2,884 matches
-
la General cam cu aceiași ochi cu care se uitase mai înainte barzoiul, mai ales că și ai lui erau tot migdalați. Apoi ogarul își primi, în sfârșit, mângâierea și fu scos în curte, unde alergă ca un nebun prin viscol. Îi venea și Generalului să facă la fel, dar se obișnuise să nu arate ce simte. Rămase neclintit lângă ușă, între cele două statui dezbrăcate și insensibile la frigul de-afară. Iedera se lipea de fațada casei, apoi rafalele o
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
s-ar fi întâmplat cu viața lui dacă Iulia... — A venit popa de la biserica Icoanei, anunță plutonierul de la ușă. Se sculă să-l primească. În ajun, când, dacă e s-o spunem pe-a dreaptă, puțină lume s-a ostenit prin viscol, la biserică, Epiharia, care-i cunoaștea după nume sau măcar după chip pe toți enoriașii, s-a mirat să vadă că apare un om distins, cu baston cu măciulie de argint în formă de cioc, care nu mai călcase niciodată
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
vor examina, nu cu graba unor doctori, care te consultă superficial, ci cu frica catastrofei care-i amenința. Liniștiți, în atmosfera calmă, sănătoasă, a super-laboratoarelor, vor acționa, poate, cu înțelepciune. Gândul i se sfârși. Simți schimbarea. Era în toiul unui viscol orbitor. Se clătină pe picioare din pricina suflului puternic, neașteptat al vântului aceluia neîmblânzit. Apoi, încordându-se, se luptă să-și regăsească liniștea mintală și fizică. Atmosfera citadină a nopții strălucitoare, de basm, dispăruse. Dispăruse chiar și drumul frumos luminat. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Apoi, încordându-se, se luptă să-și regăsească liniștea mintală și fizică. Atmosfera citadină a nopții strălucitoare, de basm, dispăruse. Dispăruse chiar și drumul frumos luminat. Toate se prefăcuseră într-o lume pustie, a morții. Se strădui să străpungă vârtejul viscolului. Se făcuse ziuă și totuși abia distingea umbrele nedeslușite ale copacilor care se înălțau prin ceața aceea a viscolului la mai puțin de douăzeci de metri depărtare. Instinctiv căută un refugiu în umbra lor și, în sfârșit, se adăposti lingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
dispăruse. Dispăruse chiar și drumul frumos luminat. Toate se prefăcuseră într-o lume pustie, a morții. Se strădui să străpungă vârtejul viscolului. Se făcuse ziuă și totuși abia distingea umbrele nedeslușite ale copacilor care se înălțau prin ceața aceea a viscolului la mai puțin de douăzeci de metri depărtare. Instinctiv căută un refugiu în umbra lor și, în sfârșit, se adăposti lingă un trunchi, apărându-se de vântul năprasnic. Se gândi: "Un minut în viitorul îndepărtat; dar în minutul următor - unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
în timp ce vântul bătea și urla în jurul lui, n-avea idee. Avea timp pentru o mie de gânduri. Avea timp să-și dea seama că hainele de pe el îl apărau de frig ca și cum acesta nici n-ar fi existat, iar apoi... Viscolul dispăru. Și copacii. Se afla pe o plajă cu nisip. Dinaintea lui se întindea o mare albastră, luminată de soare, care făcea vălurele peste clădirile albe, sfărâmate. De jur-împrejur, răspândite până departe pe marea aceea frumoasă, prea puțin adâncă, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
preotul zartosht venerat trecea drept șiit, pe când fiu-său văduv cu băiatul, Omar, împărțeau bazarchi- ul fostei piețe de chihlimbar, ca doi nou-veniți. Se mutaseră vara și răcoarea plăcută din Arg-e Tabriz le mersese la inimă, fiindcă nu bănuiau furiile viscolului de la mijlocul toamnei. Omar se scăldase din prima zi în râul Talkhe și făcuse fotografii cușmelor de zăpadă care se zăreau de pe lacul din El Goli, dacă nu erau nori. Descoperise că îi plăceau mâncarea și apa, zidurile cetății lui
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
înviorat. Cum se poate? Se dădea în vânt după senzațional, în măsura în care îl putea contempla din spatele perdelelor. Comenta ore întregi cel mai mic fleac, cât de cât ieșit din comun, adora să citească în pat, sub plapumă ascultând urgia de afară, viscol ori furtună, despre catastrofe petrecute la celălalt capăt al lumii sau mai aproape, dar dincolo de gărdulețul din piatră și fier forjat, dincolo de paharul cu apă de pe noptieră în care ținea proteza. ― Câți bani aveai la tine? se interesă Melania Lupu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
