1,961 matches
-
ca Cipriano Algor să-i răspundă. Ieșiseră din sat, lăsaseră în urmă cele trei case ruinate, acum treceau podul peste râul cu ape negre și rău mirositoare. În față, în mijlocul câmpului, unde se zărea un pâlc de copaci, ascuns în tufișuri, se ascunde tezaurul arheologic al olăriei lui Cipriano Agor. Oricine ar spune că au trecut zece mii de ani de când au fost descărcate aici ultimele rămășițe ale unei vechi civilizații. Când, în dimineața următoare, Marçal coborî de la etajul treizeci și patru ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
toate acestea, drumul nu-i e deloc luminat de astrul nopții, un corn plăpând la acest sfârșit al lunii chawwal. De cum s-a Îndepărtat de vila cadiului, nu Înaintează decât pe dibuite, se poticnește de câteva ori, se agață de tufișuri, primește În obraz mângâierea aspră a unei sălcii plângătoare. De-abia ajuns În odaia sa, aude o voce, un dulce reproș: — Te așteptam mai curând. Pentru că se va fi gândit atâta la această femeie, crede acum c-o aude? Stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
-l încingeau pe Nostromo, deșărtară un flux orbitor în pâcla neagră, punând în evidență vântul și vârtejurile de praf. Niște roci stinghere erau singurele protuberanțe vizibile în acest peisaj devastat. Nici urmă de ceva viu, nici o zdreanță de lichen, nici un tufiș. Nimic. Numai vântul și praful dominau noaptea străină. ― Nici o oază, murmură Kane doar pentru el. Pustie, informă, neprimitoare. Dallas privea urgia de afară care părea fără sfârșit; urmări fragmentele de piatră duse de vânt. Se întreba cum era atmosfera. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Ce sens să dăm acestei afirmații? Unul singur mi se pare firesc. Ideea de artă antică nu trebuie redusă la clasicism. Dacă ne vom Întoarce la izvoare, Îl vom găsi pe Narcis bolnav de setea de absolut și Într-un tufiș din apropiere cadavrul lui Marsyas jupuit de Apolo. Deasupra se aud foșnind aripile lui Icar, care, spre deosebire de Anteu, profund clasic, e și el un personaj baroc. Zburînd, el a spart cercul. Apropiindu-mă de țărm, regăsesc pescărușii țipînd În aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
iar se desprinseră. Întunericul amuțit, înghețat, solid, nici o vibrație, nici o zvâcnire, un cavou. Graba injecta alcooluri vertiginoase, accelerând respirația și mișcările. Frig și arșiță, deopotrivă. Femeia se lăsă pe spate, ținea brațul strâns bratul barbatului și îi ghidă degetele prin tufișul țepos, pe floarea în flăcări. Sepalele se desfăcuseră, să-l primească. „Cum o cheamă? Cum o cheamă“, murmură întunericul. „Cum o cheamă? Poarta ta, a ta... Gura neagră.“ Poarta. Floarea canibală... „Cum o cheamă? Cum o cheamă pe a ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
oftând zgomotos, lasă mingea, iese repede din apă și se duce la o baracă pe care eu n-am observat-o până acum. Este destul de mare, din lemn, cu acoperiș înclinat, la doar câțiva metri de piscină, dar ascunsă de tufișuri și pomi. Deschide ușa și apasă pe întrerupător. Dinăuntru se aude un țipăt. Am impresia că interiorul barăcii seamănă cu o scenă de teatru, foarte strălucitoare în comparație cu întunericul de afară. Dar asta nu e tocmai bine. Pentru că înăuntru, trântiți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Parcurgem niște poteci care șerpuiesc printre căsuțele din apropierea plajei, după care traversăm o linie ferată. (Îmi place să trec peste linii de tren, mă simt ca-n anii ’50). Printr-o poartă ruginită se ajunge la o cărare pierdută în tufișuri decorative și iarbă înaltă; trecem pe lângă un teren de golf, unde niște moșneguți par să joace la marea artă, apoi pe lângă o serie de case mai arătoase, situate chiar pe mal. Mă dezamăgește faptul că plaja e acoperită cu pietriș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Regimul de austeritate a Guvernului nu permitea iluminatul stradal după miezul nopții deoarece "cauzează stres și deranjează bunăstarea morală a cetățenilor". Se continua cu ceva legat de eficacitatea muncii. De parcă lor le pasă de sănătatea morală a cetățenilor. Vedeam contururile tufișurilor și ale plantelor, deși știam că trebuia să fie un întuneric asemeni păcurei. Pe atunci, mă amăgeam că e vorba de evoluție, că vedeam eu mai bine decât ceilalți. Într-un fel chiar așa era. Vedeam mai bine ca ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
