24,122 matches
-
marcate cu accente erxistențial dramatice. În afară de aceste mijloace care țin de tehnica scrierii, autoare are o deschidere majoră spre integrarea culturii generale În descrierea și explicarea diverselor situații concrete de viață. Imagistica sa, bogată și diversă, Îi dezvăluie atât o trăsătură de subtil portretist cât și una de picturalitate. Uneori, bogăția de imagini, mai ales din natură, te face să crezi că autoarea este un pictor care Își construiește tablouri cu cuvinte. Impresiile generale desprinse din lecturarea romanului său, „JERTF... DE
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cu grație pe vârfuri. Am trecut pe lângă ei și o emoție bizară, necunoscută, a pus stăpânire pe Întreaga-mi făptură. N-am rezistat să nu privesc Înapoi. M-a cuprins un vertij cumplit și aerul din jurul meu devenise irespirabil. „Atâtea trăsături cunoscute!” Semăna atât de izbitor cu... Undeva, În umbra unei sălcii, vântul jelea o amintire... 29 nov. 2012 Întâlnirea (6 ianuarie 2003) A fost o noapte agitată, plină de frământări, Întrebări...după câteva zile În care sufletul nostru s-a
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
acest lucru nu putea fi văzut de cei din sală, deoarece veneau cu fața către ei. Doamna profesoară C. a dat citire absolvenților În ordinea crescătoare a mediilor, timp În care spunea și câte ceva despre fiecare ( scotea În evidență acea trăsătură bună de caracter și acolo unde se cerea - participarea lor la diferite concursuri). Eu stăteam un pas În spatele profesoarei C. și le Înmânam diplomele și albumele. S-a stabilit ca totul să se rezume la o strângere de mână ( fără
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
dar iubirea noastră devenea tot mai puternică. După trei ani, soția lui, jurist de meserie, murea Într-un spital din București, răpusă de o boală crudă: leucemie. Avea doar patruzeci și patru de ani. Era minionă, ca și mine, cu trăsături delicate. Pot recunoaște că era o femeie frumoasă. Rămâneau În urmă: soțul și doi băieți la facultate. P.C. nu obișnuia să povestească despre lucrurile legate de căsnicie sau alte probleme pe care le avea partenera de viață. De fapt, am
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
În bucătărie și, după ce s-a mai liniștit puțin, a revenit, cerându-și scuze. Vă rog să mă scuzați! eu am iubit-o mult pe mama mea. Îmi lipsește tare, tare, mult. De când v-am văzut, am tresărit, deoarece unele trăsături aduc cu ale mamei mele. Și, pe neașteptate, vine spre mine și mă strânge cu putere În brațe. M-a emoționat profund. Mă străduiam cu toată ființa să-mi ascund lacrimile. Gata! Gata! Încercam s-o liniștesc. Sunt sigură că
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
abia încep a se trece, dar mai păstrează toată frumusețea și farmecul lor. Este frumoasă, o față nevinovată, cu caracteristici fine, cu doi ochi plini de lumină și buze mai mult zâmbitoare. Părul ei castaniu este mereu frumos pieptănat. Toate trăsăturile i se îmbinau cu corpul ei armonios pe care i-l dăruise Dumnezeu. O văzusem așezată pe banca de la intrarea în biserică. Privea cu gingășie la mulțimea copilașilor care, după ce primiseră Sfânta Împărtășanie, se jucau veseli și gălăgioși prin curte
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nici mai mult, nici mai puțin despre ea, decât că este, fără îndoială, un om al lui Dumnezeu, Căruia cu dragoste și evlavie I s-a închinat încă din tinerețile ei.”) și alții, cărora autoarea le desenează chipul sufletesc în trăsături sugestive. Există în scrierile Lidiei Vrabie credința fermă în forța binelui, în izbânda sufletului cucernic - convingeri pe care le argumentează cu fapte de viață, încât crează impresia că autoarea, așezată la masa de lucru, în timp ce cu o mână așterne salbele
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și despre „comunități virtuale”, în care membrii sunt legați prin „firele” Internetului, sau despre „comunitatea oamenilor de afaceri” ori despre „comunitate politică”. Ce au în comun toate aceste forme de grupare a oamenilor pentru a beneficia de apelativul „comunitate”? Singura trăsătură comună pentru o atât de largă varietate de entități sociale este unitatea valorică sau, mai exact, probabilitatea de a avea membri cu orientări valorice similare. Noțiunea de comunitate se aplică în special grupurilor care au sau tind să aibă o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
