16,454 matches
-
dispariția lor din spital. Când doctorul ajunsese în salon cu vizita era liniștit, dar când a aflat cum stătea situația împietri de uimire iar pupilele păreau că i se opriseră în loc. - E o glumă?, întrebă el încercând să schițeze un zâmbet forțat spre una din asistente. - Îmi pare foarte ciudat. Cum poate o mamă să facă ceea ce a făcut? Pare imposibil. - Mi s-a părut o familie așezată. Poate au vrut să meargă într-un alt spital. - Dar de ce nu ne-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nevoie de un somn bun mai mult decât orice. Pe măsură ce adormea, ploaia ce bătea în fereastră se auzea tot mai încet iar somnul se prelungi până a doua zi târziu. B. Argintul viu Era o dimineață foarte frumoasă, ca un zâmbet cald de copil, soarele se găsea în imensitatea lui aurie și luminoasă, pregătindu-se ca de obicei să se ridice în înaltul cerului albastru și cu o lumină așa de strălucitoare încât îți lăsa impresia că nu mai este capabil
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
tăi! Hai du-te la Lala și te joacă. Lala era bona lor. Era o adolescentă de vreo șaisprezece ani. Arăta ca o bilă rotundă. Era ca o chiflă pusă în două scobitori. Ochii aveau o privire puțin dură iar zâmbetul nu îi era deloc sarcastic. Zilnic îl scotea la plimbare, la un suc și chiar la cinema, o dată sau de două ori pe săptămână. Avusese grijă de copii, la modul cel mai serios. Când se făcură mai mari, situația se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
onorezi la data stabilită. - Pentru mine este foarte dificil! - Oricărui începător îi este greu. Ai să te convingi pe parcurs că nu-i mare scofală. Când fusese gata cafeaua, o luă de la bar pe o tăviță și sentoarse cu un zâmbet ușor și spuse cu timiditate în glas: - Ai să te convingi că-i mult mai bună aici. Miroase foarte frumos. - Știu că nu se compară, dar m-am obișnuit să beau ce găsesc. - Asta-i cafea făcută la filtru. E
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
calmă. Își grăbi mersul crezând că astfel îl va împiedica să intre. - Știu că ești frumoasă, dar văd că ești și isteață. - Știi bine că alcoolul nu-i bun, mai ales în perioada asta caldă, îi răspunse Carlina cu un zâmbet răutăcios și un accent bine jucat. Privirea lui se abătu spre ea și-o simțise ca un pumnal în inimă. Își adună toate forțele pentru a înfrunta furtuna care se pregătea să se dezlănțuie între ei. Se produse un moment
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
am mai văzut un bărbat atât de chipeș. Îi părea atât de frumos, că dacă ar fi putut l-ar fi sorbit ca pe o picătură de apă dintr-o linguriță. Era îmbujorată, mulțumită de sine, cu respirația precipitată iar zâmbetul ei îi mângâia obrajii. Ochii ei verzi erau limpezi ca o apă cristalină. Amândoi erau vrăjiți simțind că le arde sufletul să se cunoască. Ea continuă să-i zâmbească într-un mod direct nevenindu-i a crede ce i se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
jucat deloc corect. - Dar nu sunt logodit cu tine! A fost o aventură. - Tu joci numai să câștigi? Nu contează cine suferă? Doar să te distrezi tu bine. Asta contează? Ochii lui o examinau de sus până jos și un zâmbet pofticios i se aprise numaidecât în priviri. Se răsuci pe loc, o cuprinse în brațe cu ambele mâini și o aruncă în pat. Se prăvăli peste ea cu tot corpul zicându-i: - De unde era să aflu de nenorocita asta de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să mă justific și nici să mă scuz. Ea își trecu mâna prin părul lung cu un gest destul de drăgălaș, copilăresc chiar. - Ai ceva împotrivă?, o necăji el în continuare. - Nu, dacă rămâi cu mine aici, zise Nicole cu un zâmbet naiv și cu buzele arcuite în timp ce privirea ei rătăcea peste tot prin cameră oprindu-se pe corpul lui. Privirea lor se întâlni într-o imensă și caldă efuziune strălucitoare. Faptul că iar își petreceau noaptea împreună era, evident, un nou
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
doar să-i ascult părerea și să o păstrez pentru mine”, mai gândi Carlina. Lucrurile se schimbaseră mult, fiecare își țese povestea lui de viață. - Hai povestește-mi! Ce zici că trebuie să știu? Mai întâi, Vasilica îi zâmbi. Acel zâmbet Carlina îl cunoștea destul de bine. - Nici nu știu cu ce să încep! - Nu vrei să o așteptăm și pe Carmen? Nu cred că întârzie mult. Vasilica nu îi răspunse la această întrebare și începu să îi vorbească de toate schimbările
