1,680 matches
-
o să fiu corector până la pensie), așa că nu ne prea pasă. Există și primejdia „restructurărilor“, vânturată periodic, dar preferăm să nu ne facem provizie de griji. 5 octombrie Stau de 12 ore pe un taburet, lângă patul de la reanimare în care zace tata după ce i s-a extirpat tumora de la vezica urinară. Acele din venele lui mă dor, sângele i se scurge într-o sondă, pe obrajii livizi i-au crescut țepi albi. Binevoitoare doar în secunda când le vâr banii în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
și alte instituții Motto: De-ar fi mândra-n deal la cruce, De trei ori pe zi m-aș duce. Dar mândra-i cale departe, Nu poți merge fără carte. Cartea n-are cin-mi-o face Căci notariul nostru zace. Cu primariu-s mânios Și-mi face cartea pe dos! (Cântec popular din Ardeal) 1. Primăria Încă dela începutul începuturilor organizării vieții sociale în obști, oamenii nu se puteau descurca dacă unul, de regulă cel mai destoinic dintre ei nu
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
statuei, într-o cutie de metal, se găsesc osemintele lui Asaki, strămutate din cimitirul bisericii Patruzeci de Sfinți. Pe crucea vechiului mormânt figura următorul epitaf pe care Asaki l-a scris cu mâna sa proprie, cu puțin înainte de moarte: Aici zace corpul celui care în viață purta numele de Gheorghe Asaki. Ear după ani, recăzând în pulbere, sufletul ce-l învia se întoarse în sânul Celuia ce l-a fost dat și căruia totdeauna se închina prin păzirea virtuții". Arhivele Statului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Ulise nu face decît să respecte un adevăr elementar. Între toate erorile rămîne totdeauna un drum spre Ithaca noastră interioară. Principalul e să observăm că tot ce ofereau lotofagii ca viitor era o absență. Surîsul lor pustiește totul. Cadavrul sfinxului zace aruncat undeva Într-un trecut unde nimeni nu mai pune Întrebări și doar vîntul șuieră risipind spuma amară a mării peste florile de lotus strivite pe un țărm pustiu. Adulmecînd vîntul sărat care-i aduce miros de cadavru, lotofagul se
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cine a fost cu adevărat femeia aceea; îmi ajunge c-a știut ce să facă sufletului meu... Dormi în pace, Doamnă Ana, chiar dacă în urmă cu cîțiva ani, cînd am trecut pe la blocul Yanis, poate numai din pornirea lupului ce zace în noi, bărbații, care nu se poate abține și mai trece pe-acolo pe unde a mîncat odată o oaie; la trecerea aceea, vrînd să intru pe ușa din față, mi s-au reținut actele, am fost chemat a doua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
înghițitură de cafea, dorindu-mi cu disperare ca în ceașcă să fie vodcă. Patru săptămâni. O, Doamne. Îți mai pun niște cafea, scumpo? Robyn se ridică, apoi se apleacă scurt. Ce-i asta? spune cu interes, culegând o hârtie care zace pe jos. E un meniu? Ridic ochii - și îmi stă inima. Are în mână un fax de la mama. Meniul pentru cealaltă nuntă. Totul se află chiar acolo, sub pat. Și, dacă începe să caute... Nimic important! zic, luându-i-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
În 1934. „Este el atât de Înfloritor Încât simte nevoia ospitalității ? Adus În sapă de lemn de către străinul cotro- pitor, acest popor nu poate fi tolerant și nu poate fi ospitalier. Toleranța presupune putere care Îngăduie, iar nu slăbiciune care zace Înfrântă. Ospitalitatea presupune bunăstare care se dăruiește, iar nu mizerie jefuită hoțește” <endnote id="(202, p. 129)"/>. La rândul său, pe la mijlocul anilor ’30, Emil Cioran deplângea „absența intoleranței religioase” la români <endnote id="(67, p. 100)"/>. El se revolta Împotriva
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
sunt evreu !... Evreul n-are ochi ?... Evreul n-are mâini, organe, nu e slab, și nu e gras, n-are simțuri și dureri și patimi ?... Nu se hrănește și el cu aceeași hrană ? Nu-l rănești cu aceleași arme ?... Nu zace de aceleași boli ?... Nu se vindecă cu aceleași leacuri ? Nu-i e cald și frig și lui, tot vara și tot iarna, ca și creștinul ?... Dacă mă Înțepi, nu sângerez ? Dacă mă gâdili, nu chicotesc ? Dacă Îmi dai otravă, nu
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
acestea înjurăturile au curs ca o ploaie murdară... Tempora et mores! Mulțumesc pentru invitația la „colocviul” edițiilor critice. Nu am nici un material și apoi... ce să spun... Un articol în care priveam destul de aspru ediția cărții încercări filosofice de Blaga zace la Luceafărul de vreo șase luni, împreună cu altul despre școala ardeleană. Probabil sînt prea critice. îmi face impresia că mereu discutăm probleme ce rămîn neschimbate, cu toate observațiile ce se fac, fie în virtutea inerției, fie din pricină că nu-i cine să