-mi îndepărtez câțiva prieteni cu regrete și păreri de rău deoarece m-am șimțit trădat. Cu Sandu Nechifor am avut diverse mșiiuni, dar una doresc să o povestesc. Era în timpul sărbătorilor de iarnă,o perioada destul de geroasă cu zăpadă și viscol puternic. Într-o dimineață am fost înștiințat că trebuie să mergem în raionul Tecuci regiunea Galați să constatăm un furt din cașieria C.A.P.,dispărând o sumă importantă de bani cu care ar fi trebuit să fie plătiți muncitorii agrișcoli
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
vrut niciodată să ne indice locul unde a ascuns banii, o frumoasă sumă, chiar sub preșiune verbală și fizică de fiecare dată ne mințea. Am fost nevoiți să facem acel drum destul de greu de la Galați la Tecuci prin ninsoare și viscol numai să dăm de urma banilor indicându-ne de fiecare dată alt loc. Aceasta s-a întâmplat de vreo 5 ori și chiar odată pe timp de noapte am rămas înzăpeziți, după multe ore am reușit să ieșim din nămeți
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
La ziuă cu ajutorul unei lopeți ne-am făcut drum și astfel am reușit să ajungem în Galați cu ,,rugămintea’’ ca acest infractor să ne indice locul corect unde a ascuns banii și să nu ne mai plimbe prin zăpadă și viscol. De fiecare dată ne indica un alt loc unde Așascuns banii. Că Așascuns banii în beciul cu cartofi, și a trebuit să răsșcolim toți cartofii, altă dată că i-a ascuns în glugile cu strujeni și nu-și mai amintește
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
văd o clipă pe G. Apoi pe Augusta. Pe mama, așa cum era, furioasă, când i-a cerut fratelui meu să mă lege de pat și să mă bată. Ceața care s-a lăsat pe munte când m-am rătăcit în viscol. Lupii care urlau undeva în depărtare. Mi-am amintit fericirea care m-a copleșit a doua zi când am fost salvat. Nici nu mi-a păsat de degerături. Totuși atunci s-a decis destinul meu. Dacă n-aș fi fost
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
gri alburiu de iarnă... îți lasă cu siguranță o impresie durabilă... alteori un guturai și totuși, e preferabil călătoriei cu mașina decapotabilă, de exemplu... sigur că nimeni nu merge cu mașina decapotabilă prin frig, dar dacă ar merge, închipuiește-ți ce viscol i-ar șuiera în față! Sau dacă mergi o noapte întreagă cu trenul, ce senzație de libertate să te îndepărtezi de o gară înspre alta, fără să te gîndești la destinație, să ai impresia că ai evadat înspre infinit, că
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
să aducem în această lume, totul este asemenea soarelui care pare infinit de luminos sau ghețarilor care rămîn încremeniți în răceala lor din vremuri inimaginabile... ceea ce sîntem depinde de ceea ce simțim, iar înghețul care pîndește în viitor, furtunile de zăpadă, viscolul tăios, noaptea rece a iernii, toate acestea pot fi efecte permanente ale unui exterior sau reflectări ale interiorului... Adică de ce fel de îngheț să ne ferim mai repede? Care este acea eră glaciară, acel imperiu al frigului, acea molipsitoare încremenire
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Porfiri se căută în buzunare după tabechera de porțelan. Un încruntat sever din partea Katiei îl opri de la a o deschide. Cu toate acestea, în acel moment, el găsi atingerea ei destul de stimulantă. § Afară Porfiri își aprinse țigara după care tânjea. Viscolul pe care îl văzu întețindu-se de la fereastra lui Gorinacikov se domli. Însă curtea fu deja curățată. Lui Porfiri îi păru rău după Boria, a cărui moarte fusese atît de repede și de ușor compensată, asemeni unei adâncituri din peiajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de fulgi vijelind, care se învârteau în spirale, însă majoritatea cădeau cu o insistență nătângă și amețitoare. La început, pădurile de pe marginea drumului dispărură cu totul. Apoi, și stâlpii care marcau drumul. Acum Ulitin nu mai vedea, în agitația a viscolului, decât cozile cailor. Nikita trase de hățuri și aceștia se opriră. ă Am pierdut drumul, spuse el, acoprindu-și ochii și uitându-se printre straturile de ninsoare constant în mișcare. Fiindcă Ulitin nu spuse nimic, Nikita sări jos de pe capră. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ureche, apoi se retrase. Ulitin aproape crezu că îi trase cu ochiul. Aproape de omul pe moarte, Ulitin își aminti cum se simțise cu o zi înainte când Nikita îl lăsase singur în sanie, când certitudinile sale raționaliste fuseseră spulberate de viscol. Ochii bătrânului, plini de umilință infinită, se întoarsera cu greutate înspre Ulitin. ă Ce dorești să mă întrebi? Vocea părea că vine de departe, iar buzele călugărului abia se mișcau, încât era tentat să creadă că altcineva vorbea în locul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
