17,219 matches
-
foarte buni, dar n-au câștigat nici un titlu important. Figo are momente de scădere în joc, care influențează întreaga echipă. Îmi exprim și eu, la rându-mi, îndoielile și un mai vechi scepticism: Hagi e terminat fizic și psihic, nu aleargă deloc, face simplă figurație pe teren. Iar ceilalți jucători nu reușesc nimic, pentru că jocul echipei române, de aproape două decenii, a fost conceput cu Hagi drept piesă de bază. Și, de multe ori, nervozitatea căpitanului naționalei, camuflând o neputință adusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
că impiegații trebuie să-și facă siesta, visând la coride. Cine știe? Fără vama de frontieră obișnuită pe la noi, nu mi-am dat seama când am trecut din Portugalia în Spania. Peisajul, la fel de dezolant, nu-ți poate servi drept reper. Alergăm în continuare în aceeași stare de inconștiență pentru soarta noastră încredințată acestei garnituri scăpate de sub control. Mă uit prin geam și-mi pare că întrezăresc în aerul tremurător de deasupra crestelor încinse fantoma cuneiformă a lui Don Quijote. Semn că fierbințeala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
om care le privește după mulți ani de la dispariția posesorului lor. Deodată înțelegi că te sufoci, simți că ființa ta nu încape în acest univers străin și pietrificat, pe care unii îl slujesc cu atâta devoțiune. Ies afară precipitat, aproape alergând. N-ar mai trebui să amestecăm literatura cu realitatea care a făcut-o posibilă dacă nu vrem să devenim niște umbre, dacă mai ținem la propria identitate. VASILE GÂRNEȚ: Petrecem mai multe ore la Malagar. E o vale mare în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în Piața Bastiliei, seara. Un loc unde se adună rockerii, „generația” neformală. Chipuri infatuate pe motociclete Harley Davidson. Mulți tineri de culoare, afro-arabo-francezi, cum le spune scriitorul gruzin cu alură de rugbist, Giorgi Achwlediani. În grupuri mai mici, cei care aleargă pe patine cu rotile, echipați uniform: șorturi negre, tricouri de culoare roșie, cotiere și genunchere din piele neagră. Muzică, accente arabe. Câțiva tineri așezați pe bordură, cu bărbia rezemată pe genunchi, nemișcați și cu privirea absentă. Cred că sunt drogați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
unul dintre acele câteva lucruri ale geniului uman pe care dacă le-ai văzut, ești îndreptățit să spui că te-ai întâlnit cu eternitatea. VASILE GÂRNEȚ: De dimineață, cinci ore în Musée de Louvre. Nu mă impacientez ca la Prado, alergând din sală în sală, pentru că oricum nu voi reuși să văd prea mult și pe îndelete, mai ales că aici totul este la o dimensiune mai mare. Starea aceasta de liniște și de împăcare mă va face, probabil, să rezist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
că a înțeles că nu se grăbește și că preferă să consulte mai în detaliu meniul. Urmează o tiradă furibundă a scriitoarei finlandeze, care își astupă cu dosul palmelor un râs ușor isteric. Continuă să vorbească și după ce nemțoaica „a alergat” să-i aducă mâncarea. Și când mănâncă, Anita continuă să comenteze „nesimțirea” nemțoaicei. Cred că exagerează, iar răbufnirea ei de durată mă surprinde. E doar finlandeză, mă gândesc... Încerc să-i abat atenția, spunându-i că am fost în Finlanda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Arte și, o perioadă, își câștigase existența pictând portrete ale lui Lenin cerute de propagandă. Nu i-am putut accepta aceste cadouri. Când am ieșit afară din casă, gazda apăruse în prag cu brațele încărcate de tablourile acelea și a alergat o bună bucată de vreme după noi, până am reușit să scăpăm de el. Am vizitat multe orașe noi și încântătoare, exceptând Kaliningradul și Minskul, în Belarus. Consider Kaliningradul (fostul Königsberg german) cel mai urât loc din câte am văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ambii afișam o naivitate și o nepăsare reale, ce ne-au salvat pe ambii, se pare, de o încrustare a amărăciunii și cinismului existenței care tălăzuia în jur, într-o Capitală ce-și pierduse orice luciu, mase informe de inși alergau la „fabrici, uzine și birouri” sau mărșăluiau, cu adevărat „veseli”, de 1 Mai și 23 August, ore întregi prin fața tribunelor, unde aclamau „portretele” ce se uitau plictisite în jos. Și azi mai sunt unii ce-și aduc aminte cu cvasi-nostalgie
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
