12,312 matches
-
din urmă am tăcut, și am redevenit eu însumi, perfect conștient de pierderea unică pe care o suferisem. Mi-am acoperit fața cu mâinile și, dacă aș fi avut lacrimi, aș fi plâns. Am rămas astfel mult timp, copleșit de tristețe și de durere fizică, semnul sigur al unei stări emoționale reale. Apoi am auzit, parcă înlăuntrul capului meu, un sunet straniu. Am ridicat ochii, dezmeticit deodată. Când sunetul s-a auzit a doua oară, am recunoscut soneria de la intrare. Răsuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
se Întoarse spre maică-sa care dădu din cap și explică: — În curând mâncare, Sascha. Ridicându-se În scaun, i-am spus că nu-mi era foare - la care Else Îi făcu semn fiului său care, scuturându-și capul cu tristețe, se Întoarse Înăuntru. De Îndată ce ușa se Închise, colega mea se rostogoli din Întuneric și Întoarse scaunul cu rotile spre mine. — Păcat. Acum. Ce observă Sascha? Am Început să-i spun. Mai mult? Am continuat. Și? Brusc, Else era numai ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am trecut de faza cu prefăcătoria, explică-mi de ce sexualitatea cuiva ar trebui să dezvăluie mai multe despre cineva, decât alte lucruri din viață - ca de pildă, lucrurile care te fac să râzi, sau felul În care te raportezi la tristețe? Părul Dorei miroasea a cedru. — Dacă de asta te temi tu, dragul meu Anton, am putea să facem chiar schimb de chestionare. Chiar crezi că asta e ideea? Că... Încerca să găsească un cuvânt potrivit. Că e vorba despre tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
băiețelul pe care nici o ploaie n-o să-l ude vreodată. „OK, barosane“, zice el și apucă noua mea bâtă de baseball de undeva de la mijloc - și, spre uimirea mea, cu mâna stângă acolo unde ar trebui să-i fie dreapta. Tristețea mă copleșește brusc: îmi vine să-i spun Ei, ții mâinile aiurea, dar nu sunt în stare, de teamă să nu izbucnesc în plâns - sau să nu izbucnească el! „Hai, barosane, aruncă mingea“, îmi strigă el și eu mă execut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ani, un băiețel grăsuliu plămădit parcă din alabastru, îmbrăcat din cap până-n picioare în volane și catifea și piele lăcuită. Lina are părul lăsat pe spate și în ochii ei întunecați, proaspăt ieșiți din biserică, se citește o expresie de tristețe tipic italiană. E cu adevărat o fată drăguță. O dulcică (nu-mi iese din cap chestia asta!). Și a venit să ni-l prezinte pe bambino al ei. Sau, cel puțin, așa se pare. Arătând spre băiețel, îi șoptește Maimuței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
care mi-o făcea, perspectiva complet nouă pe care mi-o deschidea întru înțelegerea artei și a artisticului... vai, de ce-oi fi alungat-o? Nu-mi vine să cred... fiindcă n-a vrut să devină evreică? „Eterna undă de tristețe“ - „Fluxul și refluxul tulbure al mizeriei umane“... Asta să fie, însă, mizeria umană? Credeam c-o să fie o chestie mai măreață! O suferință plină de demnitate! O suferință plină de sens - ceva în genul lui Abraham Lincoln. O tragedie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
aceea a morții. Și că altul, care sărise pe geamul de la al treilea etaj al centralei telefonice, avea o soție desfigurată și orbită Într-un accident de muncă la fabrică, pe care o iubea și căreia Îi era credincios cu tristețe și În pofida voinței lui. Dar mie ce-mi rămâne de făcut? Dr. Czinner puse la o parte ziarul și Începu să se plimbe prin compartiment, trei pași spre ușă, trei pași În cealaltă direcție, spre geam, apoi iar Înapoi. Începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
picioarele lui scurte și Îndesate. Primul lucru pe care l-a remarcat doctorul Czinner a fost o cruce de argint la lanțul ceasului, iar următorul că geamantanul lui nu era În același loc În care Îl lăsase. Îl Întrebă cu tristețe: — Ești și dumneata reporter? — Ich spreche kein Englisch, răspunse omul. Dr. Czinner spuse În germană, În timp ce-i blocă ieșirea spre culoar: — Un spion al poliției? Ai sosit prea târziu. Privirile Îi erau Încă ațintite asupra crucii de argint, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bun venit de acolo de unde era, fără a se aventura mai În față, pe podeaua scăldată de soare. — Spune, Emma, Întrebă domnul Stein, ai primit vreo veste de la soțul tău? — Nu. Încă nu. Nu, spuse ea și adăugă cu o tristețe senină: Nu te poți baza pe el când e vorba să țină legătura cu cineva. Apoi femeia Îi invită să ia loc. Începu să dosească Într-un coș de lucru mare gheme de bumbac și lână, bucăți mari de flanelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
