2,982 matches
-
la Restaurantul Amiralității, m-a prins ferm de braț. „Prietene, Îmi spuse el, voit teatral, un tânăr tocmai a renăscut În mine și are nevoie de un tovarăș.” Am greșit luându-i cuvintele În glumă, plimbarea noastră a fost un vârtej. De-abia sfârșiseam de cinat la Brébant, la Foyot sau la Père Lathuile, că trebuia să alergăm la Cigale, unde se producea Eugénie Buffet, la Mirliton, unde domnea Aristide Bruant, la Scala, unde Yvette Guilbert cânta Les Vierges, Le Fœtus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se așeză și reciti scrisoarea misterioasă În timp ce-și trecea mâna liberă peste cap Într-un gest mecanic, ca și cum ar fi vrut să se asigure că Încă Îl avea acolo la locul lui, că nu Îl pierduse Înghițit de vârtejul de frică ce-i răsucea stomacul. Termină de citit, rămase cu ochii pierduți În gol, gândindu-se, Trebuie să vorbesc cu cineva, apoi Îi veni În minte ideea salvatoare că poate era vorba de o glumă, de o glumă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ridică fața înspre el, înmoaie pensula în apă și o șterge pe pulover, pătându-i albul cu o amintire înroșită, deja simt fiorii de-a lungul cefei, îmi alunecă pe obraji, coboară încercuindu-mi sfârcurile amețitor, colorându-mi goliciunea în vârtejuri transparente, din ce în ce mai repede, întreg corpul meu nu este decât un cerc imens, ca atunci când arunci o piatră în apă, o piatră valoroasă, și n-o voi mai putea scoate niciodată din adâncuri, părul moale al pensulei îmi mângâie părul pubian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fără să bat, o văd șezând pe marginea patului cu degetele încercuite pe încheietura lui, iar el stă drept, cu picioarele încrucișate, brațele îi sunt acoperite de ace, parcă s-ar fi transformat într-un arici, iar pe creștet, în vârtejul din mijlocul căruia pornește părul, îi ardea un bețișor aromat, ca o rază de soare. Ea dă drumul mâinii lui și iese repede din cameră, făcându-mi semn să o urmez, iar eu mă supun furioasă, acesta este soțul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îndepărtându-se de mine pe picioarele lui puternice, cu o altă femeie lângă el, mă inundă mila, îi văd inima încercând să se detensioneze, un pod prea îngust între două râuri din ce în ce mai depărtate, până ce rămășițele sale vor fi înghițite de vârtejul zgomotos, iar vina se va arunca asupra lui asemenea unui leu înfometat, mușcând cu toată gura din festinul acesta regal care i se pregătea, lăsând în urmă doar rămășițe dezamăgite, o amintire supărătoare a ceea ce a fost și nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
care-mi apare mai întâi în fața ochilor. Apoi se întoarce spre mine, îmi zâmbește, își înclină puțin capul, îmi spune câteva cuvinte și mă privește drept în ochi, de parcă ar vrea să capteze cu privirea umbra unui peștișor prins de vârtejul ochiului de mare. Am întotdeauna nevoie de timp ca să-mi pot aduce în minte figura lui Naoko. Cu cât trec anii, parcă se lungește și timpul, asemeni unei umbre la amurg. E trist ce spun eu acum, dar e adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
serios? — Normal! Naoko s-a oprit brusc. M-am oprit și eu. Și-a pus ambele mâini pe umerii mei și m-a privit fix în ochi. În pupilele ei se distingea parcă un lichid negru, dens, de forma unui vârtej ciudat. Ochii aceia frumoși m-au privit îndelung. Apoi, Naoko s-a ridicat pe vârfurile picioarelor și și-a apropiat obrazul de al meu. A fost un gest minunat ce mi-a încălzit sufletul și mi-a făcut inima să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
șofer cu Luger-ul său mare, pe care-l ținea cu ambele mîini. Apoi a tras de două ori pe deasupra negrului, În timp ce se Îndrepta spre el iar a treia oară a nimerit prea jos. Lovise un cauciuc, pentru că am văzut un vîrtej de praf ridicîndu-se din cauza aerului care ieșea, iar cînd a ajuns la vreo trei metri, negrul l-a nimerit În burtă cu ceea ce trebuie să fi fost ultimul glonț din arma sa, pentru că l-am văzut aruncînd-o, și bătrînul Pancho
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ducă, așa că nu era nici un pericol. Dar nu așa se pescuiește ca lumea. Eram la timonă și trăgeam pe marginea curentului Înspre fabrica aia veche de ciment unde apa se adîncește atît de aproape de mal și face un fel de vîrtej, unde găsești momeală cu duiumul. Și-atunci s-a Înălțat o trîmbă de apă, ca și cum o bombă ar fi explodat În adînc, și am apucat să văd spada, ochiul, fălcile deschise și capul uriaș, negru-purpuriu, al unui pește-cu-spadă negru. Înotătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
