său volum „Istoria limbii române” explică destul de clar
Popasul Turistic Lainici () [Corola-website/Science/323155_a_324484]
-
cetății se poate face în principal pe trei directii: Valea Mârșei este pârâul care preia in cursul său cele trei pâraie din culmea cetății numite: Valea Cetății, Valea Foii și Valea Sasului. Mai există în acea zonă și pârâul cu toponimul ""Pârâu al Cetățelii"", pârâu al cărui debit este preluat de Râul Mare înspre Avrig. Din cauză că locul unde este amplasată cetățuia este împădurit, un prim lucru obligatoriu continuarii cercetărilor a fost defrișarea terenului de copacii căzuți și de vegetație. Analizând topografia
Fortificația medievală de la Avrig-Racovița () [Corola-website/Science/323305_a_324634]
-
lista monumentelor istorice 2010, . Archita (în dialectul săsesc "Ärkeden, Ârkeden, Arkedn", în , în ) este o localitate în județul Mureș, Transilvania, România. Așezarea este situată între localitățile Saschiz și Beia și are denumirea germană "Arkeden", nume care ar putea proveni de la toponimul maghiar "Erked" sau de la un antroponim germanic ("Archo" sau "Ercho"). Numele de Archita este prima oară menționat în anul 1356 sub forma "Ercud". Localitatea a fost fondată de sași în preajma anului 1200, după strămutarea coloniștilor secui care ocupau aceste meleaguri
Biserica fortificată din Archita () [Corola-website/Science/326689_a_328018]
-
Telciu”, lua locul unei sihăstrii de lemn din veacul XV și a durat posibil până către sfârșitul sec. XVII când a fost desființată de calvini. Existența unei mănăstiri sub culmile Țibleșului dinspre Nedeia și Măgura Calului este atestată și de toponimul Valea Călugărului. La 14 februarie 1533, autoritățile bistrițene întăresc printr-un “act de protecție” vechea concesiune dată mănăstirii Bichigiu, căreia ii conferă dreptul de posesie asupra unor păduri, poieni, mori și a altor bunuri. În acest act este pomenit, de
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vad () [Corola-website/Science/326716_a_328045]
-
zilele noastre. Cel mai vechi membru cunoscut al familiei cneziale din Râu de Mori este Nicolae Cândea, care a trăit pe la anul 1300. Fiul său Mihail „dictus Kende Malomviz filius Nicolai dictus Kende de Malomviz” (Malomviz este versiunea maghiară a toponimului) a fost executat în anul 1356 din porunca lui Andrei Lackfy, voievod al Transilvaniei, iar moșiile sale au fost confiscate. Regele restituie la 1359 văduvei lui Mihail Cândea moșiile Râu de Mori, Nucșoara și Sibișel. Ioan și Cândea, fiii lui
Curtea nobiliară a Cândeștilor din Râu de Mori () [Corola-website/Science/326793_a_328122]
-
Conform saga, o serie de victorii a lui Harald asupra triburilor "Höfðing", sa încheiat cu Bătălia de la Hafrsfjord (aproximativ 872), după care a fost încoronat și a început să fie numit "Domn al norvegienilor." Anume atunci a intrat în uz toponimul "Norvegia" (care înseamnă "Calea de nord"). Unificarea Norvegiei sub conducerea lui Harald, era însă fragilă. Istoricii se contrazic cînd merge vorba despre teritoriul stăpânit de el. Probabil că aceasta era regiunea de coastă din sudul Norvegiei. După ce i-a învins
Harald I al Norvegiei () [Corola-website/Science/325785_a_327114]
-
inscripția de pe borna kilometrică din anul 108, însă acum micul sit este acoperit de deșeuri. Aici a fost centrul unei unități spaniole ecvestre. Prima menționare documentară a satului Aiton cu numele "Villa Ohthunth" este din 1320, iar în 1329 cu toponimul "Ahthon". Din 1456 apare sub denumirea actuală "Ayton". În 1658 localitatea a fost arsă la o invazie a turcilor și tătarilor. În secolul al XVIII-lea aici a fost descoperită o bornă kilometrică (denumită Miliarul de la Aiton) din perioada romană
