KorAP: Find »[drukola/base=zâmbet & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...62 63 64 ...659 >

16,454 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876

l-a întâmpinat învățătorul, ridicându-se cu greu din fotoliu. De unde vii? Cred că de la primărie. Să-ți pun ceva de mâncare. Îi fi flămând - a intervenit învățătoarea. Ce-i aia flămând? Hămesit, nu alta - a răspuns Costăchel, cu un zâmbet palid pe obrazul obosit. Eu am să fac ce n-am făcut cam de multă vreme. Am să aduc o oală cu vin, să ne mai aducem aminte de vremurile bune. Ehei! Dacă nu ți-i cu supărare, nașule, adu

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
stai colea, lângă domnul inginer, și fă-o pe paharnicul, că eu ud mai mult pământul - a rânduit învățătorul lucrurile. Nu i nimic, nașule, că și morții sunt ai noștri - a răspuns Costăchel. Inginerul s-a așezat și asculta cu zâmbetul pe buze dialogul celor doi - naș și fin. Petrache mustăcea și el la locul lui, dar nu îndrăznea încă să intre în vorbă... Când vinul a reușit să strălumineze mintea și să încălzească sufletele, discuția a început să curgă ca

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
că prea ai umblat de frunzafrăsinelului - îl lua peste picior Petrache. Așa-mi trebuie dacă nu am pus hamul pe tine când erai sub comanda mea la tun și nici cât ai fost perceptor - a răspuns Costăchel provocării, cu un zâmbet ghiduș abia ascuns în dosul mustății... Adevărul era că el ședea ca pe ghimpi... Simțea că în țară se petrec lucruri deosebite, iar el nu știe nimic... Moș Dumitru Carpen nu mai putea merge la târg, din cauza zloatei și a

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
vă cunoaște? Întâi a întrebat dacă sunteți binesănătoși. Apoi a ordonat să vă trimit la un batalion de rezerviști care acum se formează. Mergeți acasă și peste două zile ne vedem aici. Acum, direcția casa, înainte! Marș!” - a ordonat cu zâmbetul pe buze colonelul. Acasă am pus toate treburile la locul lor și i-am pregătit de drum pe ai noștri. Băieții noștri au plecat în refugiu cu profesorii Liceului Bașotă. Măi Petrache! Mai povestește și tu, că mie mi s-

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
nici nu mai știu de care comandant să ascult. De Măriuca sau de tine. Da’ ce grad mai ai? Puțini se pot lăuda cu un asemenea grad ca al meu... Am gradul de... evadat! Cei din jurul mesei au rămas cu zâmbetul pe buze... Strivit ca o floare gingașă într-o poiană plină de soare... Cel dintâi și-a revenit agronomul Cicoare. Dragul meu. Acesta este un grad al onoarei și bărbăției! Îi drept ce spuneți, domnule inginer, dar tot acest grad

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
nostru comandant de tun - sergentul apoi plutonierul și în sfârșit sublocotenentul - Brad Filip! El era, cum mă vedeți și cum vă văd!... Când a ajuns la grupa noastră, ochii i-au rămas asupra lui Costăchel preț de o minută... Un zâmbet ca o dezlegare dintr un canon a zburat către Costăchel... Era semnul că l-a recunoscut... La sfârșit - după o scurtă privire spre noi - a plecat... Cei din jurul mesei au răsuflat a ușurare... Pentru a marca momentul, au pus mâna

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
nu ți-a fost teamă... Acum ți-i frică de neisprăviții iștia? Mai ai răbdare un ceasdouă și afli de la agronom ce și cum... Până una-alta, hai la masă, că mor de foame! Costăchel a privit-o cu un zâmbet rușinat. „Adică cum? Eu, Costache Vultur, am ajuns să mă bocesc ca o babă? Nu se poate!!”... Înserare de toamnă așezată... Costăchel a ieșit în prag, să privească rostogolirea soarelui dincolo de dealul Ponoarelor. Toată dimineața a lucrat cu Măriuca prin

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-l abandonează. E de-al lor. Trebuie să ajungă cu ei în lagăr. Trebuie! Altfel... Costăchele! Ce-i cu tine? De ce stai la geam? - l-a smuls din tenebre Măriuca. Costăchel și-a trecut palma peste ochi și, cu un zâmbet trist, i-a răspuns: Ascultam urătorii și... -Te-au năpădit iar amintirile din lagăr? Când ai să scapi de ele, Costăchele? Când?! - a întrebat Măriuca disperată. Când le voi termina de povestit și altora, cum spunea inginerul Cicoare... Atunci poate... Până