slăbiciune. Îmi închipui că era același sentiment pe care îl au personajele din filme când o stafie trece prin corpul lor. Totul în tine se cutremură, ca și cum un vânt puternic ți-ar răscoli oasele, sângele și toate organele, într-un vârtej de energie eterică. Imediat însă mi-am dat seama că nu era Patrick. El se afla la mii de kilometri distanță, tocmai în New York. Bărbatul acela avea părul mai închis la culoare și mai cârlionțat. Dar îl purta la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
o întâlnire, l-aș fi refuzat. Nu fără regrete. I-aș fi cerut numărul de telefon, dar n-aș fi acceptat. Nu mi se mai întâmplase asta înainte, dar îmi închipuiam că viitorul relației noastre semăna cu un râu. Fără vârtejuri, fără cascade. M-am gândit la experiențele anterioare și am ajuns la concluzia că ele au fost doar niște pârâiașe înguste pline de noroi. Zburam. Pe aripile iubirii. Era plăcut să fim împreună în acel bar, cu prietenii amândurora, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mai știu și singură - mai rău, că a trebuit să fiu singură ca să-mi treacă dorul după Patrick. Mă cuprinde o nostalgie puternică la gândul că, adolescentă fiind, mă îndrăgosteam la fiecare douăzeci de minute și viața mea era un vârtej de emoții și sentimente, iar eu nu-mi dădeam seama câtuși de puțin ce se petrecea cu adevărat în capul meu. Doamne, ce greu e să fii adult! Nu-mi place să fiu adult. Urăsc să fiu adult. Capitolul XXVII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ulla” și o să iasă un fragment cvasi-finic. Akkabu fakkace akkacum akkastakka: bakkat frakkazakka akkastakka, Îi cullamakkand lui Akkabu sakka schimbe fiecakare „akka” cu „akkakkakka” și fiecakkare „ulla” cu „ullakka”, și ulla sakka iakkasakka un frakkagment cvakkasi-finic. „O, ce plăcut, o, vârtej al diferanței, o lector / scriptor al meu ideal lovit de o insomnie ideală, o, veghe a lui finnegan, o, animal drăgălaș și benign. Nu te ajută să gândești tu, ci te ajută pe tine să gândești pentru el. O mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
purta un nume spaniol. N-am reușit niciodată să dau de rost numelor proprii braziliene. Sfidează orice dicționar onomastic și există numai acolo. Amparo Îmi spunea că În emisfera lor, când apa e resorbită În orificiul de scurgere al chiuvetei, vârtejul ei merge de la dreapta la stânga, În timp ce la noi merge invers - sau viceversa. N-am putut verifica dacă-i adevărat. Nu numai pentru că În emisfera noastră nimeni n-a privit vreodată Încotro o ia apa, dar și pentru că, după diferite experimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
urmări, și probabil că direcția ei depinde de forța și de Înclinația jetului, de forma lavaboului sau a căzii. Și apoi, dacă ar fi adevărat, ce s-ar petrece la ecuator? Poate că apa ar curge drept În jos, fără vârtej, sau n-ar curge deloc? Pe atunci n-am dat prea multă importanță problemei, dar sâmbătă seara mă gândeam că totul o fi depinzând de curenții telurici și că Pendulul o fi ascunzând acest secret. Amparo era de neclintit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
partea neliniștitoare, pentru că fata pare că se chinuiește cu adevărat și suferă serios, asudă, tremură, bolborosește, Începe să rostească niște fraze Întretăiate, vorbește de un templu, de o poartă ce trebuie deschisă, spune că e pe cale să se creeze un vârtej de forță, că trebuie urcat către Marea Piramidă, Brambilla se agită pe scenă lovind gongul și chemând-o pe Isis În gura mare, eu mă bucur de spectacol, când aud deodată că fata, Între un suspin și un geamăt, vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
vacui, coșcovite de exvoto-uri, ca de niște solzi ce atârnau din tavan sau acopereau ca niște cruste pereții, un mozaic mistic de inimi de argint, proteze de lemn, picioare, brațe, imagini ale unor salvări miraculoase din mijlocul unor furtuni sau vârtejuri, trombe marine, maelström-uri. El ne-a condus În sacristia unei alte biserici, plină cu niște mobile mari mirosind a jacaranda. „Pe cine reprezintă tabloul acela”, Îl Întrebă Amparo pe paracliser, „pe Sfântul Gheorghe?” Paracliserul ne privi cu complicitate: „I se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
