1,701 matches
-
Klosterneuburg, tânărul sosește în anul 1906 la Viena, unde reușește să treacă examenul de admitere la Academie. Egon Schiele, ale cărui lucrări poartă încă de pe atunci amprenta unui stil particular, își dă repede seama că sistemul de învățământ din Academia vieneză nu este pe măsura așteptărilor sale. Baza procesului educațional, rămasă aceeași de două secole, pune accent pe idealul antic de frumusețe. Profesorul lui, Christian Griepenkerl (1839-1916), maestru al picturii istorice și portretist iscusit, este un conservator și adversar al artei
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
frumusețe. Profesorul lui, Christian Griepenkerl (1839-1916), maestru al picturii istorice și portretist iscusit, este un conservator și adversar al artei moderne. În acest timp însă, Schiele este fascinat de lucrările lui Gustav Klimt și ale altor artiști care formează Secesiunea vieneză. Cu trecerea timpului, tânărul artist începe să se revolte, comportamentul său devine impertinent. Este în relații din ce în ce mai încordate cu profesorul său. Pe Egon Schiele îl frământă un singur gând: să părăsească Academia. Până la urmă, Griepenkerl este de acord și îi
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
de admirația sinceră a lui Gustav Klimt. Klimt nu numai că apreciază talentul lui Schiele, dar îl și ajută în mod practic, îi trimite modele (amândoi sunt pasionați de nud și erotism) și îi cumpără desene. Îl introduce în "Atelierele Vieneze" ("Wienerwerkstätten"), ce funcționează din anul 1903 din inițiativa arhitectului Josef Hoffmann (1870-1956), susținător al ideii de sinteză dintre artă și meșteșug ("Gesamtkunst"). În anul 1909, participă la expoziția internațională ""Kunstschau""; tablourile lui Egon Schiele, în vârstă de numai nouăsprezece ani
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
Munch, Pierre Bonnard, Oskar Kokoschka, dar și ale ale lui Vincent Van Gogh și Paul Gauguin. Împreună cu prietenul său Anton Peschka și cu câțiva colegi rebeli din Academie, înființează "Grupul Artei Noi" ("Neukunstgruppe"). În decembrie, organizează o expoziție la galeria vieneză a lui Gustav Pisko. Cu această ocazie, Schiele îl cunoaște pe Arthur Roessler, scriitor și critic de artă. Roessler va fi un apărător fervent al creațiilor artistului și îl va prezenta unor colecționari, ca Oskar Reichel și Carl Reininghaus. În
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
în anul 1912 la München, alături de artiștii din grupul "Der Blaue Reiter", și la Köln, la expoziția internațională ""Sonderbund"", în 1913 la expoziția individuală organizată la galeria "Golz" din München și la cea de-a 43-a Expoziție a "Secesiunii Vieneze" de la Hamburg, Stuttgart, Dresda și Berlin, în 1914 la expoziția "Secesiunea Internațională" de la Roma, Bruxelles și Paris. În primii ani de război, din cauza sănătății firave, este scutit de mobilizare. Se desparte de Wally și, pe 17 iunie 1915, se căsătorește
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
sculptori, scriitori și muzicieni - se gândește la Arnold Schönberg, Josef Hoffmann și Gustav Klimt. Din păcate, la 6 februarie 1918, Klimt moare în urma unui atac de apoplexie. O lună mai târziu, la cea de-a 49-a expoziție a "Secesiunii Vieneze", Schiele este numit elogios leaderul avangardei vieneze. În iulie, își deschide un al doilea atelier în cartierul "Hietzing", intenționează să creeze compoziții de mari dimensiuni și să înființeze propria sa școală de pictură. Niciunul din planurile sale nu a putut
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