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
Costăchel. Echipa cunoscută a intrat în curte. Toți aveau mutre întrebătoare. „Oare ce gânduri mai au chiaburii iștia?” Între timp, Petrache a ieșit din casă și a trecut pârleazul. Costache! De ce nu inviți musafirii în casă? - a întrebat cu un zâmbet vulpesc în colțul gurii Petrache. Îndata mare! Ia poftiți! Poftiți colo sub șopron! - le-a arătat Costăchel șopronul căruței. Tașmău și-a încruntat ochii și a făcut primul pas. Locul nu era prea încăpător, iar milițianul cu Daurel au rămas

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
mai gândești la ce ți-am spus. Ai timp până în ianuarie. Altfel... Căpitanul și-a încheiat brusc discursul și s-a ridicat, gata de plecare. Milițianul, care până atunci a sorbit - pur și simplu - cuvintele căpitanului, s-a ridicat vioi. Zâmbetul tâmp îi trăda gândul: „Aha! Al nostru-i! Nu scapă el de mâna partidului!”... Căpitanul - fără a mai sta pe gânduri - a ieșit, uitând să salute... Costăchel a rămas în prag, lăsând gerul să-i răcorească fruntea. Ardea ca un

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
mai înveselească puțin pe Petrache, Costăchel l-a întrebat într-o zi: Măi Petrache! Tu știi ce scrie pe fruntea ta? De unde să știu? Colivă, scrie Petrache! Colivă! Râde hârb de oală spartă - a răspuns Petrache, cu un crâmpei de zâmbet răsărit în colțul gurii... Și atât. Vara i-a găsit cu rândurile subțiate... Mulți deținuți nu au mai apucat să-și încălzească oasele rebegite la soarele verii... O coloană lungă tălăzuia prin colbul drumului dintre stufării. Era un nou lot

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
Mi-au luat prăvălia și pe mine m-au închis... Doamne, câte am avut de tras la anchete! M-au schingiuit pur și simplu... În timp ce povestea, glasul lui Brad Filip se stingea încetîncet... În clipele următoare, dormea... Un grăunte de zâmbet zăbovise în colțul gurii... Era semnul că își regăsise țandăra de suflet care îi lipsea... La apelul de dimineață - înainte de plecarea la muncă - Costăchel a cerut ca Brad Filip să fie pus șeful unei grupe. Ia să-l văd! Care