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
le caftesc. Dar acum nu am ce mai face! Casa este din ce în ce mai goală și fără nici o umbră de valoare sentimentală. Doar câțiva copii mai vin din când în când să se joace cu Victoria. Atunci se umple casa de bucurie. Zâmbetele lor sunt ca un răsărit de soare. Uitasem să 286 spun: mai vin și cei curioși care îi interesează cum mai stau lucrurile în familia mea. Să mă ierte Dumnezeu, mă uit pe vizor și nu le dau drumul, niciunuia
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
încântă. Nu mai exista nici o mamă mai fericită ca ea. Vedea viața în miliarde de culori. Toate barierele de până atunci le frânse iar impedimentele care le întâlnise, acum erau un obstacol depășit. Făcuse față cu brio tuturor dificultăților. În zâmbet de amurg asfințise tot trecutul ei care o urmărise ca un vis plin de tristețe. Era ca o lumină tainică pe care o descoperi atunci când nici nu mai speri. O clipă de bucurie poate șterge mulți ani de suferință din
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
face, de a-și duce proiectele la bun sfârșit, cu o tenacitate care trecea peste orice. Era convins ca are ceva de spus în cinematograful românesc și avea dreptate, chiar avea. Era altfel : cultivat, manierat și bine-crescut. Zâmbea rar, dar zâmbetul său era cuceritor. Am aflat că îl duruse ce am scris despre finalul de la Marilena de la P7, mediumetrajul său prezentat la Cannes. Sper că a înțeles că reacția mea era pe măsura prețuirii pe care i-o purtam ; pur și
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
totul unic și asta îmi place la el. Dacă lumea râde la film e foarte bine ! La fel de bine ca atunci când plânge la film. Plânsul are ceva mai mult prestigiu cultural, admit. Și eu sunt mai impresionat de lacrimi decât de zâmbet. Dar râsul e, în esență, același lucru : exprimarea non-verbală a unei emoții la fel de puternice. Ca și plânsul, râsul în sala de cinema este aprobarea supremă a publicului, și creatorul are dreptul să se împăuneze cu asta așa cum un vânător își
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ar fi absurd !), ci doar teama de ea : cred că îți poți rândui foarte frumos viața fără să te temi de momentul scadenței. Pledez pentru un long good-bye zen : a pleca din această lume eventual prin eutanasie elegant, pregătit, cu zâmbetul pe buze (grecilor și romanilor le reușea bine chestia asta). Niciodată n am înțeles de ce oamenii religioși se tem de moarte... Ar putea fi momentul întâlnirii cu Dumnezeu, nu ? Alexandru Budac : Ca să readuc discuția pe tărâm cinefil, am să-ți
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
mă opresc și întorc privirea. Un fior de neliniște, parcă de bucurie, a pus stăpînire pe mine de pe cînd treceam strada. Dintr-o mașină, un Fiat 1300, mă urmăreau doi ochi mari, albaștri. Cred că din instinct am schițat un zîmbet de salut și am observat că mi s-a răspuns tot printr-un gest, făcut cu degetele mîinii drepte, lipite pe parbriz. Am mai salutat de multe ori ochii ăștia, văzuți tot prin parbriz, i-am salutat tot printr-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se miră doamna Teona. Te-am întrebat doar. Nu voiam să te invit. V-am mulțumit pentru întrebare. Ne-am despărțit, salutîndu-ne din priviri. La următoarea întîlnire, în fața pavilionului administrativ, după ce am salutat-o, am observat pe fața ei un zîmbet, care mi s-a părut ironic, de satisfacție interioară. "Mihai-băiatule, mi-am zis, ești pe un drum greșit. Doamna Teona se amuză colecționînd zîmbete, ba chiar inimi. Parcă te văd într-un insectar, alături de alți fluturi." N-am bătut în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
La următoarea întîlnire, în fața pavilionului administrativ, după ce am salutat-o, am observat pe fața ei un zîmbet, care mi s-a părut ironic, de satisfacție interioară. "Mihai-băiatule, mi-am zis, ești pe un drum greșit. Doamna Teona se amuză colecționînd zîmbete, ba chiar inimi. Parcă te văd într-un insectar, alături de alți fluturi." N-am bătut în retragere; am rămas pe poziție, salutînd-o cu un inofensiv salut de respect de fiecare dată. Un timp, vreo cîteva luni, a părut derutată, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
