16,878 matches
-
prezent secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. V. aticolul lui Laurențiu Ungureanu și Ana-Maria Onisei, Adevărul din 11.07.2010. 72 Niciunul dintre acești procurori nu a fost sancționat pentru încălcarea grosolană a legii. Dimpotrivă, mulți au avansat spectaculos în carieră. 73 În genere, trebuie remarcat faptul că propaganda regimului Iliescu cu privire la caracterul extremist de sorginte legionară al opoziției a beneficiat de un neașteptat credit în mediile politice internaționale, și cu precădere în SUA. În 1997, într-o
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
, N.[icolae] D. (29.XI.1880, Bârlad - 1.II.1949, București), prozator și gazetar. De obârșie ardelenească, tatăl lui C., Dimitrie Cocea, ofițer de carieră, participă la Războiul de Independență și e avansat până la gradul de general. Brutal cu subordonații, cazon și în familie, era la antipodul soției sale, Cleopatra, fiică a moșierului Nicorescu, sensibilă și cultivată. Întâiul lor născut (va fi urmat de trei surori, dintre care două, Florica și Alice, devin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
și a devenit sublocotenent, dar nu a fost ofițer activ decât un an, preferând să lucreze ca funcționar în Ministerul de Interne. Se înscrisese și la Facultatea de Drept, pe care însă nu a terminat-o. Înrolat voluntar în 1915, avansat căpitan, este rănit de două ori în toamna anului 1916, însă revine pe front, unde cade eroic în bătălia de la Mărășești chiar în ziua în care împlinea patruzeci și doi de ani. Înainte de a-și lua bacalaureatul, N. debutează cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288371_a_289700]
-
cărora se realizează cercetarea. Autori importanți (Norman Blaikie, 2000, p. 24) consideră că alegerea unei strategii de cercetare ori a unei combinații a acestora, constituie a doua decizie ca importanță în designului cercetării. Argumentul rezidă în faptul ca cunoașterea poate avansa în științele sociale numai prin folosirea uneia sau mai multor strategii de cercetare. Pe scurt, patru strategii majore de cercetare (inductivă, deductivă, retroductivă și abductivă) asigură în modalități diferite răspunsul la întrebările cercetării. Strategia de cercetare inductivă începe cu colectarea
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
și apoi să colectam datele potrivite. Dacă datele nu se potrivesc teoriei, aceasta fie trebuie modificată, fie respinsă. Mai departe se testează o altă teorie care apoi poate fi validată. Prin urmare, potrivit acestei strategii de cercetare, cunoașterea lumii sociale avansează prin mijloacele procesului de încercare și eroare. Strategia cercetării retroductive*) începe cu regularitățile observate, dar caută un tip diferit de explicații. În această strategie, explicația este realizată prin localizarea structurii sau mecanismului fundamental real care este responsabil pentru regularitatea observată
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
care ceilalți membrii ai organizației sunt scutiți. În acest fel mulți membri ai organizației se simt obligați să coopereze cu liderii așa cum aceștia le sugerează pentru îndeplinirea sarcinilor. Datorită acestui lucru liderii acumulează putere și aceștia frecvent o folosesc ca să avanseze ori să-și protejeze interesele proprii, uneori dincolo de interesele celorlalți membri ai organizației. În mod frecvent, chiar în organizațiile politice încrezătoare în schimbarea socială, liderii devin în timp conservatori, mult mai orientați pentru menținerea propriei puteri și astfel se transformă
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
societățile moderne se sprijină serios pe presupunerea că toți cetățenii au acces egal la educație, fapt care le asigură posibilitatea realizării aspirațiilor lor. Deși ușile școlilor sunt deschise tuturor oamenilor indiferent de origine socială, religie sau sex, șansele de a avansa în lumea educației sunt puternic afectate de statusul socio-economic. Cercetările au demonstrat că cu cât este mai înalt standardul educațional dobândit, cu atât mai mari sunt diferențele între oameni aflați la paliere diferite în sistemul stratificării sociale. Mai mult decât
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
societate preindustrială. Pe lângă cerința alfabetizării oamenilor fără de care nici cele mai simple profesiuni nu pot fi îndeplinite în ziua de astăzi, multe ocupații cer indivizilor capacități ridicate de ordin științific și tehnologic. Standardul de viață relativ înalt al societăților industriale avansate este rezultatul direct al dezvoltării unor astfel de cunoștințe. Orice țară care dorește să realizeze un asemenea nivel de viață trebuie să instruiască oameni în acest mod, pentru că numai astfel aceștia pot deveni un autentic capital uman, să constituie, ceea ce
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
aceste procese de selecție, distribuție și demonstrare a calificării lucrează ca o meritocrație, termen care provine din cuvântul "meritocracy" al limbii engleze și care înseamnă "regula meritului". Meritocrația desemnează un sistem în care persoanele capabile și talentate sunt recompensate și avansate în ierarhia socială. Cu alte cuvinte, oamenii sunt distribuiți în poziții sociale potrivit abilităților și corespunzător cu ce ei au învățat. Când educația operează ca o meritocrație adevărată, ea totodată acționează ca o sursă a mobilității sociale. Pentru tinerii de
