KorAP: Find »[drukola/base=unguresc & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...62 63 64 ...69 >

1,703 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

intervalul menționat, au apărut decalaje în dezvoltarea teritoriilor românești intrași extra-carpatice, determinate de împrejurările de istorie politică. În Transilvania, așezările rurale (satele) și zonele mărginașe, cu un habitat românesc dens și omogen, nu sunt oglindite în documente precum locuitorii comitatelor ungurești, scaunelor săăsești și secuiești. Românii aparțineau bisericii răsăritene, iar satele locuite de ei nu figurează în registrele în care sunt menționate cele 1900 de parohii catolice din Transilvania. Având în vedere documentele puține și parțiale, noi nu cunoaștem numărul real

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
veneau din Rodna și Bistrița, unde sașii erau mai numeroși, dar o parte din coloniștii germani puteau să provină și din Rusia haliciană. Toponimele și hidronimele maghiare din partea de vest a Moldovei indică faptul că aici se stabiliseră și comunități ungurești la Bacău, Bârgău, Cuejd, Cracău, Hindău, Hârlău, localități ce datează dinainte de descălecat și tot acum, în secolul al XIII-lea, ciangăii s-ar fi așezat între Carpați și Siret. În extremitatea nordică a Moldovei, în vecinătatea Haliciului, populația românească a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
regalității ungare a fost constituirea unei Cumanii vasale. În timp ce în prima jumătate a secolului al XIII-lea, cele două Valahii urmăreau a se uni și anume pe o îndoită cale, prin legătura Asăneștilor cu căpeteniile cumane și prin misiunile înarmate ungurești la sud de Carpați, o cronică belgiană arată cum "fiul fruntașului din Cumania" a cerut, în 1227, arhiepiscopului de Veszprem să fie botezat cu doisprezece de-ai săi. Într-adevăr, noua organizare a spațiului extracarpatic, intrat sub dominația regalității ungare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de românii schismatici și, dacă n-ar fi intervenit năvălirea tătarilor la 1241, să facă din această Cumanie de simplă hegemonie turanică o adevărată țară consolidată și durabilă, ca Ungaria însăși. De-aici se deduce și sensul pe care regalitatea ungurească încerca să-l imprime convertirii păgânilor, în timp ce cumanii sunt ca un neam rătăcitor și nestatornic. În urma convertirii, se construiesc cetăți și târguri, biserici, au loc colonizări de locuitori privilegiați, ocrotiți de Scaunul roman.Un statut al cumanilor fusese elaborat de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
printr-un act întărit de papă, "libertatea, imunitatea și stăpânirea pașnică a țării lor". Prin urmare, la începutul secolului al XIII-lea, ungurii ajung la Carpați și apoi, treptat, încep să-și extindă influența și dincoace de munți. Această expansiune ungurească nu are aspectul unei colonizări, nici măcar forma extinderii pământurilor marilor feudali. Pecenegii și cumanii aflați la sud și est de Carpați prădau sistematic dincolo de munți, regatul ungar însuși fiind amenințat de ofensiva populațiilor turanice. În acest context, dar și la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
asupra cumanilor de la sud de Carpați ce primejduiau Imperiul de Constantinopol (vezi mai sus). Așa se face că pătrunderea bizantină la nordul Dunării a fost oprită încă de la sfârșitul secolului al XII-lea, după revolta vlahilor, fiind înlocuită cu penetrația ungurească, după 1200. Dar infiltrarea arpadiană la sud de Carpați (în părțile Olteniei) este mai veche decât instalarea cavalerilor teutoni; la 1210, după revolta dela Vidin, în Bulgaria apuseană, țarul Asan Borilă cere ajutor regatului ungar, iar în sprijinul său este

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
era în stăpânirea cumanilor, aria lor de dominație la sud de Carpați se limita la Muntenia, numită și Cumania, pasurile munților nu erau închise, iar la Dunăre ei se ivesc târziu. Dar teritoriul respectiv nu se afla nici în stăpânire ungurească. O explicație posibilă ar fi că, în aceste regiuni, de o parte și de alta a Oltului, ființau voievodate românești sub vasalitatea regalității ungurești. La foarte scurt timp, a urmat așezarea cavalerilor teutoni în Țara Bârsei, la chemarea regelui Andrei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
păgânilor (cumanilor). Oaspeții teutoni, așa cum am văzut, își iau misiunea de cruciați în serios și reușesc prin lupte neobosite să diminueze puterea cumană din regiune.28 Concomitent cu pătrunderea lor la sud-est de Carpați (zona de curbură), o altă pătrundere ungurească se produce în partea de vest a regiunii, la apus de Olt, unde regatul arpadian a instituit un cadru politic nou prin înființarea, în aceste teritorii, a Banatului de Severin, punct de sprijin al dominației sale asupra Țării Severinului. Aceasta