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848

Un băiețel ridică două degete așteptând să fie întrebat. Tu nu ai carte? Nu, domnișoară... Dacă a lipsit când ni s-au dat manualele,... spuse o fetiță fără a fi întrebată, întorcând capul spre cel aflat în dificultate, cu un zâmbet în care se putea desluși o doză infimă de reproș. Nu-i nimic, uite, îți dau cartea mea și eu am să-mi procur alta. Toată clasa rămase cu suflarea tăiată. Copiii în naivitatea lor gândiră: ,,Să-i dea cartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
reușeau să zărească fruntea cozii și erau nevoiți să plece acasă cu sacoșa goală. Circula ideea că fericiții cumpărători își petrecuseră toată noaptea în preajma magazinului cu pricina. Nu trebuia să fii psiholog ca să deslușești pe fețele triste, obosite, ridate, că zâmbetul și bucuria de plinătate fugiseră pe alte meleaguri, dincolo de fruntariile orașului și chiar ale țării. În școală domnea o atmosferă de bună-ziua, fără a fi sesizată cimentarea unor relații care să depășească preocupările didactice obișnuite. Încă de la începutul anului școlar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
fie în situația expresă a ocupantelor din această secție. La una din vizitele de dimineață, doctorul Teodoru însoți grupul de medici și asistente. Văzând-o pe Simona, îi zâmbi ca la cineva cunoscut ocazional în tren. Ea îi returnă un zâmbet tandru, dar palid, marcat de suferință. Starea generală a pacientei vădea semne de îngrijorare chiar și pentru medici. Ceea ce punea întrebări inexplicabile era temperatura. Deși diagnosticul nu era precizat, urmând a se întreprinde o serie de investigații și analize în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
găzduire temporară la dispoziția dată de director. Dacă trecea din când în când prin rezerva unde era internată profesoara, o făcea dintr-o compasiune profesională. Medicii știu că starea de bine a pacienților poate fi procurată și de un simplu zâmbet. Simona interpreta atenția ce i-o acorda doctorul drept o urmare a relațiilor avute cu familia sa. Într-o seară fără probleme deosebite, când doctorul Teodoru era de gardă, ca să-și consume mai lesnicios timpul, îi făcu o vizită profesoarei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
în aceste veșminte cernite. Era aproape ora unsprezece noaptea. Aștepta.Timpul tăia nemilos felii de noapte urcând spre zi. Acum nu mai număra orele, nici minutele, ci secundele... Când toate speranțele ei se spulberaseră, ușa se deschise și în spatele unui zâmbet, apăru doctorul. Deci scăpăm de spital, de medicamente, de singurătate?... formulă el vesel cele câteva cuvinte, în loc de bună seara. Așa se pare. Nu mai există nici un dubiu. Mâine pe la prânz am chemat zugravii, igieniștii, vreau să alungăm orice urmă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
o aripă din puiul nici pe jumătate mâncat și i-o întinse Simonei: Ție îți plăceau odată aripile... Rupând tăcerea, care putea deveni suspectă, având toate șansele să umbrească atmosfera, Simona răspunse: Multe îmi plăceau odată, mamă. Apoi schiță un zâmbet șters, fără nici o culoare. Mâncară într-o liniște desăvârșită. Nici unul dintre ei nu găsea parcă începutul cuvintelor care să spargă liniștea devenită presantă. Simona se oferi să strângă ea vasele și să le spele. Când se ridică de la masă, părinții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
siguranță din mai multe fire subțiri de cupru și astfel reșourile deveneau incandescente și climatul din apartamente se îndulcea. Bântuia o glumă macabră, scornită de un glumeț, care denotă că românul știe să iasă întotdeauna din orice impas cu un zâmbet. Cică s-ar fi dat un ordin, de foarte de sus, ca ,,la 18 grade Celsius toată lumea trebuie să transpire". Ar fi transpirat bieții oameni chiar la temperatura care li se indica, dar câți ajungeau să vadă mercurul ajuns în dreptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
Ducu mamei!"/... și alte urări pe care numai o mamă iubitoare i le poate dori puiului ei drag. Copilul adormea legănat de cântec și călătorea în lumi feerice. Ea îi priveghea un timp somnul și, când buzele lui schițau un zâmbet, se întreba: Oare ce visează odorașul mamei?" Când copilul începuse a gânguri, Simona îi dădu un nou telefon doctorului să-i spună vestea cea mare: Teo, știi care a fost primul cuvânt rostit de Răducu? La celălalt capăt al firului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
numai atât cât îi era necesar să deslușească reacția soțului ei. Teo puse instinctiv mâna în dreptul inimii, ceea ce putea să însemne că numai acolo nu voia să ajungă lovitura soției sale. Văzând capul blond care-l privea ostentativ, schiță un zâmbet, dar simți săgetarea tocmai în locul pe care îl apărase. Doina se binedispuse atât cât putea să se binedispună o femeie cu un cui purtat de câtăva vreme în suflet. Apoi abandonă arcul și săgețile ce le mai avea în rezervă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
dar de un timp o beau mai mult rece, voind în acest fel să sublinieze starea lui sufletească din ultima vreme. Directorul apăsă pe un buton discret din spatele biroului și ușa se deschise, în cadrul ei apărând o secretară cu un zâmbet plin de bunăvoință, așteptând porunca șefului. Te rog să ne aduci două cafele. Fata dispăru precum o umbră pe ușa pe care intrase. Directorul deschise un dulăpior din care scoase două pahare de cristal și o sticlă de whisky pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
său. După câteva minute își făcu apariția secretara care aduse ceștile cu cafea. Mai doriți ceva, domnule director? Nu, Ancuțo, mulțumesc. Dacă mă caută cineva, să vină mâine. Astăzi nu mai primesc pe nimeni. Fata ieși lăsând în urmă un zâmbet abia perceptibil. Directorul ridică paharul fără ostentație, încercând să încălzească atmosfera: Pentru ce bem, Teo!? Cum cel întrebat nu credea că ar fi putut invoca ad-hoc un motiv anume, care să prilejuiască ciocnirea acestor pahare, ridică din umeri. Am să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
care mă aflu, nu m-a lăsat să fiu sfâșiat de hiene. E un lucru extraordinar să găsești un Om în jungla asta în care trăim. Hai, ia o gură de cafea că se răcește, mai spuse Geo, prefirând un zâmbet în care se putea desluși bunăvoință și curtoazie colegială. E rândul meu să-ți mărturisesc că intenționam de mai mult timp să te întâlnesc dar, ba ai fost plecat la un congres internațional, ba erai la minister ori în ședințe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
ies din cursă lent, așa pe nesimțite, ca să nu-mi ridic în cap toate mărimile. Bună cafeaua!? Bună! Face fetișoara asta o cafea!... spuse directorul pentru a colora atmosfera și râzând privi spre ușa prin care intrase și ieșise acel zâmbet tineresc. Într-adevăr cafeaua avea o savoare deosebită. Teo încercă să relege discuția, care nu se cerea a fi prelungită peste limitele bunei-cuviințe: Geo, eu am venit la tine la invitația ta, cum bine știi. Ți-am mărturisit că intenționam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]