Arnold Schönberg, Josef Hoffmann și Gustav Klimt. Din păcate, la 6 februarie 1918, Klimt moare în urma unui atac de apoplexie. O lună mai târziu, la cea de-a 49-a expoziție a "Secesiunii Vieneze", Schiele este numit elogios leaderul avangardei vieneze. În iulie, își deschide un al doilea atelier în cartierul "Hietzing", intenționează să creeze compoziții de mari dimensiuni și să înființeze propria sa școală de pictură. Niciunul din planurile sale nu a putut fi relizat. În toamna anului 1918, Edith
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
moare trei zile mai târziu, la scurt timp după ce împlinise douăzeci și opt de ani. Artist rebel și orgolios, neînțeles totdeauna de public, a reușit să ajungă, în decursul a zece ani de carieră fulminantă, o personalitate de frunte a lumii artistice vieneze. Egon Schiele a trăit prea puțin pentru a exercita o reală influență asupra creatorilor contemporani lui. Ulterior, în vremurile grele ale perioadei de după război, accesul la operele sale a fost îngreuiat. Mai mult decât atât, multe din cele aproape trei
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
din cele aproape trei mii de desene și acuarele fac parte din colecții particulare, iar datorită fragilității lor, nu a fost posibilă deplasarea lor frecventă și pe distanțe mari. Spre sfârșitul anilor douăzeci, au fost organizate câteva expoziții în galeriile vieneze, dar, din momentul anexării Austriei de către cel de-al III-lea Reich german în anul 1938, Schiele a fost considerat de către naziști ca făcând parte dintre "artiștii degenerați". Autoportrete Fascinat de propriul său aspect fizic, Egon Schiele a pictat peste
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
apariții în opere, oratorii și concerte, si a realizat o serie de înregistrări sonore. În anii 2005-2006, a fost bursiera a Concernului Media WAZ (Germania). Pe 29 noiembrie 2005 a debutat la Operă de Stat din Viena, prezentându-se publicului vienez în rolul Giannettei din L'elisir d'amore. Au urmat la operă vieneza roluri multiple, printre care Pamina și Papagena în "Flautul fermecat", Barbarina și Suzanna în "Le nozze di Figaro", Despina în "Cosi fan tutte", Ida în "Die Fledermaus
Laura Tătulescu () [Corola-website/Science/315263_a_316592]
-
sonore. În anii 2005-2006, a fost bursiera a Concernului Media WAZ (Germania). Pe 29 noiembrie 2005 a debutat la Operă de Stat din Viena, prezentându-se publicului vienez în rolul Giannettei din L'elisir d'amore. Au urmat la operă vieneza roluri multiple, printre care Pamina și Papagena în "Flautul fermecat", Barbarina și Suzanna în "Le nozze di Figaro", Despina în "Cosi fan tutte", Ida în "Die Fledermaus", Tebaldo în "Don Carlo", Bastienne în "Bastien și Bastienne", Xenia în "Boris Godunov
Laura Tătulescu () [Corola-website/Science/315263_a_316592]
-
Apărării, prevede, între altele: Muzeul Militar Național are filiale locale în alte orașe ale României la Oradea (inaugurat în 1971), Constanța (inaugurat în 1985) și Bacău (inaugurat în 1997). Filiala din Oradea se află într-o clădire în stilul secesiunii vieneze de pe strada Armatei. Edificiul a fost construit în 1895 pentru armata ungară. Festivitatea de deschidere a "punctul muzeistic militar Oradea" a avut loc la 26 decembrie 1971, deși aceasta trebuia să aibă loc cu două luni înainte, la 25 octombrie
Muzeul Militar Național () [Corola-website/Science/320213_a_321542]
-
mai mult sau mai puțin legale, de dincolo de munți. Nevoia mereu sporită de carte era, însă, tot mai greu de satisfăcut, cu atât mai mult, cu cât tiparnița de la Râmnic își întrerupsese temporar activitatea. Nici privilegiul acordat, în 1770, tipografului vienez Joseph Kurzböck, pentru editarea cărților necesare locuitorilor neuniți din monarhie n-a schimbat cu mult situația, întrucât Kurzböck era dezavantajat de faptul că nu cunoștea nici limba, nici specificul religiei celor cărora li se adresa și, în plus, aflându‑se