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1234, papalitatea va constrânge conducerea regatului ungar să adopte o politică de asimilare confesională a supușilor ei, în primul rând a românilor. Acestui asalt catolic, desfășurat până în 1241, i-au căzut victimă pozițiile politice ale românilor din aria de expansiune ungurească. Acțiunile respective marcau începutul unui îndelungat proces la capătul căruia biserica răsăriteană pierdea însemnate poziții în regat, statutul ei a fost progresiv erodat, iar aderenții au fost eliminați din viața politică.29 Tătarii "își retraseră valul tot așa de iute

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cnezate, cu boieri (stăpâni de pământ) și țărani. Erau în această Țară a Severinului mori și pescării ai căror deținători plăteau Ordinului și Regelui dările cuvenite, biserici și episcopi. Teritoriul avea o organizare socială și economică înaintată, aici circula moneda ungurească de argint. Sub aspect social, în Severin, era o nobilime bine închegată, mândră (maiores terrae), înzestrată cu privilegii; puternici și bine situați pe scara socială, nobilii depindeau direct de regele Ungariei, de pildă, sentințele capitale trebuiau confirmate de rege. Se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Negrul, voievod din Făgăraș, din 1290, cu referire la fragmentul din Letopisețul cantacuzinesc, prima cronică a Țării Românești, Djuvara insistă asupra titlului voievodului, subliniind pasajul din cronică "dentru Ungurie descălecat", adică Țara Românească e o Vlahie, întemeiată pornind din Țara Ungurească, o ipoteză "nu lipsită de interes". El încearcă apoi (cap. V) să răspundă la întrebarea: cine este Thocomer și să fixeze data probabilă a "descălecatului". Numele tatălui lui Basarab ne este cunoscut dintr-un singur document, datat 26 noiembrie 1332

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai puțin puteau fi împiedicate, în desfășurarea lor liberă, regiunile cu o străveche organizare politică, ignorată până atunci, de la sud de Carpați. O asociere cu nobilimea românească din Ardeal la constituirea statului muntean este verosimilă. Dar, afară de mențiunea în documentele ungurești și în câte unul sud-dunărean, nu avem nici un suport pentru a încerca să desemnăm figura acestui domn, Basarab. Am văzut că Basarab și-a început domnia la 1310 sau 1324, nu știm însă în ce împrejurări a ajuns el să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
subliniază P. P. Panaitescu, a fost înfăptuită de Basarab cu ajutorul creștin al regelui Ungariei, suzeranul său. Acest fapt poate fi dedus din diplomele regelui Carol Robert, prin care acesta trimitea oști și soli peste munți. Trebuie examinate originile suzeranității regalității ungurești asupra Țării Românești: de ce au fost domnii munteni vasali ai regilor unguri și cum a început această suzeranitate? Doar Panaitescu, dintre istorici, a pus și rezolvat obiectiv această problemă. Rațiunile impunerii ei (suzeranității) au fost, în primul rând, economice: desfacerea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Țării Românești: de ce au fost domnii munteni vasali ai regilor unguri și cum a început această suzeranitate? Doar Panaitescu, dintre istorici, a pus și rezolvat obiectiv această problemă. Rațiunile impunerii ei (suzeranității) au fost, în primul rând, economice: desfacerea mărfurilor ungurești din Transilvania făcea necesar controlul drumului Oltului și Brăilei. De aceea, regatul ungar, ca stat creștin, a ajutat cu oști pe voievodul român, care asigura securitatea căilor comerciale, și l-a protejat, l-a luat sub ocrotirea sa, de-unde

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stabilea o nouă legătură cu catolicismul și regatul Ungariei.21 Însă desprinderea domniei muntene de Ungaria nu s-a înfăptuit dintr-odată. În 1355, după ce Ludovic renunța la planurile sale italiene, Alexandru era privit (recunoscut) de rege ca un "vasal unguresc", reconciliat, adus la pace prin solia episcopului Dimitrie din Oradea. În anii 1355-1356, când la Severin stăpânea ca ban Nicolae Szechy, domnul muntean renunțase pentru moment la drepturile asupra cetății Severinului, mai mult, el a cedat formal aceste drepturi, retrăgând

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1359, frații Roman și Vlachata părăsesc "cetatea Veneției" și își zidesc o cetate la "Vechiul Râm" (Roma), trăind acolo cu neamul lor "până ce au trecut papa Formos de la pravoslăvie la lătinie". După alte peripeții, în cele din urmă, Vladislav, craiul unguresc, îi cheamă pe toți la luptă împotriva tătarilor. Dintre urmașii lor, se ridică apoi Dragoș și însoțitorii săi, care pornesc pe urmele zimbrului, peste munți, pentru a descăleca țara Moldovei" (cf. și I. Bogdan, Cronici inedite și Cronici moldovenești). D.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
peste munți, pentru a descăleca țara Moldovei" (cf. și I. Bogdan, Cronici inedite și Cronici moldovenești). D. Onciul, în studiul Papa Formosus în tradiția noastră istorică (București, 1900), a analizat episodul "Craiului Laslău": "în fond, tradiția noastră, influențată de legendele ungurești, are în vedere întemeierea Moldovei, în urma acelei expediții împotriva tătarilor a regelui Ludovic, din 1343 sau 1345, sprijinită și de Sf. rege Ladislau I (1077-1095), care, cf. legendei, a ieșit din mormânt în ajutorul oastei creștine". Tradiția întemeierii, spune el