ce influențează relația dintre status și variabilele care compun atitudinile față de acțiune. Cele patru ipoteze sunt dependente de context, fiind relevante pentru perioada de tranziție postcomunistă din România. Ele s-ar putea însă aplica și unor contexte similare, caracterizate de trăsături structurale comparabile. Date și metodătc "Date și metodă" 1. Datele Setul de date utilizate în analiză este preluat dintr-un studiu finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă (FSD) desfășurat în mai 1999. Studiul a făcut parte dintr-un program
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
acestuia se prelinge în trupul ei ca o miere, soarele scapătă în noapte și întunecă trupul bărbatului. "Acesta e Dumnezeul Mariei", își spune Sandei în timp ce stă cu mâinile încleștate pe sârma ghimpată și se uită fascinată la arătarea din fața ei. Trăsăturile bărbatului se deslușesc tot mai greu în lumina difuză a amurgului. Stă cu mâinile încleștate pe gardul de sârmă și se gândește la Maria, la zborul ei planat prin pădure, așa trebuie să se fi simțit ea când îl întâlnea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
sacru. În propriul univers josnic și confuz Viața-i o perpetuă profanare Dureros sfâșiată și golită de sens Ce colectează diagnostice sumbre. Drama ei spirituală alunecă Spre un dezastru moral irefutabil În legătură cu cruzimea Cu păcatul și chiar cu moartea Cu trăsăturile de fiară rănită, Însetată încă de sângele cald Bestia poate fi din când în când om, Care se roagă, citește sau scrie Piese pentru teatrul absurdului, In vivantă regie proprie Cu decoruri existențiale variate, Zilnic jucate cu casa închisă La
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
dădu drumul de sus, de deasupra scenei, În acordurile pianului din culise, ale cărui sunete Îi ilustrau perfect mișcările. Când acesta atinse milimetric podeaua, se opri Într-o poziție verticală, chiar În mijlocul petei de lumină, care-i scoase În evidență trăsăturile expresive. Sforile care-l susțineau Într-o balansare continuă aproape că nu se vedeau În penumbra creată de spațiul scenic. Acesta salută ștrengărește, ducându-și un picior Înainte și Înclinându-și fruntea peste care Îi atârnau firele de păr. Publicul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și Încâlcite, ca niște mari și confuze semne de Întrebare. Pe păpușar Îl găsiră prăbușit În spatele cortinei. Chircit, cu spinarea Încovoiată și o grimasă urâtă, care-i strâmba gura Întredeschisă. Chipul său, cu privirea Încremenită, Împrumutase Într-un mod neverosimil trăsăturile pronunțate ale lui Grimmi, fapt care-i Îngrozi pe toți cei care văzură ciudățenia. Cineva strigă sa nu-l atingă nimeni, că era mai bine așa. Ambulanța sosi Într-un timp record. Un medic vânjos constată că pacientul aproape nu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și-a tras un furou transparent, din ceva fin. Dormea liniștită, cu năsucul În vânt. Am privit-o din nou, interminabil, fără să mă mai satur. Totul la ea se afla Într-o armonie deplină de linii și ondulații, de trăsături fine și de curbe dulci. Un corp de zeiță, care te invita să Îl admiri la infinit, unic și desăvârșit. 119 Într-un târziu, cu sufletul apăsat, m-am Îndreptat șontâcăind spre bucătărie și, după ce mi-am desprins proteza, m-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
văd decât un contur stupid pe care mi-l asumasem ca fiind chipul meu. Deși vederea nu-mi era deloc afectată, nu purtasem niciodată ochelari, în fața oglinzii vedeam ca prin ceață. Bănuiam că semăn cu ceilalți, dar nu mi cunoșteam trăsăturile particulare care îmi dădeau un aer boem, după cum mă recunoșteau alții. Era ca și cum aș fi purtat o mască, dar cu adevărat nu știa nimeni ce se află în spatele ei, nici măcar eu. Înainte să ies din casă obișnuiam să mă ating
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
definește prin independența sa de orice act juridic, el aparținând, de la natură, fiecăruia, și drept cesionar, căruia Îi este necesar un act juridic. Această diviziune, filosoful o numește diviziunea universală a dreptului. Filosoful german analizează dreptul Înnăscut, găsindu-i ca trăsătură esențială, unicitatea. Dreptul Înnăscut este analizat pe cele două coordonate funciare lui: libertatea și egalitatea. Libertatea, În măsura În care se conformează unei legi universale, este „drept unic, originar al fiecărui om, În virtutea umanității sale”. Egalitatea Înnăscută sau independența față de constrângerea la care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
pe cel pe care noi Îl stimăm!” Încrederea În luminile Rațiunii și În Progres, lupta Împotriva superstițiilor și pledoaria pentru toleranța, apărarea egalității dintre popoare, și a libertății individuale, spiritul antifeudal și antiteologal etc., constituie doar câteva dintre obiectivele și trăsăturile fundamentale specifice gândirii iluministe. Cea de a doua lucrare, din „micile scrieri” kantiene, este Spre Pacea eternă (1794). Aspirația larg umanistă a unei păci eterne, definitive, este organică viziunii kantiene, crescută din ceea ce este peren În om - ieșit de sub concepția
