10,579 matches
-
ghearele și de tare ce le strângea se auzea un zgomot ca atunci când se îndepărtează ramura unui copac de trunchi. În aceeași poziție cade în genunchi într-un geamăt animalic, fumul albastru îi inundă trupul și, când dispare fumul se zărește stând în genunchi cu capul aplecat înspre pământ zeița Uriteea. În timp ce se ridica în picioare ca apoi să-și plimbe pașii prin adăpost, își trimite privirea spre Uran adresându-se: -Despre ce lucruri ai a-mi împărtăși viteazule Uran ?. -Slavă
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
a lăsat acolo să mor. Când am deschis ochii, nu era nimeni prin preajmă. Am privit în toate părțile cărarea în ambele direcții, drumeagul ce ducea spre țarnă, am cercetat cu privirea liziera pădurii în ambele laturi, dar nu se zărea nimeni. M-a speriat faptul că eram singur și puteam să mor, deși nu-mi venea să cred asta, pentru că am fost salvat de cineva și nu știam cine este, apoi m-am speriat și din cauza întâmplării din pădure. Am
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
științifică este omogenă cu cunoașterea conștiinței în general și o prelungește pur și simplu, deoarece se supune ca și aceasta telosului evidenței, adică aceluiași efort de a aduce într-o lumină deplină în fața privirii ceea ce în această lumină va fi zărit în mod clar și, astfel, indubitabil. Problema culturii ca și aceea corelativă a barbariei nu devine inteligibilă din punct de vedere filozofic decât dacă este raportată în mod deliberat la o dimensiune a ființei în care nu mai intervin nici
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se va spune, dacă dovada acestei veniri în sine potrivit acestor modalități patetice are drept sălaș abisul unei subiectivități ce ignoră ek-staza lumii și nu se produce niciodată în ea, dacă viața nu are chip, cum putem totuși să o zărim pe mozaicurile de la Daphni? Într-adevăr, ce vedem pe acestea? Nu Suferința, ci o mărturisire, nu Bucuria, ci o bunăvestire, nu devenirea interioară a Suferinței în Bucurie, transformarea Deznădejdii în opera mântuirii, ci o răstignire și o înviere. Nici smerenia
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
În Egipt ea făcea parte din viața cotidiană, determinând ansamblul activităților economice, impunându-le, dincolo de simpla producere a "valorilor de uz", finalități extraordinare. Diversele critici pozitiviste, cu explicațiile lor pe cât de radicale pe atât de simpliste, se prăbușesc imediat ce este zărită înrădăcinarea religiei în esența vieții în faptul că aceasta, ca încercare de sine, nu este niciodată fundamentul ființei sale. Experiența sacrului este cea a acestei situații ontologice ultime a cărei contra-dovadă este angoasa morții care se înrădăcinează și ea în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vădi a fi un om de vârstă mijlocie, fără vreo livrea după care să poată fi identificat - se retrase lăsându-i singuri, rămase neclintit În cotlonul lui, ca o statuie Întunecată, observându-l pe nou-venit. Singurul lucru viu care se zărea Între capă și pălărie erau ochii lui, foarte negri și strălucitori, pe care candelabrul de pe jos Îi lumina scoțându-i din umbră și Împrumutându-le o expresie amenințătoare și fantomatică. Cu o privire de expert, Diego Alatriste remarcă cizmele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o panglică albastră, așa cum se convenise dinainte pentru a putea fi recunoscută de pretendentul ei. Parcurgând dus-Întors Strada Mare și Prado, caleașca a trecut de trei ori În seara aceea pe lângă cea a englezilor; și deși prințul n-a putut zări decât niște ochi albaștri și un păr auriu Împodobit cu pene și pietre scumpe, zice-se că s-ar fi Îndrăgostit lulea de infanta noastră. Și așa o fi fost, probabil, fiindcă În următoarele cinci luni a rămas la Madrid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la un moment dat am simțit cum mâna aceea devenea rigidă, apoi se retrăgea ușor ca să se sprijine de mânerul spadei. I-am urmărit direcția ochilor, a căror expresie se asprise dintr-o dată, și prin mulțime am izbutit să-i zăresc pe cei doi bărbați care cu o zi Înainte ne dăduseră târcoale pe treptele de la San Felipe. Se strecuraseră printre muschetari și mi s-a părut că schimbă o privire de Înțelegere cu alți doi care tocmai intraseră pe una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mine, în raniță, opera mea. Jos, lângă izvor, tulichina aproape dăduse în floare. VIGNETA Niciodată după aceea n-am mai vizitat vreun muzeu. Amintirea este ea însăși un muzeu. Bunicul își mănâncă supa din talgerul lui Rembrandt. Capul meu se zărește în colțul unui tablou de Chagall. Vâslesc în bărcuța mea barcă pe lacul Nordingrå, în Seara de toamnă a lui Osslund. Curând înveți să privești lumea cu acei ochi de un roșu deschis ca ai lui Senecio, de Paul Klee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