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dintre care unul era în drum spre reședința hanului Batu, iar celălalt se întorcea de-acolo. Cine sunt ei ? Roman este fiul lui Danilo, principele Haliciului, iar Olaha este un nume mai greu de identificat. Olaha poate să reprezinte forma ungurească a unui Vlaha avem în față, conform informațiilor, două figuri istorice de voievozi, din secolul al XIII-lea, este mărturia neîndoielnică a unui contemporan, document vrednic de încredere. Ducele vlah, întâlnit de misionarul franciscan pe drumul hanului tătăresc, venise pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aici încă din secolele XII-XIII, dar numele lor nu-l cunoaștem. Nimic nu ne împiedică să considerăm pe ducele Olaha, de la 1247, apreciat, confundat cu cnejii ruși și ruteni, ca fiind ceea ce-l indică numele: un voievod român. Dar forma ungurească a numelui, Olaha, indică că voievodatul era sub dominația regatului Ungariei, dovadă că, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, dominația acestuia s-a extins, deopotrivă, la sud și est de Carpați. Aceste informații vorbesc despre existența unui stat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
papa trimitea scrisori în aceeași intenție de reînființare a vechii episcopii teritoriul din sudul Moldovei pe care se afla aceasta fiind tocmai eliberat de oștile creștine. În anii următori, au fost organizate alte expediții războinice dinspre Transilvania spre Moldova, cronicile ungurești precizează: "După aceasta (expediția din 1345), secuii au năvălit adesea asupra tătarilor și se întorceau cu pradă mare...aceia care rămăseseră în sudul Moldovei au fugit la ceilalți tătari, departe spre mare (Bugeac)". Expedițiile militare ungurești repetându-se, fiind tot

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvania spre Moldova, cronicile ungurești precizează: "După aceasta (expediția din 1345), secuii au năvălit adesea asupra tătarilor și se întorceau cu pradă mare...aceia care rămăseseră în sudul Moldovei au fugit la ceilalți tătari, departe spre mare (Bugeac)". Expedițiile militare ungurești repetându-se, fiind tot mai frecvente, în cele din urmă, tătarii au părăsit Moldova și s-au retras spre coastele de nord ale Mării Negre (Bugeac și sudul Ucrainei), la mijlocul secolului al XIV-lea. La 1349, regele Ludovic se afla la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Apoi, erau cetăți la hotar: Hotin, Țețina, Tighina, și cele bizantino-genoveze: Licostomo și Moncastro. Mai erau colonii de populație străină: ceangăii cu așezările lor de la minele de argint de la Baia și coloniile de sare de la Tg. Ocna, centre de stăpânire ungurească la est de Carpați. Treptat, pe măsură ce teritoriul Moldovei era eliberat de sub dominația tătară, regatul ungar a urmărit să-și extindă propria stăpânire la est de Carpați. Pentru consolidarea dominației sale în această regiune, în 1351, regele Ludovic cerea consimțământul papei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tătarii) s-au retras după o luptă indecisă". Această expediție a avut ca obiectiv nordul Moldovei, pentru a susține oastea regelui Ludovic, care acționa împotriva Haliciului, aliat al tătarilor. La întoarcerea din țara Haliciului, oastea regelui a trecut Siretul (denumire ungurească: "seretem") în mai multe rânduri, atunci au pierit 4000 de cai, oameni și cai sufereau de foame, până au ajuns la Bereg (Maramureș). Expediția din 1352 împotriva tătarilor a fost declanșată dinspre Maramureș în direcția nordului Moldovei și, urmarea expediției

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în direcția nordului Moldovei și, urmarea expediției, a fost alungarea definitivă a tătarilor din Moldova (dar în colțul sud-estic, în Bugeac, ei s-au menținut până la sfârșitul secolului al XIV-lea). În acest context extern favorabil, al victoriei oștilor cruciate ungurești împotriva păgânilor (tătarilor), a fost întemeiată Moldova. Anul 1352, crede P. P. Panaitescu, poate fi considerat ca dată a întemeierii statului est-carpatic. După triumful regelui Ungariei, cu sprijinul populației locale, pe versantul de răsărit al Carpaților, pe valea râului Moldova

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prestatale anterioare invaziei mongole din 1241.29 Ce spun cronicile noastre despre momentul istoric al "descălecatului" din 1359? Letopisețul anonim al Moldovei (Letopisețul de la Bistrița) consemnează lapidar "descălecatul lui Dragoș": "În anul 6867 (1359), a venit Dragoș voievod din Țara Ungurească, din Maramureș, după un bour, la vânătoare, și a domnit doi ani". La fel se exprimă și Letopisețul de la Putna și Cronica sârbo-moldovenească. Însă Cronica moldo-polonă, redactată în limba poloneză, pe baza analelor interne, spune: "Cu voia lui Dumnezeu, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]