adăugat și Nicolae Velea, e adevărat, pe care, nu știu de ce, nu îl „număr” printre membrii grupului nostru, deși a făcut și el parte din „grup”, ca și Mircea Ivănescu, prietenul lui Matei în primul rând, un „singuratec”, dar care „alerga” cumva alături de noi, ne împărtășea adică reflexele culturale, orizontul literar, modelele, uneori și ticurile de expresie sau „poziția socială”, estetismul. Sau „tânărul” Adrian Păunescu, care „ni s-a alăturat”, trecând iute, deși era abia un „post-liceal”, un adolescent furtunos, mândru
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
german, în opoziție cu empirismul englez și pozitivismul francez, o școală de gândire care situează ideea înaintea materiei, ca să simplificăm grosolan opțiunea lor ce curge în siajul antic al unui Platon și al întregii sale școli până la filozofii alexandrini, care, „alergând după Idee”, ajung în vecinătatea gândirii mistice... Sunt eu însumi un „idealist”, cred adică în „primatul ideii” sau, mai exact, ca la „tata Kant”, în categoriile apriorice de spațiu, timp, cauzalitate, substanță, în ceea ce el a numit „Estetica transcendentală”, estetica
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
continue - abia mascată de poșta redacției pe care o iscălea cu pseudonim. Eu înțelesesem altfel contractul nostru din seara „propunerii” de a intra și a ajuta noua echipă: nu ca un funcționar sau redactor „conștiincios”, gârbovit în spatele unui birou sau alergând cu șpalturile în mână în sus și în jos pe culoarele publicației, ci, după rangul pe care-l obținusem deja în literele autohtone, de a conduce și, mai ales, de a reprezenta echipa R. literare, în sensul de a o
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mea a fost mare în vara pariziană a lui ’71, după ce am citit o scurtă știre într-un cotidian francez că „M. Ceaușescu lance sa petite révolution culturelle”, știre ce mi s-a părut o alegație umflată jurnalistică și am alergat la Ambasada Română unde „colegul meu politic”, ambasadorul Flitan, mi-a dat Scânteia din acele zile în care, pe câteva pagini, se lăfăia discursul șefului statului ce nu semăna în nici un fel cu vorbele și nici cu gândurile, directivele pe
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
stâng. Mai departe, în față, o colibă acoperită cu paie, două pubele de cu-loare verde à la parisienne și o piatră cu inscripția Jordan River așezată chiar pe sol, lângă intrarea într-o estacadă de lemn. Victorie! Victorie! Am ajuns! Alerg până la balustradă, mă aplec peste ea și descopăr, la nivelul solului, un mic bazin de decantare cu apă mai curând stătută și aparent puțin adâncă, de culoare nedefinită, ceva între murdar și cafea cu lapte. Repet, apa nu curge, stagnează
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
nivelului mării. Mai sus decât muntele Tabor. Lumea vine aici cu speranța iluzorie de a se întâlni cu fariseul, cu centurionul și cu tâlharul cel bun, sărind peste neplăcerile prezentului, și se trezește într-un decor antedatat în care modernitatea aleargă după patină și falsul după autentic. Vestigiile urbane stivuiesc vârstele și rânduiesc zeii unul peste altul, dar orașul propriu-zis păstrează amprenta unui timp acordeon. În noianul veacurilor sedimentate aici, sunt și straturi geologice care lipsesc, arheologul pică peste un calendar
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
joacă în care copiii arabi din împrejurimi (n-am văzut decât fetițe, nu și băieți) pot veni și pleca de aici liber, doar escortați de educatoare. Porțile sunt închise pentru bărbații adulți din cartierul arab, dar nu și puștoaicelor care aleargă prin grădini cum ar face-o și în Luxemburgul parizian. Întâlnirea normalității cu extraordinarul, există oare vreun giuvaier mai adevărat? Poate că n-ar trebui să împărtășesc hârtiei această emoție poznașă, iresponsabilă și foarte naivă (oare ce le învață învățații
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
oare prinse cumva prin interior?). Traiectoria cutezătoare a acestor acrobați ai spiritului care, odată atinsă viteza de eliberare, nu mai încetinesc nici nu accelerează alura, mă lasă cu gura căscată. Uneori vezi în urma lor, tropăind cu pași repezi sau chiar alergând, femei sau fete care profită de aceste breșe și merg apoi ca aspirate de golul de aer creat. Cum se explică o asemenea capacitate de absență din contigent la aceste obuze negre cu șosete înalte albe? Pentru a nu fi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