din scaunul lui cu rotile și, sprijinindu-se într-un baston cu puteri pe care le credea definitiv pierdute, se precipită șontâcăind spre micul balcon cu vedere spre statuia lui Kogălniceanu. Dar oricât își dădu el silința ca s-o zărească pe Arm în viermuiala umană de jos nu reuși. Era și greu, de altfel, ca de la etajul al șaptelea să recunoască pe o femeie pe care nu o mai văzuse niciodată în carne și oase până atunci, deși o știa
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
foițe de aur sau de argint, blaturi pentru icoane sau pânze gata pregătite. Își aduse aminte, cu nostalgie, de prima ei expoziție de pictură. Fusese un adevărat succes, prieteni, critici, ziariști, toată lumea era entuziasmată. Era înconjurată de ziariști și îl zărise pe Liviu, care se retrăsese răbdător întrun colț, în fața unei picturi reprezentând un înger, pe care o rugase să nu o vândă, căci o dorea el, voia să o păstreze acasă, pentru biroul lui. Liviu o ajutase foarte mult în
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
înțelese cam ce-i mișuna prin cap. Probabil, pentru omul acesta, ca pentru mulți alții de altfel, o mașină decapotabilă era simbolul unei lumi la care nu avusese acces, din cauza nenorocitelor idei ale lui Ceaușescu... O lume pe care o zărise prin filmele occidentale. O lume a libertății, în care tinerii dezinhibați își plimbau ostentativ gagicile ca să le vadă lumea. Doar era timpul azvârlirii la coș a vechilor canoane, a poleitului stil de viață à la belle epoque. Pentru Bart și
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
lui nu apucă să-și termine energia când ploaia crescu brusc în intensitate, atât de mult încât, cum zicea cândva un hâtru, nu vedeai nici să îți scoți ochii. Ploua torențial, potop curat. Ca o părere, prin ploaia deasă, Arm zări un motel. O fracțiune de secundă, se miră de haloul albastru din jurul firmei luminoase. Ciudat, mintea îi lucra cu o viteză de care nu se credea capabilă. "De la ploaie" își zise și un pui de zâmbet îi înflori în colțul
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
singur și le vedeam cu ochii minții... N-ai să râzi, sper într-una dintre povești eram rege... Și cum mă plimbam eu așa, prin regatul meu, cu cavalerii mei, într-o zi ploioasă, pe o cărare plină de noroi, zăresc o mogâldeață... Murdară, desculță, lățoasă... și care mă roagă să o iau la castel, că îi e frig și e înfometată, și mie, ca rege mi se face milă că sunt un rege cu milă față de supușii săi!... o salt
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
să iubească două femei în același timp..., dar cu cât mă face asta mai fericită? Înțelegerea, oare, mă fericește? Nu. Mă face doar să înțeleg mai bine, dar ce s-a spart, spart rămâne!... Arm deschise poarta cu tristețe, dar, zărind la fereastră căpșorul blond cu cosițe lungi al Mădălinei și zâmbetul ei fericit, se simți deodată mai liniștită și inima i se umplu de căldură. Nu peste mult avea să le ia pe amândouă fetele, ca să se retragă cu ele
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
să trăiască având această taină ea, care era o fire sinceră și onestă. Nu pot să-l fac să treacă prin iadul prin care am trecut eu, nu, oricât m-ar apăsa taina asta... Pasagerii intrau în aerogară, Arm își zări soțul de departe. Sosise încărcat de daruri pentru fete și privirea lui se opri pe fața încercănată și palidă a soției sale. Fetele erau bine, totul acasă era bine, îi spusese ea la telefon, atunci ce avea Arm, ar fi
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
nu este, fără îndoială, una optimală, căci ea are un cost crescător pentru comunitate (subvenții, supraocupare, adaptarea prea lentă ș.a) și este evident că lucrurile nu se îndreaptă în direcția cea bună. Ultimele evoluții stîrnesc teamă, pentru că nu se zăresc premisele încheierii crizei. Trebuie introdusă concurența în sectorul nostru public într-o măsură mult mai mare și reconsiderat statutul actual, dacă se dorește ca lucrurile să se îmbunătățească. Înțelegem dificultatea unor astfel de demersuri, dar ele sunt necesare. Trebuie adaptat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
