5,887 matches
-
dreapta și la stânga: nu-l cunoștea. — Da’ las’ că tot ajungem noi! zise Ștefan și, ridicându-și biciul, trecu repede înainte, ca să-și îndemne roibii. În fundul unei văi ne oprirăm deodată. Un caporal se arătă în deschizătura de dinapoi a trăsurii, roș la față și asudat. —Trăiți, domnul căpitan, drumul pe care a apucat trupa e din nou prunduit și greu, nu puteți merge pe el. A dat ordin domnu colonel să apucați tot pe drumul vechi, să ieșiți înainte, deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și atunci își sălta pântecele rotund, într-un râs tăcut. Cine știe unde mergem! zise el vesel. Glasul lui Ștefan se auzi într-o vreme: —Iaca un om... —Aha-aha! rosti doctorul căscând. Slavă Domnului! Se sculă de la locul lui și scoase îndărătul trăsurii capul. —Măi bădișorule! rosti el cu un glas foarte dulceag. Pe aici e drumul la Hârlău?... Românul se oprise în drum, cu căciula roșcată pe ochi, cu sumanul și cu traista în băț, pe umăr. Era un om năcăjit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
curțile cucoanei Roza... da’ acelea nu se văd... pe lângă moșia lui domnu Todirescu și pe la conu Dumitrache... —Așa? bun. Da’ mai avem mult?... —Ei, nu, nu mai este așa de mult... Omul porni fără să ne mai privească, caii urniră trăsura grea; doctorului îi veni iar râsul tăcut, apoi rămase privind la Dumitru, țâncul cu capul flocos, care mergea tip-tip prin blana de praf a drumului, ținând boii de funie, foarte serios și cu glasul tot mai gros parcă. —Vra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
obrazul omului bărbos parcă se umfla de bucurie. Două mâni negre se ridicară, glasul ascuțit izbucni deodată: A! ce mai faci, iubite!... Încotro? Încotro? Și întindea și scutura acum o mână prin aer, întinzând-o spre ambulanță. Doctorul sări din trăsură. Părea mirat. Se apropie și întinse și el mâna. Ce mai faci? nu te-am văzut de mult! zise bărbosul, și nu mai putea de bucurie. —Bine! zise încet, nedumerit, doctorul Andronescu. —Ce? nu mă mai cunoști? — Ba da, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mine!... Doctorul întinse repede mâna: —La revedere! La revedere! o să-i spun. Acu mă grăbesc. Trebuie să ajung coloana. —Care coloană? care coloană? ce coloană? bolborosește bărbosul, tremurându-și în toate felurile brațul ce părea uriaș. Mă aplecai de după pânza trăsurii, ca să-l văd mai bine. Într-o clipă mă zări; începu să strige, înălțând mânile: „A! ce mai faci, doctore! Comment ça va?“. Mă azvârlii îndărăt, îngrozit. Doctorul se aruncă și el lângă mine. Strigă scurt: Înainte! Și trăsura, smucită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pânza trăsurii, ca să-l văd mai bine. Într-o clipă mă zări; începu să strige, înălțând mânile: „A! ce mai faci, doctore! Comment ça va?“. Mă azvârlii îndărăt, îngrozit. Doctorul se aruncă și el lângă mine. Strigă scurt: Înainte! Și trăsura, smucită, se urni și porni repede. Mă întorsei spre doctor: — Cine-i proprietarul, ori arendașul ăsta? — Nu știu! Cine știe! s-o fi sălbătăcit aici. N-ai văzut? Ș-am uitat să-l întreb de Hârlău. Dar Agache acela cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zărirăm umbre de secerători. Se ridicau și se plecau regulat. Iar la margine o momâie se târa la fața pământului, ceva negru ce se mișca cu greutate. —Ce să fie acolo? întrebă doctorul. Ne apropiem încet. Apoi ne abăturăm în loc. Trăsura, în drumeag, se opri. Oamenii care ne întovărășeau se apropiară și ei. Acu vedeam: era o femeie, o bătrână care se târa pe pământ. E o babă, zisei eu cătră doctor. —Și ce face acolo?... Atunci, întăia oară în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Bătrânul vorbi iar lângă mine, cu hârâitu-i aspru, neprietinesc: —Vai de capul ei... O biată păcătoasă... Așa-i ea, beteagă... Boală femeiască... Ce să facă? Parcă o iartă cineva?... Doctorul nu zise nimic. Tăceam și eu. Ne urcăm așa în trăsură. Bătrâna, în genunchi, rezemându-se în coate, începuse iar a secera în arșița zilei. O privea neclintit bătrânul. Alături de el, cu mânile în lungul trupului, privea și băiatul cel desculț și cu capul gol. Priveau și soldații înșirați pe drumeag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mine venise singur și, ducându-și calul de frâu, în fiecare sară urca tăcut spre sălașul lui. Dar într-un rând mă repezii până la Iași, ca să mă mai răzbun pe