aferarea introvertită. Regăsim această trăsătură, ceva mai puțin agresivă, în numeroase mănăstiri și abații catolice puțin înclinate, contrar așteptărilor, spre reverie. Poate pentru a scăpa de păcatul trândăviei și a preveni orice delăsare, călugării au parcă un ceas în burtă. Alergând la ore fixe de la bucătărie la slujbe, de la rugăciune la corvezi, încorsetați într-un ansamblu de obligații și de servicii, benedictinii sau cistercienii nu sunt oameni să vegeteze în grădină sau să-și piardă vremea cu nimicuri pe sub galeria cu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ceasloave căruia nu-i rămâne nici măcar duminica pentru a respira. Despre faptul că Hristos va fi "în agonie până la sfârșitul lumii", carmelitul lui Bernanos nu conchide (cum aș face-o eu, bunăoară, în locul lui) că nu servește la nimic să alergi, ci că "fiecare noapte în care intrăm este aceea a Preasfintei Agonii". Să ne înțelegem: nu-mi voi face niciodată o doctrină din modul de viață al unui senator. Hoinăreala la întâmplare pe străzi îmi pare a fi mai puțin
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
măsură tizanele călduțe, cordialitățile fără consecințe, clătinatul capetelor acoperite cu tocă, pălărie cu pene, căciulă de blană, kippa sau turban, va găsi în Țara Sfântă un pământ de azil foarte sigur, garantat fără dulcegării de prisos. N-au decât să alerge într-acolo, bunele sentimente nu-i vor urma. La Ierusalim, celălalt e în cea mai bună formă a lui. Adică insuportabil. Iar regizorii spectacolului interreligios îl invită pe celălalt la veghile lor "de rugăciune", la "orele de reculegere" și la
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ale noastre. Și intrând, trecea prin Ierihon, și iată un bărbat, cu numele Zaheu, și acesta era mai-marele vameșilor și era bogat. Și căuta să vadă cine este Iisus dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-l vadă, căci pe acolo avea să treacă. (Luca, XIX, 1-4) În partea dreaptă a drumului ce vine dinspre Ierusalim, în dreptul punctului de control israelian care filtrează intrările, o căsoaie înaltă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o lanternă de buzunar în subteranele puțin frecventate ale turnului Babel al nostru. Există acolo, pentru înțelegerea lucrurilor, un mic moment de fericire care ne consolează că ne-am jucat de-a Sisifii din tată în fiu, până la stingerea luminilor, alergând toată viața după mirajul unei fericiri plenare și fără restricții. După Înălțarea la Ceruri, când Isus s-a despărțit de ei, apostolii "s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
religiunea, și cari se servesc de ea. Pauvre, on l'aurait frappé d'un arrêt légitime; Il est puissant, les rois ont ignoré son crime. Mon Apologie. Gilbert. Atunci, după jandarm, omul legii, interveni iesuitul, jandarmul spiritului. De multe ori alergi după o femee până la marginea lumii dacă acea femee nu e a ta și fugi până la marginea lumii de aceiași femeie, când a devenit a ta. Stobitz. În căsnicie, soțul demonstrează totul și nu face nimic, pe când soția nu demonstrează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o apucăm prin altă parte, pe un drum care merge cu ceva înconjur, dar care poate fi străbătut cu mai puține greutăți. Omul care ne întovărășește de la Probota cu cei doi căluți ai lui cari ajută la tragerea ambulanței, necontenit aleargă pe drumul plin de praf în urma noastră, la văi pune piedica, la deal mai pune umărul și-și mai îndeamnă căluții, și ne face cunoscut că animalele lui așa cum sunt, mici, dar trag, îs voinice, și iuți cum nu le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pe hotarul pustietăților, lângă niște hambare, aproape de o casă pitită, mormăia o batoză pitică, purtată de cai. De după un gard de spini, cum ne-apropiem cu corabia noastră de cruce roșie, deodată se arată un om bărbos și negru care aleargă în fugă spre noi făcându-ne semn cu mâna. Ne oprim: "A! ce mai faci cucoane? Ce mai faci? strigă omul negru și bărbos cătră doctor, care se dăduse jos, și întinde o mână lungă, arsă, cu multă prietenie, peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de tine. Și acuma, după ce ți-ai îndeplinit menirea ca orice militar, adică după ce n-ai făcut nimica, acuma șezi în cortul tău, în căldura apăsătoare a verii, te gândești la căminul tău depărtat și te întrebi de ce Dumnezeu ai alergat trei săptămâni toate rătăcănile și toate râpile acestea? Ce-ai folosit? Nici domnul maior Ghelemè n-ar putea să ți-o spuie. El o știe tot așa de puțin ca și calul său. Ci stai aici, cumetre, și așteaptă ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]