prima jumătate de oră, cînd îmi scot hîrtiile pe birou și-mi fac cafeaua. Azi o să-i fac din nou o vizită. Afară, vîntul parcă s-a mai oprit, iar printre nori se zărește un colț de soare, ca un zîmbet ironic al cerului. Aud în spatele meu un claxon și fac un pas în afara aleii, lăsînd camionul cu marfă să treacă în viteză pe lîngă mine. Pasul făcut în lateral mi-a provocat o durere ascuțită. Stau locului să-mi revin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mine însumi nu pot fi decît cinstit. Dar, atunci, cum se face că la numai cîteva minute după ce-mi cîntăresc iubirea pentru Livia uit totul și mă pierd în fața unei femei blonde, care îmi dă speranțe cu veșnicul ei zîmbet ironic și ucigător?!... Oare, învățat atîta timp să fiu liber, încă nu m-am deprins cu gîndul că sînt jumătatea unui întreg pe care-l formez împreună cu Livia?!... Atunci, în '70, am stat împreună cu Tamara doar o noapte. O singură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
știe toți, cu acea revărsare a sufletului ce-o ai numai cînd iubești din toată inima... ...cînd iubești... Întîmplarea cu doamna blondă să fie oare dovada că n-o iubesc pe Livia, de vreme ce-am uitat-o la primul zîmbet străin, încurajator?!... La dracu'!... Viața de burlac pînă la treizeci de ani, cu tot cortegiul ei de întîmplări și deprinderi asta-i! Totuși, atunci, în '70, cîteva luni n-am avut ochi și suflet decît pentru Tamara. Da, dar de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stingă de cîteva ori, apoi o întreb pe doamna blondă, privind-o lung: Spuneți-mi, vă rog: în București, O.N.T.-ul este tot pe bulevardul Republicii? Da, îmi răspunde doamna blondă, privindu-mă senin, deschis, de data asta fără zîmbetul ironic din colțul gurii. Mulțumesc! De asta mă întorsesem. Drum bun la întoarcere! Pe fața doamnei blonde înflorește un zîmbet senin, cu joc de ape în privirea ațintită spre mine. Mulțumesc! Mulțumesc mult ! șoptește ea. Fac o mișcare lentă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
N.T.-ul este tot pe bulevardul Republicii? Da, îmi răspunde doamna blondă, privindu-mă senin, deschis, de data asta fără zîmbetul ironic din colțul gurii. Mulțumesc! De asta mă întorsesem. Drum bun la întoarcere! Pe fața doamnei blonde înflorește un zîmbet senin, cu joc de ape în privirea ațintită spre mine. Mulțumesc! Mulțumesc mult ! șoptește ea. Fac o mișcare lentă de înclinare a capului și zic: Sărut mîinile, la revedere! Ies din birou și cobor cu liftul pînă la parter, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fost aici, Brîndușa, abia venită de la sfatul tehnic, trebuie să fi fost înfuriată de ce s-a discutat acolo și s-a purtat cu mine urît sub influența stării de nervozitate. Adevărata Brîndușa este cea de acum : politicoasă și plină de zîmbet. Poftiți, vă rog! îmi spune Brîndușa, întinzîndu-mi dosarul cu un gest delicat, de parcă mi-ar fi oferit o floare. Mergeți la etajul întîi, să vă semneze președinta comitetului sindicatului, apoi unul din directori. Mă ridic, iau dosarul, mulțumesc, înclinîndu-mi totodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
face o scobitură, ca o vale pe o cîmpie verde, nesfîrșită, în care privirea mea se pierde cu nesaț... Pe doamna Teona privirea mea n-o deranjează deloc. Ba dimpotrivă: observ că pe buze și-n ochi îi înflorește un zîmbet. Scuză-mă că nu te-am întrebat: fumezi? zice, arătînd spre țigara din mîna sa. Nu, mulțumesc! De ce-mi mulțumești?! se miră. Doar nu te-am servit cu o țigară... Ei da! îmi zic eu. Doamna începe să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Teona, fără să mă slăbească din privire. În locul dumneavoastră, le-aș urî. De ce? Pentru că vă fac concurență. Cîteva secunde, vreo cinci-șase, fața doamnei Teona rămîne în aceeași expresie de așteptare, apoi, brusc, colțul stîng al gurii se deformează într-un zîmbet discret, iar ochii clipesc de cîteva ori, scînteind. Ridic bricheta la înălțimea obrazului ei. Doamna Teona duce țigara la gură. Eu aprind bricheta și o apropii de capătul țigării. Ea trage de cîteva ori din țigară, aruncă fumul într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]