2,430 matches
-
se umplea din nou de sânge, apoi, în loc să respire, se golea deodată, o masă caldă și un ușor acces de tuse. Peste toate, în timp ce luminile din străfundurile creierului său se stingeau, pluti un singur gând: „Mai aveam atâtea de făcut...“. Ucigașii îl priveau implacabili. Chereas spuse încet, pe un ton profesional: „E mort, hai să mergem“. Nu apăruse nimeni. — Te iubesc! strigă Milonia, și glasul ei ascuțit de disperare răsună în atrium. Alergă, se aruncă asupra celui căzut, văzu sângele, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lucrat în relief, cu mici ornamente din aur. — E meșteșug grecesc, zise Silius, o poveste din Iliada. În gura lui, cuvintele acelea păreau o glumă. Cupa spunea însă cu adevărat povestea regelui Priamus, care, în genunchi, sărută mâna lui Achilles, ucigașul fiului său, pentru a recupera trupul acestuia. Se vedea semnătura autorului, veche, dar lizibilă. — Chirisopos epoiese, citi repede Gajus. Dar, pe marginea cupei, meșteșugarul castrului incizase numele tribunului: „Silius“, iar acum lucra la o a doua cupă. — Tatăl tău nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ale imperiului. Aici imperiul se învecina cu orașe foarte vechi, cu ziduri megalitice, întinderi de palmieri și cedri milenari, munți golași având în vârf fortărețe, drumuri care străbăteau deșerturi nesfârșite. Numele lor închideau în ele o istorie de culturi complicate, ucigași nemiloși, comploturi, subjugări și trădări, rivalități dinastice, campanii furibunde ale legiunilor, masacre, luări de ostatici, scurte răgazuri false: Cappadocia, Commagene, Cilicia, Armenia, Pontus, Oshroene, Judaea, Parthia, Arabia Nabatea, Assyria. Acum, oameni veniți din acele lumi urcau încet, cu o încordare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
arăta fața și fusese adus înapoi în același chip, mile întregi. — Există vreun leac? L-ați întrebat? îl iscodeau ei, tot mai neliniștiți. Gajus se ivi tăcut în ușă. — Aceasta a fost prima mea întrebare, răspunse supărat medicul din Edessa. Ucigașul, deși era torturat, mi-a zâmbit. A spus că, dacă o mică picătură de otravă s-ar fi prelins din vas, ar fi putut să-și salveze viața numai dacă și-ar fi ars repede, adânc, pielea de pe mâini. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
general mort, poporul care ovaționase în el antiaristocraticul, veteranii care evocau memoria învingătorului lui Arminius, populares și bătrânii republicani care se temeau de consolidarea puterii imperiale, vechii dușmani ai lui Tiberius și ai Liviei, toți strigau într-un glas că ucigașul era Calpurnius Piso și că în spatele lui se afla împăratul. Gajus se cufundă parcă în ireal, ceea ce-i ușura durerea. Sosirea la Roma fu amețitoare și, într-un fel, triumfală. Ca și cum Tiberius nu s-ar fi aflat în Domus Tiberiana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zi, zărea pe margine armurile pretorienilor și, în spatele lor, mii de chipuri care, recunoscându-l pe el, fiul mai mic, îl strigau plângând. Îmbulzindu-se până când ajungeau să nu mai poată respira, îi strigau Agrippinei că, în haita aceea de ucigași, ea singură reprezenta onoarea patriei, implorau zeii să cruțe viața ei și a copiilor ei, își aminteau furioși că, înainte de mortul acela, ea își însoțise la mausoleu frații asasinați, îi blestemau pe ucigașii nepedepsiți, cereau răzbunare. Nimeni, cu excepția câtorva senatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
strigau Agrippinei că, în haita aceea de ucigași, ea singură reprezenta onoarea patriei, implorau zeii să cruțe viața ei și a copiilor ei, își aminteau furioși că, înainte de mortul acela, ea își însoțise la mausoleu frații asasinați, îi blestemau pe ucigașii nepedepsiți, cereau răzbunare. Nimeni, cu excepția câtorva senatori, nu prevedea că acea dovadă de popularitate avea să fie fatală. În Domus Tiberiana de pe Palatinus se auzea zgomotul mulțimii indignate, gata să se răzvrătească. „Nu știu cât de sigură e fidelitatea pretorienilor“, gândea sumbru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o strângă în brațe și să-i potolească pornirile. Ipocrită, Livia o împiedică până și pe Antonia, bătrâna mamă a lui Germanicus, să ia parte la funeralii. Antonia se supuse, iar cineva observă: „Vor ca absența mamei disperate și a ucigașilor să pară că sunt pricinuite de aceeași durere“. Mulți îi ceruseră entuziasmați lui Tiberius ceremonii strălucitoare, de stat, pentru cenușa lui Germanicus. A refuzat. „A spus «nu». Nu va fi nici o ceremonie în Forum sau vreo comemorare la Rostra“, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe prietena ei Plancina. La