văd o clipă pe G. Apoi pe Augusta. Pe mama, așa cum era, furioasă, când i-a cerut fratelui meu să mă lege de pat și să mă bată. Ceața care s-a lăsat pe munte când m-am rătăcit în viscol. Lupii care urlau undeva în depărtare. Mi-am amintit fericirea care m-a copleșit a doua zi când am fost salvat. Nici nu mi-a păsat de degerături. Totuși atunci s-a decis destinul meu. Dacă n-aș fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
jur au înghețat și ele, iar copiii au luat în stăpânire ghețușul. Zăpada a sosit abia în a treisprezecea zi a lui noiembrie, adusă de un vânt rece care bătea șficiuitor dinspre răsărit, anunțată fiind de stoluri negre de corbi. Viscolul a despuiat copacii din pădure, smulgând frunzele vajnicului stejar ce rezistaseră cât putuseră. Pierind de-acum culoarea ierburilor din pricina chiciurii, câmpiile și pădurea au încremenit, și, drept fundal, arcada munților a apărut în toată candoarea ei. Țăranii înfrigurați colindau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tratându-mă cu fierturi de ierburi luate de la azil; mi-a masat mâinile și picioarele cu alifii pregătite de Rachti și mi-a încălzit patul în permanență cu pietre din vatră. N-a pregetat să iasă în ger sau pe viscol pentru orice aș fi avut nevoie. În a patra zi de boală, când m-am trezit dimineața, am găsit-o pe jos lângă patul meu. Ațipise cu capul rezemat pe mâna mea, istovită. Am fost încercat de un sentiment tulburător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să rămâi cu dragostea-n priviri. De-aceea eu din dragostea-ți curată Ce-mi dă aripi să zbor spre nemuriri Am învățat să dăruiesc iubire Și să o port întruna în priviri. Ghiocelul Trecu și iarna cea târzie Cu viscolul ce-o însoțea Și cu zăpada argintie Ce tot pamântu-nvăluia. Și iată! Apăru de-odată Un ghiocel cu cap plăpând Ce de sub neaua înghețată Se zbătu singur, tremurând. Iar blândul soare vrând să-i vie În ajutor, îl ocoli Și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
amurguri roșii, pași cuprinși de-nfiorare o alungau spre casă. Fructe dulci-amărui o desfătau în zile cu dogoare năucitoare, la popasuri de sfat cu Regina furnicilor sau cu Melc codobelc. Ierni cu omături de diamant îi sărutau obrăjorii rotunjori, mușcați de viscolul năprasnic. Și timpul își torcea molcom anii prin lume. Și copila s-a trezit deodată... alta. Rochița și ciorăpeii au rămas demult în dulapuri uitate de vreme. Și ursulețul trăiește în colbul amintirilor vechi. A fost odată ca niciodată... o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
În peștera iernii. N-o lăsaseră ai noștri. Era femeie puternică, tocmai bună de trimis la apa care curge ca să aducă burți de băut, sau să jupuiască vânatul, sau să tragă pietre mari la intrarea În peștera iernii când Începea viscolul. Habar n-aveau ei pe atunci că ea Îl purta În pântece pe Moru, cel ce avea să ne fie Vindecător. Mama mea era din neamul nostru. Eu n-am cunoscut-o, căci o puseseră ai noștri În pământ chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și ăștia! Verzuie, călduță și cu gust dulceag. Moale și cleioasă, precum pământul din jur, stătut și bălos, abia bătut de vânt, nu ca glia din munții mei Înalți și falnici, din care izvorau ape limpezi și reci, izbite de viscole năprasnice. Cum de-or fi În stare să bea oamenii ăștia asemenea apă, m-am Întrebat și am căutat izvorul care se vărsa În băltoacă. L-am găsit, dar apa era la fel de lâncedă și, pe când sorbeam primele guri din ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încă de ieri nu se mai văzuse, de când fugise de la ai lui. Știa să facă oamenii să râdă, știa să amestece carnea cu ierburile ca să facă bucate gustoase, știa să dea părul jos de pe piele, știa să facă focul pe viscol, știa să se uite la semnele de vreme rea sau bună, știa tot ce făcuse neamul lui de când era neam, știa să Îndrepte oasele frânte la vânătoare, știa să facă praf de piatră albă pentru cufureală și știa că frăția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]