Aiton, Cluj () [Corola-website/Science/325134_a_326463]
-
Vâlcea, 2003, pag. 25-35.) Etimologie: GRĂDIȘTE, grădiști, s. f. Ridicătură (alungită) de teren formată în lunca unui râu, datorită schimbării către vărsare a meandrelor lui. - Din sl. gradište „castru”. ( DEX). Iorgu Iordan în ”Toponimia românească” avansează și sensul de cetate. Toponimul Diaconești are la origine antroponimul ”Diaconu”; Dobricea vine de la antroponimul ” Dobricea” - întemeietorul așezării; Linia - în linie, de-a lungul drumului; Băești de la antoponimul ”Băescu” - posibil întemeietor al așezării; Străchinești de la antroponimul ”strachină”; Turburea de la pârâul cu același nume cu apă
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]
-
antroponimul ” Dobricea” - întemeietorul așezării; Linia - în linie, de-a lungul drumului; Băești de la antoponimul ”Băescu” - posibil întemeietor al așezării; Străchinești de la antroponimul ”strachină”; Turburea de la pârâul cu același nume cu apă tulbure; Țuțuru de la antroponimul ”Țuțuru”; Valea Grădiștii este un toponim geomorfologic care indică o așezare întemeiată pe o vale în apropierea cetății; Obislavul de la hidronimul ”Obislavul”- cuvânt de origine slavă. ( Eugen Petrescu, Vâlcea - Țara lupilor getici sau Ținutul Vâlcilor. Călător prin istoria milenară a plaiurilor vâlcene, vol I, II, Râmnicu
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]
-
de elită, de aleasă noblețe sufletească și modestie, un om căruia studenții îî spuneau cu simpatie și afecțiune “Senior Obreha”. În ultimii ani a reluat preocupările mai vechi de geografie umană, în special de toponimie, acordând o atenție deosebită unor toponime insuficient clarificate până atunci, din Moldova și din alte ținuturi românești. A participat activ la realizarea Dicționarului geografic al județului Iași (1979), primul din noua serie de dicționare geografice ale județelor, prelucrând în variantă proprie efortul colectiv al profesorilor de
Alexandru Obreja () [Corola-website/Science/324684_a_326013]
-
Alexandru Obreja a muncit mult și la realizarea unor monografii, cum este cea a orașelor Dorohoi și Tecuci. În ultimii ani ai vieții sale a reluat cercetările legate geografia umană, în special cele de toponimie, întrucât a remarcat existența unor toponime insuficient clarificate, din Moldova dar nu numai. O realizare extraordinară este publicarea „Dicționarului geografic al județului Iași”, primul din noua serie de dicționare geografice ale județelor. „A fost membru activ în cadrul SSGR, susținând o intensă activitate de prezentare de conferințe
Alexandru Obreja () [Corola-website/Science/324684_a_326013]
-
simbolului "ichtys" (peștele paleocreștin) și a altor simboluri sau reprezentări graffitate pe pereți, sugerează aceeași ipoteză. Este de menționat că Pavel Chihaia postulând existența medievală a schiturilor în perioada iradierii isihaste de la Kilifarevo (1346-1371), a scos în evidență faptul că toponimele locale relevă că funcția lor de cult este mult mai veche. Bălan la rândul lui a susținut că apariția vieții monahale în nordul Buzăului ar fi avut loc în secolele IV-VII, pe fondul distrugerii în secolul al VII-lea a
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
în secolele XV-XIX. Deși condițiile propice monahismului sunt din punct de vedere fizico-geografic cel puțin la fel de favorabile și către nord-estul acestui pinten paleogen, totuși respectivul nucleu monahal este localizat doar într-o anumită zonă a Ivănețului. În cadrul Subcarpaților Buzăului, densitatea toponimelor specifice asociate unor astfel de așezări, este aici cea mai mare. Este demn de remarcat însă că această densitate are valori mari nu numai în zona sa centrală dintre vârfurile Zboiu și Arsenia unde se află Complexul rupestru Nucu, ci