termină cu machiajul, Leo extrase din raft al doilea volum din Joyce și se zăvorî cu el în baie. Îmbrăcați în faianță, pereții reflectau puternic becul de deasupra oglinzii și totul, mintea și trupul laolaltă, se adunau suspendate într-un vârtej de visare și confort peste lumea grăbită a dimineții. Învins, profesorul strănută și, ciocnindu-se de pereți și ricoșând în sufragerie, soarele țâșni în toată ardoarea lui pe bolta cerească. Războiul se terminase Peste nori se boltea legământul. L XLIV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
fără de nici o apărare și-i deschide carotida larg, măcelărește, cu un șfichiuit precis și nemilos, de gheară! Pieriți și voi, Necuraților! țâșnește și Boss din pronaos, aruncând restul apei din cristelniță, asupra monștrilor. Arătările se destramă, mute. Se stârnește un vârtej ostil și sufocant, de praf. Din vid, cortina liniștii se prăvălește, strivitoare. Fratelui, împietrit, nu-i vine să își creadă ochilor! Stă acolo și se holbează neputincios, dezorientat, cataleptic, trăznit. Maică Precistă! îl îneacă din gâtlej, un hohot stins de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ca un zgreapțăn fioros și prelungit, printre coroanele stufoase ale copacilor și printre firele electrice suspendate, de înaltă tensiune! Altă țiuitură, apoi... Și alta, și alta, și alta, și alta! Toate prelingându-se, în aceeași spirală rezonantă, ca niște invizibile vârtejuri de asediu, în lungul osiei înfierbântate a nopții și încărcând-o, la propriu, cu roiuri de licurici electrostatici, violenți, devastatori și pocnitori! Hai, Frați! Hai, Frați! Hai, Frați! De la Domnul nostru vă porniți, Zburați și ne scăpați! Îngerul îngână, țeapăn
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
care trebuie pătruns ? Această întrebare dăinuie peste tot în cutia de argint din marea cu pești de cristal. Și, când alt suflet luminat de un soare violet se va naște, acesta va dăinui veșnic. Dacă mă opresc un moment din vârtejul de întrebări care m-a cuprins, cred că reușesc să vă aud pe voi cei din jurul meu. Nu am cum să răsplătesc universul pentru un asemenea dar: voi, prietenii mei. Cu voi renunț la drame și gânduri egoiste. Renunț la
Lumea sufletului meu. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Olariu Livia () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2371]
-
nu mai vorbească despre lucrurile acestea și totuși mereu își călca hotărârea. Coborâră în calea Victoriei fără a schimba un cuvânt. Se pornise un vânt aspru, prevestitor de ploaie rece. Norii se lăsaseră jos, aproape până pe acoperișele caselor. Câte un vârtej de aer se răsucea pe stradă, măturând praful, ridicîndu-l și aruncîndu-l pe trotuare, între picioarele rarilor trecători. Grigore își aduse iar aminte de Rogojinaru: "Vezi, el a presimțit schimbarea vremii și a venit cu umbrela..." O trăsură venea în goană
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cheri!2 Apoi automobilul zvâcni ca un alergător de cursă. Grigore se uita după el și nu vedea decât o mână mică plutind în aer, deasupra capetelor, ca o turturică albă. Pe când mașina se depărta vertiginos, împroșcînd până-n marginile uliței vârtejuri de apă turbure cu bucăți de noroi, tânărul Iuga auzi deodată un glas mînios: ― Fire-ar al dracului! Baba Ioana, care venea pe marginea uliței, era numai noroi din cap până-n picioare și-și scutura hainele bombănind. Din jos se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se bage de seamă. Nu din gelozie, își zicea el, ci pentru că e prea imbecil. Noua lui iubire disprețuia gelozia. Trebuie însă să fie soț și amant, cum e și ea, ca s-o păstreze. Nadina era prea prinsă în vârtejul preocupărilor moderne și nu observa străduințele lui Grigore. De altfel, nici în alte împrejurări n-ar fi observat. I se părea natural și obligatoriu să fie iubită. Așa a fost obișnuită de totdeauna, începînd cu tatăl ei, care a idolatrizat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tras nițel de urechi un copil cunoscut de toți ca cel mai deșucheat din sat (cîte zile amare i-a făcut lui Pavel Tunsu îndrăcitul ăsta de băiat, numai sufletul lui știe), fu cuprins și el, fără voia lui, în vârtejul indignării, și izbucni, umflîndu-se de mînie: ― Adică cum, măi Trifoane, eu trag cu ciocoii? Nu ți-e rușine să-mi arunci tu mie așa ocară? Tocmai tu, mă, care, de, mi-ai mâncat din strachină destul? Apoi tu te iei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]