Familia de tipografi Barth () [Corola-website/Science/320682_a_322011]
-
muzică ușoară, la acea dată preponderent vocal, se extinde în direcția muzicii instrumentale mulțumită activității lui Iosif Ivanovici (fl. 1890), compozitor de muzică militară care a scris pentru fanfară sau orchestră câteva sute de piese de dans în stilul valsului vienez. Cea mai cunoscută compoziție a sa, „Valurile Dunării” (1880), a făcut înconjorul lumii fie sub forma audiată la Expoziția Universală de la Paris din 1889, fie sub titlul „The Anniversary Song” (adaptare americană datând din 1946). În jur de 1900 se
Muzica ușoară românească () [Corola-website/Science/320696_a_322025]
-
sunetelor devine incomprensibilă pentru o gândire tonală rațională. Primele creații ale lui Arnold Schönberg, de ex.: sextetul ""Verklärte Nacht"" ("Noapte transfigurată") din anul 1899, dovedesc această tendință. De fapt lui Schönberg și celorlalți reprezentanți ai celei de ""A doua școală vieneză"" (""Zweite Wiener Schule"") li se atribuie paternitatea unui atonalism conștient și sistematic. Apariția acestei modalități muzicale se situează în ceea ce s-a descris la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX drept criză a tonaltății în muzica tradițională
Atonalitate () [Corola-website/Science/320722_a_322051]
-
iarmaroacele. În 1791, la inițiativa lui Gheorghe Panaite a început construcția unui mare edificiu de piatră - Catedrala Sfântul Nicolae, care a durat aproximativ 5 ani. Catedrala Sf. Nicolai fusese construită după modelul bisericilor romano-catolice, proiectul a fost executat de arhitectul vienez Veisman. Pentru construcția ei boierul Panait a invitat din Galiția 300 de negustori armeni, intenționând să facă o biserică catolică dar negustorii armeni nu au venit și atunci ea a fost sfințită ca una ortodoxă. Unul din pictorii care au
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
În anul 1784 familia Gherghel a construit o nouă biserică cu același hram. Boierul Nicolae Istrati a devenit pe la mijlocul secolului al XIX-lea proprietar al moșiei Rotopănești. Acolo și-a construit un conac cu două niveluri, după proiectul unui arhitect vienez. În conac el a amenajat o vastă bibliotecă în care se aflau manuscrise valoroase în limbile română și slavona. În 1855 a înființat la Rotopănești prima școală de fete din mediul rural. Retras la conacul sau după Unirea Principatelor, el
Biserica Sfânta Treime din Rotopănești () [Corola-website/Science/321662_a_322991]
-
anii 1903-1904 în perioada conducerii administrației orașului de către primarul Franz Des Loges. Clădirea urma să adăpostească administrația orășenească a Sucevei. Până atunci, Primăria funcționa în clădirea actuală a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”. Proiectul clădirii a fost realizat de arhitectul vienez Peter Paul Brang (1852-1925). După finalizarea construcției noului edificiu, Primăria orașului Suceava s-a mutat în decembrie 1904 în Palatul Administrativ. În această clădire au fost găzduite poliția orașului, casa de economii și muzeul de istorie, iar în perioada interbelică
Palatul Administrativ din Suceava () [Corola-website/Science/317476_a_318805]
-
(n.1 februarie 1874, Viena - d. 15 iulie 1929, Rodaun) a fost un dramaturg, libretist, poet, narator și eseist austriac. Rămâne un reprezentant de marcă al modernității vieneze, alături de Arthur Schnitzler, Karl Kraus, Robert Musil, etc. Hofmannsthal s-a născut la Viena, pe Landstraße, provenind dintr-o mamă austriacă aparținând clasei aristocrate și dintr-un tată bancher austro-italien. Străbunicul său, Isaak Löw Hofmann, Edler von Hofmannsthal, de la care
Hugo von Hofmannsthal () [Corola-website/Science/317483_a_318812]
-