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
literaturii didactice în instituționalizarea identității naționale. Capitolul metodologic detaliază "hermeneutica discursivă" utilizată ca metodă precumpănitoare în analizarea modului în care manualele de istorie a românilor au funcționat ca vectori ai memoriei naționale. După fixarea acestui cadru de referință teoretico-metodologic, lucrarea avansează înspre realizarea unui studiu de caz asupra genezei culturale a memoriei naționale românești. Sunt urmărite, într-o manieră diacronică, prefacerile succesive ale conștiinței istorice românești. Geneza și evoluția memoriei naționale românești sunt puse în legătură cu o serie de "cadre societale" care
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
plan mai concret, teza specifică pe care dorim să o explorăm în cuprinsul acestei lucrări afirmă rolul crucial jucat de memoria istorică în facerea națiunii române, iar mai apoi în construcția statalității naționale românești. Cele două teze pe care le avansăm, deși tributare "naționalismului metodologic" întrucât vizează realități social politice strict circumscrise spațiului românesc, au repercusiuni ce răzbat dincolo de granițele specifice ale cazului românesc. Din acest motiv, desfășurarea argumentului nostru va urma traseul ce duce de la general la particular. Plecând de la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
transilvane solicitau drepturi civile pentru cler și "națiunea" română, revendicările sale fiind fundamentate prin recursul la trei argumente crucis: a) vechimea românilor pe teritoriul Transilvaniei, ca descendenți ai romanilor (episcopul Klein este creditat de către K. Hitchins [1987, p. 40] ca avansând pentru prima oară ca argument politic în lupta românilor pentru egalitate și emancipare doctrina continuității daco-romane într-o petiție pe care a adresat-o în 1735 Cancelariei Transilvaniei din Viena); b) majoritatea demografică a românilor în populația Transilvaniei; c) încărcătura
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
novatoare și radicale - independența și unificarea - au fost dezvoltate nu în Transilvania, ci în principatele Danubiene (Georgescu, 1991, p. 115). Filoanele gândirii naționaliste își fac apariția în cultura transilvană imediat după inaugurarea secolului al XIX-lea. Ioan Budai-Deleanu, în 1804, avansează ideea anexării Țării Românești și Moldovei de către Transilvania și încorporarea lor într-o formațiune politică unită aflată sub conducerea habsburgică (Georgescu, 1991, p. 117). Propunerea ardeleanului Budai-Deleanu venea în trena ideii lui Naum Râmniceanu, lansată în 1802, de recreare a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Crișan- Körösi (1807), acesta din urmă fiind acreditat cu meritul de a propune numele de Dacia pentru viitorul stat rezultat din unirea Moldovei și Țării Românești. Transilvania a fost aspirată în planurile unioniste începând cu 1802, când Naum Râmniceanu a avansat ideea Dacia redivivus, i.e., resuscitarea în actualitate a vechiului stat dacic. Programul de unire a celor trei principate românești a fost rezemat pe o nouă concepție a națiunii, înțeleasă în sensul modern, ca popor purtător de suveranitate. Moise Nicoară exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-a; iar Istoria contemporană a României revenea clasei a X-a. Acest sistem, care prevedea predarea istoriei naționale într-o formă elementară în clasa a IV-a, apoi desfacerea trecutului românesc în trei perioade și predarea sa într-o formă avansată în clasele superioare, s-a păstrat până la prăbușirea regimului comunist. După 1989, schimbarea de regim s-a repercutat inevitabil și asupra literaturii didactice în materie de discurs despre trecut. Însă restructurările substanțiale aveau să fie inițiate cu o întârziere de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
aparține lui Florian Aaron, care în 1843 la București publică lucrarea Patria, patriotul și patriotismul. Spre deosebire de Manualul de patriotism, care propovăduiește o pedagogie a supunerii civile față de stăpânire, patriotismul fiind definit tocmai prin atitudinea obedientă față de autoritate, lucrarea lui Aaron avansează o concepție a patriotismului care încorporează elemente cu adevărat revoluționare prin democratismul manifest și platforma unionistă pentru care pledează. Conținutul anti-status quo al cărții lui Aaron poate fi pus pe seama a doi factori: i) lucrarea Patria, patriotul și patriotismul nu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
altruismul. În fapt, patriotismul pe care îl propune Aaron poate fi înțeles și ca o formă de altruism in-group, manifestat predilect față de membrii comunității politice cu care individul împărtășește aceleași legi și instituții sociale. Totuși, această formă de patriotism civic avansată de Aaron nu degenerează în fanatism, pentru că este fundamentat pe legea morală a creștinismului. Plasând patriotismul între principiul christic al iubirii necondiționate a aproapelui (miezul moralei creștine) și "egoismul colectiv" al exclusivismului etnic, Aaron reușește un remarcabil act de echilibristică