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
au fost depășite de filosofie și de știință, În toate disciplinele spiritului și, implicit, și În morală. Etica actuală se deosebește net de concepțiile dogmatic-teologică și dogmatic-raționalistă ale secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea cel puțin prin două trăsături definitorii: dacă atunci aveam de-a face cu una neistorică și individualistă, În vremea noastră ea a ajuns istoric-genetică și social-teleologică. Critica aceasta făcută de Friedrich Paulsen asupra teoriei kantiene se completează prin urmărirea concepției istoric teleologice a secolului al
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
obscure și latente, din eroziuni graduale și imperceptibile prin care, adesea, instituțiile În vigoare variază foarte mult În reala lor eficiență, rămânând În forma lor ca atare. Cel care imaginează străfundul vieții Statelor, Își dă seama la fiecare pas de trăsăturile acestei crize permanente, criză care este, cu adevărat, legea imanentă a umanității”. Giorgio del Vecchio Își justifică, Își apără opțiunea de filosofie a Dreptului, când scrie: „Aceasta este rațiunea fundamentală pentru care respingem definițiile dogmatice ale Statului, care afirmă, fără
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
o întreba nimic în legătură cu mariajul ei. Când Ina îi mărturisea, oarecum voalat, că nu înțelege cum de băiatul ei, Mihăiță, nu seamănă cu nici unul din ei, Olga îi răspundea fără ezitate: - Nu întotdeauna copiii seamănă cu părinții lor. Uneori au trăsăturile vreunui strămoș îndepărtat de care părinții nici nu au auzit vreodată. Important e că e sănătos, vioi și că în viața voastră el constituie cea mai mare bogăție. - Așa este, ai dreptate Olga! Trebuie să-i mulțumesc lui Dumnezeu că
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
-l contemple. Ca și cum văzuseră moartea. Pleoapele I se lăsară în jos; eu eram asemenea unui înecat care se ridică la suprafața apei, după chinurile agoniei. Începui să tremur; tremuram de febră; îmi ștergeam cu mâneca sudoarea care îmi inundase fruntea. Trăsăturile Sale păstrau același calm și aceeași imobilitate, doar că păreau mai bolnăvicioase și mai slăbite. Era tot întinsă, rozându-și unghia de la degetul arătător al mâinii stângi. Fața Îi era palidă. Prin veșmintele negre și subțiri care I se mulau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
asupra mea și, când ești închis cu un cadavru... Ideea asta mă umplu de o bizară bucurie. Ca să închei: am stins lampa care fumega. Am adus două sfeșnice și le-am aprins deasupra capului Ei. La lumina tremurândă a lumânărilor, trăsăturile feței deveneau mai calme, iar în umbra luminoasă a camerei luau o expresie misterioasă și diafană. Am luat hârtia și toate cele necesare. M-am apropiat de patul Său (căci, de acum, patul Îi aparținea). Voiam să desenez liniștit, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mă privea în albul ochilor. O cunoșteam. Mi se părea că o mai văzusem când eram copil, în a treisprezecea zi după Nouruz, pe malul apei Surenului, jucându-se de-a v-ați ascunselea cu alți puștani. Îmi apăruse cu trăsăturile obișnuite ale piticilor grotești și inofensivi. Fața sa îmi amintea de cea a măcelarului din față. Ființa asta trebuie să fi jucat un rol în viața mea; fără îndoială că o întâlnisem de mai multe ori. Această umbră era dublul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
eu rămăsesem copil. Într-adevăr, fața și ochii ei mă făceau să mă rușinez. O femeie care își dăruise trupul tuturor, cu excepția mea, în timp ce eu trebuia să mă mulțumesc cu vaga evocare a copilăriei sale, a acelei epoci în care trăsăturile sale puerile îi împrumutau un aer nesigur și fugitiv și când fața ei nu purta încă semnul dinților bătrânului negustor de mărunțișuri. Nu, nu mai era aceeași ființă. Mă întrebă, cu un ton sarcastic: „Ce mai faci?“ I-am răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pleoapele cu degetele ca să deschid ochii cât mai mult, apoi le dădeam drumul; îmi întindeam gura, îmi umflam obrajii, îmi ridicam barba și o fragmentam în două părți pe care le răsuceam; mă strâmbam. La ce expresii grotești se pretau trăsăturile mele! Puteam astfel să văd clar toate fantomele, toate fețele ridicole, oribile, de neconceput, care se ascundeau în străfundurile mele. Îmi cunoșteam bine toate schimonoselile; le simțeam în carnea mea, fără să încetez totuși să le găsesc rizibile. Erau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]