sunteți morți! Matyerebyets! LUA-V-AR DRACU' SĂ VĂ IA DE ÎMPUȚIȚI LENEȘI, HAIMANALE NENOROCITE! MAI CU VIAȚĂ! Se auzi din apropiere și acel glas mânios tăie liniștea de după răsărit. După înjurături ar fi fost Sergiu. Ne-am strecurat printre tufișurile dese și neîngrijite de la capătul grădinii și am dat față în față cu cel puțin o sută de elevi care se chinuiau să smulgă din pământul rece buruienile și plantele care-și aveau casa acolo. Fețele le erau ude de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
știe ce-am spus înainte: Ăștia nu muncesc deloc. Parcă n-au vlagă în ei, Corvium. Ați mâncat azi, păcătoșilor? li se adresă apoi celor care aveau pământ pe sub unghii. Se întoarse unul dintre cei care abia au scos un tufiș uriaș din rădăcini și parcă vru să-i spună vreo două lui Sergiu, dar acesta fu mai rapid. Ce te uiți la mine? Întoarce-te și muncește, amărâtule, că ți-oi da una de n-ăi putea s-o duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
observă Vladimir. Așa e, zise el scuzabil. Mă duc să-i ajut pe amărâții ăștia că văd că nu mai au spor. Ia-i și tu mai ușor, Sergiu! îi strigai când începu să dea cu sapa la rădăcina unui tufiș verde și neîngrijit, alături de alții. Nu dădu semne că m-ar fi auzit. M-am întors și mi-am căutat drum înspre porțile ce dădeau în curtea interioară. Deși trebuia să fie mai ușor de umblat în... grădină, era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
său. Eram doar noi doi și ninsoarea liniștitoare de afară. Doi băieți, Corvium și Vladimir, bând ciocolată-cafea caldă în mijlocul unei revoluții. Interesantă ceața aia de la orizont, zise el uitându-se peste câmpul ce era plin până acum câteva zile cu tufișuri și plante. Într-adevăr, era o ceață interesantă la orizont... Era ca un nor alb-cenușiu care venea spre școală încet, încet. Dar ceva nu era în regulă cu ea. Mie nu-mi place. Nu-i normal să fie ceață când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
frumoase, în mijlocul verdeții. Gerard era sigur că acolo va găsi mâncare. Era o imagine atât de atrăgătoare, încât începu să coboare, în spirale. Era ca un vis. Oameni frumoși, în halate albe, mergând încet printr-o grădină cu flori și tufișuri, în umbra răcoroasă a palmierilor, cu tot felul de păsări zburând în jurul lor. Nu simțea miros de mâncare, dar sigur trebuia să fie așa ceva pe acolo. Și apoi simți parfumul ... portocale! Portocale tăiate! Avu nevoie numai de o clipă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Tremur din tot corpul. Nu ne putem opri aici. Pur și simplu nu se poate. Nu pleca, mă trezesc spunându-i cu glas răgușit. Mai stai măcar o jumătate de oră. Ce naiba Îi sugerez aici ? S-o facem În spatele unui tufiș ? Sinceră să fiu, da. Oriunde se poate. N-am fost În viața mea atât de Înnebunită după atingerea unui bărbat. — Nu vreau nici eu să plec. Privirea lui Întunecată e aproape opacă. Dar trebuie. Îmi ia mâna, iar eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În colimatorul securității. Înaintea sa, cu urechile ciulite mergea Vizanti care amușina mirosul capcanelor pentru iepuri și din când În când Întorcea capul către stăpânul său, dădea din coadă și aștepta ordine noi. Noaptea era deplină, Întunericul transformase arborii și tufișurile În vietăți nepământene, nu se auzea nici un zgomot și liniștea Împărățea peste pădurea Mavrocordat. Victor se opri brusc, Vizante Încremeni ca la comandă evitând astfel palma stăpânului său. Urechile de vechi jandarm Își făcură Încă odată datoria și Victor Olaru
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
stăpânirea de sine a vechiului jandarm se instalară În Întreaga sa ființă. Două secunde privi În jur, apoi rosti un ușor dar ferm „Aici, Vizante!” și În cea mai mare liniște, om și câine se ascunseră În cel mai apropiat tufiș, des și plin cu spini, rugi, pui de corni și măceși. Victor fu iar cuprins de nedumerire și un fel de teamă Îl cutremură. Fiori reci coborau pe șira spinării și pentru o clipă, jandarmul din el Își pierdu siguranța
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
era mai rău iar mintea lui nu găsea o altă soluție decât aceea de a aștepta. Numai prudența și experiența Îi dictau În acele momente atât de lungi. De la distanța aceea nu a reușit să vadă nici o siluetă, deși copacii, tufișurile, copăceii și chiar frunzele uscate Începeau să danseze un joc fără ritm. Victor simțea iminența pericolului pe care Încă nu-l putea defini. Trecuseră zece-douăsprezece minute lungi cât tot atâtea luni când urechea fostului jandarm păru că prinse un „fsst