isonul. Toate glumele alea nu reușeau decât să mă deprime și mai mult. Nu consideram că țipetele și râsetele lui Lauren și Tinsley se potriveau cu Împrejurările. Tinsley m-a Înghiontit, dar, când mi-a văzut expresia Întunecată, plină de tristețe, păru să intre În pământ de rușine. — Doamne, scuze. Suntem groaznice, spuse ea, rușinată. Chiar atunci veni chelnerița, aducând trei pahare cu șampanie, salata și hamburgerii În miniatură. Lauren și Tinsley au Îndepărtat cu grijă chiflele și cartofii prăjiți de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ceea ce pare... Începu Lauren. Nu e deloc cool să faci tamtam Înainte de a fi absolut sigură. Vai, Îmi pare că o să plângi. —Mă simt Îngrozitor, am spus, Încercând să nu plâng. Nu era momentul să cad Într-o stare de tristețe În contul activităților soțului meu de călător În jurul lumii. Totuși, simțeam cum Îmi dădeau lacrimile. Adunându-mă, m-am uitat la ceas. Era deja 2:30. M-am hotărât să merg din nou printre invitați ca să văd dacă o găseam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Hunter schița asta minunată de la S.J. Phillips cu un pandantiv cu ametist și cu un S din diamante În jurul lui. Este nemaipomenit de frumos. Nu că e drăguț din partea lui Hunter? Urmă o pauză lungă. Lauren păru să mediteze cu tristețe, apoi spuse: Draga mea, este pentru tine sau pentru... ea? — Poftim? am făcut eu, confuză. —Păi, ia gândește-te și tu. S poate fi de la Sylvie, dar și de la Sophia. Colierul nu are cum să fie pentru Sophia! am strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Sylvie? În timp ce Sophia ne cadorisea cu detalii despre poznele Eugeniei, Își Învârtea pe deget minunata bijuterie, ca apoi să și-o ducă la gură și să Înceapă să ronțăie la ea. Oare mă sfida În față? Sperând să Îmi ascund tristețea din priviri, am Înhățat de pe masă noii mei ochelari de soare Hermès și mi i-am pus la ochi. Deodată, colierul deveni mult mai vizibil, cu ajutorul lentilelor polarizate. Așa cum mă temeam, era identic cu cel din schița de la S.J. Phillips
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
sau Yeti? Era Marci. M-am schimbat la față. — Da, eu sunt, am bombănit prost dispusă, trecând pe lângă ea către lifturi. Trebuie să plec, sunt pe fugă. Stai puțin, zise ea, și apoi m-a privit cu o expresie de tristețe pe chip. Era ciudat. —Trebuie să-ți spun ceva neapărat. —Ce? am Întrebat-o eu. Marci se uită În spatele ei pe furiș. Nu mai ieșise nimeni de la film Încă. —Urăsc să fiu eu mesagerul... dar... e Hunter. El este. —Despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
bine, am răspuns eu, cu ochii lăsati În jos. „Trebuie să fac asta acum“, mă tot Întrebam. „Sau ar trebui să comandăm mai Întâi? Of, Dumnezele mare“. — Cred că pot să te Înveselesc eu... Nu cred asta, am spus cu tristețe. Am respirat adânc și am Început —Hunter, eu... Exact atunci, Hunter puse pe farfuria mea o cutiuță roșie din piele de căprioară. Pe capac era inscripționat cu litere aurii: S.J. Phillips. M-am uitat lung la ea, zăpăcită. Asta ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Mama ta avea mult de muncă... Lasă tata, n-o mai scuza. N-am să mai vorbesc așa despre ea, dar nici frumos n-am să pot, cum îmi vorbești tu de bunica Săteanu. Bunica Săteanu... clătină din cap cu tristețe tatăl, ocolind privirea fetei. Ea, dacă mai trăia, ar fi stat cu noi, desigur, nu-i așa? întrebă Doina cu vocea devenită senină, de copil. Ce vrei să spui?! se miră tatăl ei. Bunica Bujoreanu a preferat să crească un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Nu și pentru tînărul care venea la prăvălie în sat, să afle unde-i taică-tu, cel care a dat într-un copil pe vremea colectivizării ar vrea să-i mai spună Mihai, dar aerul inocent al fetei, învăluit în tristețea amară născută din vorbele despre bunic, îl împiedică s-o mai facă. Și apoi, gîndește el de ce să mai otrăvesc și sufletul ei cu durerile noastre, decît, poate, dacă aș fi sigur că învață ceva din ele, și-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
