2,160 matches
-
câteva clipe, își puse valiza jos, lângă picioarele scării, își dădu la o parte părul ud și ciufulit din ochi și înaintă cu curaj. Ușa ducea într-o cameră de zi mare și veselă, unde un foc de bușteni ardea vioi, făcând să danseze umbre grotești pe pereți. Într-un fotoliu lângă foc ședea o femeie micuță, cu spatele încovoiat, înfășurată într-un șal și privind cu ochi atenți de pasăre andrelele pe care le mânuia cu degete îndemânatece. Aceasta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
În fața ei, era o agendă. Duse ușor mîna la gură, uitîndu-se pe pagină. Acum nu mai avem pe nimeni, zise ea, aproape o jumătate de oră. Hai să bem niște ceai. — O, da, haide, zise Helen. Dintr-odată umblau mai vioaie decît atunci cînd aveau de-a face cu clienții. Viv deschise sertarul de jos al unui fișet și scoase un fierbător electric curat și un ceainic. Helen se duse cu fierbătorul la toaleta de pe culoar și-l umplu la chiuvetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
domnul Mundy pe cînd era un tînăr slab, alta cu el copil, cu sora și mama lui, Îmbrăcată Într-o rochie neagră, țeapănă ca regina Victoria. Totul acolo era mort, mort de-a binelea, dar Duncan, cu ochii lui negri, vioi, cu rîsul lui limpede de băiat, se simțea acasă printre toate aceste obiecte. Viv ridică poșeta. — Ți-am adus ceva. Era o conservă cu șuncă. Poftim! zise el, rostind cuvîntul pe tonul acela drăgăstos, tachinînd-o, ca atunci cînd spusese doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de neliniște, adînc În inimă. Telefonul fu adus la tăcere pentru că Binkie Îl ridică. Îi auziră vocea foarte clar: „Da, așa deci. Da, imediat.“ — O luăm din loc, zise Hughes, ridicîndu-se În picioare și scoțîndu-și haina de astrahan. Binkie intră vioaie În sală, dîndu-și peste cap părul alb. — PÎnă acum două incidente, zise ea, și se așteaptă la mult mai multe. În Bessborough Place și Hugh Street. Două ambulanțe și o mașină În primul loc, o ambulanță și o mașină În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
End sau Într-un loc de genul ăsta. — Bryanston Square? repetă ea. Ce nostim! Merg pe-acolo tot timpul. — Chiar așa? Întrebă Julia. Se uitară una la alta o clipă, Încruntîndu-se și zîmbind. — Ce mai faci? continuă Julia și mai vioaie. Helen dădu din umeri, destul de timidă. — Bine. Puțin cam obosită, desigur, ca toată lumea. Dar ce mai faci tu? Scrii? — Da, puțin. — Reușești să faci asta Între două bubuituri? — Da, Între două bubuituri. Mă ajută să mi le scot din minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Raiduri! Raiduri, fetelor!“ După aceea, fiecare locatar Își croia drum spre subsol În ordine și cu mult calm. Dar subsolul arăta la fel ca oricare alt adăpost - era foarte friguros, lipsit de aer și foarte slab luminat; uneori, fetele mai vioaie din casă - cele cu care Viv nu avea aproape nimic În comun, fetele pentru care acest stil de viață era un alt gen de pension - Încercau să inițieze jocuri sau runde de cîntece vesele. În ultima vreme, diversele mirosuri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
acesta se născu, avu impresia că este cel mai bogat din lume. Curând însă, când micuța avea doar șapte luni, femeia lui se stinsese după o boală grea și singurul echilibru îi rămăsese această minune cu părul buclat, cu ochii vioi si inteligenți. De mică, avea înclinație spre desen și recita, cu mare talent, Scrisoarea a 3-a, iar el se simțea mândru oriunde mergea cu ea. Operația la ochi pe care o suportase fetița, păru inițial un succes, mai ales
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
doi fii, Soțul e bănuitor: Unu’ oare-al cui o fi?! Soția fotbalistului Nevasta lui, prevăzătoare Nu duce-o viață plicticoasă: Când joacă el în deplasare, Ea are “meciuri” grele-acasă!... Pudoare Cum soața lui bătea din plin, La ușă apăru vioi Și o rugă: “Mai stai puțin, Să iau și eu ceva...pe noi!” Eu, soția și timpul liber La noi nu e loc de drame, Orice pasiuni încap: Eu m-apuc de epigrame, Ea, cu mâinile de cap!... Matrimonială Tipul
IOAN TODERA?CU by IOAN TODERA?CU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83934_a_85259]
-
Julie și meritam toate pedepsele la care mă supunea. Mama m-a sunat în seara zilei în care am vorbit cu Patrick. Era târziu și eram obosită. Trebuie să fi fost ora trei dimineața în Anglia, dar mama părea tare vioaie. Chiar dacă de-abia așteptam să merg în vizită, telefonul ei m-a enervat rău de tot. —Iubito! turui ea încântată când am răspuns. Sper că n-ai uitat de aniversarea tatei. I-am trimis trei mesaje lui Julie Bergdorf s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