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
nu numai în zona sa centrală dintre vârfurile Zboiu și Arsenia unde se află Complexul rupestru Nucu, ci și în cea nordică, Vinele Calde - Războiu. Anvergura vieții monahale în acesastă zonă nu este încă pe deplin cunoscută, existând aglomerări de toponime specifice în locuri unde încă nu au fost identificate așezăminte monahale. Așa cum rezultă dintr-o analiză a toponimiei în raport cu lăcașurile monahale făcută de Cezar Buterez în anul 2015, o eventuală căutare a altor lăcașuri este necesar să ia în considerație
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
distrusă în anul 1028 după o altă invazie maghiară. Descoperirile arheologice certifică existența unor sate în zona orașului actual și împrejurimi, începând cu secolul al XI-lea. Din aceeași perioadă, respectiv anii 1080 - 1090 datează și prima menționare scrisă a toponimului "Orod". Tot ceea ce a rămas din vechea reședință ecleziastă și comunitară, sunt ruinele catedralei din Vladimirescu, indicând poziția lui "veterum Orod" (vechiul Arad). Începând cu secolul al XV-lea, documentele menționează Aradul ca fiind "civitas" sau "oppidum". Istoricii se contrazic
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
de viețuire, începând cu așezarea neolitică și cea din epoca bronzului, la vestigiile dacice si romane, ori din epoca migrațiilor până în evul mediu. Numele localității, amintit mai întâi la 1269 (villa Kelnuk) este de sorginte slavo-română, după cum susține Nicolae Drăganu. Toponimul a fost preluat de sași (Kelling) și de unguri (Kelnek). Numele de Câlnic este frecvent întâlnit în întreg spațiul locuit de români, mai cunoscute fiind cele din Caraș-Severin sau Gorj. Malul stâng al pârâului era locuit predominant de comunitatea săsească
Cetatea din Câlnic () [Corola-website/Science/322689_a_324018]
-
Latène constituie faza maximei înfloriri a civilizației dacice. Zona Turda, componentă a regatului dac, nu a furnizat din păcate descoperiri spectaculare aparținând dacilor. Aceasta nu înseamnă însă că ar lipsi urmele dacice în zonă. Din această epocă s-a perpetuat toponimul dacic al localității: Potaissa. În epoca preromană s-a extras sare din cele 2 masive de la Potaissa (Durgău și Băile Sărate), pentru necesități de consum local. În anul 106 la încheierea celor 2 războaie dintre Traian și Decebal, Dacia a
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
seria I, vol. 1, pag 113, numele comunei este scris cu litera V, adică „Vau” nemțesc -„Veyerd”. În arhiva de stat din Budapesta, sub Nr. 28715 din 1314, se pomenește numele localității Feiurdeni. Naționalitatea locuitorilor este ușor de dedus din toponimele localității din zona intravilană, care sunt de origine română, cum ar fi: Șes, Cot, Subpădure, Ulița Mare, Dâmbul Popii și altele, iar pentru zona extravilană: Țelini, Dos, Față, Deal, Curmătură, Calea Borșii, Calea Giulii, Calea Clujului. În Feiurdeni sunt două
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Feiurdeni () [Corola-website/Science/329628_a_330957]
-
români A. V. Boldur, G. Popa Lisseanu și moldoveanul Ion Țurcanu, îi socotesc români ținând cont de similitudinea numelui cu termenul de "Bолохи" ("Volohi", adică Vlahi în limbile slave de răsărit) atribuit românilor în Evul mediu, și referindu-se la toponimele "Olașnița, Plosca, Satanov" (Satu nou), "Troianov, Voloșcăuți, Volosovți, Volosovka, Voloșkov, Volocisk, Voloșki, Volostok"... ; unii istorici ruși, polonezi sau ucraineni îi consideră probabil slavi ținând cont de denumiri ale localităților bolohovene precum "Bojskai, Derevici, Diadikov, Ghidicev, Gorodeț, Gorodok, Gubin, Kobud, Kudin
Bolohoveni () [Corola-website/Science/329850_a_331179]