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cărei "dogme privesc morala, precum și îndatoririle pe care cel care le profesează este obligat să le îndeplinească față de ceilalți" (Rousseau, 1957, p. 283). Ideea de suveranitate populară (de inspirație rousseauiană) este doar prima inovație cu tente revoluționare pe care o avansează Aaron. Potrivit acesteia, "sistema reprezentativă, după care cetățenii iau parte mijlocită sau nemijlocită la treburile și interesele publice, este un izvor neprețuit de patriotism; și toate instituțiile care întemeiază slobozenia civilă a fiecărui cetățean, sunt un bold însuflețitor pentru duhul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Temele cardinale ale unității și independenței politice, mesianismul național și mântuirea neamului, eroismul militar, spiritualitatea creștină și apărarea creștinătății apusene în fața barbarismului oriental otoman etc., teme care vor fi prelucrate intens de istoriografia romantică, sunt deja prezente într-o formă avansată la Florian Aaron. Motivul independenței capătă valențe sporite, alături de accentuarea principiului naționalității în derularea istorică a românilor. Neatârnarea politică devine expresia ființei naționale în istorie, iar perioadele de subjugare sunt interpretate ca simptomatica amorțirii simțului național. Independența politică devine un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al acestui "Kulturkampf național" lansat de către autoritățile statale, vom urmări în cele ce urmează drama unificării sistemului educațional. Pilonii fundaționali ai educației publice românești au fost așezați, în principatele danubiene, abia în epoca regulamentară. Legea instrucției publice din 1864, foarte avansată la acea vreme în raport cu legislațiile europene ale timpului, a instituit obligativitatea și gratuitatea învățământului primar. Dacă pe plan legislativ România se situa în avangarda educațională a continentului, pe planul realității efective lucrurile nu decurgeau în aceeași direcție. În perfect acord
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
responsabilă de unitatea stilistică a culturilor respective. Atât omul, cât și întregi colectivități umane, "trăiesc necurmate în cadru stilistic", fiind prizonierii culturali ai unui stil bine individualizat, pe care îl poartă "ca un jug suprem" (Blaga, 1969, p. 4). Blaga avansează teza "imposibilității vidului stilistic", subliniind apăsat că existența socioumană nu se poate desfășura decât într-un cadru stilistic, sub robia jugului suprem al unui stil. Ce este însă acest misterior "stil", de care suntem pătrunși până în măduva ființei noastre culturale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al statului național. Întreaga schemă este prezentată diagramatic în reprezentarea de mai jos. Cei doi autori care au întocmit această schema au numit-o "modelul european al societății naționale". Mergând pe mâna teoretică a lui H. Kohn (1961), care a avansat dihotomia care îi poartă numele ("Hans Kohn Dichotomy") între naționalismul occidental de tip civic și cel central-estic de tip etno-lingvistic, vom propune un amendament modelului care să țină cont de această natură duală a naționalismului. În forma sa originală, modelul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ferm în genetica românității, discursul didactic elaborează teorii tot mai sofisticate menite să clarifice secvențialitatea și ponderea elementelor contopite în creuzetul etnic din care a rezultat poporul român. Formula care va deveni clasică a teoriei melting pot-ului românesc este avansată de D.D. Patrașcanu (1937): "Prima pătură etnică, care a intrat în compoziția poporului nostru, a fost cea tracă, reprezentată prin Daci [...] Peste această primă pătură a venit elementul romanic, reprezentat prin coloniști, armată și administrație - care [...] a dat naștere Daco-Romanilor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Instinctul unității va fi principiul motor care va propulsa destinul istoric românesc spre unificarea politică desăvârșită în 1918. Unitatea de destin istoric a neamului românesc se cuplează cu ideea unei unități fondatoare. Am văzut că o idee similară a fost avansată de Heliade Rădulescu, care a susținut că Negru Vodă și-a stabilit capitala la Câmpulung cu scopul logistic de a "dirige și guvernà și Transylvania și Muntenia" (1861, p. 79). În interbelic, figura lui Negru Vodă este expediată în domeniul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
într-un singur Stat, apare odată cu desvoltarea capitalismului, care avea nevoie de un stat bine organizat, cu o piață internă mai mare" (Roller, 1952, p. 367). Manualul pare a elabora o teorie a conspirației capitaliste pentru explicarea unirii principatelor dunărene, avansând ideea conform căreia "clasele stăpânitoare au reușit să asigure ca Unirea să se facă mai ales de sus prin înțelegerea burgheziei cu boierimea; de pe urma ei au beneficiat elementele burgheze și boierimea comercială și nu largile mase populare" (Roller, 1952, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]