singur locuitor, deși primele licăriri ale programelor de televiziune matinale Începuseră să joace pe tavane. Complexul Costasol era pe punctul de-a se trezi din somnul său adînc ca oceanul pentru a pătrunde Într-o lume nouă și mult mai vioaie. În mod surprinzător, mă simțeam euforic. Dacă Bobby Crawford era tînărul ofițer districtual, atunci David Hennessy și Elizabeth Shand erau agenții companiei comerciale care se țineau de coada lui, gata să-i Îmbie pe băștinașii docili cu arme și mărgele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
îi conferiseră titlul de Profesorul, folosea o pereche de ochelari rotunzi și demodați, avea părul mare, lăsat în neorânduială, peste urechi, purta un trenci albineț, pururea ponosit, pe care arareori și-l scotea, ca să și-l atârne, printr-o mișcare vioaie, pe brațul stâng. Îndată ce turiștii o droaie de vârstnici gravi și simandicoși, de cucoane cu ifose și, mai cu seamă, pâlcurile zglobii de tineri și de tinere năbădăioase se răspândiră ca boabele de mărgean pe o placă de sticlă, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
răsucească pentru a rupe rândurile de privitori din spate. Ighemoniconul îi reținu la timp. Meterezul de furnici se opri deodată, la un neștiut semnal și încremeni brusc, în atmosfera consistentă, ca într-un crepuscul translucid de chihlimbar. Întreaga linie salută vioi și o mie de cimpoaie detunară, acompaniind un marș șugubăț al furnicilor pedestre, singurul aspect frivol din toată manifestarea. Regina furnicilor ascultă cupletele amuzante, având un zâmbet fin și condescendent: Foicică sânziană În Arca diluviană Coană Noe, ce bocești? Iară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
obișnuite, îmbrăcați modest. Privesc nepăsători înainte, fără să le dea nici o atenție. Curând se pierd în forfota traficului. Ei, vezi că nu este nimic? Da. Îmi pare rău. Nu știu ce mi-a venit. Probabil imaginația îmi joacă feste. Devine din nou vioaie și își lăsă capul pe umărul lui Marius. Hai, să uităm ce s-a întâmplat. Nu vreau să stricăm prima noastră seară cu prostiile mele. Chiar dacă nelămurit în privința motivelor care conduseră la atitudinea ei bizară, trebuie să-i dea dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
flori. Printr-o fereastră deschisă se aude un patefon. Deslușește tangoul "Zaraza": "...Câți au plâns nebuni după tine Și câți au murit..." Privește în sus la coroana copacului ce umbrește geamul camerei. Prin frunzișul proaspăt, se aude ciripitul cristalin și vioi al vrăbiilor. Traversează strada cu repeziciune și slalomul lui rapid printre mașini lasă în urmă un cor de claxoane revoltate. Pufnește în râs la auzul tonalităților diferite. Unele sunt soprane, ca niște pahare de cristal care se ating, altele prezintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și într-o formă excelentă iar aceste superbe calități pot să-ți ofere vitalitatea necesară unei recuperări complete. Dacă totul merge bine, iar noi vom fi atenți la toate detaliile, nici una dintre funcțiile tale nu va fi vătămată. Ochii negri, vioi, aproape adolescentini, ai doctorului privesc încurajator la el. Dar pentru asta este esențial ca tu să fii cel care va depune cel mai mare efort. Bine, domnule doctor. Am să fac tot ce îmi stă în putință. Și eu, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rememorează cine știe ce partitură muzicală. Mișcă ritmat din picior, uneori dă și din buze ca și cum ar cânta. Pune vioara sub bărbie, o acordează atent și imediat arcușul ce pare o prelungire a mâinii începe să alerge sprinten peste corzi în tempoul vioi al Horei staccato. În momentul în care melodia s-a încheiat, numeroasele aplauze ale soldaților, care ascultaseră ca vrăjiți piesa lui Grigoraș Dinicu ce le aducea aminte de horele din sat, fac pe Suflețel să se îmbujoreze ca o fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
numai că nu-și dădea seama ce se Întîmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decît pală, obișnuită a vîntului de dimineață. Calul, cu flori din lînă colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru Întîmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dînd impresia că aleargă spre un alt orizont, În timp ce Lung moțăia pe capra șaretei Într-o dulce legănare, pe cîmpia goală, În inima secolului douăzeci. Pămîntul, pînă-n zare, dincolo de ploi, de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