-
și Nordalbingia, a reprezentat una dintre cele patru regiuni administrative saxone principale. Numele Estfaliei, "Ostfalen", înseamnă probabil "câmpia de est". "Falen" este un cuvânt germanic semnificând "neted" și se înrudește cu termenul din limba suedeză veche "fala", detectibil astăzi în toponime precum Falbygden sau Falun, precum și în orașul german nordic Fallstedt. Câmpia Germano-Poloneză incluzând Estfalia și Westfalia, separate de râul Weser, este cumva în contrast cu regiunea deluroasă dinspre sud, din Franconia și Thuringia. Spre deosebire de numele Westfaliei, care s-a perpetuat prin Ducatul
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
din Rumelia. Data abandonării definitive a orașului nu este cunoscută cu exactitate; călătorul francez Pierre Belon care a vizitat zona respectivă în secolul al XVI-lea nota că aici rămăseseră doar ruinele zidurilor de apărare, exploatate de turci drept cariere. Toponimul Filippi a fost păstrat mai întâi de un sat turcesc din apropiere, Filibecik („Micul Filippi” în limba turcă), astăzi dispărut, apoi de un sat grecesc din munții învecinați.
Filippi () [Corola-website/Science/327523_a_328852]
-
secundar mișcărilor tectonice și se varsă în valea Agrijului lângă Creaca, reprezintă zona axială a Porții Meseșine, care este practic un culoar cu lățime ce variază între 200-300 m - 2 km (punctul cel mai îngust al văii este identificat prin toponimul actual "„La Strâmtură”"). Dacă la stânga văii se găsesc dealurile Măguricea, Poguior, Dealul Mare, Comorâște, Dumbrava, Dealul Cigleanului, la dreapta se află aliniamentul geologic inițial format din dealurile Porcarului, Comirii, Ferice, Măgura Moigradului, Ursoaiei și Citerii (dealurile Măgura Moigradului - 514 m
Poarta Meseșului () [Corola-website/Science/330747_a_332076]
-
puținii monahi ai sfântului lăcaș, părintele Rafail, care ne povestește că denumirea localității Plătărești, implicit a lăcașului de cult cunoscut drept Mănăstirea Plătărești, provine de la un grec, Platara, primul egumen al acesteia"”. Acest fapt este mai degrabă o legendă, deoarece toponimul Plătărești este întâlnit cu mult înainte de întemeierea mănăstirii. Astfel, într-un hrisov din 5 iulie 1589 a lui Mihnea Turcitul este menționat că „"...întărește lui Filip mare armaș și socrului său Udriște ban, satul Afumați și jumătate din Plătărești"”. Într-
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
atunci când afirmă câteva paragrafe mai departe că în pronaos întâlnim „"tablourile votive care înfățișează pe domnitorul ctitor, [...], precum și chipul primului egumen, Vasile."” Cea mai plauzibilă explicație pare a fi cea oferită de lingvistul și filologul Alexandru Philippide care afirmă că toponimul Plătărești face parte din moștenirea lingvistică de origine „"tracă și iliro-panonă"”, derivând din cuvântul ilir „"Plator"” cu variantele „Plature” sau „Platore” (Plator este și numele unui rege ilir). Închinarea Mănăstirii Plătărești către Sfântul Mormânt s-a făcut la o dată care
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
fost deasemenea escale pentru războinicii arabi între anii 1198 și 1505, în campaniile acestora împotriva regatelor catolice de pe continent (Provența, apoi Franța). Dar Arabii (veniți din Tunisia și Algeria) s-au și stabilit în regiune, uneori decenii la rând, lăsând toponime ca "Munții Maurilor", "Darboussèdes" (de la "Duar el buseida" : "tabăra călăreților") sau "Almanarre" (de la "Al manar" : "farul"). În sec. XIII, insulele, recucerite de catolici, devin o dependență a mânăstirii cisterciene din arhipelagul Lérins, situat mai la răsărit, în largului orașului Cannae
Insulele de Aur () [Corola-website/Science/329052_a_330381]