minți să spun că eram atît de pur încît să nu gîndesc și asta; prea o țineam minte frumoasă, mîndră, plină de patimă... Ținea niște ore! exclamă Săteanu, să justifice cuvîntul "patimă". Dar de fapt, dă el din cap cu tristețe cînd m-am dezmeticit și am încercat să privesc detașat, am descoperit că-s între două femei mai degrabă demne de milă decît... Ba pe deasupra, în toiul discuției, fata îmi spune că are și un copil..., cu unul care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de un stîlp, amintindu-și ultima discuție cu Lazăr, pe care l-a căutat un procuror sau ofițer, aude rîsul bătrînei, că fata e a ei, făcută cu un muncitor insolent "am subliniat cuvîntul în declarație", își amitește el cu tristețe de declarația dată atunci -, parcă o și vede pe Maria disperată, ieșind de după panouri, prinzîndu-l de braț, apoi, a doua oară, calmă, frumoasă, deschizînd poșeta să-i arate actul de naștere al fetei. Imediat, în amintire, se regăsește pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-ului școlii, că toca ceapă sau făcea cumpărături, Carol simțea că toate aceste gesturi simple îi dau putere, simțea că ceea ce săvârșește e determinat și stimulat de capacitatea ei efectivă de acțiune. Dar asta se asocia cu un sentiment de tristețe care se accentua pe măsură ce vedea cum legătura care îi unea voința și conștiința începe să slăbească. Goală de la brâu în jos, dansa în fața oglinzii. Mai întâi nu făcuse decât să stea și să se uite preț de câteva minute, dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
astfel mișcarea, dar cablurile acestea fuseseră retezate, iar capetele distruse nu mai stabileau nici un fel de conexiune. Se întâmpla uneori ca, deși Carol nu considerase că e potrivit să observe așa ceva, Dan să dea frâu liber câtorva lacrimi, efect al tristeții post-coitum. Știa că ar trebui să stea de vorbă cu Carol, să discute deschis despre interfața dintre sentimentele și penisul său. Văzuse destule emisiuni TV pentru a fi la curent cu vocabularul, dar până atunci nu avusese curajul să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
diblu înfipt într-un perete. Asta în cazul în care aveau norocul să nu fie loviți de vreo mașină care cobora în viteză de pe pod. Gândindu-se la finalul „activ“ al vieții acestor oameni, fața lui atrăgătoare era umbrită de tristețe și compasiune. Pe scurt: chiar îi păsa. Însă asta ținu până când o voce suavă îi șopti la ureche: „E un sfânt“. Alan se opri și își dădu înapoi în spatele urechii o șuviță rebelă. Nu trebuia să gândească în felul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
au adunat în mănunchi formând o floare neasemuită. Pensula a început să plutească și să se apropie încetul cu încetul de Li Taibai. Tocmai când poetul a întins mâna să o prindă s-a trezit brusc și a realizat cu tristețe că totul fusese doar un vis. Poetul a început să se gândească adesea la imaginile din vis, dar nu știa unde ar putea să le regăsească, așa că s-a hotărât să ia munții și văile la rând pentru a găsi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
fetița abia născută. După ce a plecat împărăteasa, Wu Zetian și-a sugrumat fiica și a acoperit-o cu un cearceaf. Când a venit împăratul Gaozong să-și vadă copila, a găsit-o moartă. Wu Zetian se preface că moare de tristețe și leșină. După ce află că numai împărăteasa venise între timp să-i vadă copilul, împăratul Gaozong trage concluzia că ea l-a ucis și începe s-o urască. În cele din urmă, suveranul o înlătură pe împărăteasa Wang și o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Chen. El s-a însurat cu sora împăratului, prințesa Lechang. În acea vreme, corupția făcea ravagii în țară. Xu Deyan era foarte îngrijorat la gândul că, în curând, statul Chen va dispărea. Într-o zi, el i-a spus cu tristețe soției: "Oricând pot apărea revolte ale populației. Atunci, eu voi fi ocupat. Va trebui să-l apăr pe împărat și vom fi obligați să ne despărțim. Dacă voi scăpa cu viață, te voi căuta. Trebuie însă să avem un obiect
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]