e prea mare, așa că urmările - spuse el - s-ar putea ivi prudente, În timp, el se gîndește la oroarea terorii. E visător. De altfel și eu. Ceva totuși se va schimba. Rex fu Îngăduit În bucătărie, se Întîmpla rar, mișca vioi din coadă, se gudura pe lîngă doamna Pavel, care-i arunca din cînd În cînd cîte ceva, atenție deosebită de care se simțea copleșit, lătrînd Într-un fel aparte, prietenesc, a joacă. Doamna Pavel părea străină de evenimente, deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
una din cele multe ce se auzeau sub ferestre, ale trecătorilor de pe stradă. Deschise și aici ferestrele, perdelele micului salon nu erau albe asemeni celor din sufragerie, ci cafenii. Trecătorii erau Îndeosebi tineri, fete, băieți, li se auzeau clar vocile vioaie. Ieși pentru puțin la fereastră să privească; Își rezemă coatele de pervaz. Era, În substrat, o evadare din liniștea ce Începea să fie din nou apăsătoare, a odăilor. TÎrziu, cînd să se culce, Își spuse că nu mai Înțelege nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
uneori, noaptea, el singur știa ce comunicări avea către acolo. Lumea lui se Înveselea lîngă fiecare colț al casei, dar cel mai mult nu lîngă mine ci la ivirea domnului Pavel, cînd apărea Îi sărea În față, mișca din coadă vioi, lătra a joacă, i se lungea la picioare. E o zi liniștită de duminică, soarele Încălzește orașul și cîmpia, dincoace și dincolo de fluviu. E anotimpul, luna În care am cunoscut-o pe Keti, În parcul din apropiere, cu 14 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În care nu se simțea cuprins, părea să nu-l intereseze, dar pe care era bucuros, sau numai curios, s-o privească. După-amiază sporovăirăm, de data asta În sufrageria doamnei și domnului Pavel, amîndoi bucuroși de rarul oaspete al casei, vioi amîndoi, cu toată vîrsta lor Înaintată. În ce privește pe domnul Pavel, el avea acum 79 de ani, trecuse de mult de granițele generației lui, căci numai vreo șapte-opt din cei de altădată se mai aflau În viață. Doi dintre ei fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cu internat, În București, pentru că În municipiul-capitală a județului, unde mă aflam, nu exista un asemenea liceu. Era În ultima clasă. El albise, deși fața Îi era Încă tînără, soția, deși vizibil Îmbătrînită - dusese tot greul gospodăriei - era Încă la fel de vioaie ca În urmă cu aproape douăzeci de ani. Fiica cea mică era plecată de mult, locuia, acum la București, terminase Politehnica, se măritase, soțul era inginer ca și ea, părinții nu luaseră parte la cununie, totul fusese o „surpriză”, fără ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
a stăpînului casei atent cu eticheta, și pe generozitățile cunoscute ale soției sale. Într-adevăr, doamna Pavel Își ieșise În sărbătoare, descria cercuri, acolade, linii frînte În repede mișcarea mîinilor agitate de temperamentul ei trezit la viață, Însoțit de conversația vioaie cu care Întinerea - pentru ea În primul rînd - timpul obosit al acelei zile sau al acelor vremi... Domnul Pavel abia reușea să facă loc frazelor lui prin dislocările blocurilor de vorbire ale soției, așezate ca În construcții monumentale sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
uitat despre care Începu să pomenească cu vioiciune. Fiica Anei - și asta fu salvator - prinse chef nestăvilit de vorbă, Își rostogolea impresiile „Încîntătoare” spunea, cu privire la forfota orașului, fără să știe că totul nu era decît reminiscența unei lumi altădată gălăgioase, vioaie și colorate, drum al vapoarelor spre mare, Întîlnire a felurite neamuri aduse laolaltă de jocul Întîmplării pe căile comerciale ale lumii; ce se vedea acum nu erau decît ultimele tresăriri ale acelei lumi, cu speranța - rămasă În subconștient - a reluării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
că n-am nimic, că sînt sănătoasă. Eu cred că e o eroare, dar deocamdată n-am ce face. Ce să fac? conchise rîzÎnd, iar fiica era cu adevărat bucuroasă de acest rezultat al consultului medical. După rostogolirea unei conversații vioaie, la care de data aceasta participai, doamna și domnul Pavel le propuse - Anei și fiicei - să mai stea o zi, să vadă orașul, invitație ce parcă era așteptată, căci Ana Încuviință, pe loc, mulțumind. Stăturăm Încă multă vreme, pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]