îndemnul mamei sale, Tiberius ajunse să o susțină pe Plancina chiar și în fața senatorilor înmărmuriți. „Nu s-a văzut vreodată“, spuneau romanii, „o rudă apropiată a victimei care să-i apere cu atâta fervoare pe ucigași“. S-au găsit argumente subtile și, în cele din urmă, temuta Plancina fu absolvită, ba chiar îi fu salvată și averea. Drusus comentă plin de ură: — A fost o înțelegere între cele două ucigașe, peste cadavrul lui Calpurnius Piso. Povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Povestea Juliei În reședința istorică de pe clivus Vaticanus, în faimoasele grădini de pe malul drept al râului pe care poeții vremii îl numeau Thybris, Agrippina strigă că era de nesuportat să-l vadă, în plină glorie imperială, sinistru și tăcut, pe ucigașul lui Germanicus, soțul, iubitul și tatăl adorat până la disperare. Era insuportabil s-o vadă pe Plancina plângând de bucurie în brațele materne ale Liviei, să vadă neamul obraznic al Pisonilor străbătând Roma cu seninătatea nevinovăției regăsite. Din încăperile îndepărtate, Gajus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de încălcare a legii De majestate să se adauge o a doua acuzație scandaloasă: abuzul de putere, adulterul, magia neagră. Dacă s-ar vorbi doar de conspirație, Roma s-ar răzvrăti. Dar dacă acuzatul este și hoț, sau libertin, sau ucigaș prin otrăvire, nimeni nu se mai emoționează. Asta e teorema lui Tiberius.“ Scriind acestea, Drusus nu prevedea că, de-a lungul secolelor, Teorema avea să găsească mulți imitatori lipsiți de scrupule, chiar dacă nu întotdeauna foarte abili. Senatorii se adunară slugarnici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
văd venind“, le spusese Gajus fraților săi, „fără voia mea mă uit în spatele lui, ca și cum l-aș aștepta pe tata. Întotdeauna mergea așa, cu câțiva pași în fața lui“. Dar Creticus fusese și durul susținător al procesului împotriva lui Calpurnius Piso, ucigașul lui Germanicus. — L-au arestat înainte să se lumineze de ziuă, îi anunță Drusus. Mulțumită priceperii cu care se acționase, imensa surpriză a arestării și a procesului apropiat tulbura mintea acuzatului, nedându-i timp pentru mărturii și apărare. Și, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
auzit pe cineva povestind în castrum. Dar Cremutius Cordo, istoricul, profeți neliniștit: — Fiul lui Gracchus a fost imprudent întorcându-se la Roma. Lui Tiberius nu-i va plăcea ca lumea să-l vadă. Atunci vina e a victimei, nu a ucigașului? izbucni Drusus. Cremutius, care era modest și blând, nu îndrăzni să-i explice că, în analiza lui obstinată de istoric, simțea pătrunzând uneori în mintea sa proiectele obscure ale lui Tiberius, că aproape le anticipa. Umil și sceptic, credea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că averea mea va fi împărțită egal între ei“, îi mărturisise lui Sertorius Macro. Moștenirea aceea echivala cu o poartă deschisă spre putere. „Și-a pierdut mințile“, se gândea Macro furios în timp ce Tiberius îi expunea bolborosind testamentul acela confuz. „Fiul ucigașilor și fiul celor uciși. Vrea să pună în aceeași cușcă un șarpe și un tigru...“ În sinea lui râdea, mânios. „Asta înseamnă război civil.“ Ca urmare, în timp ce Tiberius vorbea, Macro aduse la căpătâiul lui un faimos medic roman. Despre acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și trei de ani în urmă, Tiberius însoțise trupul lui Augustus. Acum însă, în toate orașele, oamenii ce se îngrămădeau la marginea străzilor îl priveau, ca pe un semn divin, pe singurul supraviețuitor al familiei ucise care îl însoțea pe ucigaș pe ultimul său drum. Iar atitudinea poporului nu a fost tăcută și severă, potrivită pentru un mort - pe care nimeni nu-l băga în seamă -, ci a fost triumful tânărului viu ce mergea alături de el. Printr-un ritual riguros, lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îl întrebă dacă avea puterea să-l asculte. Acesta fu surprins, dar încuviință; iar Callistus îi povesti repede, fără ocolișuri, că Junius Silanus, „fostul tău socru, cu neputință de consolat“, împreună cu nepotul lui Calpurnius Piso, „care poartă numele odios al ucigașului tatălui tău și a moștenit locul acestuia în Senat, precum și bogățiile sale“, ceruseră zilnic informații despre boala lui, „fără să dorească însă ca tu să te însănătoșești“. Împăratul tăcea, ochii lui limpezi păreau și mai mari pe chipul slăbit. — Iartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că Silanus hotărâse prea repede să moară, pentru că Împăratul fu cuprins de o profundă și neașteptată neliniște la ideea că trebuie să ratifice pentru prima oară sentința capitală. Declară: — Fiul lui