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
lui sunt condamnați să-i semene? ILUSTRAȚIE Mama a schimbat din nou partitura pe stativ. Aceasta a fost „în pădure trăiesc fericit și vesel“, a spus ea. Apoi Pettersson din Hugnaden și cu mine am citit despre Moise și despre tufișul în flăcări. Jos de tot, în colțul din dreapta, se afla însuși Doré, cu blocul de desenat și creionul lui. întorsese capul spre noi și avea bustul gol, lucios de sudoare. Mâna dreaptă și-o ținea în aer, gata să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
vârfurile mustății îi atârnau în jos, spre bărbie. Sta pe o piatră colțuroasă. în fața lui se afla o bucată de deșert slab marcat și un munte înalt, cu umbre puternice. în punctul în care pustiul întâlnea muntele se ridica Marele Tufiș. între Doré și tufiș se afla Moise. Sta un pic aplecat în față și ținea mâna dreaptă făcută pâlnie în jurul urechii. Era evident că auzea o voce. Tufișul ardea, dar într-un fel indiferent și fără legătură cu restul lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în jos, spre bărbie. Sta pe o piatră colțuroasă. în fața lui se afla o bucată de deșert slab marcat și un munte înalt, cu umbre puternice. în punctul în care pustiul întâlnea muntele se ridica Marele Tufiș. între Doré și tufiș se afla Moise. Sta un pic aplecat în față și ținea mâna dreaptă făcută pâlnie în jurul urechii. Era evident că auzea o voce. Tufișul ardea, dar într-un fel indiferent și fără legătură cu restul lumii. Din el ieșeau flăcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
umbre puternice. în punctul în care pustiul întâlnea muntele se ridica Marele Tufiș. între Doré și tufiș se afla Moise. Sta un pic aplecat în față și ținea mâna dreaptă făcută pâlnie în jurul urechii. Era evident că auzea o voce. Tufișul ardea, dar într-un fel indiferent și fără legătură cu restul lumii. Din el ieșeau flăcări, atât în sus, cât și în lături, dar fără ca frunzele și crengile să aibă de suferit. Și vocea le spunea lui Moise și lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
nu veți pleca cu mâna goală. Voi vărsa asupra voastră Sfântul Duh. Eu voi fi cu voi. Așa au primit chemarea Moise și Doré. Așa s-au petrecut lucrurile. Și Pettersson din Hugnaden și-a apăsat degetul lui grosolan pe tufișul în flăcări, chiar pe foc, spunând: Acesta e Dumnezeu. Tatăl. Dacă omul se apropie de El, atunci se apropie de foc. După ce mama a cântat și „Ave Maria“ și noi ne-am ridicat, Pettersson din Hugnaden a spus: Când vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
locuri. Apoi, a spus tata, o să stăpânești o mică avere. Chiar în seara aceea m-am suit în pat, cu hârtie și creion la mine, și mi-am inventat o iscălitură. Era o bucățică din malul râului Ava, cu trei tufișuri mici, două stânci colțuroase și la urmă încă două tufișuri mici, aproape târâtoare. întreaga mea viață de după aceea am folosit această semnătură. Este simplă și plină de bun-gust. O inserez aici. Acesta este numele meu: Această figură se află acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Chiar în seara aceea m-am suit în pat, cu hârtie și creion la mine, și mi-am inventat o iscălitură. Era o bucățică din malul râului Ava, cu trei tufișuri mici, două stânci colțuroase și la urmă încă două tufișuri mici, aproape târâtoare. întreaga mea viață de după aceea am folosit această semnătură. Este simplă și plină de bun-gust. O inserez aici. Acesta este numele meu: Această figură se află acum într-un număr aproape nesfârșit de locuri. am realizat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
ei în profunzimea sufletelor lor și-i umple cu umilință, bucurie, siguranță și dragoste. Atunci nu m-am putut stăpâni să nu-i povestesc directorului despre arendașul Pettersson din Hugnaden, care odată, foarte demult, apăsase cu arătătorul lui grosolan pe tufișul arzător și spusese: Acesta este Dumnezeu. Dumnezeu este foc, așa a spus Pettersson din Hugnaden, am afirmat eu. Și focul se numește în realitate flogiston. Așa m-a învățat tata. Dar, odată cu trecerea timpului, am zis eu, m-am convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]