astfel de loc pentru a nu fi ucis din greșeală. Numai din greșeală. Fiindcă - prin consens - disputele dintre cele două cetăți au anumite reguli respectate de toată lumea, una referindu-se la Caligraful oficial, totdeauna îmbrăcat în alb, pentru a fi zărit de la distanță și protejat. Pe îmbrăcămintea sa, totdeauna imaculată, s-ar fi observat imediat - dacă ar fi fost rănit - și cea mai mică urmă de sânge, obligația combatanților fiind să-i dea acestuia, degrabă, toate îngrijirile. De un sfert de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
a mânui mai mult sabia și scutul, și nicidecum un fulg. Pentru munca mea, totdeauna, răsplata a fost mică, cetatea fiind săracă. Împrejur, pământul e roșiatic și unsuros, o câmpie puțin roditoare. La orizont, spre miazănoapte, dacă ai privirea bună, zărești cealaltă cetate, la fel de săracă, dar la fel de orgolioasă. Până la urmă, una din cetăți, epuizată, va dispărea. Nu este însă exclus ca - din cauza tot mai deselor războaie - celelalte trei cetăți, mai mari și mai puternice, sătule de atâta vacarm, să caute să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
târgul veghea. Nevestele o pizmuiau pe Donna Iulia pentru că era singură. O zi să fi fost și ele așa... Fetele bătrâne mârâiau: măritiș i-a trebuit! Nu cunoscuseră bărbat, le venea ușor. Flăcăii tomnatici își făceau planuri. Donna Iulia era zărită zilnic. Îmbrăcată în negru. Coaptă. Trecea să-și ia de lucru, cusături de tot felul. Să ajute un copil la slova franțuzească. Să târguie. Alteori, fără treabă, parcă umbla într-adins, doar să tulbure apele. ...A trecut încă un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ceva neobișnuit. În calea Donnei Iulia, într-o dimineață, s-a oprit un bărbat. Acesta i-a spus câteva vorbe, dar ea nu le-a priceput. „Nu înțeleg, domnule!” a zis și, ocolindu-l, și-a urmat drumul. Îl mai zărise; un ins înalt și slab, cu părul tăiat scurt, ivit nu de mult prin partea locului. Avea ochii cenușii. Întâi i se păruseră albaștri. A doua zi, Donna Iulia l-a întâlnit iar pe străin. Se spunea despre el că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
așezare. La început a crezut că sunt câini, erau departe, dar după un timp au început să urle, ridicând boturile în aer. Sigur erau lupi, i-a văzut și i-a auzit! O femeie a zis că, într-un amurg, zărise o astfel de fiară pe un deal din apropiere. „Da, dinspre miazănoapte vine pericolul!” le-a spus târgoveților vânătorul. „Dinspre pădure. Dar fiarele nu au ajuns încă acolo. Câteva doar. Suntem de-abia în septembrie. La iarnă, când se vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mergea în centru să cumpere țigări și jurnale. Donna Iulia știa când. Simțea c-un ceas înainte. Cu două-trei. Sau chiar cu o zi. Adică îl aștepta mereu, drumul trecea prin fața casei. Pusese o perdea mai rară pentru a-l zări mai bine. Ar fi putut să-i bată în geam, făcându-i semn să intre, să crape tot târgul. După ce-l vedea trecând, se liniștea dintr-odată. Uneori și Vânătorul de lupi albi se gândea la Donna Iulia. Considerase totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
vrut să plece cu el. De când primise ultima scrisoare de la Tim, Donna Iulia nu prea mai fusese văzută prin târg. Dintr-un jilț așezat lângă fereastră, privea trecătorii. Aștepta să treacă Vânătorul de lupi albi. În dimineața aceea nu îl zărise, mai era puțin și venea amiaza. S-a înfășurat într-un cojoc și a ieșit pe stradă. Spre capătul târgului se zărea lume. A pornit într-acolo. Erau numai bărbați, unii purtau furci. Unul tot învârtea deasupra capului o pușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
jilț așezat lângă fereastră, privea trecătorii. Aștepta să treacă Vânătorul de lupi albi. În dimineața aceea nu îl zărise, mai era puțin și venea amiaza. S-a înfășurat într-un cojoc și a ieșit pe stradă. Spre capătul târgului se zărea lume. A pornit într-acolo. Erau numai bărbați, unii purtau furci. Unul tot învârtea deasupra capului o pușcă. Donna Iulia îl știa, nu era sănătos, ar fi putut să împuște pe cineva. A vrut să se întoarcă, dar a zărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]