multe librete pentru operele sale, printre care "Electra" (1909), "Cavalerul roșu" (1911), "Ariana din Naxos" (1912, revizuită în 1916), "Femeia fără umbră" (1919), "Elena egipteană" (1927) și "Arabella" (1933). În 1901, se căsătorește cu Gertrud (Gerty) Schlesinger, fiica unui bancher vienez. Gerty, care era evreică, se convertește la creștinism înaintea căsătoriei. Se stabilesc la Rodaun, nu departe de Viena, și au trei copii împreună. În 1912 adaptează piesa de moravuri din secolul XV, "Everyman" ca "Jedermann" ("Fiecare"), pe care Jean Sibelius
Hugo von Hofmannsthal () [Corola-website/Science/317483_a_318812]
-
de a favoriza plăcerea. În aprilie 1924, prințesa, sub pseudonimul A.-E. Narjani, scrie în revista "Bruxelles médicale" un articol în care cere drptul femeilor la satisfacție sexuală. Prin intermediul doctorului René Laforgue, unul dintre primii discipoli din Franța ai medicului vienez Sigmund Freud, va lua legătura cu "părintele psihanalizei". În 1926 părăsește Austria și la 4 noiembrie 1926 devine cofondatoarea Societății de Psihanaliză din Paris căreia îi oferă un sediu pe bulevardul Saiunt-Jacques. A înființat publicația "Revue francaise de psychanalyse" pe
Prințesa Marie Bonaparte () [Corola-website/Science/321786_a_323115]
-
întâlnirea cu teatrele europene, toate acestea conducând la angajarea să că solista a Operei de Stat din Viena în anul 2007. Alături de acest colectiv debutează cu rolul Marcellina din "Le Nozze di Figaro" în Shanghai, în turneul asiatic al operei vieneze din toamna anului 2007, sub baghetă dirijorului Seiji Ozawa. Italia - Romă, Milano; Germania - München, Hamburg, Stuttgart, Manheim, Darmstadt, Düsseldorf, Heidelberg, Heilbronn; Spania - Barcelona, Madrid, Toledo, Cuenca; Franța - Paris, Orleans; Polonia - Varșovia, Radom; Bulgaria - Sofia, Russe; Slovenia - Maribor, Ljiubiana; Olanda - Haga
Aura Twarowska () [Corola-website/Science/321793_a_323122]
-
solistic. În această perioadă Cristian Caraman este numit de ziarele și publicațiile de specialitate drept "tenorul de bază al teatrului", iar repertoriul lui se îmbogățește cu roluri clasice precum Caramello în "Noapte la Veneția", Edwin în "Silvia", Eduard în "Sânge Vienez", Lt. Stone în "Floare din Hawaii", Jim în "Rose Marie", Marchizul de Faublas în "Bal la Savoy", Tony în "West Side Story", precum și "inconfundabila interpretate a rolului Marco Polo" în " Secretul lui Marco Polo", piesă regizată de maestrul Negrău și
Cristian Caraman () [Corola-website/Science/321900_a_323229]
-
lui Marco Polo (F. Lopez); Ciprian Porumbescu - Lăsați-mă să cânt (G. Dendrino); Lt. Stone - Die Blume von Hawaii (P. Abraham); Siedler - La Calul Bălan (Ralph Benatzky); Profesorul Amarati-Vânzătorul de păsări (Karl Zeller); Harry-My Fair Lady (Frederick Loewe); Gabriel - Sânge Vienez (J. Strauss); René - Suzana (Jean Gilbert); Edwin - Silvia (Emmerich Kalman); Marchizul Aristide de Faublas- Bal la Savoy (Paul Abraham); Athos - Cei Trei Mușchetari; Omul de Tinichea - Micuța Dorothy (Silvia Kerim); Regele Kocicadania - Povestea soldățelului de Plumb (Dumitru Capoianu); Împăratul - Pac
Cristian Caraman () [Corola-website/Science/321900_a_323229]
-
terminarea școlii a lucrat la început ca jurnalist la cotidianul "8-Uhr-Abendblatt" din Berlin, în același timp studiază actoria și se prezintă în 1933 la studioul cinematografic german UFA (Universum Film AG). În 1944 după terminarea turnării filmului "Wiener Mädeln" (Fete vieneze), din cauza unui conflict avut cu fratele lui, Ernst Kaltenbrunner, un ofițer SS, este internat într-un Lagăr de muncă. După câteva săptămâni reușește să evadeze și să se ascundă. După terminarea celui de al doilea război mondial lucrează ca intendant
Curd Jürgens () [Corola-website/Science/321931_a_323260]