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
marginea unei piscine din Beverly Hills, scriind această scenă pe laptop și înduioșîndu-se de propria viziune asupra bucuriilor simple din viața africanului. Dilema Veche, februarie 2007 Mondo cane Babel (SUA, 2006), de Alejandro Gonzalez Inarritu O turistă americană (Cate Blanchett) zace, cu clavicula sfărîmată de un glonte, într-un sat marocan din mijlocul deșertului, abandonată de toată lumea cu excepția soțului ei (Brad Pitt). Cei doi copii ai lor, lăsați acasă, în California, în grija bonei mexicane (Adriana Barraza), ajung pe undeva pe
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
care disprețuiește judecata de cercetare, care refuză să renunțe la păcat în mod public și care îi lasă pe alții să se simtă confortabil în păcatele lor, nu face decât să-și acopere propriul păcat secret. Undeva în viața lui, zace un cadavru. O lucrare ascunsă a întunericului i-a pătat mesajul, iar el sfârșește prin a predica mesaje liniștitoare, de bine și prosperitate. Păcatele lui mărturisesc împotriva sa, așa cum spune Isaia în capitolul 59,12-13: “Căci fărădelegile noastre sunt multe
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
să ducă un trai modest și plin de lipsuri. „Cu ce m-am ales după atâția ani de muncă grea, eu și ai mei din familie? Iaca acum sunt bolnav, feciorul meu , pe care l-am iubit ca lumina ochilor, zace rănit și bolnav iar noi nu putem să-l ajutăm cu nimic. N-am bani să merg la el să-l văd, să-l laud că este un ostaș vrednic care și-a făcut datoria. Cine se face vinovat că
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
dar nu tragic. În stradă lucrurile stau altfel, vederea a fost blocată tem- porar de norul de praf stârnit de măturoaie, așa cum și țipetele animalului nu se mai aud din cauza râsetelor și huiduielilor măturătorilor, iar victima nu a scăpat, ci zace lungită în mijlocul străzii. Lentila lui „simț enorm și văz monstruos” a proiectat episodul imaginat, el ilustrează aproape darwinist o luptă pentru supraviețuire, o încleștare dramatică, un energetism al disperării, o survival of the fittest. Există aici o viziune mecanomorfă, senzațiile
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu hăituirea animalului și încolțirea lui, dar și execuția publică cu forma ei de expunere radicală. Gestul de pipăire, cum am văzut, precizează în ce grad acestei prezențe îi este asociată o alteritate maximă căreia îi corespunde alienarea naratorului. Violența zace în toate straturile sociale ca o latență, ne comunică acest dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos”. Oamenii simpli, autoritățile, mica burghezie locală o împărtășesc, obscuri- tatea este cea care relevă dimensiunea contemporaneității, iar naratorul privește această obscuritate direct
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și câini dresați pe post de patriotici roșiori în acompaniamentul marșurilor militare sunt luate din aceeași schiță. „Artistul meu avea odată doi cocoși, pe cari-i deprinsese la beție, și încă beție de alcool, fiindcă le dedea boabe și grăunțe zăcute-n rom. Am văzut într-o dup-amiaz de vară, în fața prăvăliei, pe desfrânații aceia beți turtă, făcând mustră și defilând soldățește, ca doi muscali pe două cărări, pe dinaintea unui cățel, alb și creț, muiat în boia de băcan pentru
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
arabi mișc) În toate p)rțile manetele unui joc de fotbal mecanic. Șiruri de juc)tori metalici lovesc o minge de oțel, doar cu puțin mai mare decât o alice. Al)turi, Într-un mic alcov, sub un bec electric, zace un pui cu capul ț)iat și cu pielea jilav), așteptând s) fie g)țiț pentru cin). Al)turi, o sal) pentru atleți. Pereții sunt acoperiți cu fotografiile unor b)rbați puternici, cu colanți și piei de leopard. Unii sunt
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
a fost c) s-au comportat la fel ca alte popoare. Statele-națiuni nu au luat niciodat) ființ) În mod pașnic și f)r) nedrept)ți. La baza fiec)rui stat, chiar la temelia lui, așa cum a afirmat recent un scriitor, zace un morman de cadavre. „Tragedia istoric) a sionismului”, spune Laqueur, „a fost c) a intrat pe scena internațional) atunci când pe harta lumii nu mai există nici un spațiu gol.” Cu timpul, cruzimea statelor create cu mult) vreme În urm) se estompeaz