zilele de singurătate și, când mă întorceam, cum veneam în trăsură spre casă, văd că, sub mori, îmi iese vătaful înainte cu pălăria de paie în mână. Ce-i, bre Dragoș? îl întreb eu. Apoi, cucoane Petrache, să nu vă supărați, am să vă spun ceva... Spune, ce este?... Dragoș își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vedea cine, dar se ghiceau acolo doi ochi iscoditori. Neculai Dragoș făcu un pas înapoi, cu capu-n piept: parcă voia să se hotărască, să se urce pe muncel, la sălașul lui. Apoi, fără nici un cuvânt, se luă repede în urma trăsurii mele. Abia intrasem în odaie, și mă scuturam de colb, și deschise și el ușa. Rămase în picioare înainte-mi, țintindu-mă cu ochii lui mici, negri. — Ce este, Neculai? —Cucoane Petrache, să nu vă supărați, voiam să vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de asemenea vreme, nu mai avea ce face în căsuța lui. Vânduse grâul și porcii îngrășați, își încheiase toate socotelile; și într-o bună zi își lăsă călugărița și contabilul, lăsă pe Faliboga și pe toate slugile, se puse în trăsură și apucă drumul cătră lume și cătră petreceri. În urma lui ploile sporiră; și Faliboga, privind lanurile pline de apă, zicea cu mulțămire: Are noroc boierul nostru, halal să-i fie!... Nimic din rânduiala moșiei nu se schimbă după plecarea stăpânirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și ocrotire pentru sufletul imaculat ca zăpada al familiilor cu nume bun din Barcelona, dinaintea unei asemenea influențe. Spre o și mai mare bătaie de joc, Jausá avea neobrăzarea să iasă la plimbare cu nevasta și cu Marisela Într-o trăsură, duminica, În toiul dimineții, oferind astfel spectacolul babilonic al depravării În fața ochilor tuturor copilașilor nestricați ce se nimereau pe Paseo de Gracia, În drum spre slujba de la ora unsprezece. PÎnă și ziarele se făceau ecoul privirii semețe și trufașe a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
jerbă de flori și o panglică tricoloră cu inscripția: „REGRETE ETERNE. PRIETENII NU TE VOR UITA...”. La remarca lui Bikinski că pe panglici tricolore nu se fac inscripții mortuare, Noimann dădu a lehamite din mână. Birjarul pocni din bici și trăsura se puse În mișcare. „Nu mi-ați dat adresa”, strigă În urmă omul cu joben, Întorcându-și pe jumătate fața Înspre masă. „Drept Înainte”, Îl Îndrumă stomatologul. „La cimitir...” „Care?” zise omul cocoțat pe capră. „Eternitatea. Acolo veți găsi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Acum mă simt mai bine!” Zâna: (bate de trei ori din palme) Câinele: (merge drept, ca omul, cu lăbuțele ridicate; coada îi iese din fracul/costumul negru; așteaptă porunci) Zâna: Bine c-ai venit, Medoro! Ia repede cea mai frumoasă trăsură și dă fuga în pădure. Când ajungi sub Marele Stejar, ai să găsești întins pe iarbă un biet prichindel de lemn, pe jumătate mort. Ridică-l binișor, așează-l încet pe pernele trăsurii și adu-mi-l aici! Ai înțeles
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
venit, Medoro! Ia repede cea mai frumoasă trăsură și dă fuga în pădure. Când ajungi sub Marele Stejar, ai să găsești întins pe iarbă un biet prichindel de lemn, pe jumătate mort. Ridică-l binișor, așează-l încet pe pernele trăsurii și adu-mi-l aici! Ai înțeles? Câinele: Ham! Ham! Ham! (iese din scenă alergând) Zâna: (cântă același cântec, valsând) În scenă intră cățelul de care se sprijină Pinocchio care are un nas măricel. El cade imediat pe canapea/scaun
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
inele? —Bette, ești incoerentă. De acolo ne-am dus la Per Se, unde tata a reușit chiar să-și Închidă telefonul mobil pe toată durata cinei și să țină un toast destul de drăguț, apoi am mers să ne plimbăm cu trăsura În Central Park și acum suntem Într-un apartament din St. Regis. Trebuia să te sun să-ți spun! Unde, vai, unde dispăruse prietena mea? Penelope, care nu s-ar fi dus În ruptul capului să cumpere inele de logodnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
s-ar fi dus În ruptul capului să cumpere inele de logodnă, pentru că i se părea că toate arată la fel, care-mi spusese cu trei luni În urmă, când o prietenă comună de la colegiu se logodise pe bancheta unei trăsuri trase de cai, că e cea mai jalnică dulcegărie din lume, se transformase Într-o copie destul de fidelă a unei neveste stepfordiene. Sau poate că eram eu acră. Sigur că eram acră. N-avusesem de a face cu logodnele decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