Germanicus nu le va plăti niciodată cu moartea urmașilor ucigașului tatălui său. Iar senatorii, supuși, îl condamnară pe Calpurnius Piso la exil. Numai de tânărul Geminus nu se îndură nimeni: prin venele lui curgea sângele lui Tiberius, iar moștenirea aceea era garanția altor comploturi. Fu condamnat la moarte în unanimitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu-și putea ascunde chipul. Ajunse în exedra și, la lumina slabă a torțelor, se plimbă printre scaunele goale. Pe când era copil și-l văzuse pe tatăl său murind, suferința acestuia i se păruse atât de crudă, încât se gândise: „Ucigașii nu-și închipuie câtă suferință provoacă acțiunile lor“. Sufletul lui era plin de vise liniștite și luminoase, de dorința de a șterge durerea celorlalți. Acum însă, făcând bilanțul primilor ani de domnie, era sigur că nimănui nu-i păsa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prea încet, încât nu l-ai auzit. Dacă nici asta nu-i de crezut, vei putea susține întotdeauna că dușmanul a spus ce-a spus pentru că are un scop ascuns, ca să dea întâlnire unei femei sau ca să-i amintească unui ucigaș plătit că trebuie să omoare pe cineva când se lasă întunericul. Oricum, în cele din urmă, se va vedea că dușmanul tău nu are dreptate și va părea un monstru. Și fiindcă să spui că-i noapte e un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
chiar trebuie să mergem, zise Chereas. Atriul rămase pustiu. Se auzeau însă mulți oameni venind în goană; erau soldații germani, Germani Corporis Custodes. Îl găsiră pe Împărat mort, prăbușit pe pardoseală într-o baltă de sânge, și porniră în căutarea ucigașilor; îi omorau cu sălbăticie pe toți cei pe care-i întâlneau, însă conjurații se ascunseseră în cele mai îndepărtate încăperi ale palatului. Reușiră să ucidă trei senatori implicați în complot, apoi li se ordonă să se oprească, iar ei, disciplinați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să-ți vorbească au descoperit că au foarte mult curaj după ce ai murit. Se duse să plângă într-un loc unde nu-l putea vedea nimeni. Nu știa însă că unele dintre acele răni, cele mai adânci, le făcuse un ucigaș tocmit de Pisoni. Oamenii săi luară trupul Miloniei, cu veșmintele în dezordine - văzură pântecele umflat. — Era însărcinată, spuse Herodes. Apoi o luară pe fetița cu părul năclăit de sânge, ca un animal zdrobit. Pe moment, nimeni nu-i băgă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ei, erau împrăștiate câteva partituri, o geantă pentru flaut și o cană de cafea Starbucks, al cărei conținut îi pătase blugii și tricoul, lăsând totodată o dâră de lichid maro și pe podeaua de marmură. Tot acolo se afla și ucigașul tinerei, aplecat deasupra ei într-o atentă examinare. Nimic nu părea să-l grăbească sau să-i atragă atenția de la activitatea pe care o desfășura. Era sâmbătă dimineață și nu se țineau cursuri în weekend - știa precis asta. Studenții foloseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
stare să vadă nimic din cauza luminii orbitoare ce umplu deodată camera. Părea să vină direct din mâna suspectului. Ausonio rămase stană de piatră, iar Franciscovich se ghemui cu rapiditate, agitând arma și încercând totodată să deslușească ceva. Știa însă că ucigașul își ținuse ochii închiși când lumina invadase încăperea și că acum își îndreaptă probabil la rându-i arma către ele sau se pregătește să le atace cu vreun cuțit. - Unde ești? Unde ești? strigă ea. Apoi zări vag, datorită fumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
începu procedura de resuscitare cardio-respiratorie. - Alte ieșiri? strigă Franciscovich către paznic. - Doar una... în spate, după colțul din dreapta. - Ferestre? - Nu. - Ausonio, țipă ea grăbind pașii. Ai tu grijă aici la ușa asta! - În regulă, răspunse blonda, reluând rapid resuscitarea victimei. Ucigașul continua să care diferite obiecte pentru a-și construi un soi de baricadă sau cel puțin asta indicau zgomotele surde ce se auzeau la intervale regulate. Franciscovich se îndreptă cu repeziciune spre ușa de după colț, cea despre care le vorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
era procedura? se întrebă. Serialele și cursurile de la Academie nu păreau să ofere vreun răspuns. O auzi pe Ausonio comunicând prin stație că situația se schimbase radical: era vorba de o luare de ostatici acum. Francoscovich reveni la dialogul cu ucigașul: - Îți cerem doar să fii calm. Poți să... Se auzi o împușcătură care o făcu tresară puternic. - Nancy, ce se petrece? țipă ea în stație. De unde s-a auzit? - Nu știu. Am crezut că tu ai tras. - Deci el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]