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
tavanul boltit al bisericilor, În timp ce dedesubt, lumânări de ceară ținute de mâini muritoare se aprind una după alta, alcătuind un roi de flăcărui minuscule În fumul de tămâie, iar preotul cântă veșnica pomenire și crinii funerari ascund chipul celui ce zace acolo, printre luminile ce licăresc În jur, În coșciugul deschis. Capitolul 2 1 De când Îmi amintesc de mine Însumi (cu interes, cu amuzament, rareori cu admirație sau scârbă), am fost expus unor ușoare halucinații. Unele sunt auditive, altele sunt optice
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
prețuit îndeajuns pe cel mai apropiat tovarăș al omului. Și moldovanu-i blând, sare de colo Duma. Blând nevoie mare, zâmbește el. Da' calcă-l numai pe bătătură, leagă-te de "Moldova lui", că-i sare muștarul, de te miri ce zace în curu' blajinului!... Da... l-a costat scump pe moldovanu' ista "blajin, cu bătătura lui", dar am făcut o trebușoară pe cinste. Pentru noi... Pentru "Creștinătate". Noi ne-am cucerit "Neatârnarea". Lor, le-am fost bună pavăză. Socot că pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vorba bună, mai de frică sau de nu s-a putut altfel cu funia, cu săcurea, am făcut rânduială și dreptate în țară. Înaintea pravilei și-a dreptei judecăți, nu suflă nimeni... Dar, oare, s-a stins vechea ură ce zace mocnit în adâncuri? Mai bântuie prin lume, pribegi, boieri desțărați, fiii, nepoții descăpățânaților. Nu suflă, dar nu uită, gâlgâie ura răzbunării în ei; așteaptă clipa prielnică... Și se pare că ea nu e departe. Nu o dată m-am întrebat: oare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
agită Isaia de colo-colo, furios din cale-afară, simte că-l strânge ceva de gât. Numai noi suntem de vină! izbucnește cu glas hârjit. Cum a fost posibil?!... Cum?!... Cine gândea ce va urma "Descălecatului blăstămat de la Direptate"?!... Cine gândea ce zace în tinerelul acela cu plete blonde și ochi mari, albaștri, ce nu ieșea din cuvântul boierilor: "Vă tare mulțămesc, boieri dumneavoastră îl maimuțărește el că tinerețea necoaptă a Domnului învață din înțelepciunea bătrână a credincioșilor săi sfetnici". În sinea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
hop până n-am sărit! spune Isaia frământat de un gând. De aceea, bine ar fi să "netezim căile Domnului", dar să nu uităm că și Alexandru e tot stirpe blestemată de Mușatin. Parcă poți știi ce venin de năpârcă zace și-n gușa aistuia... Ne-am fript în ciorbă, suflăm și-n iaurt"... Oricum, ne-a fost învățătură. Ochii pe el! Alexa înfierbântat, ia cuvântul: Mă bate un gând nebun. Adică, nebun n-ar fi el, dimpotrivă... La o adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bate un gând nebun. Adică, nebun n-ar fi el, dimpotrivă... La o adică, de ce noi, marii boieri, de ce n-am ridica în Scaun pe cel mai vrednic dintre noi? Că doar ne cunoaștem de-o viață și știm ce zace-n gușa fiecăruia, se uită el lung la Isaia, măsurându-l din creștet în tălpi, și ploconindu-se, aruncă bomba. De pildă, cum ar suna: "Io Isaia Voievod și Domn a toată Țara Moldovei?!" Isaia tresare, stacojiu de plăcere. Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pâlpâie, aruncând pe pereți tremurătoare umbre... În odaia domnului e liniște, doar orăcăitul broaștelor ce nuntesc în șanțul de apărare al cetății: e nuntă mare! Ușa se crapă ușor scârțâind... O mână cu un pocal: Negrilă. Se holbează... Trupul Domnului zace răsturnat peste masă, cu fața în jos... Un fior îl scutură din creștet în tălpi... Vinul din cupă face valuri, se prelinge pe mână; Negrilă o scutură cu disperare, o șterge de pulpană și pe-o parte și pe alta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
singurătății impuse autorului începând din 1990. Nici acum moartea nu lipsește. Mult timp, ea este a altora, nu a noastră, chiar dacă uneori ne oglindim în ea. Cineva participă la înmormântarea unei rude apropiate: „A privit atunci în fundul gropii în care zace acum” (130). Apăsarea morții se poate suprapune apăsării istoriei. Valeriu Cristea enumeră lungul șir de scriitori uciși de „atmosfera apăsătoare, insuportabilă, terorizantă a anilor ’80” (170). Se simte el însuși cumplit de apăsat, cu atât mai mult cu cât sensibilitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]