buza șanțului drumului, după ce și-au tras basmalele pe chip. Când zgomotul călăreților în galop s-a stins, a răsunat limpede cântec de cucuvea... „Asta-i, fraților” - au gândit lotrii. Huruitul convoiului a umplut codrul încărcat de rouă... Iată și trăsura cu negustori. Vine în trap întins. La mică distanță, vreo cinci harabale scârțâie sub greutatea poverii. Dintr-un salt, lotrii sunt în mijlocul drumului! Unul înșfacă frâiele cailor trăsurii, ridicând durda la vedere. Caii se opresc sforăind amarnic. Doi lotri sunt
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
gândit lotrii. Huruitul convoiului a umplut codrul încărcat de rouă... Iată și trăsura cu negustori. Vine în trap întins. La mică distanță, vreo cinci harabale scârțâie sub greutatea poverii. Dintr-un salt, lotrii sunt în mijlocul drumului! Unul înșfacă frâiele cailor trăsurii, ridicând durda la vedere. Caii se opresc sforăind amarnic. Doi lotri sunt deja la ușile trăsurii, de o parte și de alta, cu pistoalele înfipte în pieptul negustorilor. „Scoateți pungile cu galbeni și tot ce aveți de soi! Fără vorbe
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
în trap întins. La mică distanță, vreo cinci harabale scârțâie sub greutatea poverii. Dintr-un salt, lotrii sunt în mijlocul drumului! Unul înșfacă frâiele cailor trăsurii, ridicând durda la vedere. Caii se opresc sforăind amarnic. Doi lotri sunt deja la ușile trăsurii, de o parte și de alta, cu pistoalele înfipte în pieptul negustorilor. „Scoateți pungile cu galbeni și tot ce aveți de soi! Fără vorbe!” - a poruncit apăsat unul din lotri. Ceilalți trei hoți erau deja în coasta convoiului cu marfă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ați lăsat să pască și să bea apă din pârâu - le-a răspuns lotrul. Îndată ce caii au fost liberi, doi lotri i-au mânat în adânc de codru. La mică distanță de convoi, a rămas cel care a oprit caii trăsurii. Avea poruncă să observe ca nu cumva vreunul dintre cărăuși sau negustori să-i urmărească. ― Da’ de ce a trebuit să rămână de pază tocmai cel care a oprit caii trăsurii și nu altul? - a întrebat unul dintre ascultători. ― E lesne
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
distanță de convoi, a rămas cel care a oprit caii trăsurii. Avea poruncă să observe ca nu cumva vreunul dintre cărăuși sau negustori să-i urmărească. ― Da’ de ce a trebuit să rămână de pază tocmai cel care a oprit caii trăsurii și nu altul? - a întrebat unul dintre ascultători. ― E lesne de înțeles, frate. Apoi acela n-a pus mâna pe nimic din averea negustorilor sau a cărăușilor. El a oprit doar caii trăsurii și i-a ținut până pungile cu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pază tocmai cel care a oprit caii trăsurii și nu altul? - a întrebat unul dintre ascultători. ― E lesne de înțeles, frate. Apoi acela n-a pus mâna pe nimic din averea negustorilor sau a cărăușilor. El a oprit doar caii trăsurii și i-a ținut până pungile cu galbeni au trecut în mâinile celorlalți lotri - a răspuns un altul. ― Odată treaba făcută, au pornit încet, fără zgomot, spre locul unde au fost lăsate mirodeniile. Le-au luat și au coborât cu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pe poarta hanului... ― Ce s-a întâmplat mai departe? - a întrebat un glas din mijlocul vagonului. ― Se desprimăvărase de-a binelea. Într-una din dimineți, jandarul, însoțit de un străin, s-au oprit în poarta hanului. Au venit cu o trăsură. „Bună dimineața, Irinuță. Ești singură? Unde ți-i bărbatul?” - a întrebat jandarul. „Unde să fie? Cu treburi pe la Huși” - a răspuns hangița, albă ca varul. „De când este plecat?” - a întrebat-o străinul. „Apoi ar cam fi vreo săptămână. „Și cu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
nici coadă. „Păiii... cuuu...” - a lungit vorba, intimidată de privirea iscoditoare a străinului. „Unde pleca băiatul cu căruța?” - a vrut să știe jandarul. „S-o dus să ducă de mâncare la niște oameni care îi avem la arat. „Urcă în trăsură și hai cu noi!” - a poruncit străinul. Irinuța, tremurând ca varga, a urcat între cei doi bărbați. „Unde ți-i ogorul la care s-a dus băiatul?” - a întrebat-o jandarul. „Peee... Pe <Drumul hoților>” - a răspuns hangița cu greu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]